Contestaţie la executare. Sentința nr. 3549/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3549/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-02-2016 în dosarul nr. 3549/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3549
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.02.2016
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: S. B.
GREFIER: A. T.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea G. E. și pe intimatul C. T. având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, în ordinea listei, a răspuns contestatoarea, prin mandatar S. F., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 28.01.2016, contestatoare a depus cerere de renunțare la judecată, iar, la data de 18.02.2016, a fost înaintat dosarul de executare, după care,
La solicitarea instanței, mandatarul contestatoarei se legitimează cu CI . nr._, CNP_.
La interpelarea instanței, contestatoarea, prin mandatar, arată că nu a achitat taxa judiciară de timbru, deoarece executarea a încetat, fiind depusă o cerere de renunțare la judecată.
Instanța invocă, din oficiu, excepția netimbrării cererii și acordă cuvântul asupra excepției.
Contestatoarea, prin mandatar, solicită respingerea excepției, deoarece executarea a încetat, cheltuielile de executare fiind achitate.
Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției netimbrării cererii.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2015, sub nr._, contestatoarea G. E. a formulat, în contradictoriu cu intimatul C. T., contestație la executare împotriva măsurilor de executare silită demarate în dosarul de executare nr. 211/2015 și cerere de suspendare a executării silite, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită.
În motivarea cererii, contestatoarea a învederat că executarea silită încalcă prevederile art. 5781 C.pr.civ. Astfel, deși creditorul deține un drept asupra imobilului, acesta este obligat prin dispoziția Primăriei la a respecta dreptul de servitute. Cu toate acestea, creditorul contestă că ar exista dreptul de servitute asupra unui bun aflat în proprietatea sa.
Contestatoarea a învederat că deține un drept de servitute asupra terenului achiziționat de reclamant de la părinții acestuia, foști mandatari ai proprietarei Schifter Isolde, căreia i s-a restituit dreptul de folosință specială asupra terenului în temeiul Legii nr. 10/2001. Contestatoarea a menționat că accesul la mansardă se realizează printr-o scară exterioară construită în temeiul dreptului de servitute, aceasta nedeținând teren în afară de cel aflat sub construcție și nici altă cale de acces la mansardă.
În continuare, contestatoarea a susținut că demolarea scării de acces la mansardă echivalează cu evacuarea din imobil, în plină iarnă, în contradicție cu dispozițiile legale. Aceasta a mai precizat că demolarea scării exterioare și încercarea de a crea un nou acces prin interiorul imobilului, astfel cum a fost prevăzut inițial (scara exterioară fiind construită în jurul anului 1981) presupune realizarea de lucrări în plină iarnă, ce ar perturba atât dreptul de proprietate al său, cât și al vecinilor de la parter, prin plafonul cărora ar urma a se realiza scara interioară, fapt sancționat de legiuitor prin stabilirea perioadei 01.12 – 01.03 în care evacuările nu se pot realiza. Or, față de aceste aspecte, contestatoarea a considerat că în mod nelegal creditorul a demarat executarea silită, demolarea scării de acces fiind practic asimilată evacuării din imobil, nemaiexistând altă cale de acces la mansardă.
Contestatoarea a precizat că dreptul de servitute a fost constituit în vederea asigurării accesului la imobilul deținut de contestatoare și vecinii de la parter, numiții P. A. și P. A., prin însăși dispoziția de restituire a terenului către proprietar. D. fiind că înscrisul deținut de reclamant cu privire la dreptul lui de proprietate asupra terenului, prevede un drept de servitute al contestatoarei, fără însă a fi individualizat, instanța în mod incorect a procedat la stabilirea unei situații neechitabile, încălcând dreptul de servitute al proprietarilor imobilului. Aceasta a menționat că în configurarea veche a casei, când aceasta reprezenta o singură unitate locativă, imobilul deținea și o scară interioară care făcea accesul la mansardă. Astfel, odată cu împărțirea casei în 3 spații locative s-a avut în vedere și creșterea confortului locatarilor: separarea celor 2 unități locative cu intrare prin spatele casei, desființarea scării de lemn existente în interior (în anul 1984) și construirea unei scări pentru accesul la mansardă prin exterior. A mai precizat că scara ce face accesul la mansardă ocupă circa 2,75 m lățime (ușă-gard) și 3,15 m de-a lungul casei, fără a depăși bordura construită de jur împrejurul casei.
Contestatoarea a arătat că instanța de fond în mod corect a apreciat că spațiul ocupat de lățimea scării este cel prevăzut de lege pentru servitute, având în vedere că spațiile locative de la parter și mansardă nu au altă intrare în imobil și care pricinuiește cea mai mică pagubă. Mai mult, potrivit legii și Regulamentului de urbanism, drumul de servitute trebuie să aibă o lățime de 3,5 m, suficient încât să fie permis accesul mașinii de salvare sau de pompieri în caz de necesitate.
Contestatoarea a menționat că reclamantul a intrat în posesia terenului, exact așa cum era la momentul restituirii: cu un imobil construit, cu obligația de a asigura servitute proprietarilor imobilului, cu o altă construcție (scară exterioară), cu un drept de servitute constituit în favoarea sa, fără a fi precizate exact suprafețele și amplasarea. A mai arătat că la cercetarea la fața locului s-a constatat inclusiv că scara are la bază sistemul de canalizare, de colectare a apei menajere și canalizare din tot imobilul, astfel că asupra acestui teren nu se poate realiza vreo construcție, urmând ca terenul să fie liber, astfel încât să se poată face accesul la acest sistem de canalizare.
Contestatoarea a susținut că i se încalcă dreptul legal de servitute și totodată i se interzice dreptul la accesul la locuința sa, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 găsindu-se dosarul nr._/299/2015 având ca obiect servitute, prin care a solicitat să se determine dreptul de servitute al său.
Aceasta a solicitat suspendarea executării silite până la data de 01.03.2015 față de dispozițiile art. 5781 C.pr.civ., deoarece cererea de demolare a scării exterioare ce permite accesul la imobil echivalează cu evacuarea din spațiu. Or, contestatoarea este proprietar și invocă atât dreptul de proprietate asupra imobilului de la mansardă, cât și dreptul de servitute asupra terenului pe care este construită scara. Aceasta a menționat că deține imobilul de la mansardă prin contract de vânzare-cumpărare, iar creditul deține terenul prin vânzare-cumpărare ca urmare a deciziei Primăriei de punere în posesie în care se reglementează în mod expres dreptul de servitute al său.
În continuare, contestatoarea a menționat că, pentru a putea fi demarată executarea silită, este necesară respectarea procedurii și a prevederilor legale, însă creditorul nu justifică măsura executării silite în perioada de iarnă. În mod abuziv, creditoarea a solicitat eliberarea unui teren pentru care există un drept de servitute, condiția esențială a intrării în posesie a terenului fiind tocmai respectarea dreptului de servitute al proprietarilor imobilului – clădire. De asemenea, ca urmare a soluționării dosarului având ca obiect „servitute”, instanța va stabili care este întinderea și dimensiunile dreptului de servitute conferit prin decizia Primăriei de punere în posesie.
În drept, au fost invocate prevederile art. 712, art. 718 alin. și următoarele C.pr.civ.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copie: acte de executare din dosarul nr. 211/2015 (filele 9-18), extras portalul instanțelor de judecată (filele 19-20).
La data de 28.01.2016, prin serviciul registratură, contestatoarea G. E. prin mandatar S. F. a depus cerere de renunțare la judecată.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, procura autentificată sub nr. 2156/16.10.2015 de Societatea Profesională Notarială C. S. & N. A..
La data de 18.02.2016, prin serviciul registratură, B. Raportoru G. a depus, la solicitarea instanței, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actele de executare efectuate ulterior datei de 09.12.2015 în dosarul de executare nr. 211/2015 (filele 31-73).
La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/299/2015 având ca obiect „suspendare provizorie.”
Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția netimbrării cererii, față de fondul cererii de renunțare la judecată, o constată întemeiată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, iar conform art. 10 alin. 2, în cazul contestației la executarea silită, taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestă sau la valoarea debitului urmărit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmărite, taxă care nu poate depăși suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestată. De asemenea, potrivit art. 10 alin. 1 lit. b din același act normativ, cererea de suspendare a executării silite se timbrează cu suma de 50 lei.
Prin rezoluția din data de 26.01.2016 (fila 24), contestatoarei i-a fost pus în vedere să facă dovada, în original a achitării taxei judiciare de timbru în cuantum total de 150 lei (100 lei + 50 lei), într-un cont al unității administrativ-teritoriale de la domiciliul său, sub sancțiunea anulării.
Instanța constată că partea contestatoare a fost citată la domiciliul ales cu privire la necesitatea achitării taxei judiciare de timbru la data de 01.02.2016, așa cum rezultă din dovada de înmânare de la fila 77 din dosar.
Instanța reține că, potrivit art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, dacă partea este nemulțumită de modalitatea de determinare a taxei judiciare de timbru are posibilitatea, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, să formuleze cerere de reexaminare, cale de atac exclusivă pentru soluționarea incidentelor privind timbrajul. Astfel, având în vedere că partea nu și-a exercitat dreptul de a formula cerere de reexaminare, instanța reține că taxa de timbru a fost stabilită în mod definitiv la suma de 150 lei.
Așa cum rezultă din art. 197 C.pr.civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța constată că partea contestatoare nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum total de 150 lei, motiv pentru care va admite excepția invocată și va anula cererea formulată, ca netimbrată.
În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, B. Raportoru G., după rămânerea definitivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii, invocată din oficiu.
Anulează cererea formulată de contestatoarea G. E., cu domiciliul în București, . nr. 72, mansardă, sector 1 și cu domiciliul ales în București, .. 37, ., CNP_, în contradictoriu cu intimatul C. T., cu domiciliul în București, .. 7, ., sector 1, CNP_, ca netimbrată.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
S. B. A. T.
Red./Thred.: SB
4ex/01.03.2016
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2077/2016. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 2532/2016. Judecătoria... → |
|---|
