Contestaţie la executare. Sentința nr. 7963/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 7963/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 22-07-2015 în dosarul nr. 7963/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr.7963

Ședința publică din data de 22.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită privind pe contestatoarea M. F. LINES SRL în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA F. PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. și DIRECȚIA G. ANTIFRAUDĂ DGAF-STRUCTURA CENTRALĂ.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 21.07.2015, consemnată în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 22.07.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 21.04.2015, sub dosarul nr._ contestatoarea M. F. LINES SRL în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA F. PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII BUCUREȘTI prin DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANAȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. și DIRECȚIA G. ANTIFRAUDĂ DGAF-STRUCTURA CENTRALĂ, a formulat contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii prin care a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 02.04.2015 și având numărul de înregistrare ADAF8500/02.04.2015, ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse, inclusiv poprirea asiguratorie asupra disponibilului din conturile bancare indicate în cuprinsul Deciziei atacate, suspendarea în temeiul art. 172 C.pr.fisc și art. 718 C.pr.fisc, executării Deciziei atacate și a Actelor Atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat că este o companie înființată în România în anul 2011, care activează în domeniului comerțului cu îmbrăcăminte și accesorii, realizat în magazinele de specialitate, calitatea produselor pe care le comercializează fiind foarte ridicată, fiind vorba în mare parte de produse MAX M..

A mai arătat că a desfășurat întotdeauna activitatea comercială conform dispozițiilor legale în vigoare, achitând la timp toate obligațiile fiscale puse în sarcina sa, declarând în mod corect și complet toate veniturile de la înființare și până la acest moment.

Contestatoarea a mai învederat că la data de 25.03.2015, organele fiscale au efectuat un control la sediul său, având ca obiective: control operativ, după cum rezultă din Procesul-verbal încheiat la data de 25.03.2015.

Controlul s-a desfășurat în ambele puncte de lucru: magazinul MAX M. localizat în Calea Victoriei nr.63-81 și la magazinul MARELLA localizat la aceeași adresă,prin inventarierea tuturor mărfurile găsite în stoc.

În Procesul verbal din data de 25.03.2015 s-a stabilit continuarea controlului și în data de 26.03.2015, motivându-se de către organele fiscale că nu ar fi fost prezentat Raportul de gestiune din care să reiasă stocul.

La data de 26.03.2015 organele fiscale s-au prezentat din nou la sediul său pentru a continua controlul, având ca obiective: controlul tematic, încheindu-se Procesul verbal din data de 26.03.2015.

Organele fiscale au procedat la verificarea relațiilor comerciale efectuate de către contestatoare cu alte societăți terțe:.,. SRL,. SRL,.

Contestatoarea a mai arătat că având un standard ridicat cu privire la calitatea mărfii pe care urma să o comercializeze, a stabilit cu furnizorii săi să fie emise facturi referitoare la marfa (care să acopere activitatea acestora de identificare și furnizare efectivă), iar dacă aceasta nu se ridică la standardele indicate sau dacă nu era acoperită întreaga cerere formulată, nu achiziționa produsele, facturile urmând a fi stornate, explicând organelor fiscale care este motivul pentru care există facturi stornate

A menționat că inspectorii fiscali nu au putut identifica nicio prevedere încălcată după cum rezultă chiar din procesul verbal, pag. 3, prezentându-le toate documentele solicitate de către organele fiscale și indicând în mod complet toate informațiile solicitate.

In continuarea controlului început la data de 25.03.2015, organele fiscale s-au prezentat și la data de 27.03.2015 când au încheiat Procesul Verbal din data de 27.03.2015, fiind prezentate și de această dată toate facuturile solicitate și mărfurile achiziționate, organele fiscale nestabilind care au fost prevederile legale încălcate, după cum rezultă din Procesul verbal.

De asemenea, tot la data de 27.03.2015, a fost încheiat și Procesul verbal de ridicare înscrisuri, fiind predate toate documentele rezultate din relația comercială cu ALSA F. GROUP SRL și transmisă și o notă explicativă, tot la data de 27.03.2015, prin care Dna S. L., în calitate de asociat a răspuns unei serii de întrebări formulate de organele fiscale.

Prin acesta notă explicativă, s-au prezentat clarificări cu privire la următoarele aspecte: S. L. a fost asociată (indirect) în cadrul societății ALSA F. GROUP SRL, prin societatea MODESTA LINES SRL, si ulterior direct, in nume personal, până în luna februarie 2015.

Dna S. a desfășurat următoarele activități în cadrul ALSA F. GROUP SRL: negocierea și semnarea contractului de închiriere, semnarea actelor legate de contractele de credit pe care ALSA F. GROUP le garanta. De asemenea era informată cu privire la încheierea de contracte cu furnizorii și la aspecte comerciale referitoare la necesitatea diversificării obiectului de activitate.

Dna S. a specificat faptul că societatea era interesată să simplifice activitatea, iar preluarea părților sociale de către o altă persoană specializată în astfel de activități a fost necesară pentru bunul mers al activității ALSA F. GROUP SRL. Ca urmare a acestor inițiative, Dna S. și Dl KOVACEVIC au înstrăinat părțile sociale ala ALSA F. GROUP către Dl BOSKOVIC.

Dna S. L. a indicat faptul că a fost contactată telefonic de către organele fiscale pentru procurarea documentelor legate de societatea ALSA F. GROUP SRL. Documentele au fost efectiv transmise la data de 26.03.2015 Dnei S. de către administratorul societății ALSA F. GROUP, Dl BOSKOVIC, Dna S. nedeținând la acest moment nicio funcție în cadrul acestei societăți.

La data de 06.04.2015, organele fiscale au încheiat Procesul Verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile, în valoare de 1.218.630 lei.

Organele fiscale au emis la data de 02.04.2015 decizia atacată, comunicată Subscrisei la data de 06.04.2015, estimând următoarele obligații în sarcina sa:

a. TVA în valoare de 799.191 lei (sumă care nu include majorări ori penalizări)

A mai arătat contestatoarea faptul că organele fiscale au stabilit următoarele:

„Din verificarea prin sondaj asupra documentelor puse la dispoziție s-a constat că societatea și-a diminuat taxa pe valoare adăugată de plată față de bugetul de stat cu suma de 799.191 lei, prin înregistrarea unor facturi de achiziții bunuri care nu aveau la bază operațiuni reale.

Din nota explicativă din data de 26.03.2015, de domnul Kovacevlc Srdjan, în calitate de asociat la M. Fashlon Lines SRL, a reieșit faptul că societatea a încheiat contracte de achiziții bunuri cu INTERNET SUPPLIERS SRL, dar această colaborare nu s-a concretizat deoarece domnul Kovacevlc Srdjan nu a fost de acord cu calitatea mărfurilor prezentate de reprezentanții INTERNET SUPPLIERS SRL. Acesta precizează că nu au existat transferuri bănești între cele două societăți Justificările date de Kovacevlc Srdjan nu pot fl luate în considerare de inspectorii antifraudă datorită următoarelor considerente:

•facturile de avans mai sus menționate au fost acceptate de M. F. LINES șl înregistrate în evidența financiar contabilă în condițiile în care acestea au fost emise într-o perioadă de timp destul de largă, perioadă care în condiții normale ar fi putut conduce la concluzia ca relațiile de afaceri nu vor aduce avantaje materiale șl bănești impozitabile pentru beneficiar

•între cele două societăți nu au existat operațiuni de decontare a facturilor de avans mai sus menționate, deși a fost evidențiată de furnizorul INTERNET SUPPLIERS SRL nu a fost achitată la bugetul de stat.

Mai mult, din verificările efectuate de către inspectorii antifraudă la INTERNET SUPPLIERS SRL, a rezultat că această societate nu funcționează la sediul social declarat și are un comportament specific entităților de tip fantoma, locația fiind folosită doar pentru realizarea corespondenței poștale.

Inspectorii antifraudă au constatat că prin evidențierea în contabilitate a facturilor de avans marfă de la societățile INTERNET SUPPLIERS SRL și NEO LUKA INTERNATIONAL SRL (fostă ALSA F. GROUP SRL) șl prin deducerea taxei pe valoare adăugată aferentă acestora, M. F. LINES a realizat un circuit economic fictiv, cu scopul de a diminua taxa pe valoare adăugată de plată față de bugetul de stat cu suma de 799.191 lei."

Contestatoarea a invocat dispozițiilor art. 129 C.proc.fisc, conform cărora măsurile asigurătorii pot fi dispuse de organele fiscale în anumite situații chiar și înainte de emiterea titlului de creanță, dacă sunt îndeplinite anumite condiții:

•decizia de instituire trebuie emisă cu respectarea formelor procedurale prevăzute de Procedura din 21 octombrie 2010 de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii (M.Of. 732 din 03 Noiembrie 2010) și numai în situațiile prevăzute la punctul 2.1 din Procedură, și

• decizia de instituire este motivată de existența unui pericol ca presupusul debitor să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul (art. 129 alin. 2 C.proc.fisc), această motivare urmând a fi inclusă în cuprinsul deciziei (art. 129 alin. 5 C.proc.fisc).

Consideră contestatoarea că niciuna dintre cele două condiții nu este îndeplinită în speță, Decizia atacată fiind emisă fără a se constata existența vreuneia din situațiile prevăzute de lege și nefiind justificată de existența unui pericol de sustragere sau de risipire al patrimoniului societății.

Contestatoarea a mai arătat că organele fiscale au încălcat dreptul său de a fi ascultată.

Conform art. 9 alin 1 C.pr.fisc, înaintea luării oricărei decizii în materie fiscală, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

Prin acest text, legiuitorul român a consacrat principiul dreptului la apărare în materie fiscală. În acest sens, trebuie amintit și avut în vedere de către instanța de judecată, faptul că respectarea dreptului la apărare constituie un principiu general și al dreptului comunitar.

Acest principiu a fost consacrat în materie fiscală de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

De asemenea, jurisprudența înaltei Curți de Casație și Justiție - decizia civilă nr. 2615 din 21 mai 2009 a confirmat faptul că respectarea dreptului la apărare este obligatorie pentru organul fiscal. Rațiunea acestei obligații impuse organului fiscal constă în asigurarea unei protecții efective a contribuabilului. Astfel cum s-a subliniat în doctrină: „Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei sau a întreprinderii vizate, aceasta are ca obiect, printre altele, ca persoana sau întreprinderea respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația lor personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să albă un anumit conținut" .

Excepțiile principiului dreptului la apărare sunt expres reglementate în alin. 2 al art. 9 C.Proc.Fisc, și sunt, prin urmare, de strictă interpretare și aplicare.

La momentul emiterii Deciziei atacate, inspecția fiscală nu fusese finalizată prin emiterea vreunui raport de inspecție fiscală sau vreunei decizii de impunere, astfel încât nu se poate vorbi la acea dată de vreo măsură de executare silită. Prin urmare, la data de emiterii Deciziei atacte nu s-a pornit executarea silită împotriva sa și nu existau nici premisele începerii unei astfel de executări.

Poprirea dispusă de organele de inspecție reprezintă o măsură asigurătorie și nu o măsură de executare silită, această concluzie fiind întărită și de dispozițiile art. 129 alin. 3 C.Proc.Fisc.

A mai arătat contestatoarea că Decizia atacată nu respectă condițiile procedurale pentru a fi emisă, fiind încălcate condițiile de aplicare a măsurilor asigurătorii înainte de emiterea unui act administrativ-fiscal, astfel cum sunt acestea definite de Procedura din 2010. Punctul 2.1 din aceasta prevede:

2.1. Organul de control prevăzut la pct. 1.1 Ut. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, în următoarele situații:

a)în urma constatării unor acte și fapte care pot constitui infracțiuni de evaziune fiscală sau fraudă fiscală șl vamală, în cazul cărora prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea șl reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare F., precum șl pentru modificarea șl completarea unor acte normative, cu modificările șl completările ulterioare;

b)în situația în care au fost stabilite obligații fiscale cu ocazia acțiunii de control prin acte administrative fiscale de Impunere;

A mai arătat că singura situație ce ar putea fi invocată de inspectorii fiscali este cea legată de posibila calificare a dificultăților de punere la dispoziție a documentelor ca reprezentând evaziune fiscală. Această interpretare este însă evident nelegală deoarece nu a refuzat niciun moment să pună la dispoziție organelor fiscale documentele financiar-contabile pe care le deține,a explicat în mod clar faptul că facturile au fost emise de către furnizori înainte de prezentarea mărfurilor solicitate și că ulterior a refuzat să le achiziționeze deoarece acestea nu erau conforme calitativ cu cerințele sale.

Chiar dacă s-ar considera că operațiunile comerciale ar fi fictive, plecând de la facturile de stornare emise de acești furnizori, aceste operațiuni nu produc niciun prejudiciu bugetului de stat.

Din punct de vedere practic, emiterea unei facturi obligă contribuabilul la plata unei anumite sume de TVA, iar stornarea ei înlătură acea obligație, în același cuantum. Prin urmare, organele fiscale nu pot susține că ar fi obținut un avantaj fiscal nelegal deoarece, dacă s-ar considera ca fiind nereale operațiunile derulate: ceea ce se diminuase anterior prin emiterea facturii, se majora ulterior la momentul stornării acelor facturi, moment care intervenea după ce furnizorii îi prezentau ofertele sau anunțau ca sunt imposibilitatea identificării produselor solicitate.

Facturile emise de furnizori erau avansuri prin care garanta achitarea mărfurilor identificate dacă acestea erau conforme cu cerințele sale. Dacă această condiție esențială nu era îndeplinită, nu achiziționa marfa propusă

Lipsa înțelegerii cu partenerii comerciali nu poate duce la concluzia ca Subscrisa am încercat fraudarea statului, sau ca am realizat un circuit comercial fictiv

•Faptul că Subscrisa nu am prezentat comezile lansate către terții furnizori reiese dintr-o imposibilitatea practică de identificare pur contextuală, fiind cauzată de timpul extrem de scurt, de la o zi la alta, în care organul de inspecție fiscală a solicitat documentele

Prin urmare, organele fiscale nu pot susține încadrarea situației din cauză în vreuna din punctele din art. 2.1 din Procedura din 2010, nejustificându-se instituirea măsurilor asigurătorii.

În privința valorii bunurilor sechestrate a arătat că nu respectă prevederile art. 142 alin. 1 C.pr.fisc, presupusa creanță având o valoare de 799.191 lei, iar sechestrul instituit asupra bunurilor mobile are o valoare de 1.218.630 lei, ceea ce reprezintă deja mai mult de 150% din valoarea creanței, având în vedere și măsura popririi asigurătorii, această din urmă măsură ducând la imposibilitatea obținerii scrisorilor de garanție bancară necesare prelungirii împrumuturilor sale.

Contestatoarea a susținut că Decizia atacată nu este motivată, raporturile sale economice ale Subscrisei instituirea unor măsuri asigurătorii.

O măsură asiguratorie poate fi instituită dacă un contribuabil care se află într-o anumită situație prezintă anumite riscuri ce ar trebui asigurate.

Or, în cauză, Decizia atacată nu cuprinde niciun risc sau prezentare a unei situații ce ar putea conduce la gândul existenței unui risc.

Fiind măsuri cu caracter special care au consecințe grave asupra activității unui agent economic și fiind impuse în mod direct de creditorul presupusei obligații, fără mijlocirea instanței și chiar înainte de emiterea titlului executoriu, Codul de procedură fiscală cere ca măsurile asigurătorii să fie temeinic motivate de prezența unui risc de sustragere sau de risipire a patrimoniului.

În speță însă, motivele invocate de Direcția Antifraudă nu sunt legate de activitatea sa.

Explicația inspectorilor fiscali pentru insituirea măsurilor asigurătorii este: „Inspectorii antifraudă au constatat că prin evidențierea în contabilitate a facturilor de avans marfă de la societățile INTERNET SUPPLIERS SRL șl NEO LUKA INTERNATIONAL SRL (fostă ALSA F. GROUP SRL) șl prin deducerea taxei pe valoare adăugată aferentă acestora, M. F. LINES a realizat un circuit economic fictiv, fără a se specifica din ce acte, documente, acțiuni sau orice alt mijloc de probă reiese faptul că debitorul ar putea crea vreun pericol de sustragere sau de risipire a patrimoniului.

Singurele documentele despre care se face vorbire sunt facturile fiscale în baza cărora trebuia să fie livrată marfă, identificată ca necorespunzătoare. Or, aceste facturi nu arată în ce măsură contestatoarea ar fi încercat să-și diminueze patrimoniul.

Inspectorii fiscali nu pot justifica instituirea unor măsuri asigurătorii pornind de la atitudinea și activitatea unui alt contribuabil, din moment ce și-a respectat în mod legal toate obligațiile către bugetul de stat. Mai mult, acești contribuabili nu sunt contribuabili inactivi.

Consideră contestatoarea că în materie de TVA, pentru aplicarea măsurilor asigurătorii trebuie să se țină cont de jurisprudența Curtea de Justiție a Uniunii Europene care a decis că unei societăți nu i se poate imputa comportamentul fraudulos al unui partener contractual, decât în situația în care se dovedește reaua-credință și implicarea celui dintâi.

Prin urmare, inspectorii fiscali nu pot justifica blocarea activității unei societăți pentru simplul motiv că un anumit partener al său are un compotament: de tip fantomă, comportament care este doar prezumat de către Organele fiscale, dar care nu are la bază nicio analiză reală, ori control efectiv.

Mai mult, stabilirea de către Organele fiscale că: „facturile de avans au fost emise pe o perioadă de timp destul de largă, perioadă care în condițiile normale ar fl putut conduce la concluzia că relațiile de afaceri nu vor aduce avantaje materiale șl bănești Impozabile pentru beneficiar nu poate fi luată în considerare.

Organul fiscal nu poate stabili faptul că există o perioadă lungă, din moment ce legea nu distinge o astfel de situație, doar contestatoarea fiind în măsură a stabili dacă timpul scurs duce la concluzia că va exista un avantaj material impozabil ori nu. Perioada pentru care se înainta un avans era cea existentă între două sezoane. încercând să identifice marfă corespunzătoare pentru vânzările din iarnă, încă din primăvara anterioară, iar pentru vară, încă din iarnă. Perioadele sunt determinate de ciclicitatea cumpărăturilor de haine.

Situația este cu atât mai clară în gama produselor de lux, unde vânzările nu implică o cantitate foarte mare. Identificarea de către furnizori a produselor comercializat, la calitatea cerută, necesită timp din partea acestora, situație cunoscută de către întreaga piață care se ocupă cu astfel de produse de lux.

Situația economică a contestatoarei nu conduce la concluzia existenței unui pericol de sustragere, nefiind o societate-fantomă a cărei activitate se desfășoară numai în anumite acte și care are un administrator ce nu poate fi identificat. Fiind recomandată ca un partener de încredere, în special prin transparența totală a activității magazinelor sale.

În privința cererii de suspendare a executării silite a arătat că Decizia atacata prezintă indicii de nelegalitate care fac necesară soluția suspendării executării silite, blocarea conturilor sale pană la concurența sumelor stabilite prin actele atacate ar fi total inoportună conducând la locarea activității și la faliment.

În speță, condiția privind iminența pagubei este îndeplinită, raportat la cuantumul foarte ridicat al sumei în discuție, respectiv de aproximativ 800.000 RON și specificul activității sale, vânzarea articolelor de îmbrăcăminte de lux, activitate ce depinde de fluctuațiile sezoniere ale cerințelor clienților.

În aceste condiții, aplicarea imediată a măsurilor asigurătorii ar lipsi societatea de posibilitatea utilizării unor resurse importante pentru continuarea activității, deoarece ar conduce automat la neemiterea scrisorilor de garanție de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM. Activitatea sa depinde de aceste scrisori deoarece creditele necesare achiziționării mărfurilor sunt puse la dispoziție de Garanți BANK și Intesa San Paolo BANK .

Imposibilitatea societății de a continua desfășurarea activităților economice în condiții normale ar produce consecințe greu de înlăturat și societăților comerciale cu care se află în relații comerciale curente, precum și persoanelor angajate . Franciza MAX M. impune anumite cerințe de calitate, flux de numerar, imagine, bonitate bancară etc, care, dacă nu sunt îndeplinite, atrag pierderea dreptului de a continua franciza.

A invocat contestatoarea și Recomandarea nr. R (89) 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă, instrument juridic european aplicat în mod frecvent în jurisprudența română. Acest act juridic emis la nivel european consideră că este de dorit să se asigure persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, fără a recunoaște, totuși, eficacitatea necesară acțiunii administrative. Recomandarea a apreciat că autoritățile administrative acționează în numeroase domenii și că activitățile lor sunt de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. în plus, s-a arătat în același act european că executarea imediată și integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate, în anumite circumstanțe, cauza persoanelor un prejudiciu ireparabil și pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului.

În drept au fost invocate disp. art. 129 alin.11, art. 172 c.pr.fiscală, Codul fiscal.

În dovedire a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Intimata Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București București, in temeiul dispozițiilor art. 205 si următoarele Cod procedura civila, a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea poziției sale procesuale intimata a arătat că la data de 06.04.2015 a fost emis procesul-verbal de sechestru asigurător nr._ pentru bunurile mobile reprezentând stoc de marfa al societății contestatoare. Actele de executare au fost întocmite având la baza Decizia de instituire masuri asigurătorii nr. ADAF 8500/02.04.2015 emisa de Direcția Generala Antifrauda Fiscala din cadrul ANAF urmare unui control desfășurat la societate. Masurile asigurătorii au fost instituite in baza unor obligații fiscale estimate la 799.191 lei.

In ceea ce privește primul capăt al prezentei contestații la executare, a învederat că legitimarea procesuală pasivă aparține Agenției Naționale de Administrare Fiscala, situație în care DGRFPB nu are calitate procesuala pasiva pe acest prim capăt de cerere.

In ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate cu privire la Decizia de instituire masuri asigurătorii,a arătat ca singura condiție pentru instituirea masurilor asigurătorii o reprezintă, conform art.129 alin. 2 Cod Procedura Fiscala, existenta pericolului ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea creanțelor fiscale, fără ca dispozițiile legale menționate să impună organului fiscal obligația de a constata, in prealabil emiterii deciziei de masuri asigurătorii, existenta unor operațiuni concrete de sustragere sau ascundere a bunurilor de la urmărire, ci numai existenta unui pericol in acest sens, intrucat instituirea masurilor asigurătorii are un scop preventiv.

Astfel, in cazul masurilor asigurătorii, criteriul de baza si esențial il reprezintă necesitatea aplicării masurilor in scopul prevenirii unei amenințări iminente privind producerea unui prejudiciu, in speța existând posibilitatea ca obligațiile fiscale stabilite in sarcina debitorului sa nu mai poate fi recuperate, creandu-se astfel un prejudiciu bugetului de stat consolidat.

A mai arătat că societatea contestatoare nu invoca niciun motiv de nelegalitate cu privire la procesul verbal de sechestru fiind, de altfel, insusit de reprezentanții săi legali prin semnarea fara obiectiuni.

De asemenea, in speța a fost respectata intocmai procedura de aplicare efectiva a masurilor asigurătorii prevăzute de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, aprobata prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 2605/2010, astfel incat in speța nu pot fi susținute sau dovedite nici motive de nelegalitate de ordin procedural.

In ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite formulata de reclamanta a solicitam respingerea acesteia ca neîntemeiata, nefiind făcută dovada producerii unei pagube iminente ce nu ar mai putea fi reparata ulterior rezolvării de către instanța a contestației, si nici a unui prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenta, a cărui înlăturare nu mai este posibila dupa producerea lui.

Pe de altă parte, la acest moment o astfel de cerere este si lipsita de interes in condițiile in care organul fiscal a aprobat cererea de ridicare in tot a masurilor asigurătorii dispuse urmare depunerii de către contestatoare a garanției prevăzuta de lege.

Intimata AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

In ceea ce privește cererea de suspendare, solicitam respingerea acesteia ca inadmisibila, având in vedere ca art.718 din Codul de procedura civila (art.719 dupa republicare) nu se refera si la suspendarea unor masuri asigurătorii.

Din modul in care contestatoarea motivează cererea de suspendare, se poate observa ca aceasta face confuzie intre suspendarea executării actelor administrative, conform dispozițiilor Legii 554/2004 (intrucat face vorbire de aparenta de nelegalitate si paguba iminenta) si suspendarea executării silite.

Mai mult prin emiterea masurilor asigurătorii s-a produs deja indisponibilizarea bunurilor, prin urmare, acestea si-au produs deja efectele.

Cu privire la masurile asigurătorii, legiuitorul a prevăzut doar posibilitatea ridicării lor, din moment ce ele isi produc efectele din momentul emiterii actelor reprezentate de decizie, proces verbal de sechestru, etc.

Organul fiscal nu urmărește sa incaseze vreo suma din conturi si nici nu urmărește valorificarea bunurilor. Prin urmare, indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor, scopul fiind doar protejarea creanței identificate de organele de control ca fiind datorata bugetului general consolidat.

Organul de control poate dispune masuri asigurătorii ori de cate ori sunt indicii ca exista pericolul ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea.

In situația in care instanța ar admite cererea de suspendare si ar ridica masurile asigurătorii, aceasta ar echivala cu pronunțarea pe fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil.

In situația respingerii excepției inadmisibilitatii, pentru argumentele expuse, a solicitat respingerea ca neîntemeiata a cererii de suspendare a masurilor asigurătorii.

Pe fond, referitor la decizia de masuri asigurătorii, a menționat ca aceasta este legal intocmita, nefiind motive care sa conducă la anularea sa.

A menționat intimata că . SRL a fost supusa unui control antifraudă, fiind estimate, in mod suplimentar fata de cele declarate de societate, obligații in cuantum de 799.191 lei.

F. de cuantumul obligațiilor estimate in mod suplimentar fata de cele declarate de societate, precum si fata de pericolul instrainarii patrimoniului contestatoarei, a fost emisa decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr.8500/02.04.2015.

Decizia de instituire a masurilor asigurătorii este reglementata de dispozițiile art.129 din OG nr.92/2003 privind Codul de Procedură F., republicată, cu modificările și completările ulterioare.

In conformitate cu art.129 alin.5 din Codul de Procedură F., cu modificările și completările ulterioare, decizia de instituire a masurilor asigurătorii a fost motivata si cuprinde toate elementele prevăzute de legislația fiscala.

Prin contestația sa, societatea formulează inclusiv critici cu privire la constatările fiscale, critici care potrivit art.712 alin.2 din Codul de procedura civila sunt inadmisibile, intrucat pe calea contestației la executare nu se poate stabili legalitatea constatărilor fiscale, cu privire la aceste aspecte existând alte cai de control, judiciar sau administrativ.

Pe calea contestației la executare se poate invoca motivarea sau nemotivarea deciziei de masuri ori se pot invoca neregularitati ale formelor de executare prevăzute de lege.

Intimata a mai arătat că din verificarea documentelor puse la dispoziție s-a constatat ca societatea și-a diminuat taxa pe valoare adăugată de plată față de bugetul de stat cu suma de 799.191 lei, prin înregistrarea unor facturi de achiziții de bunuri care nu aveau la bază operațiuni reale.

In perioada 08.04-21.08.2014, respectiv 11.12-29.12.2014, contestatoarea a înregistrat în evidența financiar contabilă un număr de 12 facturi emise de Internet Suppliers SRL, reprezentând avans marfă, în valoare totală de 5.097.516 lei din care TVA în valoare de 986.616 lei.

În perioada 05.09-23.09.2014, aceasta societate a emis un număr de 7 facturi storno privind avansurile facturate, astfel că la data controlului, contestatoarea avea o obligație de plată fată de furnizor în sumă de 2.442.800 lei, din care TVA de 472.800 lei.

Din Nota Explicativă dată în data de 26.03.2015, de dl. Kovacevic Srdjan, asociatul contestatoarei, a reieșit faptul ca societatea a încheiat contracte de achiziții bunuri cu Internet Suppliers SRL, dar această colaborare nu s-a concretizat, deoarece acesta nu a fost de acord cu calitatea mărfurilor prezentate de reprezentanții furnizorului. Acesta mai precizează că nu au existat transferuri bănești intre cele două societăți.

Justificările prezentate nu au fost luate în considerare de inspectorii antifraudă din următoarele motive:

- facturile de avans mai sus menționate au fost acceptate de contestatoare și înregistrate în evidența financiar contabilă, în condițiile în care acestea au fost emise într-o perioadă de timp destul de largă, perioadă care în condiții normale ar fi putut conduce la concluzia că relațiile de afaceri nu vor aduce avantaje materiale și bănești impozabile pentru beneficiar.

-între cele două societăți nu au existat operațiuni de decontare a facturilor de avans mai sus menționate, iar taxa pe valoare adăugată, deși a fost evidențiată de furnizorul Internet Suppliers SRL nu a fost achitată bugetului de stat în condițiile legii;

-contractele de vânzare cumpărare încheiate de M. F. Lines SRL în calitate de cumpărător cu Internet Suppliers SRL în calitate de vânzător, nu prevedeau facturarea unor avansuri pentru marfa contractată, ci doar existența unor comenzi ferme pentru "produse, în condițiile și la termenele prevăzute în Anexa 1 la prezentul Contract".

Reprezentantul societății verificate nu a putut pune la dispoziția organului de control comenzile lansate către furnizor și nici anexa 1 la Contract, fapt întărit prin nota explicativă anexată procesului verbal nr.745/27.03.2015 întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF.

Din documentele puse la dispoziție de contestatoare rezultă faptul că aceasta a înregistrat facturile de avans în evidenta financiar contabilă și a dedus TVA aferentă, asa cum reiese din fișa contului 4426 întocmită de societate pentru perioada 01.01._14.

Mai mult, din verificările efectuate de către inspectorii antifraudă la Internet Suppliers SRL, a rezultat că această societate nu funcționează la sediul social declarat și are un comportament fiscal specific entităților de tip "fantomă", locația fiind folosită doar pentru realizarea corespondenței poștale.

Intimata a mai arătat că în perioada 15.09-05.12.2014, contestatoarea a realizat achiziții de la Alsa F. Group SRL, pe baza unui număr de 6 facturi reprezentând avans marfă în valoare totală de 3.604.036 lei, din care TVA de 697.555 lei.

În perioada 05.09-23.09.2014, furnizorul a emis un număr de 3 facturi storno privind avansurile facturate, astfel că la data controlului, contestatoarea avea o obligație de plată fată de furnizor în sumă de 1.686.351 lei din care TVA de 326.390 lei.

Facturile de avans mai sus menționate nu au fost decontate de beneficiarul furnizorului Alsa F. Group SRL (cu actuala denumire Neo Luka International SRL), iar acesta din urmă nu a achitat taxa pe valoare adăugată față de bugetul de stat, în condițiile legii.

Din verificările efectuate de către înspectorii antifraudă la acest furnizor, a rezultat că această societate nu funcționează la sediul social declarat, la aceasta adresa funcționând Cabinetul de avocat Vatui M., și nici nu au putut fi identificați reprezentanții legali ai acesteia.

Din explicațiile scrise date de doamna Noman M. M., a rezultat faptul că aceasta are încheiat contractul de prestări servicii numărul 08/02.07.2013 pentru ținerea evidenței financiar contabile a societății, iar documentele necesare întocmirii evidențelor contabile erau aduse chiar și după cesionarea părților sociale de către Kovacevic Srdjan și L. M. S., aceștia din urmă fiind foștii asociați ai Alsa F. Group SRL.

Reprezentantul legal al societății verificate nu a putut pune la dispoziția organului de control documente justificative care sa certifice lansarea unor comenzi de mărfuri către Alsa F. Group SRL, iar contractele comerciale încheiate nu s-au materializat în operațiuni comerciale care să genereze venituri impozabile pentru beneficiarul acestora.

Față de cele de mai sus, inspectorii antifraudă au constatat că prin evidențierea in contabilitate a facturilor de avans marfă de la societățile INTERNET SUPPLIERS SRL și NEO LUKA INTERNATIONAL SRL (fosta ALSA F. GROUP SRL) și prin deducerea taxei pe valoare adăugată aferentă acestora, M. F. LINES SRL a realizat un circuit economic fictiv, cu scopul de a diminua taxa pe valoare adăugată de plată fată de bugetul de stat cu suma de 799.191 lei.

Intimata a arătat că în conformitate cu prevederile art.48 alin.4 lit.a) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, constituie cheltuieli deductibile acele cheltuieli înregistrate în contabilitate care au la bază un document justificativ, așa cum este descris în accepțiunea Legii contabilității nr. 82/1991, prin care să se facă dovada efectuării respectivelor operațiuni.

În acest sens, art.6 alin.1 din Legea contabilității nr.82/1991 dispune: „orice operațiune economico-financiară se consemnează în momentul efectuării ei . stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ".

Conform reglementărilor legale, rezultă ca normă imperativă cronologia întocmirii și înregistrării documentelor la momentul desfășurării operațiunilor economice consemnate în acestea, în caz contrar acestea pierzând calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate. Având în vedere cele prezentate, rezultă că facturile de achiziție înregistrate în evidența financiar -contabilă și care nu reflectă operațiuni economice reale, ci doar o simulare a acestora, nu întrunesc calitatea de document justificativ pentru înregistrarea în contabilitate a cheltuielilor și deducerea TVA aferenta.

De asemenea, TVA aferenta operațiunilor menționate nu este deductibila fiscal conform art. 146 in Legea 571/2003 rep.

Potrivit art. 145 coroborat cu art.134A2 si art.134A1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugata ia naștere in momentul exigibilității taxei care intervine la data la care are loc faptul generator, adică la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor.

Conform Deciziei Curții Europene de Justiție in cazul C-255/02 Halifax & Others, in situația in care se constată ca o operațiune are ca scop sa aducă un avantaj pentru deducerea taxei pe valoarea adăugata, s-a stabilit următoarele :atunci

-tranzacțiile aferente unei practici abuzive trebuie sa fie redefinite astfel incat sa _e restabilească situația existenta inaintea tranzacțiilor ce constituie practici abuzive ;

-orice artificiu care are drept scop esențial doar obținerea unui avantaj fiscal, operațiunea neavand conținut economic, va fi ignorat si situația «normala », care ar fi existat in prezenta acestui artificiu va fi restabilita.

În ceea ce privește jurisprudența Curții Europene de Justiție, a menționat ca România, in calitate de stat membru al Uniunii Europene si-a asumat de la data aderării obligația de a respecta jurisprudența Curții Europene de Justiție, conform Tratatului de aderare.

Referitor la argumentul contestatoarei potrivit căruia organele de inspecție nu au cunoștințe economice sau tehnice de specialitate, menționam ca inspectorii antifraudă fiscala nu au dispus măsuri de virare la bugetul de stat a unor sume, reprezentând valoarea prejudiciului, ci au efectuat constatări, astfel cum dispune legislația in vigoare, procesul verbal având caracterul unui act premergător emiterii unui act administrativ fiscal sau unei sesizări penale.

Procesul verbal se emite in conformitate cu dispozițiile art.7 secțiunea D lit.a, pct. 8 si 14 din HG nr.520/2013 conform cărora:

" în realizarea funcțiilor sale, Agenția are, în principal, următoarele atribuții: 8. constată împrejurări privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul evaziunii fiscale, stabilește implicațiile fiscale ale acestora și dispune, în condițiile Codului de procedură fiscală, luarea măsurilor asigurătorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă, să își înstrăineze ori să își risipească patrimoniul;

14. încheie, ca urmare a controalelor efectuate, acte de control pentru stabilirea stării de fapt fiscale, pentru constatarea și sancționarea contravențiilor, precum și pentru constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală sesizând, după caz, organele de urmărire penală".

Aceste prevederi se coroborează cu cele ale art.6 alin.2 lit.a din OUG nr.74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității Agenției Naționale de Administrare F., precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, conform cărora, in exercitarea atribuțiilor de serviciu, personalul din cadrul Agenției care ocupa funcții publice de inspector antifraudă este investit cu exercițiul autorității publice, iar daca in desfășurarea activității specifice constata imprejurari privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penala in domeniul evaziunii fiscale, sesizează organele de urmărire penala.

Potrivit art.8 pct.3 din actul normativ susmenționat, la constatarea unor imprejurari privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penala in domeniul financiar fiscal sau vamal se intocmesc procese verbale si acte de control in baza cărora se sesizează organele de urmărire penala cu privire la faptele constatate.

Astfel, chiar daca procesul verbal de control nu este titlu de creanța, legislația fiscala permite si chiar obliga organele de control sa ia masuri asigurătorii, atunci cand exista pericolul neachitarii sumelor constatate, chiar si pe parcursul desfășurării controlului.

Referitor la modalitatea practica de punere in aplicare a masurilor asigurătorii, aceasta se efectuează, de către organul fiscal local, competent cu executarea.

Referitor la bunurile sechestrate, a menționat ca societatea contestatoare își invoce propria culpa, intrucat la momentul instituirii sechestrului, avea obligația sa furnizeze informații corecte si complete cu privire la patrimoniul sau.

In ceea ce privește bunurile asupra cărora au fost instituite masuri asigurătorii, a arătat ca la întocmirea deciziei de instituire masuri asigurătorii au fost respectate prevederile art.5.8 din OPANAF nr.2605/2010 privind ordinea dispunerii masurilor asigurătorii, limita de 150% din valoarea creanței estimate fiind menționata ca o posibilitate, nu cu caracter imperativ.

Referitor la susținerile contestatoarei potrivit cărora nu a fost ascultat contribuabilul inaintea luării masurilor asigurătorii, a arătat ca acestea pot fi luate conform art.9 alin.2 lit.d) din Codul de procedura fiscala si fara audierea contribuabilului.

Masurile asigurătorii sunt masuri premergătoare executării silite, astfel ca textul legal indicat este cu atat mai mult aplicabil, intrucat daca audierea nu este necesara cand se valorifica bunurile in cadrul executării, aceasta nu este necesara nici cand se indisponibilizeaza bunurile .

Prin urmare, situația contestatoarei se încadrează intre situațiile in care se poate deroga, potrivit Codului de procedura fiscala, de la obligația de audiere a contribuabilului, iar practica instanțelor de judecata este unitara cu privire la acest aspect.

Masurile asigurătorii reprezintă doar o măsura de precauție pentru evitarea risipirii patrimoniului, pana la finalizarea inspecției fiscale ori a cercetărilor penale, in speța nefiind demarata executarea silita.

In situația in care societatea contestatoare dorește ridicarea acestor masuri, are posibilitatea potrivit dispozițiilor art.130 din Codul de procedura fiscala,sa constituie o garanție, mai ales ca aceasta susține ca are disponibilități bănești.

Referitor la motivarea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii, a arătat ca potrivit constatărilor inspectorilor antifraudă fiscala, contestatoarea a inregistrat in evidenta financiar contabila facturi a căror realitate si legalitate nu poate fi invocata, provenite de la societăți cu comportament fiscal inadecvat, a evidențiat cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale.

Obligația unui contribuabil onest consta nu numai in a achita sumele declarate, asa cum susține contestatoarea, ci si de a constitui corect baza de impunere si a achita in intregime obligațiile aferente aceste baze corect constituite.

În drept, art.205 din Noul C. pr. Civ.

Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice în reprezentarea intimatei Administrația F. pentru Contribuabili Mijlocii București unită cu fondul cauzei instanța reține următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice în reprezentarea intimatei Administrația F. pentru Contribuabili Mijlocii București instanța o va respinge ca neîntemeiată aceasta fiind fost chemată în judecată în calitate de emitentă a măsurilor asigurătorii a căror ridicare se solicit.

Pe fond, instanța reține că la data de 06.04.2015 a fost emis procesul-verbal de sechestru asigurător nr._ pentru bunurile mobile reprezentând stoc de marfa al societății contestatoare. Actele de executare au fost întocmite având la baza Decizia de instituire masuri asigurătorii nr. ADAF 8500/02.04.2015 emisa de Direcția Generala Antifrauda Fiscala din cadrul ANAF urmare unui control desfășurat la societate, măsurile asigurătorii fiind instituite in baza unor obligații fiscale estimate la 799.191 lei.

În motivarea Deciziei menționate s-a reținut că din verificarea documentelor puse la dispoziție s-a constatat ca societatea contestat oareși-a diminuat taxa pe valoare adăugată de plată față de bugetul de stat cu suma de 799.191 lei, prin înregistrarea unor facturi de achiziții de bunuri care nu aveau la bază operațiuni reale.

S-a mai reținut că în perioada 08.04-21.08.2014, respectiv 11.12-29.12.2014, contestatoarea a înregistrat în evidența financiar contabilă un număr de 12 facturi emise de Internet Suppliers SRL, reprezentând avans marfă, în valoare totală de 5.097.516 lei din care TVA în valoare de 986.616 lei.

În perioada 05.09-23.09.2014, intimata a reținut că aceasta societate a emis un număr de 7 facturi storno privind avansurile facturate, astfel că la data controlului, contestatoarea avea o obligație de plată fată de furnizor în sumă de 2.442.800 lei, din care TVA de 472.800 lei.

Se arată în motivarea Deciziei că justificările prezentate nu au fost luate în considerare de inspectorii antifraudă din următoarele motive:

În cuprinsul Deciziei se reține că reprezentantul societății verificate nu a putut pune la dispoziția organului de control comenzile lansate către furnizor și nici anexa 1 la Contract, fapt întărit prin nota explicativă anexată procesului verbal nr.745/27.03.2015 întocmit de inspectorii antifraudă din cadrul DGAF.

Din documentele puse la dispoziție de contestatoare a rezultat faptul că aceasta a înregistrat facturile de avans în evidenta financiar contabilă și a dedus TVA aferentă, asa cum reiese din fișa contului 4426 întocmită de societate pentru perioada 01.01._14.

Se menționează că în perioada 15.09-05.12.2014, contestatoarea a realizat achiziții de la Alsa F. Group SRL, pe baza unui număr de 6 facturi reprezentând avans marfă în valoare totală de 3.604.036 lei, din care TVA de 697.555 lei.

Instanța învederează disp. art. 129 din Codul de procedură fiscală :(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

2. Format: A4/t2

3. Se utilizează: în baza art. 129 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

4. Se întocmește: în două exemplare de către organul fiscal.

5. Circulă: un exemplar la bancă.

6. Se arhivează: un exemplar la dosarul fiscal.

1) Denumirea și sediul băncii.

2) Se va completa în cazul în care măsurile asigurătorii au fost dispuse de instanța judecătorească sau de alte organe competente, potrivit legii.

3) Numele, prenumele/Denumirea și domiciliul fiscal; codul numeric personal, numărul de identificare fiscală, codul de înregistrare fiscală sau codul unic de înregistrare, după caz; alte date de identificare a debitorului.

4) Se va preciza denumirea creanței fiscale principale: impozit, taxă, contribuție socială, amendă sau altă sumă ori denumirea creanței fiscale accesorii sau alte sume, după caz, gestionate și administrate de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare F. și unitățile sale teritoriale.

(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.

(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.

(7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:

a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare;

b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4).

(8) În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.

(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.

(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.

(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.

Motivul de nelegalitate care se referă la nemotivarea Deciziei cu privire la existența pericolului concret ca societatea contestatoare să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, este apreciat de instanță ca întemeiat:

Astfel, din verificarea cuprinsului Deciziei atacate, redat și în considerentele hotărârii instanța reține că nu au fost prezentate elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care a fost luată măsura, care să conducă la concluzia existenței pericolului de a se sustrage de la urmărire ori de a-și ascunde patrimoniul.

Nu au fost învederate nereguli privind funcționarea societății la sediu ori la punctele de lucru, nu au fost evidențiate alte datorii către stat, ori alte împrejurări de natură să nască suspiciuni de fraudă sau de înstrăinare a patrimoniului.

Existența sau nu în sarcina contestatoarei a unei eventuale creanțe fiscale nu justifică în sine luarea măsurii asigurătorii, creanța nefiind certă, de esența luării măsurii fiind pericolul concret ca societatea contestatoare să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.

Nici mențiunile referitoare la modalitatea în care societățile partenere își desfășoară activitatea comercială nu justifică luarea măsurii, atâta vreme cât nu se referă la persoana contribuabilului, organul fiscal având posibilitatea să extindă controlul cu privire la acestea.

Mai mult, societatea contestatoare a consemnat garanția prevăzută de lege, intimata menționând în cuprinsul întâmpinării că măsurile asigurătorii au fost ridicate, împrejurare de natură să susțină solvabilitatea acesteia.

Un alt motiv de nelegalitate se referă la faptul că organele fiscale au încălcat dreptul contestatoarei de a fi ascultată:

Astfel, potrivit disp. art. 9 alin.1 c.pr.fiscală înaintea luării oricărei decizii în materie fiscală, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei cu excepția situațiilor de la alin. 2: Organul fiscal nu este obligat sa aplice

prevederile alin. (1) cand: d) urmeaza sa se ia masuri de executare silita.

În ceea ce privește cazul de la art. 9 alin. 2 lit. dc.pr..fiscală, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, acesta trebuie coroborat cu dispozițiile art. 145 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, conform căruia „Executarea silită începe prin comunicarea somației”.

Referitor la susținerile intimatei Agenția Naționala De Administrare Fiscala în sensul că nu se impune audierea contestatoarei instanța le va înlătura, apreciind că nu sunt incidente disp. art. 9 alin. 2 lit. d c.pr.fiscală, nefiind dispuse măsuri de executare silită.

Pe de altă parte, rațiunea acestei este aceea de a fi stabilită situația de fapt reală și de a fi evitată luarea unor măsuri care ulterior să fie desființate.

În cazul executării silite însă, împotriva contribuabilului există emis deja un titlu excutoriu care presupune existența unei creanțe, certe, lichide și exigibile.

În speță, însă instanța reține că în cuprinsul Deciziei atacate se menționează nota explicativă data de domnul Kovacevici Srdjan în calitate de asociat al societății contestatoare, contribuabilul având posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.

Prin urmare nu se poate dispune anularea Deciziei pentru acest motiv.

Un alt motiv al contestației la executare se referă la încălcarea disp. Art.142 alin.1 c.pr.fiscală

Astfel, potrivit art.142 alin.1 c.pr.fiscală. „Executarea silită se poate întinde asupra veniturilor șl bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale șl a cheltuielilor de executare. Executarea silită a bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanțelor fiscale, inclusiv a cheltuielilor de executare.

Dispoziția legală menționată nu impune însă respectarea limitei de 150% în toate cazurile, organul fiscal putând decide ca în anumite situații să depășească acest plafon.

În consecință instanța pentru motivele arătate va respinge ca ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice în reprezentarea intimatei Administrația F. pentru Contribuabili Mijlocii București, va lua act de renunțarea contestatoarei . SRL la capătul de cerere privind suspendarea executării silite, va admite contestația la executare, va dispune anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.ADAF8500/02.04.2015 și ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.ADAF8500/02.04.2015 inclusiv asupra poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare indicate în cuprinsul Deciziei.

În temeiul disp. art. 45 lit. f din OUG 80/2013 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri va restitui contestatoarei taxa judiciară de timbru de 1050 lei achitată prin chitanța nr._/20.07.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimata Direcția G. a Finanțelor Publice în reprezentarea intimatei Administrația F. pentru Contribuabili Mijlocii București.

Ia act de renunțarea contestatoarei . SRL la capătul de cerere privind suspendarea executării silite.

Admite contestația la executare privind pe contestatoarea . SRL cu sediul în București, sector 2, ..23-25, Camera 1, etaj 5, ap. 37, CUI_, număr de ordine în Registrul Comerțului J_, cu sediul ales în București, .-52, etaj 3, sector 1 în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, . sector 2, având CUI_ în reprezentarea intimatei Administrația F. pentru Contribuabili Mijlocii București, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE F. cu sediul în București, ., sector 5, C._ și DIRECȚIA G. ANTIFRAUDĂ – STRUCTURA CENTRALĂ cu sediul în București, Piața Presei Libere nr.1, corp C3, . 1.

Dispune anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr.ADAF8500/02.04.2015.

Dispune ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii dispuse prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr.ADAF8500/02.04.2015 inclusiv asupra poprirea asigurătorie asupra conturilor bancare indicate în cuprinsul Deciziei.

În temeiul disp. art. 45 lit. f din OUG 80/2013 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri restituie contestatoarei taxa judiciară de timbru de 1050 lei achitată prin chitanța nr._/20.07.2015.

Executorie.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.07.2015

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. M. C.

Red./tehred./M.P./M.C./6ex./07.09.2015

← Contestaţie la executare. Sentința nr. 7962/2015. Judecătoria...		Întoarcere executare. Încheierea nr. 16/2015. Judecătoria... →

Contestaţie la executare. Sentința nr. 7963/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 7963/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI