Validare poprire. Sentința nr. 59/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 59/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 59/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 59/2016
Ședința publică de la 12.01.2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. M. I. V.
GREFIER: A. C.
Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. E. JUDECĂTORESC R. M. V., pe creditorul C.A.R. F. IFN, pe debitoarea M. A., și pe terțul poprit S.C.S. & A. CATERING S.R.L având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns creditorul, prin avocat în baza împuternicirii avocațiale care se depune la dosar în ședință.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților asupra propunerii de probe.
Creditorul, prin avocat, arată că întelege să propună proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, în conformitate cu disp. Art. 255 rap. la disp. Art. 258 C. proc. Civ, încuviințează creditorului proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind că sunt pertinente,concludente și utile soluționării cauzei.
Constatând că părțile nu mai au alte cereri de formulat și că nu mai sunt alte incidente de soluționat, potrivit art. 392 C.proc. civ., declară deschise dezbaterile asupra fondului și acordă cuvântul părților.
Creditorul, prin avocat solicită instanței admiterea cererii și validarea popririi până la concurența sumei de 23.617,67 lei, cu cheltuieli de judecată către B., arătând că taxa judiciară de timbru a fost achitată de către executorul judecătoresc.
Instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1, la data de 10.12.2015 sub nr._ creditoarea C.A.R. F. - IFN a chemat în judecată pe debitorul M. A. solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună in sensul obligării tertului poprit . SRL la plata sumei de 23.617,67 lei.
În motivare, creditoarea a arătat în esență că debitorul a încheiat cu creditoarea contractul de împrumut nr. 1609/02.06.2008. A mai învederat că la data de 13.08.2015 a dispus înființarea popririi asupra debitoarei la terțul poprit pentru suma de 23.617,67 lei, cu toate acestea, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 456 C. 1865.
În dovedire, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 460 Codul de procedura civila 1865.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Deși legal citați, debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la B.E.J. R. M. V. la data de 03.06.2009 (fila 13) în cadrul dosarului de executare nr. 30/2013, creditoarea C.A.R. F. - IFN a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1609/02.06.2008 pentru suma de 20.325,33 lei.
Cererea a fost însoțită de titlul executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 1609/02.06.2008 (fila 14). Prin încheiere din data de 21.05.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București a fost încuviințată executarea silită în baza titlului executoriu indicat (fila 8).
Executorul judecătoresc a emis o adresă de înființare a popririi asupra veniturilor debitorului de la terțul poprit la data de 13.08.2015, insa terțul poprit nu a consemnat sumele de bani in termenul legal de 15 zile de la comunicarea popririi si nici nu a efectuat vreo comunicare cu privire la îndeplinirea acestei obligații.
În același dosar de executare, executorul judecătoresc a calculat cheltuieli de executare în cuantum de 2892,34 lei lei (fila 6).
Potrivit art. 460 C.pr.civ., dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile care îi revin pentru efectuarea popririi, creditorul poate sesiza instanța de executare în vederea validării popririi.
Art. 456 C.pr.civ. prevede că în termen de 15 zile de la comunicarea popririi iar cazul sumelor datorate în viitor de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani sau, după caz, bunurile mobile incorporale poprite, și să trimită dovada executorului.
Pentru toate aceste considerente, instanța va admite cererea formulată de creditoarea C.A.R. F. - IFN, va valida poprirea înființată prin adresa 13.08.2015 in dosarul de executare nr. 251/2009 al B.E.J. „ R. M. V.” și va obliga terțul poprit . SRL să plătească către creditoare sumele datorate debitoarei conform adresei de înființare a popririi, anterior menționate, respectiv suma de_,67 lei.
În temeiul art. 274 C proc. civ., instanța va obliga terțul poprit . SRL la plata către B.E.J. „ R. M. V.” a sumei de 20 de lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea privind pe petentul B. E. JUDECĂTORESC R. M. V. cu sediul în sector 3, București, ., nr. 29, .. A, ., pe creditorul C.A.R. F. IFN cu domiciuliul în sector 2, București, ., pe debitoarea M. A. cu domiciuliul în sector 6, București, ., ., . terțul poprit S.C.S. & A. CATERING S.R.L, cu sediul în sector 1, București, ., nr. 103, .. P, .> Validează poprirea înființată prin adresa nr. 340/EX/2012 din data de 13.08.2015 emisă de B. E. Judecătoresc R. M. V..
Dispune obligarea terțului poprit la plata către creditoare a sumei datorate debitoarei M. A., conform adresei de poprire anterior menționate.
Obligă terțul poprit S.C. S. & A. CATERING S.R.L. la plata către B. E. Judecătoresc R. M. V. a sumei de 20 de lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.
Cu apel in 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publica azi, 12 ianuarie 2016..
PREȘEDINTE GREFIER
A.-M. I. V. A. C.
Red.A.V/Dact.Jud.AI. /tehnored. A.C../15.01.2016/5 ex
← Plângere impotriva refuzului executorului judecatoresc.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 109/2016. Judecătoria... → |
---|