Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 2148/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2148/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 09-02-2016 în dosarul nr. 2148/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ nr. 2148
Ședința publică din data de 09.02.2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. S.-G.
GREFIER: L. P.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta B. L. S.A., având ca obiect învestire cu formulă executorie.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru la data de 09.02.2016.
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. _ , creditoarea B. L. S.A. a solicitat învestirea cu formulă executorie a contractului de leasing financiar nr. 1583/10/09 din 02.10.2007, modificat prin actele adiționale ulterioare încheiat cu debitoarea P. S.A.
Prin încheierea din 30.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în cadrul aceluiași dosar, instanța, în temeiul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, a dispus suspendarea cauzei întrucât a fost deschisă procedura insolvenței cu privire la debitoare.
La termenul din 29.01.2016, instanța a invocat din oficiu excepția perimării și a reținut cauza spre soluționare pe aspectul excepției invocate.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la perimarea cererii, instanța reține:
Instituția perimării este reglementată de norme de ordine publică. Astfel, ea poate fi invocată, indiferent de mijlocul procedural, din oficiu sau la cererea părții interesate, în conformitate cu dispozițiile art. 420 alin. 1 C.pr.civ.
În cauza de față, prin rezoluția din 15.01.2016 s-a fixat termen, din oficiu, la data de 29.01.2016, pentru a se verifica dacă sunt împlinite condițiile pentru a se constata perimarea.
Instanța constată că ultimul act de procedură a fost îndeplinit, în cauză, la data de 09.04.2015, când s-a dispus închiderea procedurii insolvenței, prin sentința civilă nr. 3400, pronunțată de Tribunalul București, în cadrul dosarului nr._/3/2010 (f.32), iar sentința a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 10.06.2015 (f.35).
Potrivit art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului.
Același alineat prevede în continuare că repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile art. 178. În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.
Așadar, având în vedere că în cadrul dosarului nr._/3/2010 Tribunalul București a dispus prin sentința civilă nr. 3400/09.04.2015 închiderea procedurii de insolvență, creditoarea trebuia să formuleze cerere de repunere pe rol.
De asemenea, conform art. 416 alin. 1 și 2 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță.
Instanța apreciază că termenul în raport cu care se calculează termenul de perimare este data la care sentința prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenței a rămas definitivă prin nerecurare (10.06.2015). Așadar, în raport de acest moment se va calcula termenul de perimare, care s-a împlinit la 10.12.2015.
Instanța reține, de asemenea, faptul că deși legal citată, creditoarea nu a probat intervenirea niciuneia dintre cauzele de suspendare a termenului de perimare prevăzute de art. 418 C.pr.civ. ori a unei cauze de întrerupere a aceluiași termen, potrivit art. 417 C.pr.civ.
Constatând că de la data de 10.06.2015 cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina creditoarei, nemaîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, în temeiul art. 416 C.pr.civ., instanța apreciază că, în speță, a operat perimarea, urmând a admite excepția invocată din oficiu și a constata perimată acțiunea având ca obiect învestire cu formulă executorie, formulată de creditoarea B. L. S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării, invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect învestire cu formulă executorie, formulată de creditoarea B. L. S.A cu sediul în București, ..53A, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se va depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2016.
PREȘEDINTE,GREFIER,
C. S.-GrossuLavinia P.
Red. C.S.G.//Tehnored. L.P.//11.02.2016//3 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 2526/2016. Judecătoria SECTORUL 1... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2629/2016. Judecătoria... → |
---|