Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 12930/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 25.11.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, formulată de petentul T. I. în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal și martorul T. V. C., lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,
Instanța procedează la legitimarea petentului în baza cărții de identitate, datele de identificare fiind înscrise în caietul grefierului de ședință.
Sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorului T. V. C., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.
Petentul solicită admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului verbal contravențional, învederând că nu a pătruns în intersecție la culoarea roșie a semaforului.
Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 alin. 1 C.proc.civ.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 24.06.2015, sub nr._, petentul T. I. a formulat, în contradictoriu cu Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.05.2015, solicitând anularea acestuia, exonerarea de la plata amenzii contravenționale, anularea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce sau, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii cu avertisment.
În motivarea în fapt a cererii, petentul a arătat, în esență, următoarele:
S-a reținut în sarcina sa că a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ pe bld. Basarabia, dinspre Câmpia Libertății către bld. D., circulând la culoarea roșie a semaforului la intersecția . se îndrepta către Piața A. I., dinspre Piața Delfinului, nu dinspre Câmpia Libertății.
Procesul verbal contravențional a fost întocmit cu nerespectarea art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, întrucât agentul constatator nu a arătat locația și amplasarea mașinii și nu a constatat realitatea, respectiv faptul că am circulat la culoarea verde transformată în galben, iar oprirea în acele condiții ar fi putut provoca un accident.
De asemenea, în procesul verbal contravențional nu se: menționează modul cum a constatat fapta agentul; indică sau se indică greșit actul normativ încălcat; menționează corect direcția de mers.
În drept, petentul a invocat OG nr. 2/2001, OG 43/1997 și OUG nr. 195/2002, iar în probațiune a solicitat înscrisuri și un martor.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform OUG nr. 80/2013.
La data de 16.07.2015, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii reclamantului ca neîntemeiată.
Din analiza procesului-verbal atacat rezultă că acesta îndeplinește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, cât și cele prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din același act normativ
Fapta a fost constatata în mod direct de către agentul de poliție, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, conform prevederilor art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, nefiind înregistrată pe suport magnetic.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, art. 52 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002.
La termenul de judecată din data de 28.10.2015, instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri, iar pentru petent și proba testimonială cu un martor.
De asemenea, la solicitarea instanței, s-a precizat că nu există înregistrare video cu privire la fapta în discuție (f. 24).
Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal contravențional . nr._/28.05.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei, aplicându-i-se totodată sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, întrucât în ziua de 28.05.2015, ora 01.19, acesta a condus autor cu nr. de înmatriculare_ pe bld. Basarabia, dinspre Câmpia Libertății către bld. D., iar la intersecția cu . circulat la culoarea roșie a semaforului.
Astfel, s-a reținut în sarcina petentului comiterea contravenției prevăzute și pedepsite de art. 100 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002.
În acest sens, potrivit art. 100 alin. 3 lit. d din OUG nr. 195/2002 nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni (4 sau 5 puncte amendă, conform art. 99 alin. 4 lit. b din OUG nr. 195/2002) și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Conform dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Cu privire la controlul de legalitate, instanța constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nulitate absolută, prevăzute în mod expres de art. 17 din OG nr. 2/2001, procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor conținând mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Instanța reține că potrivit art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, daca acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În acest sens, instanța constată că agentul constatator a descris în mod corespunzător fapta reținută în sarcina petentului, respectând astfel exigențele impuse de art. 16 alin. și 17 din OG nr. 2/2001, întrucât a indicat data, ora și locul în care a fost săvârșită fapta contravențională, arătând totodată împrejurările ce pot servi la aprecierea gravității faptei, inclusiv încadrarea juridică exactă a faptei contravenționale.
Conform art. 109 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier, iar în punctele de trecere a frontierei de stat a României, de către polițiștii de frontieră, în timp potrivit alin. 2 al aceluiași text legal constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Așadar, sunt lipsite de temeinicie susținerile petentului referitoare la faptul că în procesul verbal contravențional nu se: menționează modul cum a constatat fapta agentul; indică sau se indică greșit actul normativ încălcat; menționează corect direcția de mers.
Pe cale de consecință, instanța constată că procesul verbal contravențional în discuție a fost întocmit în mod legal.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal contestat, instanța, luând în considerare probatoriul administrat, constată că procesul verbal în discuție a fost întocmit în mod temeinic.
Astfel, instanța reține mai întâi că procesul verbal contestat a fost încheiat în urma constatărilor efectuate ex propriis sensibus -„cu propriile simțuri”- de către un agent din cadrul intimatului, motiv pentru care actul administrativ în discuție se bucură de prezumția de legalitate, însemnând că actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, asociată cu prezumția de autenticitate, respectiv actul emană în mod real de la cine se spune că emană, precum și cu prezumția de veridicitate, adică actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă.
Motivul pentru care actele administrative se bucură de tripla prezumție de legalitate, autenticitate și veridicitate este încrederea că autoritatea statală, recte agentul constatator, consemnează cu exactitate și în mod obiectiv faptele pe care le constată, fără a denatura realitatea, prin consemnarea părtinitoare sau neconformă adevărului a unor fapte.
Sub aspectul prezumției de nevinovăție și al sarcinii probei în materie contravențională, instanța reține că în legislația româneasca, ca și în cea a altor state europene (spre exemplu, Germania, Slovacia), contravențiile au fost scoase de sub incidenta legii penale și suspuse unui regim administrativ.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni.
De asemenea, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenția) nu se opune, în principiu, tendinței de „dezincriminare” existente în statele membre ale Consiliului Europei.
Cu toate acestea, așa cum s-a arătat în hotărârea din 21.02.1994, în cauza Ozturk împotriva Germaniei, faptele contravenționale intră sub incidența art. 6 al Convenției. Pentru a se face această aplicare a prevederilor art. 6 din Convenție, CEDO consideră că este necesar să fie avute în vedere trei criterii, respectiv:
a) caracterizarea faptei în dreptul național;
b) natura faptei;
c) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.
În același sens, CEDO s-a pronunțat, de pilda, în cauzele Garyfallou AEBE împotriva Greciei (Hotărârea din 24 septembrie 1997), Lauko împotriva Slovaciei și Kadubec împotriva Slovaciei (hotărârile din 2 septembrie 1998).
În aprecierea acestor criterii, CEDO a stabilit că modul de definire a faptelor de către dreptul intern nu are decât o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii.
Cu toate acestea, CEDO a considerat drept pozitive masurile din legislațiile naționale referitoare la dezincriminarea unor infracțiuni mai puțin grave în "interesul individului". CEDO a avut în vedere faptul ca sancțiunile administrative nu privesc un grup de persoane, ci se adresează tuturor cetățenilor în vederea realizării scopului preventiv și represiv al sancțiunii, ceea ce conferă faptei natură penală.
În aceste condiții, distincția realizată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, în sensul art. 6 din Convenție, toate având caracter penal. Tocmai de aceea prevederile acestui articol garantează oricărui acuzat dreptul la un proces echitabil, inclusiv prezumția de nevinovăție, indiferent de calificarea faptei din dreptul intern.
În acest sens, instanța reține că potrivit jurisprudenței CEDO în materie penală, jurisprudență care este obligatorie pentru instanțele naționale, conform art. 20 alin. 2 din Constituția României, administrarea probelor trebuie privită în lumina paragrafelor 2 și 3 ale art. 6 din Convenție. Primul consacră principiul prezumției de nevinovăție și implică, printre altele, ca în exercitarea funcțiilor lor membrii tribunalului să nu plece de la ideea preconcepută că acuzatul a comis actul incriminat; sarcina probei aparține acuzării și dubiul profită celui acuzat. Printre altele, trebuie să i se indice celui vizat acuzațiile aduse pentru a i se oferi posibilitatea de a-și pregăti și prezenta apărarea în cunoștință de cauză, și de a-i oferi probe suficiente pentru a susține un verdict de vinovăție.
De asemenea, combinat cu paragraful 3, paragraful 1 al art. 6 din Convenție obligă printre altele statele contractante la măsuri pozitive. Acestea constau în obligația de a informa acuzatul, în cel mai scurt timp, despre natura și cauza acuzației ce îi este adusă, în obligația de a-i acorda timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și de a-i garanta dreptul de a se apăra, el însuși sau cu asistența unui avocat, de a-i permite să pună întrebări personal martorilor acuzării sau să obțină interogarea acestora, dar și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării. Acest din urmă drept implică nu doar existența în această materie a unui echilibru între acuzare și apărare dar și ca audierea martorilor să aibă în general un caracter contradictoriu.
Cu toate acestea, în cauza A. împotriva României, CEDO a precizat că nu este interzis sistemelor interne să prevadă și să opereze cu ajutorul prezumțiilor, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească o limită proporțională și rezonabilă a modalității în care funcționează respectiva prezumție raportată la gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul/petentul. Totodată, în exercitarea atribuțiilor pe care le au, judecătorii trebuie să facă aplicarea prezumției de nevinovăție a petentului și nu trebuie să pornească de la ideea preconcepută că acesta a săvârșit fapta de care este acuzat, sarcina probei incumbând intimatei, orice îndoială trebuind să profite contestatorului.
Considerând că legislația contravențională română este calificată „penală”, în înțelesul european autonom al CEDO și recunoscând prezumția de nevinovăție a petentului, instanța constată că aceasta a fost răsturnată prin prezumția de veridicitate, a cărei aplicare nu este interzisă de CEDO, decât în ipoteza utilizării acesteia în mod nerezonabil. De altfel, CEDO a confirmat, prin decizia de inadmisibilitate pronunțată în cauza I. P. împotriva României, că faptele contravenționale prevăzute și sancționate de OUG nr. 195/2002 intră sub incidența „acuzației în materie penală” în sensul art. 6 din Convenție.
În cazul de față, având în vedere faptul că din procesul verbal rezultă că organul constatator a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei, văzând și natura sancțiunii aplicată petentului, instanța apreciază că prezumția de veridicitate poate fi aplicată fără a se încălca prin aceasta prezumția de nevinovăție a contestatorului. A considera că inclusiv în ipoteza în care fapta contravențională este constatată prin propriile simțuri de către reprezentanții autorității statale, prezumția de veridicitate nu este suficientă pentru a dovedi vinovăția contestatorului - bineînțeles în ipoteza în care acesta nu face dovada contrară respectivei prezumții - ar însemna a crea practic situații de impunitate, ca urmare a imposibilității obiective a administrării altor mijloace de probă de către intimat, aspect ce nu poate fi conceput.
Instanța apreciază că sarcina probei revine intimatului exclusiv în ipoteza în care fapta reținută în sarcina contravenientului nu a fost percepută prin propriile simțuri de către agentul constatator, ci pe baza altor elemente, cum ar fi de exemplu declarațiile unor martori, de altfel aceasta fiind interpretarea ce rezultă din cauza A. împotriva României.
Recunoscând prezumția de veridicitate de care se bucură prezentul proces verbal, instanța apreciază că sarcina probei, prin care să se tindă la combaterea efectelor generate de aplicarea acestei prezumții, incumbă petentului.
Or, petentul nu a probat existența unei alte situații de fapt decât cea reținută de către agentul constatator, susținerea petentului privind faptul că a trecut la culoarea verde a semaforului fiind neîntemeiată.
Astfel, dincolo de faptul că martorul audiat în cauză este prieten cu petentul, de unde poate rezulta o puternică umbră de subiectivism, susținerile acestuia sunt neverosimile, câtă vreme între autovehiculul condus de petent și martor existau alte două mașini, martorul nefiind în măsură să observe în realitate dacă petentul a respectat sau nu culoarea semaforului. De altfel, însuși petentul a precizat în plângere că a trecut la culoarea verde care se transforma în galben, ceea ce înseamnă că a observat culoarea galben, dar martorul a precizat doar că petentul a trecut la culoarea verde a semaforului, ceea ce în realitate nu s-a întâmplat.
Sub aspectul sancțiunilor aplicate petentului, instanța, făcând aplicarea dispozițiilor art. 34 alin. 1, în referire la art. 5 alin. 5, coroborat cu art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, apreciază că sancțiunile ce au fost aplicate, recte amendă în cuantum de 390 lei, cu titlu de sancțiune principală, respectiv suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, cu titlu de sancțiune complementară, sunt proporționale cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, avându-se în vedere împrejurările în care a fost săvârșită fapta – contravenție la regim rutier de o însemnătate ridicată, modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, scopul urmărit – eludarea dispozițiilor legale, urmarea produsă – crearea unei stări de pericol pentru circulația pe drumurile publice, precum și circumstanțele personale ale contravenientului.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul T. I., CNP_, cu sediul în București, ., ., ., sector 2, în contradictoriu cu intimata Direcția G. de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, cu sediul în București, .. 9-15, sector 3, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la prezenta instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
15.12.2015/4 ex.
| ← Validare poprire. Încheierea nr. 28/2015. Judecătoria SECTORUL... | Pretenţii. Sentința nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|
