Întoarcere executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 18825/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Ședința publică de la 15.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-C. H.
GREFIER: E. S.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. în contradictoriu cu intimata A. C., având ca obiect contestație la executare dosar executare 233/2015, suspendarea executării silite.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la 24.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință și când, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 C.proc.civ., instanța a amânat pronunțarea.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 02.04.2015 sub nr. de dosar_ contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. a formulat, în contradictoriu cu intimata A. C., contestație la executare silită împotriva actelor de executare reprezentate de somația din data de 17.03.2015 și încheierea din data de 17.03.2015 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, solicitând:
- suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, în conformitate cu art. 718 C.proc.civ.,
- anularea actelor de executare constând în somația emisă la 17.03.2015 emisă conform art. 784 NCPC în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința comercială nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul_/3/2007, definitivă prin Decizia Comercială nr. 56/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin Decizia nr. 2014/01.06.2010 pronunțată de ICCJ prin care se solicită suma de 55.534 lei și încheierea din data de 17.03.2015 privind cheltuielile de executare.
- întoarcerea executării în conformitate cu art. 722 și următoarele C.proc.civ., în situația admiterii contestației.
În motivare contestatoarea a arătat, în ce privește susținerea capătului de cerere referitor la suspendarea executării silite, că executarea silită demarată împotriva sa va produce un prejudiciu imediat și irecuperabil AAAS și implicit Statului Român, apreciind că sunt îndeplinite dispozițiile art. 718 NCPC.
Contestatoarea a invocat excepția prescripției dreptului de a cere și efectua executarea silită în temeiul Sentinței comerciale nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul_/3/2007, în susținerea căreia a arătat că termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la 13.03.2009 – data pronunțării sentinței comerciale – împlinindu-se la 13.03.2012.
În ce privește nelegalitatea executării, contestatoarea a apreciat că procedura de executare silită este nelegală deoarece actul de executare efectuat încalcă dispozițiile imperative ale OG nr.22/2002, care stabilesc pentru instituțiile publice un regim special și derogatoriu de la normele generale. S-a subliniat de către contestatoare că termenul de 6 luni prevăzut de art. 2 din OG 22/2002 curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului, iar potrivit art. 3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul de 6 luni, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. A mai subliniat contestatoarea faptul că termenul de 6 luni acordat de legiuitor ca termen de grație pentru executarea voluntară a titlurilor executorii, este perioada în care instituțiile publice pot face rectificările bugetare, în vederea introducerii la titlurile de cheltuieli a sumelor necesare onorării titlurilor executorii. Creditoarea AAAS a subliniat că, în calitate de ordonator principal de credite, este singura instituție care poate dispune efectuarea de plăți către debitori, apreciind că Biroul Executorului Judecătoresc nu poate, în această fază procesuală, să înfăptuiască nici un act de executare.
În continuare, contestatoarea a făcut referire la natura juridică a termenului de 6 luni reglementat de art. 2 din OG nr. 22/2002 pe care l-a apreciat ca un veritabil termen de grație acordat de lege și a învederat că nu a fost respectată de către creditoare procedura obligatorie instituită de prevederile OG nr.22/2002, conchizând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale OG nr. 22/2002.
Referitor la încheierea din 17.03.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatoarea a apreciat-o ca fiind nelegală deoarece a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr.188/2008 ale OMJ nr. 2561/2012, ale Hotărârii UNEJ nr.2/2007 precum și cele ale Codului Fiscal cu privire la TVA. Contestatoarea a apreciat că executorul judecătoresc pretinde cheltuieli cu mult mai mari decât valorile maxime admise de lege, dar și alte cheltuieli pentru care nu există temei legal, apreciind că perceperea de către executorul judecătoresc a unor cheltuieli de executare mai mari decât cele admise de lege echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 700, art. 711, art. 722 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011, OG nr.22/2002/R, OUG nr. 51/1998/R și toate dispozițiile legale menționate în cuprinsul contestației la executare.
În ce privește timbrajul cererii, contestatoarea a invocat prevederile art. 86 din OUG nr.51/1998 modificată prin Legea nr.93/2012, potrivit cărora este scutită de la plata taxelor de timbru, a timbrului judiciar și a altor taxe.
Prin precizarea depusă la 25.08.2015 contestatoarea a solicitat înlăturarea obligației sale de a achita organului de executare contravaloarea xerocopierii dosarului de executare, invocând prevederile Legii nr. 92/2011 și art. 86 din OUG 51/1998.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în termenul acordat și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
La solicitarea instanței, S.C.P.E.J. D., C. și Asociații a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare silită nr. 233/2015.
Prin cererea înregistrată la 30.04.2015 sub nr. de dosar_/299/2015 contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI –A.A.A.S. a formulat, în contradictoriu cu intimata A. C. și terții popriți A. de T. și contabilitate Publică a Municipiului București și B. de I. Export a României Eximbank SA, contestație la executare silită împotriva actelor de executare reprezentate de adresa de înființare a popririi emisă în data de 10.04.2015 și de încheierea din data de 17.03.2015 prin care s-au stabilit cheltuielile de executare, solicitând:
- suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare, în conformitate cu art. 718 C.proc.civ.,
- anularea adresei de înființare a popririi emisă în data de 10.04.2015 emisă conform art. 782 NCPC, în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința comercială nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a VI-a Comercială în dosarul_/3/2007, definitivă prin Decizia Comercială nr. 56/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București și irevocabilă prin Decizia nr. 2014/01.06.2010 pronunțată de ICCJ prin care se solicită suma de 62.559,86 lei și a încheierii din data de 17.03.2015 privind cheltuielile de executare.
Contestatoarea a solicitat totodată și întoarcerea executării în conformitate cu art. 722 și următoarele C.proc.civ., în situația admiterii contestației la executare.
În susținerea contestației, contestatoarea a invocat încălcarea dispozițiilor OG 22/2002, făcând referire la termenul de 6 luni, subliniind că poprirea a fost instituită la 10.04.2015, cu încălcarea termenului special imperativ de 6 luni prevăzut de textul de lege invocat.
Referitor la încheierea din 17.03.2015 de stabilire a cheltuielilor de executare, contestatoarea a apreciat-o ca fiind nelegală deoarece a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 39 din Legea nr.188/2008 ale OMJ nr. 2561/2012, ale Hotărârii UNEJ nr.2/2007 precum și cele ale Codului Fiscal cu privire la TVA. Contestatoarea a apreciat că executorul judecătoresc pretinde cheltuieli cu mult mai mari decât valorile maxime admise de lege, dar și alte cheltuieli pentru care nu există temei legal, apreciind că perceperea de către executorul judecătoresc a unor cheltuieli de executare mai mari decât cele admise de lege echivalează cu o îmbogățire fără justă cauză.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 700, art. 711, art. 722 și următoarele C.proc.civ., Legea nr. 116/2013, Legea nr. 92/2011, OG nr.22/2002/R, OUG nr. 51/1998/R și toate dispozițiile legale menționate în cuprinsul contestației la executare.
În ce privește timbrajul cererii, contestatoarea a invocat prevederile art. 86 din OUG nr.51/1998 modificată prin Legea nr.93/2012, potrivit cărora este scutită de la plata taxelor de timbru, a timbrului judiciar și a altor taxe.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în termenul acordat și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Prin încheierea de ședință de la 21.08.2015 pronunțată în dosarul_/299/2015, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului_/299/2015 la dosarul_ .
Instanța a încuviințat și a fost administrată, la solicitarea contestatoarei, proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând probele administrate în vederea soluționării contestațiilor la executare conexate, instanța reține următoarele:
Prin Sentința comercială nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială în dosarul nr._/3/2007 au fost admise cererile formulate de mai mulți reclamanți, printre care și intimata A. C., fiind obligați pârâții S.C. SOV INVEST S.A. și A. la plata către aceasta a sumei de_ ROL (55.534,17 RON) actualizată în funcție de indicii de inflație de la 25.10.2003 și până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2210,18 RON.
Prin Decizia comercială nr. 56/05.02.2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2007 a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de A. împotriva sentinței menționate anterior, iar prin Decizia nr. 2014/01.06.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respins ca nefondat și recursul declarat de A..
Așadar, sentința comercială nr. 4146/13.03.2009 a rămas irevocabilă prin respingerea recursului la data de 01.06.2010.
La data de 16.03.2015, creditoarea-intimată A. C., reprezentată de av. B. I., a formulat împotriva contestatorului cerere de executare a Sentinței comerciale nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VI-a Comercială în dosarul nr._/3/2007 pentru recuperarea sumei de 55.534 lei și a actulizării cu indicele de inflație de la 25.10.2003 până la data plății, fiind deschis dosarul de executare silită nr. 233/2015, în baza Încheierii din data de 17.03.2015 emisă de SCPEJ D., C. & Asociații (f. 94) prin care a fost admisă cererea creditoarei și a fost încuviințată executarea silită prin toate formele de executare. Prin aceeași încheiere executorul judecătoresc a stabilit și cuantumul cheltuielilor de executare la suma de 7025,86 lei (6405,86 lei inclusiv TVA – onorariul executorului judecătoresc și 620 lei – cheltuieli necesare desfășurării executării silite).
Prin somația emisă la data de 17.03.2015 (f. 92), executorul judecătoresc a pus în vedere contestatorului AAAS ca, în termen de 15 zile de la primirea sau afișarea somației, să îi comunice dacă, din cauza lipsei de fonduri, se află în imposibilitate de a consemna creanța în cuantum de 62.559,86 lei, în caz contrar, la expirarea termenului urmând a se proceda la demararea procedurii de executare silită în toate formele, simultan sau succesiv.
La data de 10.04.2015 a fost emisă adresa de înființare a popririi la terții popriți B. DE I. EXPORT A ROMÂNIEI EXIM BANK S.A. (f. 90) și A. DE T. ȘI contabilitate PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (f. 88), fiind înștiințată și debitoarea despre măsura luată (fila 85).
Aceasta fiind situația de fapt, instanța reține că, potrivit art. 711 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Contestația la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obține anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispozițiilor legale.
Analizând criticile contestatoarei, în ceea ce privește apărările întemeiate pe prevederile O.G nr. 22/2002, în cauza de față instanța le apreciază ca fiind neîntemeiate.
Potrivit art. 2 din O.G. nr. 22/2002, „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului” (s.n.).
Potrivit art. 3 din aceeași ordonanță „în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă și/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie.”
Analizând aceste texte legale, instanța apreciază că aceste dispoziții legale nu acordă în orice situație instituției publice beneficiul unui termen de grație de 6 luni pentru a-și îndeplini obligația stabilită prin titlul executoriu, ci numai în situația în care executarea nu poate începe sau continua din lipsă de fonduri. Acest termen de 6 luni a fost instituit pentru ca instituția publică, în situația în care nu deține fondurile necesare, să facă demersurile pentru a le obține și a-și executa obligația stabilită în sarcina sa.
Din coroborarea dispozițiilor art. 2 și 3 din O.G. nr. 22/2002 și art. 666-667 C.proc.civ., reiese că executarea silită a sumelor înscrise în titlurile executorii emise împotriva instituțiilor publice începe și se realizează potrivit normelor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Nota specifică a acestui tip de executare constă în impunerea creditorului a unui termen de 6 luni de așteptare, în cazul în care instituția publică se află în imposibilitate obiectivă de a plăti, din lipsă de fonduri. Așadar, creditorul unei instituții publice, având în vedere și realitatea constituțională a statului de drept, așteaptă din partea instituției publice executarea de bunăvoie a obligației pecuniare. În cazul în care instituția publică nu execută obligația de bunăvoie, creditorul se poate adresa unui organ competent de executare, solicitându-i urmărirea silită a sumelor din titlul executoriu. Dacă instituția publică urmărită dovedește că nu are fonduri special alocate, la început de executare ori în cursul acesteia, O.G. nr. 22/2002 instituie pentru creditorul instituției publice obligația de a aștepta 6 luni de zile până la continuarea executării silite.
Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operațiunii de interpretare juridică de bună-credință, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanțelor menționate în titluri executorii-hotărâri judecătorești, imperativ derivat din art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului și art. 11, art. 20 și art. 21 din Constituția României.
Art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil. Potrivit hotărârii pronunțate în cauza Hornsby vs. G. din 19.03.1997, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenție sunt aplicabile și în faza executării silite a hotărârii judecătorești, întrucât procesul civil include și etapa executării silite, având în vedere că în caz contrar, respectiv dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți, dreptul de acces la o instanță ar deveni iluzoriu. De asemenea, în hotărârea pronunțată în cauza Ș. vs. România din 24.03.2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv, și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil, să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedură de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit într-o procedură judiciară. Creanța intimatului pentru a cărei realizare s-a început procedura de executare silită și s-a emis somația de executare a fost obținută într-o procedură jurisdicțională desfășurată în fața instanțelor judecătorești. Calitatea de debitor aparține contestatoarei A.A.A.S., iar aceasta este organizată ca instituție publică.
Având în vedere cele expuse, somația la care se referă art. 2 din O.G. nr. 22/2002 este aceeași la care se referă art. 666-667 C.proc.civ., adică este actul începător al executării silite. Celelalte acte de executare vor fi realizate subsecvent acestei somații, cu eventuala incidență a termenului de 6 luni în care creditorul este chemat de O.G. nr. 22/2002 să aștepte ca instituția publică să încerce procurarea de fonduri. Rațiunea legii constă în evitarea blocării activității instituției publice și, prin urmare, încercarea de a evita afectarea interesului public.
Înțelegerea procedurii de realizare a unei creanțe împotriva unei instituții publice trebuie să pornească de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credință a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătorești, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conținut și lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituția publică (parte în litigiul soluționat prin titlul executoriu ce o obligă) care trebuia să execute ori să depună toate diligențele pentru executarea de bunăvoie a obligației, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituția publică nu are fonduri special alocate executării obligației din titlul executoriu (conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită (începută prin somația emisă de organul competent de executare) va fi oprită 6 luni de zile, în care se înțelege că instituția publică va depune din nou toate diligențele pentru obținerea de fonduri special destinate executării obligațiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligențele nu au ca rezultat obținerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptățit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituției, ci și de a executa silit bunuri mobile și imobile ale instituției publice.
AAAS, tocmai în considerarea calității sale de instituție publică are îndatorirea, ca reprezentantă a autorității statului, de a veghea la respectarea principiului legalității și la a executa de bună voie o hotărâre judecătorească ce îi este opozabilă. În cazul de față, A.A.A.S. nu a executat de bunăvoie obligația executorie inserată într-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 01.06.2010, astfel încât creditorul-intimat s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumelor ce îi erau datorate de A.A.A.S.
Instanța reține că subrogarea prevăzută de prevederile art. II alin. 2 din Legea nr. 113/2013 nu presupune că i se conferă contestatoarei drepturi de care a beneficiat anterior A., întrucât aceasta preia procedura din stadiul în care se află, nefiind de admis ca la acest moment contestatoarea să invoce împrejurarea că termenul de 6 luni ar începe să curgă de la data preluării CNVM prin Legea nr. 113/2013.
Or, în speță, instanța constată că, față de cele ce preced, nu există niciun motiv pentru contestatoare să refuze a da curs executării silite declanșate împotriva sa, că debitoarea-contestatoare nu a făcut nici o probă – deși rațiuni ce țin de echitatea procedurii o obligau în acest sens – că nu dispunea de fondurile necesare pentru a plati debitul și cheltuielile de executare, pentru a deveni incidente prevederile sus-citate ale art. 2 din OG nr. 22/2002 si că în aceste condiții orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 CEDO.
În ceea ce privește cheltuielile de executare,instanța reține că devine incident art. 670 alin. 2 C.proc.civ., potrivit căruia cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia. Sumele ce urmează a fi plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii.
P. a evita plata cheltuielilor de executare, contestatoarea avea posibilitatea îndeplinirii benevole a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu. Neprocedând în acest mod, contestatoarea a determinat partea intimată să ceară îndeplinirea obligațiilor prin intermediul executorului judecătoresc și, pe cale de consecință, să efectueze cheltuieli pe care altfel nu le-ar fi făcut.
În ceea ce privește onorariul de executor, sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și față de dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și cele ale Ordinului ministrului justiției nr. 2550/2006, în cazul obligațiilor având ca obiect plata unor sume de bani, onorariul executorului nu poate depăși un anumit plafon determinat potrivit acestor acte normative, raportat la cuantumul obligației de plată a cărei executare se urmărește.
În speță, se constată că prin încheierea din data de 17.03.2015 executorul judecătoresc a aplicat corect dispozițiile art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000 și dispozițiile Ordinului Ministrului Justiției nr. 2550/2006 și a anexei la ordin.
Se constată că, în cauză, executorul judecătoresc a aplicat corect prevederile Ordinului nr. 2550/2006 al Ministrului Justiție și art. 39 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 188/2000, conform cărora: (1) Executorii judecătorești au dreptul, pentru serviciul prestat, la onorarii minimale și maximale stabilite de ministrul justiției, cu consultarea Consiliului Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești. În cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani, onorariile maxime sunt următoarele: b)pentru creanțele în valoare de peste 50.000 lei, dar până la 80.000 lei inclusiv, onorariul maxim este de 5.000 lei plus un procent de până la 3% din suma care depășește 50.000 lei din valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Cum, în speță, valoarea creanței era de 55.534 lei, onorariul a fost corect stabilit de executor, la un cuantum de 5000 + 3%*5534 = 5166,02. La acest cuantum s-a adăugat TVA 24% (respectiv 1239,84 lei) rezultând 6405,86 lei.
Instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare reprezentate de onorariul de executor, având în vedere că legea a reglementat plafoanele minime și maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecție debitorului. Onorariile executorului judecătoresc, calculate în limitele impuse de art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu pot fi disproporționat de mari față de munca depusă de executor întrucât textul de lege menționat înlătură orice disproporție vădită.
În ceea ce privește susținerile contestatoarei în sensul că cheltuielile de executare nu pot include și TVA, instanța reține că aceasta este o taxă indirectă care se avansează de furnizorul serviciului, dar se suportă de beneficiar, iar contestatoarea are obligația de a suporta cheltuielile de executare, deci și TVA-ul, executorul judecătoresc având chiar obligația potrivit prevederilor Codului Fiscal de a aplica și calcula cota TVA asupra tuturor veniturilor obținute, taxa urmând a fi suportată de destinatarul final, respectiv debitorul. Fiind o taxă pe care executorul nu o reține pentru el, ci o virează imediat la bugetul de stat, TVA nu se include în cheltuielile de executare și în cuantumul onorariului propriu-zis și nu se are în vedere la aplicarea algoritmului de calcul prevăzut de art. 39 alin.1 din Legea nr.188/2000, dar se impută tot celui ce se face vinovat pentru declanșarea procedurii de executare silită.
În ceea ce privește cheltuielile necesare desfășurării silite, instanța reține că acestea au fost stabilite într-un cuantum rezonabil de 620 lei și au fost percepute pentru activitățile enumerate în încheierea din data de 17.03.2015, respectiv pentru: înregistrare și formare dosar de executare, cheltuieli efectuate cu redactarea și efectuarea actelor de executare silită, comunicarea actelor de procedură, cheltuieli de transport, multiplicare acte, arhivare dosar.
În consecință, cuantumul cheltuielilor de executare indicat în încheierea din data de 17.03.2015 respectă dispozițiile legale, aceste cheltuieli legale și justificate fiind datorate de contestatorul-debitor în temeiul art. 670 alin. 2 C.proc.civ., iar contestația la executare formulată de aceasta neîntemeiată sub acest aspect.
În cauza de față instanța apreciază totuși întemeiate criticile formulate de contestatoare cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită, formularea cererii de executare silită fiind făcută după expirarea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită, astfel cum a fost reglementat de art. 405 Cod procedură civilă din 1865.
În conformitate cu art. 3 alin. 1 din Legea nr. 76/2012, dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după . acestuia. Totodată, potrivit art. 6 din Legea nr. 76/2012, termenele procedurale prevăzute de legi speciale, aflate în curs la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă din 2010, rămân supuse legii în vigoare la data la care au început să curgă.
Având în vedere că litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr._/3/2007 al Tribunalului București a fost început înainte de data de 15 februarie 2013, acesta nu este supus Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, caracterul executoriu al Sentinței comerciale nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București fiind stabilit conform art. 374 raportat la art. 7208 C.proc.civ. 1865.
Astfel, conform textelor legale menționate, puteau fi puse în executare silită hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigiile în materie comercială. Hotărârea judecătorească pusă în executare în dosarul nr. 233/2015 deschis la SCPEJ D., C. & Asociații putea fi pusă în executare silită începând cu data pronunțării (13.03.2009), întrucât a fost dată în primă instanță în materie comercială, fiind executorie.
În conformitate cu art. 405 Cod procedură civilă din 1865, termenul de prescripție al dreptului intimatei de a cere executarea silită a Sentinței comerciale nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București este de 3 ani și a început să curgă la data de 13.03.2009, împlinindu-se la data de 13.03.2012. Chiar în opinia în care termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a acestei sentințe a început să curgă de la data rămânerii irevocabile (01.06.2010), acesta s-a împlinit la data de 01.06.2013.
Cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc în data de 16.03.2015, conform ștampilei aplicată pe cerere (fila 118).
Având în vedere că executarea silită a fost începută după mai mult de 3 ani de la data la care hotărârea judecătorească a devenit executorie și a rămas irevocabilă, instanța va admite contestația la executare și va constata prescripția dreptului intimatei-creditoare de a cere executarea silită a titlului executoriu reprezentat de Sentința comercială nr. 4146/13.03.2009 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. 4146/13.03.2009, nedovedindu-se vreun caz de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție.
Având în vedere că executarea silită contestată se realizează în baza unui titlu executoriu care și-a pierdut puterea executorie, fiind încălcate prevederile art. 633 alin. 1 Cod procedură civilă din 2010, în temeiul art. 720 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța va anula procedura de executare silită, inclusiv actele de executare reprezentate de somația emisă la data de 17.03.2015, încheierea din data de 17.03.2015, adresa de înființare a popririi din data de 10.04.2015 emise de SCPEJ D., C. & Asociații în dosarul de executare silită nr. 233/2015.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit cărora „Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. [...]”, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată pe fond, instanța va respinge și cererea privind suspendarea executării silite ca rămasă fără obiect.
Având în vedere că în cauză nu s-a dovedit că ar fi fost executată vreo sumă de bani, instanța va respinge, ca neîntemeiată, cererea de întoarcere a executării silite.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestațiile la executare conexate formulate de contestatoarea A. P. ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI – A.A.A.S. cu sediul în sector 1, București, .. Ș., nr. 50 în contradictoriu cu intimata A. C. cu domiciliul în București, .. 45, ., sector 5, citată și la domiciliul ales din dosarul de executare, respectiv la SCA B. SI A. în București, ., ., ., sector 3 și cu terții popriți A. de T. și Contabilitate Publică a Municipiului București cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 6-8, sector 4 și B. de I. Export a României – Eximbank S.A. cu sediul în București, . nr. 6A, Palatul Kiseleff, sector 1.
Anulează executarea silită, inclusiv actele de executare reprezentate de somația emisă în data de 17.03.2015, încheierea din data de 17.03.2015, adresa de înființare a popririi din data de 10.04.2015 emise de SCPEJ D., C. & Asociații în dosarul de executare silită nr. 233/2015.
Respinge cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect.
Respinge cererea de întoarcere a executării silite, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
I.-C. HlihorElena S.
Red.ICH/tehnored ICH,ES/28.01.2016
Printat-2 exemplare
Comunicări - 3
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1752/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria... → |
---|