Acţiune în constatare. Sentința nr. 7293/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7293/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 7293/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7293

Ședința publică din data de 25.06.2015

Instanța constituită din

PREȘEDINTE: S. M. M.

GREFIER: H. C. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligația de a face” privind pe reclamantul S. D. R. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A.

La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista cauzelor aflate în stare de amânare fără discuție, a răspuns pentru pârâtă, apărătorul ales, cu împuternicire avocațială aflată la fila 66 din dosar, lipsă fiind reclamanta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei - acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, stadiul judecății - primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare -legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 08.04.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, că la data de 04.05.2015, reclamantul a depus la dosarul cauzei, tot prin Serviciul Registratură, răspuns la întâmpinare, la data de 22.06.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei, cerere prin care se solicită în principal, suspendarea judecății cauzei, și în subsidiar, amânarea cauzei, pentru soluționarea cauzei pe cale amiabilă, și la data de 25._, de către reclamant, cerere de renunțare la judecată, după care:

Instanța constată că la dosarul cauzei a fost depusă de către reclamant cerere de renunțare la judecata cauzei.

Apărătorul ales al pârâtei solicită instanței să ia act de cererea de renunțare la judecata cauzei formulată de către reclamant.

Instanța rămâne în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamant.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 02.03.2015 pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul S. D. R. în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. a solicitat instanței să constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale din contractul de credit nr._/AT/24.05.2007 cuprinse în art. 5 lit. a din condițiile speciale și 3.5 din condițiile generale, secțiunea 8 pct. 8.1 lit. a, liniuțele 2 și 3, lit. c și d din condițiile generale, secțiunea 10 art. 10.1, lit. a,b,c, art. 10.2, și constatarea nulității absolute a acestora; restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, cu dobânda legală; caracterul abuziv și nulitatea absolută a modificărilor aduse prin actul adițional nr. 1/20.08.2010; restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare; obligarea pârâtei la modificarea convenției de împrumut în sensul înlăturării clauzelor abuzive; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, în esență, reclamantul a susținut caracterul abuziv al clauzelor menționate prin raportare la prevederile Legii nr. 193/2000.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legea nr. 193/2000.

În dovedire, reclamantul a propus proba cu înscrisuri.

În termenul legal, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

În motivare, cu privire la excepția invocată pârâta a susținut că Tribunalului București îi revine competența de soluționare a cauzei prin raportare la caracterul neevaluabil în bani al unora dintre clauzele apreciate drept abuzive de către reclamanți, care nu sunt de competența judecătoriei, limitativ stabilită prin art. 94 C.proc.civ. Pe fond, pârâta a arătat în esență că a existat o posibilitate reală de negociere între părți sau cel puțin disponibilitatea băncii de a negocia, de care reclamanții nu au dorit să uzeze, fiind mulțumiți de ofertă. Situația reclamanților are valențe speciale întrucât aceștia au semnat Actul Adițional nr. 3 prin care, în urma negocierilor, comisionul de risc/administrare și D. au fost reduse. Clauzele nu produs un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar exprimarea acestora este clară și inteligibilă. Totodată, s-a arătat că, în privința comisionului de risc, acesta face parte din costul total al contractului astfel că este exclus de la analiza caracterului abuziv.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile menționate în cuprinsul întâmpinării.

În dovedire, s-au propus proba cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.

La 04.05.2015 reclamantul a depus răspuns la întâmpinare.

La data de 25.06.2015 pârâta a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanței să ia act de declarația de renunțare la litigiul ce face obiectul dosarului, depunând anexat cererea scrisă de renunțare la judecată a reclamanților autentificată sub nr. 1094/24.06.2015 de S.P.N. S.V. B..

Analizând cererea de renunțare la judecată formulată de reclamanți, instanța reține că sunt întrunite cerințele prevăzute de art.406 N.C.proc.civ., potrivit cărora reclamantul pot să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, astfel că va lua act de cererea de renunțare la judecată formulată în scris de reclamant.

Pentru motivele anterior expuse, instanța va lua act de renunțarea reclamantului la judecarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 406C.proc.civ. ia act de renunțarea reclamantului S. D. R. având CNP_, cu domiciliul ales la C.Av. I. I. M. în Cluj-N., .. 18, . la judecarea acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta S.C. V. ROMÂNIA S.A. având CUI12564356 și J_, cu sediul în București, sector 2, ., . 10.

Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

S. M. MIRABELAHANCERI C. D.

Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.

4 ex./ 07.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Acţiune în constatare. Sentința nr. 7293/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI