Contestaţie la executare. Sentința nr. 2077/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2077/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 2077/2016

document finalizat

Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2077/2016

Ședința publică de la 09 Februarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE: R. I. V.

Grefier: C. I. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA și pe intimatul M. N., având ca obiect contestație la executare - întoarcere executare.

Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 26.01.2016, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.02.2016, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15.10.2015, sub numărul_, contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR – SA, în contradictoriu cu intimatul M. N. a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe o va pronunța, să anuleze actele de executare efectuate în dosarul de executare silită nr. 1591/2015 instrumentat de B. Bătăilă V., respectiv a încheierii prin care a fost încuviințată executarea silită la data de 04.09.2015, pentru o creanță de 2.719,88 lei, reprezentând un salariu suplimentar pentru anii 2008 și 2009 și ajutor material cu ocazia sărbătorilor de P. și C. și premierea de Ziua Feroviarului pentru anul 2009 (la care se adaugă cheltuielile de executare ocazionate în dosarul menționat), a încheierii prin care s-au stabilit cheltuieli de executare, a somației întocmită la data de 04.09.2015, precum și a raportului de expertiză contabilă întocmit de expert Ș. G.. Totodată, contestatoarea a solicitat întoarcerea executării silite și obligarea intimatulului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că s-a conformat celor dispuse de instanța de judecată și a executat de bunăvoie sentința civilă nr. 717/04.04.2012 prin plata către salariatul creditor a sumei de 5.102 lei, din care salariu suplimentar pentru anul 2008, în valoare de 1.516 lei brut, actualizat cu indicele de inflație și 1.064 lei net, corespunzător salariului de încadrare în luna decembrie 2008, conform CCM; salariu suplimentar pentru anul 2009, în valoare de 1.528 lei brut, actualizat cu indicele de inflație și 479 lei net, corespunzător salariului de încadrare în luna decembrie 2008, conform CCM; ajutor material cu ocazia sărbătorii de P. pentru anul 2009, în valoare de 479 lei (net) conform CCM; ajutor material cu ocazia sărbătorii de C. pentru anul 2009, în valoare de 470 lei (net) conform CCM; premierea de Ziua Feroviarului pentru anul 2009 în cuantum de 477 lei (net) conform CCM.

Contestatoarea a mai precizat că, deși a efectuat plata sumei menționate, reprezentând contravaloarea drepturilor salariale conform sentinței civile nr 717/04.04.2012, intimatul a solicitat B. executarea silită în baza aceluiași titlu executoriu.

Contestatoarea a învederat că se impune anularea executării înseși și repunerea în situația anterioară, dat fiind că a fost obligată să efectueze o dublă plată, cu consecința realizării unei îmbogățiri fără justă cauză în patrimoniul intimatului. A mai susținut totodată că Decizia nr. 2/2014 a ICCJ este inaplicabilă salariaților Companiei Naționale de Căi Ferate CFR – SA, aceștia neavând statutul de bugetari, conform dispozițiilor exprese ale OUG 71/2009.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 711 și urm., Art. 722 alin. 1, Art. 453 alin. 1 C., art. 59 din Legea 188/2000.

În dovedirea pretențiilor, contestatoarea a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri.

Intimatul, legal citat, nu a depus întâmpinare, însă a depus, prin apărător, note scrise prin care a formulat apărări, solicitând respingerea contestației la executare ca neîntemeiată.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

La solicitarea instanței a fost depus în copie certificată dosarul de executare silită nr. 1591/2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 717/04.04.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr._, irevocabilă prin respingerea recursului, a fost obligată contestatoarea la plata către membri de sindicat a salariului suplimentar pentru anii 2008 și 2009 și a ajutorului material cu ocazia zilelor de Paști, C. și Ziua Feroviarilor 2009.

La data de 11.07.2013 între părți s-a încheiat convenția de eșalonare nr. 2446, prin care a fost stabilit cuantumul sumelor de achitat în temeiul sentinței anterior menționate (5.102 lei, brut), convenindu-se achitarea acestora eșalonat, respectiv: tranșa I-20% în anul 2013, tranșa a II-a-40% în anul 2014; tranșa a III-a -40% în anul 2015, de regulă în tranșe semestriale.

Intimatul a înregistrat la data de 04.09.2015 pe rolul B. Bătăilă V. cererea de executare silită a debitoarei C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR – SA în temeiul sentinței civile nr. 717/2012, menționând că a încasat suma de 3.545 lei (net) conform convenției de eșalonare încheiată cu debitoarea.

Prin încheierea de la data de 04.09.2015 a fost încuviințată executarea silită împotriva debitoarei, la aceeași dată fiind emise de către B. Bătăilă V. încheierea prin care s-a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silită la suma totală de 1.109,27 lei, somația de plată a sumei de 3.829,15 lei, adresa de înființare a popririi.

Potrivit dispozițiilor Art. 664 alin. 1 NCPC „executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel.”. Anterior demarării procedurii de executare silită, creditorul intimat a încheiat cu debitoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR – SA, o convenție numităde eșalonare”, înregistrată sub nr. 2446/11.07.2013, în cuprinsul căreia a fost stabilit cuantumul total brut și net al creanței astfel cum aceasta a fost determinată ca fiind datorată în cuprinsul dispozitivului titlului executoriu. Totodată, părțile cocontractante au stabilit ca debitul să fie achitat în trei tranșe, urmând ca ulterior încasării acestuia de către persoana îndreptățită, aceasta din urmă să nu mai procedeze la executarea silită decât în situația nerespectării termenelor de plată de către debitoare.

Apărarea intimatei debitoare privind calculul incorect al creanței de către contestatoare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

În considerentele sentinței civile nr 717/2012 pusă în executare s-a reținut că reclamanții au pretins, pentru anii 2008 și 2009, drepturi salariale prevăzute de art 32 din Contractul Colectiv de Muncă al SNCFR-CFRSA pe anii 2007 și 2008, prelungit pe anii 2009 și 2010, respectiv dreptul la un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie, precum și ajutorul material cu ocazia Sărbătorilor de Paști, C. și Ziua Feroviarului pentru anul 2009, drepturi salariale prevăzute la art 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006-2008, prelungit până în anul 2010.

Instanța a statuat că, potrivit prevederilor art. 30 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil și pentru anul 2009, salariații beneficiau de salariul suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Instanța a mai statuat că, potrivit prevederilor art. 71 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil și pentru anul 2009, în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: cu ocazia sărbătorilor de P. și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare.

Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil și pentru anul 2009, prevede pentru clasa I de salarizare un salariu de 570 lei.

Or, cum prin titlul executoriu s-a stabilit aplicabilitatea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, nu poate fi primită susținerea intimatei creditoare în sensul că la calculul drepturilor salariale contestatoarea trebuia să se raporteze la salariul tarifar de încadrare minim garantat în plată de 700 lei, aferent clasei I, conform art 41 alin 3 lit a din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul de R. de Transporturi.

Cât privește includerea în calculul creanței a dobânzii legale, instanța constată că o asemenea obligație de plată nu a fost stabilită în sarcina contestatoarei prin titlul executoriu. Or, potrivit dispozițiilor art. 628 NCPC, în cazul în care prin titlul executoriu au fost stipulate ori acordate dobânzi, penalități sau alte sume, care se cuvin creditorului, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul judecătoresc, potrivit legii.

În aceste condiții, în lipsa unei mențiuni exprese în sentința pusă în executare a obligației de plată a dobânzii legale, nu este justificată calcularea acesteia.

Totodată, instanța reține că în speță nu este aplicabilă Decizia nr. 2/17.02.2014 a ÎCCJ, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii; astfel, ICCJ a statuat că, în aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.

Or, în speță, drepturile salariale au fost achitate eșalonat în temeiul unei convenții a părților (nu a unor dispoziții legale), iar creditorul intimat nu poate fi încadrat în categoria personalului bugetar (C. Națională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. fiind înființată ca societate comercială pe acțiuni, conform HG 581/1998).

În aceste condiții, întrucât creanța fusese achitată de către contestatoare înainte de începerea procedurii de executare silita, prezenta executare silita este lipsita de obiect, nemaiputându-se desfășura cu respectarea tuturor dispozițiilor art. 622 și urm NCPC.

Pentru considerentele anterior expuse, instanța va admite contestația la executare si va dispune anularea actelor de executare întocmite in cadrul dosarului de executare nr. 1591/2015 de B. Bătăilă V..

Cât privește capătul de cerere referitor la întoarcerea executării silite, se reține că, potrivit art. 723 NCPC, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar potrivit art. 724 alin 1 coroborat cu alin 3 NCPC in cazul in care instanța judecătoreasca care a desființat titlul executoriu sau însăși executarea silita nu a dispus restabilirea situației anterioare, cel îndreptățit o va putea cere pe cale separată.

În aceste condiții, întrucât executarea silită a fost finalizată pentru suma 3.829,15 lei, după cum rezultă din încheierea de eliberare sume emisă de executorul judecătoresc la data de 02.10.2015, instanța va dispune întoarcerea executării prin restituirea de către intimat a acestei sume.

Cu referire la dispozițiile art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 lei, achitată cu titlul de taxă judiciară pentru întoarcerea executării silite. Cu referire la suma achitată cu titlul de taxă judiciară de timbru aferentă contestației la executare, instanța reține că, în temeiul art. 45 alin 2 din OUG 80/2013, contestatoarea are posibilitatea de a solicita restituirea taxei judiciare de timbru în cuantum, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri prin care a fost admisă contestația la executare.

În baza art. 717 alin. 2 teza finală C., instanța va obliga intimatul la plata către B. Bataila V. suma de 36 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare nr. 1591/2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea privind pe contestatoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR SA cu sediul ales la SUCURSALA REGIONALA BUCUREȘTI din București, Piața Gării de Nord, nr. 1, sector 1 și pe intimatul M. N. cu domiciliul ales în București, ., sector 1.

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr. 1591/2015 al B. Bataila V..

Dispune întoarcerea executării silite prin restituirea de către intimat către contestatoare a sumei de 3.829,15 lei, executată silit în Dosarul nr. 1591/2015 al B. Bataila V..

Obligă intimatul la plata către contestatoare a sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată.

Obligă intimatul să achite către B. Bataila V. suma de 36 lei, reprezentând costul fotocopierii dosarului de executare nr. 1591/2015.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.02.2016.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. I. V. C. I. C.

Red./Thred.R.I.V./C.I.C./03.03.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2077/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI