Întoarcere executare. Sentința nr. 374/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 374/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 18-01-2016 în dosarul nr. 374/2016
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 374/18.01.2015
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: B. M. - judecător
GREFIER: Ș. I. T.
Pe rol fiind amânarea judecării cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., în contradictoriu cu pârâtul C. I., pentru deliberare asupra actelor și lucrărilor prezentului dosar și pentru depunerea de concluzii scrise.
S-a constatat ca mersul dezbaterilor a fost consemnat, conform disp. art. 147 C.proc.civ., în încheierea de amânare a pronunțării din data de 11.01.2016, care face parte integrantă din hotărâre.
În conformitate cu disp. art. 150 C.proc.civ., socotindu-se lămurită, instanța a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei, în conformitate cu disp. art. 256 alin.1 C.proc.civ., constată următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Sectorului 1 București sub nr._ /31.10.2014, ca urmare a declinării e de competență dispusă de către Tribunalul București ( sentința civilă nr. 8290/12.09.2014), și precizată la fila nr. 14 dosar Tribunal,reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, și cu sediul procesual ales la Denton Europe –T. și Asociații S.P.A.R.L. din municipiul București, ., nr.28C, ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul în municipiul Râmnicu –V., ..45, ., ., a solicitat:
● obligarea pârâtului la plata sumei în cuantum de 14.142,00 de lei, actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, în esență, reclamanta arată că, prin decizia nr. 342/24.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești fost admis recursul reclamantei și s-a dispus desființarea sentinței civile nr. 741/07.10.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ prin care reclamanta a fost obligată inițial la plata către pârât a contravalorii unor drepturi bănești.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri .
În drept, reclamanta își întemeiază cererea pe disp. art. 1341-1344 C.civ..
Cererea formulată de reclamantă este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru, conform disp. art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997.
Pârâtul, legal citată și cu copii ale cererii și înscrisurilor depuse, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenele de judecată acordate.
Pentru judecarea în condiții de legalitate și temeinicie a cauzei, instanța de judecată a dispus următoarele masuri: citarea părților cu mențiunile legale corespunzătoare;
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor formulate, a dovezilor existente la dosar și a dispozițiilor legale incidente, instanța de judecată reține următoarea situație de fapt :
Prin decizia nr. 342/24.02.2011 pronunțată de Curtea de Apel Pitești fost admis recursul reclamantei și s-a dispus desființarea sentinței civile nr. 741/07.10.2010 pronunțată de Tribunalul V. în dosarul nr._ prin care reclamanta a fost obligată inițial la plata către pârât a contravalorii unor drepturi bănești.
Potrivit înscrisurilor de filele 29 - 30 dosarul Tribunalului București, reclamanta a executat dispozitivul sentinței Tribunalului V., achitând astfel, pârâtului, la data de 07.12.2010, suma în cuantum total de 14.142,00 de lei.
În atare condiții, raportat la prevederile art. 404¹ C.pr.civ. ce prevăd faptul că, în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, instanța apreciază că reclamanta are dreptul la restituirea de către pârât a sumei în cuantum de 14.142,00 de lei cu titlu de plată/ debit nedatorat întrucât, potrivit dispozitivului deciziei civile –fila nr. 27 -28 dosar, pârâtul nu era îndreptățit să încaseze efectiv de la reclamantă această sumă.
Pe cale de consecință, având în vedere că sunt dovedite și îndeplinite, condițiile de admisibilitate ale prezentei acțiuni, instanța de judecată va admite cererea formulată și precizată și va dispune obligarea pârâtului să restituie reclamantei suma în cuantum total de 14.142,00 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
Totodată, instanța va respinge, ca nedovedită, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamanta S.C. O. P. S.A., cu sediul în municipiul București, ., sector 1, și cu sediul procesual ales la Denton Europe –T. și Asociații S.P.A.R.L. din municipiul București, ., nr.28C, ., în contradictoriu cu pârâtul C. I., cu domiciliul în municipiul Râmnicu –V., ..45, ., . .
Obligă pârâtul C. I. să restituie reclamantei S.C. O. P. S.A. suma în cuantum total de 14.142,00 de lei, ce va fi actualizată în raport cu rata indicelui de inflație la data plății efective.
Respinge, ca nedovedită, cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat .
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2016 .
P.,GREFIER,
B. MONICAȘTEFAN I. T.
Red. 19.01.2016
2 exemplare semnate de membrii ce au constituit completul de judecata
BM/ȘIT
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2719/2016. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 407/2016. Judecătoria... → |
---|