Actiune in regres. Sentința nr. 100/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI

Sentința nr. 100/2016 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 100/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 100/2016

Ședința publică de la 12.01.2016

Instanta constituita din:

P. A. A. P.

Grefier E. A. S.

Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamanta . SA în contradictoriu cu pârâta E. R. asigurare REASIGURARE SA, intervenient B. P., având ca obiect actiune in regres.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin avocat, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Procedând potrivit art. 131 alin. (1) C.proc.civ. la verificarea competenței, instanța apreciază că, în raport de dispozițiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 98, art. 107 și art. 130 alin. (3) C.proc.civ., este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cerere.

Instanța pune în discuție și acordă cuvântul asupra excepției lipsei calității procesuale invocată de intervenient prin întâmpinare.

Reclamanta, prin avocat, solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale invocată de intervenient prin întâmpinare având în vedere prevederile art 57 din Legea nr. 136/1995.

Instanța constată că numitul B. P. este chemat în judecată în calitate de intervenient forțat, iar nu de pârât iar în temeiul art. 54 din legea nr. 136/1995 respinge excepția lipsei calității procesuale invocată de intervenient prin întâmpinare.

În conformitate cu art. 237 alin. 2 pct. 7 Cod procedură civilă, constatând că nu mai sunt excepții de invocat, instanța acordă cuvântul părților cu privire la probele solicitate.

Reclamanta, prin avocat, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar.

În baza art. 255 alin. 1 și art. 258 Cod procedură civilă, instanța încuviințează, pentru reclamantă, cât și pentru pârâtă, proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciind proba pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.

Constatând probatoriul complet administrat, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, instanța declară cercetarea procesului încheiată și, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul părților pentru susținerea cererilor și apărărilor formulate.

Reclamanta, prin avocat, solicită admiterea cererii și obligarea pârâtei la plata debitului, penalităților precum și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxă de timbru și onorariu de avocat; depune concluzii scrise precum și dovada achitării onorariului de avocat.

În temeiul art. 394 Cod procedură civilă, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 22.09.2015, sub nr._, reclamanta . SA a chemat în judecată pe pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA și intervenientul forțat B. P., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 22.219,32 lei cu titlu de indemnizația de asigurare plătită asiguratului CASCO, 977,65 lei reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței și până la data de 22.09.2015, penalități de 0,2% pe zi calculate până la achitarea efectivă a debitului principal. De asemenea, aceasta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că la data de 04.02.2015 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate auto nr._ și_, acesta din urmă fiind asigurat CASCO la societatea reclamantă, raport în baza căruia a plătit despăgubirea cuvenită în cuantum de 22.219,32 lei, potrivit ordinului de plata anexat. Aceasta a menționat că intervenientul forțat se face vinovat de producerea accidentului, acesta având încheiată la pârâtă polița RCA la societatea pârâtă.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 2210 C.civ, art. 49 și 54 Legea 136/1995, art. 64 din Norma ASF nr. 23/2014.

În conformitate cu dispozițiile art. 194 Cod procedură civilă, reclamanta a atașat la cererea de chemare în judecată înscrisuri, în copie certificată.

Cererea a fost legal timbrată.

Deși legal citată pârâta nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a invoca excepții, formula apărări sau propune probe.

La termenul de judecată de astăzi instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

La data de 04.02.2015 a avut loc un accident de circulație în care au fost implicate autoturismele cu nr._ și_, vinovat de producerea accidentului fiind intervenientul forțat B. P., conducătorul autoturismului cu nr._ .

În urma coliziunii, autoturismul cu numărul de înmatriculare_, asigurat al reclamantei (fila 18) a suferit mai multe avarii, după cum rezultă din nota de constatare a daunelor, din documentul de introducere în reparații depuse la dosar.

De asemenea, autoturismul_, condus de intervenientul forțat B. P. a fost asigurat la societatea pârâtă, având încheiată polița RCA nr._ (fila 97).

D. urmare, în urma cererii de despăgubire a asiguratului CASCO, s-a deschis dosarul de daună, prejudiciul final fiind calculat la suma de 22.219,32 lei. Autoturismul avariat a fost reparat, societatea reclamantă plătind asiguratului CASCO despăgubirea în cuantum de 22.219,32 lei, după cum rezultă din extrasul de cont depus la dosar, fila 41.

În continuare, instanța urmează a verifica dacă sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie. Art. 1357 cod civil constituie sediul materiei, astfel că pentru angajarea răspunderii este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu precum și a vinovăției celui care a cauzat prejudiciul.

În ceea ce privește fapta ilicită, instanța reține că aceasta reprezintă orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane. Analizând situația în cauza de față, instanța reține că fapta asiguratului pârâtei constă în nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice reglementate de O.U.G. 195/2002.

Prejudiciul este în valoare de 22.219,32 lei, reprezentând despăgubiri neachitate, existența și cuantumul acestuia fiind dovedite prin înscrisurile depuse la dosar, având caracter cert. Totodată, instanța constată că suma reprezintă contravaloarea manoperei și a materialelor necesare pentru remedierea avariilor. Între fapta ilicită și prejudiciu există o legătură de cauzalitate directă astfel cum rezultă din probatoriul administrat. În ceea ce privește vinovăția, instanța reține culpa asiguratului pârâtei, aceasta săvârșind fapta din imprudență.

Ca atare, în temeiul art. 2210 din C.civ, reclamanta este subrogată în drepturile persoanei păgubite, astfel în limitele indemnizației plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurării împotriva celor răspunzători de producerea pagubei, cu excepția asigurărilor de persoane.

D. urmare, în temeiul dispozițiilor art. 2210 C.civ, constatând că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 1357 Cod civil, în materia răspunderii civile delictuale a asiguratului RCA, instanța urmează a admite primul capăt al cererii reclamantei, și a obliga societatea pârâtă la plata sumei de 22.219,32 lei, reprezentând debit principal.

În ceea ce privește penalitățile de întârziere, în conformitate cu prevederile art. 58 alin. 2 din norma ASF nr. 23/2014, în cazul în care în drepturile persoanei prejudiciate s-a subrogat asigurătorul acesteia, asigurătorul RCA efectuează plata despăgubirilor astfel: a) dacă nu există obiecții asupra sumelor solicitate, acestea se vor achita în cel mult 15 zile calendaristice de la data avizării scrise, efectuată de asigurătorul subrogat în drepturile persoanei păgubite, însoțită de documentele justificative. Avizarea de plată poate fi făcută la sediul social sau la oricare dintre unitățile teritoriale ale asigurătorului RCA care desfășoară activități de constatare, de lichidare a daunelor auto și de efectuare a plăților de despăgubiri. Acțiunea în justiție împotriva asigurătorului RCA poate fi exercitată, în mod alternativ, la oricare dintre sediile asigurătorului, respectiv la sediul social ori la sucursala care a emis polița de asigurare RCA sau la sucursala care a lichidat dauna; b) dacă există obiecții întemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asigurătorului CASCO în termenul prevăzut la lit. a).

Conform art. 37 din Norma 23/2014 ” În termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA este obligat: a) fie să răspundă cererii părții solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată, transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedește răspunderea asiguratului în producerea riscurilor acoperite prin asigurarea obligatorie RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat; b) fie să notifice părții prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. (2) Dacă în termen de cel mult 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părții prejudiciate respingerea pretențiilor de despăgubire, precum și motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii. (3) Asigurătorul RCA poate desfășura investigații privind producerea accidentului, în termenul prevăzut la alin. (1), în condițiile în care acesta nu face obiectul unor cercetări efectuate de către autoritățile publice competente, aflate în curs de desfășurare. (4) Despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. (5) Asigurătorul RCA este obligat să elibereze asiguratului/utilizatorului, în termen de 15 zile de la înregistrarea solicitării acestuia, un certificat privind daunele înregistrate, pe parcursul ultimilor 5 ani de relații contractuale, sau absența acestor daune. (6) Certificatul privind daunele înregistrate trebuie să conțină în mod obligatoriu următoarele informații: numele/denumirea asiguratului, CNP/CUI, datele vehiculului, numărul poliței de asigurare, perioada de valabilitate, clasa bonus-malus aferentă, data producerii evenimentului înregistrat, data plății despăgubirii”

Totodată, potrivit art. 38 din același act normativ ” Dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 37 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, se aplică o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, la întreaga sumă de despăgubire cuvenită sau la diferența de sumă neachitată, care se plătește de asigurător”

Astfel cum rezultă din materialul probator, asigurătorul RCA, în speță SOCIETATEA DE ASIGURARE SI REASIGURARE CITY INSURANCE SA., nu și-a îndeplinit, în mod culpabil, obligația de plată a despăgubirii, motiv pentru care va fi obligat la penalități de întârziere în cuantum de 977,65 lei calculate pentru perioada 31.08.2015 – 22.09.2015 precum și la plata penalităților de întârziere în procent de 0,2%/zi de întârziere aferente sumei de 22.219,32 lei, calculate de la data de 23.09.2015 și până la data achitării integrale a debitului principal.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 452 și 453 alin. 1 Cod procedură civilă, deoarece aceasta este în culpă procesuală, astfel că urmează să admită această cerere și să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4141,28 lei reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial. Instanța nu face aplicarea disp. 451 al. 2 C.proc.civ, apreciind că onorariu avocațial în cuantum de 2876,43 lei este proporțional cu valoarea pricinii – 22.219,32 lei și cu munca depusă de avocat, respectiv concepere și redactare acțiune și răspuns la întâmpinare, precum și reprezentare în fața instanței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta . SA cu sediul în sector 1, București, .. 80-84, . cu pârâta E. R. ASIGURARE REASIGURARE SA cu sediul în VOLUNTARI, . CITY, nr. 10, ., ., intervenient B. P. cu domiciliul în ., ..

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 22.219,32 lei cu titlu de despăgubire.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 977,65 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate de la data de 31.08.2015 și până la data de 22.09.2015.

Obligă pârâta să achite reclamantei penalități de întârziere în procent de 0,2%/zi de întârziere calculate începând cu data de 23.09.2015 și până la achitarea integrală a debitului.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 4141,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.01.2016.

PREȘEDINTEGREFIER

Red/dact A.A.P/.E.A.S

4 ex 15.01.2016

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Actiune in regres. Sentința nr. 100/2016. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI