Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2488/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2488/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-02-2016 în dosarul nr. 2488/2016

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCURESTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2488

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.02.2016

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE - A.-M. IUTIȘ

GREFIER - M. G.

Pe rol se află soluționarea acțiunii având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. E. E. Muntenia S.A., cu sediul în București, .. 41-43 în contradictoriu cu pârâtul B. T., cu domiciul in Voluntari, ., jud. Ilfov.

La apelul nominal facut in sedinta publica au lipsit partile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar.

Verificându-și din oficiu competența, potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., instanța, prin raportare la dispozițiile art. 121 C. proc. civ., invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti la data de 20.01.2014, sub nr._, reclamanta E. E. Muntenia S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. T., obligarea acestuia la plata sumei de 7538,16 lei cu titlu de debit principal, reprezentând contravaloare facturi neachitate, precum si a sumei de 71,03 lei cu titlu de taxă deconectare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că in temeiul contractului încheiat cu pârâtul, a furnizat acestuia energie enectrica, iar corelativ in sarcina paratului s-a nascut obligatia de plata a facturilor fiscale emise.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1025 C. proc. civ., odrin ANRE 5/2003, Legea 123/2012, Regulamentul din 25.06._ de furnizare a energiei electrice la consumatori.

În dovedirea pretențiilor, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 lei, conform prevederilor O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la dosar, deși acestuia i-au fost comunicate în mod legal cererea de chemare în judecată și înscrisurile anexate acesteia.

La termenul de judecată din data de 12.02.2016 instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 1 București și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:

Între reclamantă, în calitate de profesionist, și pârât, în calitate de consumator, s-au desfasurat relatii contractuale, având ca obiect furnizarea de către reclamanta a energiei electrice, respectiv plata de către beneficiar a contravalorii serviciilor prestate de reclamantă.

Conform art. 121 teza I C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui

consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului.

Pârâtul, ca persoana fizică, se circumscrie noțiunii de consumator, definită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, iar reclamanta, ca persoana juridică autorizată, acționând în cadrul activității sale comerciale, are calitatea de comerciant, conform art. 2 alin. (2) din același act normativ.

În cauză, instanța arată că pârâtul are domiciliul în Voluntari, jud. Ilfov arondat Judecatoriei B., după cum rezultă din anexa la Hot. nr. 337/9.07.1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Având în vedere aceste considerente, instanța arată că, față de dispozițiile imperative ale art. 121 teza I C. proc. civ., va admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, urmând a dispune declinarea competenței de judecare a cauzei în favoarea judecătoriei de la domiciliul consumatorului, anume Judecătoriei B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti, invocată de instanță din oficiu.

Declină în favoarea Judecătoriei B. soluționarea cauzei având ca obiect cerere de valoare redusă, formulată de reclamanta S.C. E. E. Muntenia S.A., CUI_, cu sediul în București, .. 41-43 în contradictoriu cu pârâtul B. T., CNP_, cu domiciul in Voluntari, ., jud. Ilfov.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2016.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-M. IUTIȘMARIA G.

Red./Tehnored. I.A.M./4 ex./23.02.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2488/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI