Acţiune în constatare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 10300/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 12.10.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect ordonanță de plată, formulată de reclamanții B. E. și B. N. în contradictoriu cu pârâta B. R. SA – MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE.
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Instanța încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de reclamantă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București la data de 17.02.2015, reclamanții au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar din contractul de credit încheiat cu pârâta și să se dispună denominarea creditului și conversia lui în moneda națională, la cursul de la data încheierii contractului.
În motivare, au arătat că au încheiat un contract de credit cu pârâta și că în acesta se prevede că restituirea împrumutului, cât și plata dobânzilor, a comisioanelor și a altor speze bancare se face în moneda în care a fost acordat creditul, respectiv în CHF.
Au invocat faptul că în contrat nu s-au prevăzut clauze care să diminueze în vreun fel riscul valutar, fapt ce a condus la un total dezechilibru contractual.
Au mai arătat că, față de momentul încheierii contractului, cursul CHF a crescut galopant, astfel că s-a ajuns, practic, la un caracter aleatoriu al contractului de credit. Totodată, în prezent, împrumutații sunt obligați la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora s-a manifestat voința de a contracta.
Au invocat statuările CJUE din hotărârea pronunțată în cauza Kasler, arătând că în contract trebuia să se expună în mod transparent funcționalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din faptul semnării contractului.
Au mai arătat că omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de devalorizare a leului în raport de franc, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează în cadrul acestora, creșterea valorii față de moneda națională fiind inevitabilă, constituie o încălcare a obligației de consiliere, sancționată în dreptul european și în cel național.
De asemenea, că clauza referitoare la plată a fost introdusă în cunoștință de cauză, banca având posibilitatea unei previzualizări certe a faptului că moneda CHF în raport de leu va crește cu până la 100%, că banca nu a discutat această posibilitate financiară cu clientul, căruia, astfel, i-au fost fie ascunse, fie neprezentate unele elemente ce erau definitorii în semnarea contractului de credit, că banca nu a prevăzut în contractele de credit posibilitatea de reconversie în moneda națională și că banca s-a îmbogățit fără just temei.
Au invocat și Regulamentul nr. 4/2005, potrivit căruia plățile ar trebui efectuate în moneda națională.
Tangențial, s-au referit și la teoria impreviziunii.
În drept, au invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 21/1992.
A anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare. A solicitat respingerea cererii, arătând că contractul de credit a fost încheiat în condiții de deplină legalitate, cu respectarea tuturor condițiilor de validitate impuse de lege la momentul contractării și cu respectarea normelor de creditare aprobate de bancă și BNR. Potrivit solicitărilor clienților, creditul a fost acordat în franci elvețieni, neexistând vreo normă care să interzică acordarea creditelor în valută.
A mai susținut că reclamanții au solicitat să contracteze în CHF datorită avantajelor pe care acest produs le avea la acel moment.
Instituirea unei clauze prin care se prevede că restituirea sumei se va face în aceeași monedă nu poate fi calificată ca fiind abuzivă. Orice operațiune ulterioară s-a efectuat pe contul clientului și la cererea sa, clientul alegând din oferta de creditare cea care a corespuns nevoilor sale. Existența unor produse predefinite și a unor contracte de credit standardizate nu afectează libertatea împrumutatului de a opta pentru un anumit produs și nici nu înlătură reținerea faptului că au avut loc negocieri.
Există în permanență opțiunea consumatorului de a încheia sau nu contractul cu cealaltă parte, având posibilitatea de a negocia clauzele acestuia. În practica bancară nu există contracte în care suma să fi fost acordată într-o monedă, iar rambursarea să se facă în alta.
Condiția referitoare la existența unui dezechilibru semnificativ nu poate fi reținută întrucât din partea sa a existat bună-credință conturată de faptul că din moment ce a acordat un credit în CHF era normal să aștepte ca acesta să fie rambursat în aceeași monedă. Susținerea acestora că nu au cunoscut respectiva monedă nu poate fi primită, mijloacele moderne de comunicare permițând cunoașterea ei de către oricine.
Francul elvețian este o valută majoră acceptată și tranzacționată masiv pe toate piețele financiare, acesta întărindu-se față de toate valutele ca urmare a evoluției de pe piața internațională. Restituirea împrumutului în cantitatea și calitatea împrumutată este o obligație care ține de esența contractului de credit bancar.
Declararea ca fiind abuzivă a unei clauze contractuale este posibilă potrivit practicii CJUE numai în măsura în care acestea nu au fost redactate clar, ușor și inteligibil. Din moment ce ele întrunesc aceste condiții, instanța nu poate interveni unilateral în acordul de voință al părților. Nicio probă nu poate duce la concluzia că a cunoscut la momentul încheierii contractelor că va avea loc o creștere a cursului de schimb, aprecierile fiind făcute post factum. Raportat la acest moment se poate spune că ele nu sunt avantajoase pentru părți, însă în sarcina sa nu poate fi reținută o rea-credință.
A mai invocat și principiul nominalismului monetar, pe care îl consideră tradițional în contractele de împrumut.
A anexat înscrisuri.
Prin încheierea din data de 10.06.2015, Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză, iar prin sentința civilă nr. 3845/24.06.2015 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.
Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată la data de 14.08.2015.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între reclamanți și pârâtă s-a încheiat contractul de credit bancar nr. B0029714/08.10.2008, pentru suma de_ CHF. S-a prevăzut și că creditul va fi restituit în aceeași valută și că orice plată efectuată de împrumutat în vederea rambursării creditului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.
În cauză, ne aflăm în situația unui împrumut în CHF, reclamanții primind o sumă în această valută și fiind obligați să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretată în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Reținem și că hotărârea CJUE din cauza Kasler se referă la o altă situație.
Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că:
Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s‑a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea.
Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Rezultă, deci, că CJUE nu a analizat problema în discuție.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art. 3 alin. 1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
Cât privește presupusa încălcare a obligației de informare de către pârâtă, reținem că în discuție sunt două aspecte ale problemei. În primul rând, variația cursului dintre o monedă străină și moneda națională reprezintă un fapt notoriu, chiar și pentru un consumator mai puțin avizat. Prin urmare, nu considerăm că era necesar ca banca pârâtă să îi informeze expres pe reclamanți în legătură cu acest fapt. În al doilea rând, pentru a susține că banca nu i-a informat în legătură cu amploarea variației cursului, ar fi fost necesar ca reclamanții să dovedească faptul că pârâta a cunoscut posibilitatea unei asemenea variații, însă o astfel de probă nu a fost făcută.
Pe de altă parte, între criteriile privind declararea ca abuzivă a unei clauze, CJUE s-a referit, în cauza C-414/11, Mohamed Aziz, la acela dacă vânzătorul sau furnizorul, acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte o asemenea clauză în urma unei negocieri individuale.
Instanța reține că, având în vedere contractarea unui credit în CHF, virarea sumei în această monedă de către bancă, este legitim să se presupună că, în urma unei negocieri individuale, reclamanții ar fi acceptat restituirea creditului tot în CHF, aceasta fiind, de altfel, regula în dreptul român și în piața financiară.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamanți, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori. În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale. Oricum, susținerile reclamanților în acest sens nu sunt în nici un fel argumentate.
Față de considerentele de mai sus, constatăm caracterul neîntemeiat al cererii reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții B. E. (CNP_) și B. N. (CNP_), ambii cu domiciliul în București, .. 7D, corpul B, ., sector 4, în contradictoriu cu pârâta B. R. SA – MEMBRĂ A GRUPULUI N. BANK OF GREECE, cu sediul în București, .. 3, sector 2.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică în data de 12.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 14.10.15
| ← Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria... → |
|---|
