Asigurare dovezi. Sentința nr. 441/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 441/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 441/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 441

Ședința din Camera de Consiliu din data de 15.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte: I. A. P.

Grefier: D. O.

Pe rol se află soluționarea cererii având ca obiect asigurare dovezi– constatare stare de fapt formulată de reclamanta . împotriva pârâtei C. D. P..

Judecarea cauzei s-a făcut în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 364 alin. 3 C.proc.civ.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cererii, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și reține cauza spre soluționare pe acest aspect.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 06.01.2015 și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta . a solicitat constatarea de urgență a unei stări de fapt cu privire al imobilul din București, .. 57, sector 2.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 364 alin. 3 C., art. 364 alin. 4 C..

În susținerea cererii, au fost depuse la dosar înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma excepției invocate, instanța reține:

Potrivit art. 248 al. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:

Conform art. 360 alin. 1 C.proc.civ., cererea (având ca obiect asigurare de dovezi) se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripția căreia se află martorul sau obiectul constatării, iar în timpul judecății, la instanța care judecă procesul în primă instanță.

Pe rolul Judecătoriei sectorului 2 București este înregistrat dosarul cu nr._/300/2014, prin care reclamata C. D. P., respectiv pârâta din prezenta cauză, a solicitat instanței să oblige pârâta ., reclamanta din prezenta cauză, la plata lipsei de folosință pentru spațiul din București, .. 57, sector 2, . fiind de acord să predea spațiul, fără a se formula de către aceasta cerere reconvențională.

De asemenea, pe rolul Tribunalului București a fost înregistrată sub nr._ cererea reclamantei ., prin care a solicitat validarea antecontractului de vânzare-cumpărare și obligarea pârâtei C. D. P. la plata sporului de valoare adus la spațiul comercial prin reparațiile și îmbunătățirile făcute după data preluării cu contract de închiriere de la stat prin administratorul .>

Astfel, având în vedere că pretenția reclamantei privind sporul de valoare a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, precum și faptul că reclamnta solicită această asigurare de dovezi motivatat de faptul că aceasta dorește să predea spațiul pentru a nu spori prejudiciul prin creșterea sumei la care va fi obligată, precum și pentru a se evita un prejudiciu prin degradări, care s-ar putea aduce spațiului după ce societatea îl va preda, instanța reține că nu este competentă să judece prezenta cerere.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 360 alin. 1 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu și va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 2 București.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect asigurare dovezi formulată de reclamanta . cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat A. S., în București, ., parter, sector 1, în contradictoriu cu pârâta C. D. P. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6 și cu domiciliul ales la Cabinet de avocat A. E. din București, ., ., ., ., în favoarea Tribunalului București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

I. A. P. D. O.

Red. și dact. Jud. I.A.P., Gref. D.O./ 3 ex/20.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Asigurare dovezi. Sentința nr. 441/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI