Contestaţie la executare. Sentința nr. 8163/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8163/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 8163/2016
Cod ECLI ECLI:RO:JDS1B:2016:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentința civilă Nr. 8163/2016
Ședința publică de la 05 Mai 2016
Completul constituit din:
PREȘEDINTE L. G.
Grefier I. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea AGENȚIA D. S., pe intimatul C. G. și pe intervenientul A&S I. 2000 SRL, având ca obiect contestație la executare SUSPENDARE EXECUTARE - DOSAR EXECUTARE NR. 764/2015.
Dezbaterile și susținerile în fond au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 28.04.2016, parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05.05.2016, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestatoarea AGENȚIA D. S. a solicitat în contradictoriu cu intimatul C. G. anularea somației din 15.12.2015 emisă în dosarul de executare nr. 764/2015 de B. O. D.,, încheierea de stabilire cheltuieli de executare din 15.12.2015, suspendarea executării silite pentru sumele de bani puse în executare.
În motivarea contestației la executare s-a arătat în esență faptul că se află într-o imposibilitate obiectivă de a pune în aplicare titlul executoriu, motivat de faptul că terenul se află sub incidența art. 22 indice 1 din Legea nr. 1/2000, că nu are atribuții de reconstituire a dreptului de proprietate a persoanelor îndreptățite, că nu se poate dispune reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren din domeniul privat al statului excluzând obligația Comisiei Județene de a înainta documentația de reconstituire către ADS în vederea încheierii protocolului de predare- preluare, că obligația lor este condiționată de înaintarea documentației de către Comisia Județeană, că nu are calitatea de debitoare față de împrejurarea că Comisia Județeană și Locală nu și-au îndeplinit obligațiile.
A contestat sumele de bani prevăzute în încheierea de cheltuieli, că Legea nr. 110/2007 nu prevede și obligația d a achita cheltuielile de executare silită și cuantumul onorariului executorului judecătoresc și onorariul de avocat.
În drept a invocat art. 711-718 C.pr.civ. Legea nr. 110/2007, Legea nr. 188/2000.
În susținere a depus înscrisuri (f. 18-37).
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare, motivat de faptul că sunt reluate argumentele din timpul judecății în fond a cauzei cu ignorarea rezolvării pe care instanțele fondului au dat-o cu privire la excluderea de la retrocedarea terenurilor proprietatea statului, că s-a statuat irevocabil că nu sunt incidende dispozițiile art. 22 indice 1 Legea 1/2000, că sunt neîntemeiate susținerile contestatoarei referitoare la imposibilitatea de executare, delimitarea terenului nu revine în obligația instanței, ci a instituțiilor statului abilitate, ADS, Comisiile de fond funciar și OCPI. A invocat art. 13 lit b din Normele interne privind încheierea protocoalelor de predare-preluare a terenurilor cu destinație agricolă între ADS și comisiile locale, că revine în primul rând contestatoarei obligația de a stabili un amplasament.
În drept a invocat art. 205 C.pr.civ.
În susținere a depus înscrisuri (. 48-55).
S-a atașat dosarul de executare silită (f. 60-75).
La data de 23.02.2016 s-a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie de către A & S I. 2000 SRL prin care s-a solicitat admiterea contestației la executare, arătând că are calitatea de concesionar în raport cu contestatoarea, că este caducă Hotărârea Comisiei Județene Ialomița nr. 222/2006 începând cu data de 20.05.2013 și nu 29.06.2013. A invocat lipsa interesului actual al intimatului creditor deoarece Legea nr. 165/2013 instituie o nouă procedură administrativă pentru toate cererile nesoluționate încă, cu stabilirea altor termene, abia ulterior putându-se adresa justiției.
În drept a invocat art. 61 alin 3 și 63 C.pr.civ.
Analizând înscrisurile administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin decizia civilă nr. 1/R/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a fost admis recursul, modificată în tot sentința civilă nr. 2619/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei Agenția D. S. să predea, prin protocol, Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Reviga suprafața de 1,67 ha teren arabil extravilan aflat pe raza comunei Stelnica, județul Ialomița, în vederea punerii în posesie a reclamanților.
În considerentele deciziei pronunțate în recurs s-a consemnat cu putere de lucru judecată faptul că din înscrisurile de la dosar se reține că reclamanților li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra suprafeței totale de 1,67 ha teren arabil și, deoarece la nivelul comunei Reviga nu mai exista teren disponibil, prin Hotărârea nr. 1/16.02.2007 a Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Stelnica (ca urmare a adoptării hotărârii nr. 222/05.07.2006 de către Comisia Județeană) s-a hotărât punerea în posesie a suprafețelor revendicate de către foștii proprietari pe terenul situat în proprietatea statului pe raza administrativ teritorială a comunei Stelnica, că Hotărârea Comisiei locale Stelnica a fost validată de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomița prin H.C.J. nr. 107/28.02.2007, că față de această hotărâre, Comisia Județeană a solicitat pârâtei Agenția D. S. să pună la dispoziția Comisiei Locale Stelnica terenul în suprafață totală de 8495,0425 ha, că pârâta a returnat documentația întocmită de Comisia Județeană Ialomița, prin adresa nr. 31.626/30.03.2007, cu mențiunea că suprafețele solicitate sunt în incinta îndiguită și desecată B. de Jos și nu pot fi retrocedate, date fiind dispozițiile art. 221 din Legea 1/2000.
A reținut instanța de recurs că art. 221 din Legea 1/2000 prevede că aceste terenuri (formate din terenurile realizate pe seama îndiguirilor, desecărilor și altor lucrări de îmbunătățiri funciare) rămân în domeniul public al statului și nu pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate, îÎnsă, din adresa nr. 4032/21.08.2008 emisă de O.C.P.I.(fila 25 dosar) rezultă că terenurile arabile de pe teritoriile administrative Bordușani și Stelnica, jud. Ialomița (de la fostele Societăți Comerciale Agroindustriala Bordușani și Agrozootehnica Stelnica) sunt proprietate privată a statului, administrate de A.D.S și că astfel, cum aceste terenuri fac parte din domeniul privat al statului, ele nu sunt exceptate de la retrocedare.
S-a mai rețniut că de altfel, A.D.S.- ul a concesionat aceste suprafețe de teren diferitelor societăți comerciale, cele aflate pe raza comunei Stelnica, făcând obiectul contractului de concesiune nr. 10/05.06.2004 încheiat între intimata pârâtă Agenția D. S. și S.C. A&S Internațional 2000 S.R.L. București, în cuprinsul căruia se menționează că terenul este proprietatea privată a statului și că ar putea face obiectul reconstituirii, situație în care suprafața de teren concesionată s-ar diminua corespunzător.
Față de menționatele înscrisuri, în raport și de prevederile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 268/2001, potrivit cărora, în virtutea atribuțiunilor ce-i revin, în vederea stabilirii dreptului de proprietate publică sau privată a statului, A.D.S.- ul este cel care, pe baza planurilor cadastrale, în termen de 90 de zile de la definitivarea lucrărilor, depune cerere de înscriere a dreptului de proprietate al statului în Cartea funciară, tribunalul a considerat că printr-o apreciere greșită a probelor administrate și o ignorare a dispozițiilor legale, instanța de fond a concluzionat că terenurile aflate în administrarea pârâtei situate pe raza comunei Stelnica, sunt supuse regimului juridic al art. 221 din Legea nr. 1/2000. A reținut că instanța de fond și-a depășit de altfel limita investirii, atunci când interpretând dispozițiile art. 221 din Legea nr. 1/2000, a concluzionat că înscrierea în Cartea funciară a terenului, ca aparținând domeniului privat al statului este rezultatul unei îndoielnice administrări, de către pârâta A.D.S., a terenului aparținând statului, deoarece acesta ar face parte din domeniul public.
Refuzul pârâtei de a pune la dispoziția Comisiei locale Stelnica terenul solicitat a fost apreciat ca o încălcare, o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor reclamantei, că hotărârea de reconstituire a dreptului de proprietate a adus în beneficiul reclamantei o creanță suficient de bine stabilită pentru a fi exigibilă, dând naștere unui „bun” în sensul art.1 din Primul Protocol Adițional și nerestituirea terenului până în prezent, în absența oricărei despăgubiri, constituie o ingerință în dreptul reclamantei la respectarea bunurilor lor și că neexecutarea acestei hotărâri este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente și, în speță, Agenției D. S..
A reținu tribunalul că așa cum s-a arătat anterior această ingerință nu poate fi justificată numai prin aplicarea art.221 din Legea nr.1/2000 în condițiile în care din înscrisurile prezentate rezultă că terenurile solicitate de comisia județeană au aparținut domeniului privat iar în prezent acest teren este dat în exploatare agricolă unei societăți comerciale, nefiind vorba de respectarea unor interese generale ale comunității și păstrarea unui echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor reclamantei.
Față de cele expuse, neexistând nicio justificare pentru încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei și a dreptului efectiv la instanță, tribunalul a apreciată cererea reclamanților întemeiată și față de cele ce preced, tribunalul a reținut că recurenți au făcut dovada că terenurile aflate pe raza comunei Stelnica și administrate de pârâta Agenția D. S., pentru care s-a solicitat predarea anterior și de către intervenienta Comisia județeană Ialomița, aparțin domeniului privat al statului, iar nu domeniului public, ele nefiind supuse regimului juridic reglementat de art. 221 din Legea nr. 1/2000, așa cum au susținut pârâta A.D.S. și cum a considerat și instanța de fond.
La data de 14.12.2015 intimatul formulează cerere de executare silită (f. 66) pentru obligația de a face stabilită în decizia civilă, se constituie dosarul de executare nr. 764/2015, este încuviințată executarea silită prin încheierea din 16.12.2015 (f. 65).
Prin încheierea din 16.12.2015 s-au stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 2800 lei (f. 64).
La aceeași dată se emite somația (f. 63) pentru aducerea la îndeplinire a obligației din titlul executoriu decizia civilă nr. 1/R/10.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._ a fost admis recursul, modificată în tot sentința civilă nr. 2619/10.10.2012 pronunțată de Judecătoria Slobozia și plata sumei de 2800 lei cheltuieli de executare.
În drept, potrivit art. 712 alin 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Instanța reține că în ce privește argumentele contestatoarei privind incidența art. 221 din Legea nr. 1/2000 și calitatea de debitoare a ADS există putere de lucru judecat, instanța de fond dezlegând aceste aspecte legate de situația litigioasă prin hotărârea de fond, fără a mai putea fi puse în discuție și analizate într-o cerere dedusă judecății, chiar în lipsa identității de obiect. Și aspectele legate de obligațiile corelative ale Comisiilor locale și Județene au fost analizate de instanța ce a soluționat fondul litigiului dintre părți, fără a mai putea fi deduse judecății și în cadrul contestației la executare.
În ceea ce privește dispozițiile art.2 din Legea nr. 110/2007, instanța reține că nu s-a făcut în cauză dovada lipsei de fonduri și nici dovada demersurilor efectuate de contestatoare pentru a previziona sumele de executat în bugetul instituției. Debitoarea nu se poate prevala de acordarea unui termen de grație, în condițiile în care nu își îndeplinește obligațiile legate de beneficiul acestui termen, neputând amâna executarea propriei obligații din detrimentul dreptului creditorului de a-și vedea executată creanța într-un termen optim și rezonabil de instituțiile statului.
În ce privește obligația de plată a cheltuielilor de executare, instanța reține că dreptul comun în materie de executare silită și obligațiile ale debitorului executat îl constituie art.670 C.pr.civ., obligația privind executarea silită neputând fi guvernate de normele Legii nr. 110/2007.
În ceea ce privește cuantumul onorariului de executor judecătoresc, raportat la anexa la Ordinul 2330/2006, instanța reține ca nefundat argumentul contestatoarei referitor la încadrarea în dispozițiile pct. 12, motivat de faptul că punerea în executare a obligației de a face reprezintă o formă de executare silită directă, situație în care vor fi luate în considerare onorariile minimale și maximale prevăzute de pct. 2 din Anexa Ordinului nr. 2550/2006 al Ministrului Justiției, urmând ca la stabilirea onorariului să se facă aplicarea principiului proporționalității. Ordinul nr. 2550/2006 al Ministrului Justiției nu conține o dispoziție legală aplicabilă executării silite a obligației de a face sau a nu face, indiferent că avem în vedere obligațiile susceptibile de autorizarea creditorului ori de cele care exclud o astfel de autorizare, deoarece nu pot fi aduse la îndeplinire de o altă persoană decât debitorul.
Întrucât executarea silită a obligației de a face este o executare silită directă, care implică o . acte de executare, iar nu un simplu act efectuat de executor, instanța apreciază că onorariul maximal este corect stabilit potrivit pct. 2 subpunct 4 din anexa la Ordin, fiind identic cu cel stabilit pentru puneri în posesie, grănițuiri, servituți, predări de bunuri, urmând a se verifica aplicarea principiului proporționalității. În cauză s-a stabilit un onorariu executor de 2.000 lei, în cuantum inferior onorariului maximal, și pentru considerentele de mai sus va reține caracterul legal și proporționalitatea sumei stabilite.
În ce privește onorariul de avocat al intimatei în faza executării silite, suma de 600 lei nu este apreciată de instanță ca fiind nejustificat de mare, susținerile contestatoarei fiind de conjunctură și nesusținut de argumente pertinente.
Pentru aceste motive va respinge contestație la executare.
Raportat la disp. art. 719 alin 1 C.pr.civ., față de soluția dată contestației la executare, va respinge cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare privind pe contestatoarea AGENȚIA D. S., cu sediul in sector 1, București, .. 43, pe intimatul C. G., cu domiciliul ales în SLOBOZIA, .. L 10, ., . intervenientul A&S I. 2000 SRL, cu sediul în sector 6, București, CALEA GIULESTI, nr. 333, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare a executării silite, ca rămasă fără obiect.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se
depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.05.2016.
PREȘEDINTEGREFIER
G. L. B. I.
G.L./B.I./01.06.2016/5ex
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 8506/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8278/2016. Judecătoria... → |
|---|
