Contestaţie la executare. Sentința nr. 2629/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2629/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 2629/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Sentinta civila nr. 2629/2016
Ședința publică de la 16 Februarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. C. D.
Grefier D. V.
Pe rol se afla pronuntarea cauzei Civil privind pe contestator I. E. C. D. A. și pe intimat K. S.A. P. REPREZENTANT LEGAL K. ROMANIA S.R.L., intimat B.E.J. G. C., având ca obiect contestație la executare DOSAR EXECUTARE NR. 1094/2015
Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 02.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, pentru a da posibilitate părților să formuleze concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 09.02.2016 și 16.02.2016.
INSTANȚA
Deliberand,constata:
P. cererea formulata prin posta la data de 21.07.2015 si inregistrata pe rolul acestei instante la data de 24.07.2015 sub nr._ ,contestatorul I. E.-C.,in contradictoriu cu intimata K. SA prin K. ROMANIA SRL si B. G. C.,a solicitat pe calea executarii silite,anularea incheierii privind incuviintarea executarii silite din data de 29.06.2015,anularea adresei privind infiintarea popririi din data de 29.06.2015,anularea somatiei din data de 29.06.2015,precum si anularea oricaror acte de executare emise in dosarul de executare nr. 1094/2015 de B. G. C.,cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii,contestatorul arata ca in fapt,in data de 13.08.2007 a incheiat cu BCR SA contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 120NT si a efectuat ultima plata in data de 23.06.2009.
In data de 30.06.2009, contractul de credit a fost cesionat catre K. INTERNATIONAL SRL.
In luna octombrie 2009 a incheiat cu SECAPITAL SARL reprezentata prin K. INTERNATIONAL SRL,un angajamet de plata prin care a fost convertit debitul in suma totala de 13.130,61 lei,in lei,respectiv 56.129,43 lei,suma ce trebuia achitata in 56 transe lunare a cate 1.002,31 lei,ultima transa fiind 1.002,38 lei.
La data de 29.06.2015 a fost infiintata poprirea pana la concurenta sumei de 107.483,02 lei,pentru o creanta in cuantum de 98.979,56 lei,la care se adauga cheltuieli de executare silita,in baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 120NT/13.08.2007,in dosarul de executare nr. 1094/2015 de B. G. C..
Mai arata contestatorul ca este prescrisa o parte din creanta pretinsa,iar incheierea privind incuviintarea executarii silite din data de 29.06.2015 nu respecta dispozitiile art. 666 alin. 3,coroborat cu prevederile art. 657 alin. 1 C.proc.civ..
A fost achitata taxa judiciara de timbru in cuantum de 1.000 lei.
In drept au fost invocate dispozitiile art. 712,657,666,706-709,723-724,783 C.proc.civ.
In sustinerea cererii au fost depuse inscrisuri (f. 10-19).
Intimata K. ROMANIA SRL a depus intampinare la data de 05.10.2015,in temeiul art. 205 si urm C.proc.civ.,prin care a invocat exceptia netimbrarii,exceptia tardivitatii,iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii.
B. G. C. a depus intampinare la data de 17.11.2015 prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
La solicitarea instantei,B. G. C. din Bucuresti a comunicat in copie certificata dosarul de executare nr. 1094/2015.
Instanta a ramas in pronuntare la data de 17.11.2015 si a repus cauza pe rol la data de 18.12.2015.
La data de 02.02.2016,instanta a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. G. C.,a respins exceptia netimbrarii si exceptia tardivitatii,pentru motivele expuse pe larg in incheierea de sedinta de la acesata data si a incuviintat proba cu inscrisuri pentru parti.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:
In fapt,la data de 13.08.2007,contestatorul I. E.-C. a incheiat cu BCR SA contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 120NT/ 13.08.2007,in cadrul caruia a efectuat ultima plata la data de 23.06.2009.
La data de 30.06.2009, contractul de credit a fost cesionat de BCR SA catre K. INTERNATIONAL SRL.
In luna octombrie 2009 contestatorul I. E.-C. a incheiat cu SECAPITAL SARL reprezentata prin K. INTERNATIONAL SRL,un angajamet de plata prin care a fost convertit debitul in suma totala de 13.130,61 lei,in lei,respectiv 56.129,43 lei,suma ce trebuia achitata in 56 transe lunare a cate 1.002,31 lei,ultima transa fiind 1.002,38 lei.
Intimatul creditor K. SA prin K. ROMANIA SRL a solicitat B. G. C. inceperea executarii silite impotriva debitorului S. E.,in baza titlului executoriu reprezentat de de contractul de credit nr. 120NT/13.08.2007,pana la concurenta sumei de 22.291,69 EUR (echivalent RON: 98.979,56 lei),compusa din 12.319,06 EUR debit principal,9.949,34 EUR dobanda aferenta creditului acordat si 23,29 EUR comision bancar restant. A fost admisa cererea creditorului si deschis dosarul de executare silita nr. 1094/2015.
P. incheierea din data de 07.05.2015 pron. de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr._/4/2015,a fost incuviintata executarea silita.
P. incheierea din data de 29.06.2015 a fost emisa somatia pana la concurenta sumei de 107.483,02 lei,pentru o creanta in cuantum de 98.979,56 lei,la care se adauga cheltuieli de executare silita in cuantum de 8.503,46 lei.
P. incheierea din data de 29.06.2015 a fost infiintata poprirea pana la concurenta sumei de 107.483,02 lei,pentru o creanta in cuantum de 98.979,56 lei,la care se adauga cheltuieli de executare silita in cuantum de 8.503,46 lei.
In conformitate cu dispozitiile art. 712. C.proc. civ.:
(1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
2) Dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.
(3) De asemenea, după începerea executării silite, cei interesați sau vătămați pot cere, pe calea contestației la executare, și anularea încheierii prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite, dacă a fost dată fără îndeplinirea condițiilor legale.
Potrivit dispozitiior art. 663 C.proc.civ.,executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa,lichida si exigibila.
(2) Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
(3) Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
(4) Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța apreciază că s-a reușit de către contestator prin probele administrate și argumentele invocate,sa probeze faptul ca toate actele de executare efectuate in dosarul de executare silita nr. 1094/2015 al B. G. C.,respectiv incheierea privind incuviintarea executarii silite din data de 29.06.2015,somatia din data de 29.06.2015 si adresa privind infiintarea popririi din data de 29.06.2015, au fost acte de executare intocmite pentru o creanta care nu este certa,lichida si exigibila,potrivit dispozitiilor art. 663 C.proc.civ.
Față de aceste considerente,instanta va admite contestația la executare si va anula executarea silita in dosarul de executare silita nr. 1094/2015 al B. G. C..
In baza art. 453 (1) C.proc. civ,instanta va obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in cuantum de 1.000 lei si onorariu avocatial in cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a B. G. C..
Respinge contestația la executare ca fiind formulata in contradictoriu cu o persoana lipsita de calitate procesuala pasiva.
Respinge exceptia netimbrarii.
Respinge exceptia tardivitatii.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul I. E.-C. cu domiciliul in sector 5, București, ., ., ., in contradictoriu cu intimata K. SA prin K. ROMANIA SRL si B. G. C. cu sediul in sector 4, București, Int. Nestorei, nr. 1, .,10.
Anuleaza executarea silita in dosarul de executare silita nr. 1094/2015 al B. G. C..
Obliga intimata la plata cheltuielilor de judecata reprezentand taxa de timbru in cuantum de 1.000 lei si onorariu avocatial in cuantum de 250 lei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.02.2016.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/D.P.C./th.ed./D.P.C.
/ex
17 Februarie 2016
← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2148/2016.... | Validare poprire. Sentința nr. 2039/2016. Judecătoria SECTORUL... → |
---|