Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 19840/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 29.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
JUDECĂTOR: M. C.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe creditorul I. DE C. METALURGICE în contradictoriu cu debitoarea T. P. S.R.L., având ca obiect anulare somație de plată.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 22.10.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 21.07.2015 creditorul I. de C. Metalurgice a formulat, în contradictoriu cu debitoarea T. P. SRL, cerere în anulare împotriva încheierii de ședință din data de 15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015 prin care s-a respins ca neîntemeiată cererea de emitere a ordonanței de plată.
În motivare, creditorul a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 662 alin.2, 3 și 4 C.proc.civ., creanța fiind certă, lichidă, exigibilă și constă în obligații la plata unor sume de bani care rezidă dintr-un contract civil, valabil încheiat între părți.
Creditoarea a arătat că prin cererea de chemare în judecată având ca obiect ordonanță de plată înregistrată sub nr. de dosar_/299/2015 a solicitat obligarea debitoarei T. P. SRL la plata sumei de 20.318,60 lei compusă din:_,73 lei reprezentând contravaloarea a 14 facturi fiscale emise în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014 în baza contractului de închiriere nr. 3200/16.12.2010, 8524,87 lei reprezentând penalități contractuale de întârziere de 0,30% pe zi calculate până la 09.02.2015 și 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Creditoarea a făcut referire la relațiile de rudenie dintre fostul director al institutului I. N. și directorul T., D. N., menționând faptul că în perioada 18.04._12, societății debitoare nu i-au fost emise facturi de utilități, fiind facturate utilități doar în lunile decembrie 2010, ianuarie, martie, mai, iunie, iulie și august 2011, însumând un total de 151,47 lei.
În continuare s-a arătat că în perioada 17.2._12 debitoarea a folosit utilitățile institutului și nu a achitat consumul de utilități, folosindu-se de relațiile de rudenie menționate anterior. Totodată s-a mai arătat că la 03.08.2011 a fost încheiat un proces-verbal de predare-primire a spațiului în suprafață totală de 115,25 din Hala Oxigen, însă debitoarea l-a folosit în continuare fără a plăti chirie.
Creditoarea a arătat că în perioada 03.08._13 debitoarea a ocupat abuziv și a beneficiat gratuit de spațiul Hală Oxigen în timpul mandatului fostului director general al ICEM SA, numitul N. I., iar la 08.05.2013, ca urmare a constatării ocupării spațiului ca fiind una abuzivă, actuala conducere a ICEM SA a solicitat predarea cheilor de la spațiile deținute de T. și eliberarea faptică a acestora, iar la 16.03.2013 un fost angajat al debitoarei a predat conducerii ICEM cheile aferente Halei Oxigen.
Creditoarea a invocat neexecutarea contractului de închiriere 3200/2010, subliniind că acest contract nu a fost întrerupt de niciuna din părțile semnatare, astfel că își produce efectele, debitoarea deținând încă închiriată suprafața de 60 mp în incinta spațiului din Hala Inducție. S-a subliniat de către institutul creditor faptul că nu a interzis accesul debitoarei în spațiul strict indicat în contractul de închiriere, încă valabil, ci i-a solicitat în scris să își respecte obligațiile asumate prin contractul de închiriere, respectiv folosirea strictă a spațiului de 60 mp deținut în Hala Inducție, să își monteze contoare proprii pentru utilitățile ce urmează a le consuma și să achite chiria și utilitățile la timp și la termenul fixat prin contract. De asemenea, a mai subliniat institutul creditor că debitoarea nu a solicitat renunțarea la contractul de închiriere, și nici o eventuală modificare a prevederilor art. 8 lit. f) din contract.
Creditorul a menționat că prin notificarea din 04.01.2015 debitoarea a solicitat stornarea facturilor în valoare de_,33 lei reprezentând contravaloare chirie, apreciind că prin această notificare debitoarea-chiriașă nu a contestat creanța, ci a încercat să se sustragă de la obligația de plată.
I. creditor a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1013 C.proc.civ. și sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 10 alin. 1 și alin. 3 din OUG 119/2007, Legea 192/2006 NCC, art. 46 C...proc.civ, art. 249 C.proc.civ., art. 245 alin. 1 și alin.5 C.proc.civ., art. 969 C.civ, art. 1418 C.civ., art. 1430 C.civ. art. 1439 C.civ., art. 1469, art. 1530, art. 1781, art. 1796 lit. b), art. 1797 alin.1, art. 1789, art. 1831 alin. 2 C.civ. și contractul de închiriere nr. 3200/16.12.2010.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Prin întâmpinare debitoarea a solicitat respingerea cererii în anulare ca nefondată și obligarea institutului la plata cheltuielilor de judecată, arătând că pretențiile ICEM sunt nefondate, nedeținând împotriva T. o creanță, certă, lichidă și exigibilă.
S-a arătat că ICEM nu și-a îndeplinit propriile obligații asumate prin contract, motiv pentru care prețul chiriei nu este datorat, menționând că din ianuarie 2013 a încetat să mai furnizeze utilități, sub pretextul că societatea T. nu are montate contoare de utilități verificate metrologic. În continuare s-a arătat că prin notificarea primită de institut la 31.12.2014 debitoarea T. a invocat excepția de neexecutare a contractului, astfel că plata prețului chiriei a fost suspendată până la momentul în care instanța urma să se pronunțe asupra legalității excepției de neexecutare. Societatea debitoare a apreciat că stabilirea obligației de plată a chiriei nu se poate face într-o procedură sumară, ci într-o acțiune de drept comun. S-a mai arătat în continuare că spațiul închiriat de la ICEM este destinat implementării unui proiect finanțat din fonduri europene, iar cum activitatea de producție a fost împiedicată de reprezentanții ICEM, debitoarea a introdus o acțiune prin care să obțină o hotărâre prin care institutul locator să fie obligat la permiterea accesului în spațiu, riscul nereluării activității de producție constând în rezilierea contractului de finanțare în valoare de_ lei.
Conchizând, debitoarea a arătat că institutul nu și-a îndeplinit obligația ce-i incumbă conform contractului, respectiv asigurarea liniștitei folosințe a spațiului închiriat, între părți a fost invocată excepția de neexecutare a contractului care are ca efect principal suspendarea plății chiriei, precum și faptul că dovedirea unei situații contrare nu se poate face în cadrul procedurii sumare a ordonanței de plată, fiind necesară administrarea unui probatoriu mai amplu, în procedura de drept comun.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1014-1021.
În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.
Din dispoziția instanței, la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr._/299/2015.
În cauză, instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 27.02.2015 sub nr. de dosar_/299/2015, creditorul I. DE C. METALURGICE a chemat în judecată pe debitoarea S.C. T. P. S.R.L., solicitând instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care debitoarea să fie obligată la plata sumei totale de 20.318,60 lei din care suma de 11.589,73 lei reprezintă contravaloarea a 14 facturi emise în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014 în baza contractului de închiriere nr. 3200/16.12.2010, suma de 8524,87 lei reprezintă penalități contractuale de întârziere în cuantum de 0,3%/zi calculate până la data de 09.02.2015, suma de 200 lei reprezintă taxa de timbru și 4 lei timbrul judiciar.
În motivare, creditorul a arătat, în esență, că în baza raporturilor contractuale dintre părți au fost emise în perioada noiembrie 2013 – decembrie 2014 un număr de 14 facturi reprezentând contravaloare chirie. Creditoarea a mai învederat că, în calitate de locator, și-a îndeplinit obligațiile asumate, sens în care a emis facturile fiscale solicitate la plată, pe care debitoarea însă nu a înțeles să le achite.
În drept, creditoarea a invocat prevederile art. 1013 și urm. C.proc.civ.
În dovedirea susținerilor sale, creditoarea a depus la dosarul cauzei înscrisuri privind creanța pretinsă.
Prin întâmpinarea depusă la data de 09.04.2015, debitoarea a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând, în apărare, nerespectarea obligațiilor contractuale de către creditor, acesta încetând să îi mai furnizeze utilitățile, sub pretextul că nu are montate contoare de utilități verificate metrologic, iar din luna martie 2014 i-a interzis debitoarei accesul în spațiu.
De asemenea, s-a mai învederat nerespectarea din partea creditorului a obligației de a asigura folosința liniștită și utilă a spațiului închiriat, motiv pentru care debitoarea a emis o notificare prin care a invocat excepția de neexecutare a contractului.
În drept, au fost invocate prevederile art. 1014-1021 C.proc.civ.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Cu privire la cererea de emitere a ordonanței de plată ce a făcut obiectul Dosarului nr._/299/2015, instanța s-a pronunțat prin încheierea din data de 15.04.2015 care a fost atacată de petentul-creditor I. DE C. METALURGICE cu cererea în anulare ce formează obiectul prezentului dosar.
Prin încheierea atacată, instanța a respins, ca neîntemeiată, cererea de emitere a ordonanței de plată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 1020 alin. 1 și 2 C.proc.civ. Pentru a pronunța această încheiere, instanța a reținut, în esență, că acțiunea creditoarei ridică probleme ce nu pot fi dezlegate pe calea procedurii speciale a ordonanței de plată, fiind necesară suplimentarea probatoriului cu mijloace de probă specifice dreptului comun.
Asupra cererii în anulare a încheierii din data de 15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015, instanța reține următoarele:
În conformitate cu art. 1013 C.proc.civ., procedura ordonanței de plată se aplică „creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil […] constatat printr-un înscris [...] însușit de părți prin semnătură.” Dispozițiile legale prevăd trei condiții speciale de admisibilitate: creanța să constea într-o sumă de bani, să fie asumată prin existența unui înscris între părți care atestă drepturi și obligații și să fie certă, lichidă și exigibilă.
În soluționarea cererii de emitere a ordonanței de plată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1020 C.proc.civ., conform cărora: (1) Dacă debitorul contestă creanța, instanța verifică dacă contestația este întemeiată, în baza înscrisurilor aflate la dosar și a explicațiilor și lămuririlor părților. În cazul în care apărarea debitorului este întemeiată, instanța va respinge cererea creditorului prin încheiere. (2) Dacă apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. 1, iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun, instanța va respinge cererea creditorului privind ordonanța de plată prin încheiere.
Atitudinea procesuală a debitorului, în sensul contestării sau necontestării creanței, este relevantă în procedura ordonanței de plată, întrucât și de poziția debitorului depinde modul de soluționare a cererii creditorului, în condițiile art. 1020 și 1021 C.proc.civ. În speță, debitorul a contestat creanța prin întâmpinare, manifestarea sa de voință în acest sens fiind expresă și neechivocă.
Instanța apreciază ca nefondată critica formulată de petentul-creditor în sensul că debitoarea a avut știință de creanță, că nu a contestat caracterul cert, lichid și exigibil al acesteia și că prin notificarea emisă debitoarea nu contestă creanța, ci încearcă prin acțiuni șicanatoare să se sustragă de la obligația de a plăti chiria pentru spațiul ocupat.
Astfel, debitoarea a invocat excepția de neexecutare a contractului de închiriere, învederând că, de aproape doi ani, institutul creditor nu își îndeplinește obligațiile esențiale asumate prin contractul de închiriere nr. 3200/16.12.2010 în sensul că din luna ianuarie 2013 a încetat să îi mai furnizeze utilitățile, iar începând cu luna martie 2014 i-a interzis total accesul în spațiul închiriat, paznicii de la . primind instrucțiuni în sensul blocării accesului oricărui reprezentant al debitoarei.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul de fond, instanța reține că la data de 30.12.2014 debitoarea a comunicat creditorului o notificare (primită de creditor la 05.01.2015) prin care i-a învederat aspectele menționate mai sus și a solicitat să îi permită de îndată accesul în spațiul închiriat și să îi asigure liniștita posesie și folosință a acestuia (f. 101-103 din dosarul_/299/2015).
Astfel, se constată că instanța care a soluționat ordonanța de plată a reținut în mod corect că apărările de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decât cele prevăzute la alin. 1, acestea fiind admisibile, potrivit legii, în procedura de drept comun și că numai pe calea dreptului comun se pot lămuri raporturile dintre părți, se poate stabili în ce măsură părțile și-au îndeplinit obligațiile asumate contractual, existența și cuantumul exact al sumei datorate.
Analizând cererile părților și înscrisurile aflate la dosar, verificând obiecțiile invocate de debitoare cu privire la neîndeplinirea condițiilor creanței și înscrisurile depuse de aceasta în dovedire, instanța constată că sunt vădit neîntemeiate susținerile petentului-creditor conform cărora creanța nu ar fi fost contestată, în realitate apărările formulate de debitoare în cadrul procedurii ordonanței de plată necesitând administrarea unui probatoriu complex prin care să se stabilească cu certitudine situația de fapt și raporturile desfășurate între părți.
Pentru toate motivele reținute mai sus, instanța consideră că Încheierea din data de 15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2015, a fost emisă cu respectarea prevederilor cuprinse în normele de procedură, fiind nefondate criticile formulate de petentul-creditor prin cererea în anulare, aceasta urmând a fi respinsă, ca neîntemeiată.
Întrucât temeiul juridic al suportării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa procesuală și având în vedere soluția care urmează a fi pronunțată asupra cererii în anulare, în temeiul art. 453 C.proc.civ., instanța va obliga creditorul să plătească debitoarei suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea în anulare formulată de creditorul I. DE C. METALURGICE cu sediul în sector 6, București, . în contradictoriu cu debitoarea T. P. S.R.L. cu sediul în sector 1, București, ., ..1 și sediul ales la C.. Av. F. N. – . nr.10, sector 5, ca neîntemeiată.
Obligă creditoarea să plătească debitoarei suma de 500 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 29.10.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I.-C. HlihorMihaela C.
GREFIER,
E. S.
Red ICH/tehnored ICH,ES/29.01.2016
| ← Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 3739/2016.... | Pretenţii. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI → |
|---|
