Pretenţii. Sentința nr. 957/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2016

Sentința nr. 957/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-01-2016 în dosarul nr. 957/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 957/2016

Ședința publică de la 26.01.2016

Instanta constituita din:

P. A. A. P.

Grefier E. A. S.

Pe rol judecarea cauzei civile formulată de reclamantii O. P. C., O. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A., având ca obiect acțiune în constatare CLAUZE ABUZIVE.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin consilier juridic care depune întâmpinare, lipsind reclamanții.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței materiale.

Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției având în vedere că sumele solicitate sunt sub valoarea indicată de legiuitor și că în anul 2008 creditul a fost achitat. Pârâta, prin consilier juridic, arată că evaluarea este eronată deoarece se raportează la valoarea totală a creditului, or contractul nu mai produce efecte între părți de 7 ani, acesta fiind achitat în integralitate.

Instanța reține cauza în vederea soluționării excepției necompetenței materiale.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.06.2015, sub nr._, reclamanții O. P. C., O. A. M. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A., constatarea caracterului abuziv al clauzelor prev. de art. 1.1, 3.1 li. B, 3.3, 3.5, 3.7; obligarea pârâtei la încasarea ratei dobânzii raportat la valoarea marjei băncii de la data încheierii contractului; restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de administrare, de procedare și la plata dobânzii legale; constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar; înghețarea cursului de schimb CHF L.; denominarea în moneda națională a plăților; cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 4 din legea 193/2000, contractele nefiind negociate iar clauzele a căror nulitate de solicită determină un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Referitor la clauzele ce prevăd riscul valutar, au fost invocate dispozițiile teoriei impreviziunii, față de fluctuația cursului valutar CHF – L..

În drept acțiunea a fost întemeiată pe legea 193/2000, O.G. 21/1992, O.U.G. 50/2010, O.G. 13/2011, Legea 363/2007, iar în dovedirea acțiunii au fost anexate înscrisuri.

Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru, conform art. 29 lit. e din O.U.G. 80/2013.

Ca urmare a rezoluției instanței, la data de 23.07.2015 reclamanții au formulat o precizare, indicând instanței valoarea capetelor de cerere cu care a înțeles să învestească instanța.

La termenul de judecată de astăzi pârâta a formulat întâmpinare, prin intermediul căreia a invocat inadmisibilitatea acțiunii având în vedere că creditul a fost rambursat anticipat la data de 26.08.2008 iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării pârâta a arătat că sunt excluse de la controlului caracterului abuziv clauzele invocate, în baza alin. 6 al art. 4 din legea 193/2000, întrucât acestea privesc prețul contractului. Mai mult, nu sunt îndeplinite cele trei condiții cumulativ prevăzute de lege, pentru declararea clauzelor ca fiind abuzive. A mai fost invocat principiul nominalismului monetar.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe disp. art. 205 și urm C.proc.civ iar în probațiune au fost anexate înscrisuri și s-a solicitat administrarea probei cu interogatoriul reclamanților.

La termenul de judecată de astăzi instanța a pus în discuție din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a instanței.

Potrivit criteriului impus de dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, precum și în funcție de caracterul și efectele pe care le produc diferitele excepții în cadrul procesului civil, instanța urmează a se pronunța cu prioritate asupra excepției necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de instanță din oficiu, având în vedere caracterul acesteia de excepție de procedură, dilatorie și absolută.

Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești în timp ce competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.

Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art.129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.

De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art.130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.

Astfel, potrivit art. 95 pct. 1 C.proc.civ., tribunalele judecă în primă instanță toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe. Textul legal antemenționat consacră noua optică pe care legiuitorul a adoptat-o cu privire la judecata în primă instanță, stabilind că tribunalul are plenitudine de jurisdicție pentru judecata în primă instanță.

Așadar ori de câte ori legea nu prevede competența altei instanțe, tribunalului îi revine competența de a soluționa pricina în primă instanță.

În speță, reclamantul a sesizat instanța de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care se constată incidența art.99 C.proc.civ., potrivit căruia: (1) Când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competența se stabilește în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenții în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competența altei instanțe, instanța sesizată va dispune disjungerea și își va declina în mod corespunzător competența.

În conformitate cu dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol „În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”

În acest sens, capetele acțiunii care au ca obiect restituirea unor sume de bani, sunt in mod evident evaluabil in bani iar conform precizării reclamantei, anexată la fila 49, diferența dintre valoarea creditului la data introducerii acțiunii și valoarea creditului la data contractării este de 336.605,92 lei. Susținerea pârâtei privind restituirea integrală a creditului privește fondul cauzei și caracterul întemeiat sau după caz neîntemeiat al susținerilor reclamanților, însă la stabilirea valorii capătului de cerere privind riscul valutar și denominarea, instanța se raportează la diferența dintre valoarea creditului la data introducerii acțiunii și valoarea creditului la data contractării.

În conformitate cu dispozițiile art.99 alin.2 C.p.c., când reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.

Conform art.95 Cod procedură civilă, tribunalul este instanță de drept comun pentru soluționarea cererilor în primă instanță, judecătoria având o competență limitată, conform prevederilor art.94 pct.1 lit. a-j.

Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competența materială a unor instanțe diferite, așa cum s-a reținut mai sus.

Prin urmare, instanța constată că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art.99 alin. 2 Cod procedură civilă, întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unele sunt de competența tribunalului, instanță mai mare în grad decât judecătoria.

Însă, presupunând prin absurd că nu s-ar fi depășit pragul de 200.000 lei, instanța constată că primul capăt al acțiunii având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar, este neevaluabil, de esența acestei clauze fiind prevederea modului in care poate acționa banca în raport cu clientul, respectiv posibilitatea acesteia de a modifica dobânda în conformitate cu evoluția pieței financiar bancare sau politica de credite a băncii.

Astfel, instanța apreciază ca clauza referitoare la riscul valutar asumat de consumator nu are nicio componentă pecuniară, neputându-se considera că dobândește un conținut economic pentru simplul motiv că a fost inserata într-un contract de împrumut contract ce în sine are, desigur, natură patrimonială.

Mai mult, se reține că această clauză nu este evaluabila prin ea însăși, ci tot prin raportare la valoarea totală a contractului, având în vedere că aceasta nu cuprinde o valoare pecuniară în sine, ci doar permite pârâtei să acționeze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluata în bani, cel puțin anterior aplicării sale.

De asemenea se reține în cauză că sediul materiei privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori se regăsește în cuprinsul dispozițiilor din Legea nr.193/2000, aceste dispoziții fiind invocate și de reclamant în cererea formulată.

Dispozițiile art.12 din Legea nr.193/2000 prevăd că, „În cazul în care constată utilizarea unor contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, organele de control prevăzute la art.8 vor sesizatribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, solicitând obligarea acestuia să modifice contractele aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. (3) Asociațiile pentru protecția consumatorului care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 30 și 32 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl pot chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune care conțin clauze abuzive, la instanța prevăzută la alin. (1), pentru ca aceasta să dispună încetarea folosirii acestora, precum și modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive. Dispozițiile art. 13 alin. (1) și (4) sunt aplicabile.

Din dispozițiile Legii nr.193/2000 nu transpare intenția legiuitorului de a acorda competență distinctă în favoarea a două categorii de instanțe cu grad diferit – judecătorii și tribunale - în funcție de modul de sesizare, respectiv de organele de control prevăzute la art.8 din lege și asociațiile pentru protecția consumatorului sau consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prevederilor acestei legi, motiv pentru care instanța apreciază intenția legiuitorului este ca acest tip de cauze având ca obiect constatarea clauzelor abuzive să fie de competența tribunalului.

Dând eficiență considerentelor expuse, în conformitate cu art. 95 pct. 1 C.proc.civ., raportat la art.99 alin.2, art.129 alin.2 pct. 2 și art.130 alin.2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București și în baza art.132 alin.1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței materiale invocată de instanță din oficiu.

Declina competența de soluționare a prezentei cauze formulată de reclamantii O. P. C., O. A. M. ambii cu domiciliul în sector 5, București, CALEA RAHOVEI,ELECTROMAGNETICA BUSINESS PARK, nr. 266-268, .. 2, . cu pârâta S.C. R. B. S.A. cu sediul în sector 1, București, CALEA FLOREASCA, SKY TOWER, nr. 246C în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26.01.2016.

PREȘEDINTEGREFIER

Red/dact A.A.P/E.A.S

4 ex 29.01.2016

JUDECĂTORIA SECTORULUI 1

București, . - 4, sector 4

DOSAR NR._

CA T R E,

Tribunalului București

Vă facem cunoscut că prin sentința civila nr 957 a Judecatoriei sectorului 1 Bucuresti din data de 26.01.2016 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze formulată de reclamantii O. P. C., O. A. M. în contradictoriu cu pârâta S.C. R. B. S.A. în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând file.

JUDECATOR,GREFIER,