Contestaţie la executare. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 27/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3553/2015

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 27.02.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:I. G. P.

GREFIER:R.-E. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul R. B. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:

Instanța constată că cererea a fost formulată în termen legal.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri solicitată de către contestatoare prin cererea de chemare în judecată este legală, pertinentă și concludentă, în temeiul art. 255 și art. 258 Cod proc. civ., o încuviințează.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 C.pr.civ.,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 05.03.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. P. R. - E. F.

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 05.03.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:I. G. P.

GREFIER:R.-E. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul R. B. M..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 05.03.2015, când a hotărât următoarele,

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 C.pr.civ.,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 19.03.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. P. R. - E. F.

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din data de 19.03.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:I. G. P.

GREFIER:R.-E. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul R. B. M..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 05.03.2015, 19.03.2015, când a hotărât următoarele,

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 C.pr.civ.,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 02.04.2015.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. P. R. - E. F.

Dosar nr._

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3553

Ședința publică din data de 02.04.2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE:I. G. P.

GREFIER:R.-E. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect contestație la executare – suspendare executare, formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimatul R. B. M..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015. Având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a amânat pronunțarea pentru 05.03.2015, 19.03.2015, 02.04.2015, când a hotărât următoarele,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul instanței la data de 17.02.2014 contestatoarea ANRP a solicitat, în contradictoriu cu intimatul R. B. M. și cu terțul poprit Trezoreria Sectorului 1 București, anularea executării silite în dosarul de executare nr. 896E/2013 al B. C. G. C. și N. G..

În motivare, contestatoarea a invocat absența disponibilităților bănești ale statului cu consecința blocării conturilor contestatoarei și a contestat onorariul de avocat.

În drept, au fost indicate disp. art. 711 C.proc.civ., Legea 290/2003, H.G. 1120/2006 și OUG 10/2013.

În dovedire contestatoarea a solicitat înscrisuri.

Contestația este scutită de plata taxelor judiciare.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

A fost administrată proba cu înscrisuri, fiind solicitat și depus și dosarul de executare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 04.07.2013 Judecătoria Sectorului 2 București a încuviințat executarea silită prin poprire a titlului executoriu sentința civilă nr. 2541/20.11.2012 a Tribunalului O..

În ceea ce privește critica referitoare la lipsa disponibilităților bănești, instanța apreciază că aceasta nu este întemeiată. Oricum eventuala lipsă a disponibilităților bănești în conturile debitoarei nu poate constitui motiv de anulare a executării silite, ci eventual motiv de întârziere a punerii în executare a obligației conținute în titlul executoriu.

În ceea ce privește cuantumul onorariului de avocat, instanța apreciază că acesta a fost perceput în cuantum rezonabil, de 2000 lei raportat la activitatea îndeplinită.

Prin urmare, criticile de nelegalitate a executării silite formulată de contestatoare nu sunt întemeiate; executarea silită prin poprire asupra terțului în cauză s-a realizat cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Astfel că, nefiind incidente disp. art. 711 C.proc.civ., instanța urmează a respinge ca neîntemeiată contestația formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimatul R. B. M., cu domiciliul în jud. O., loc. Bals, .. 139, ., .> Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. G. P. R. - E. F.

Red. I.G.P./ Tehn. R.E.F./4 ex./05.06.2015

2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 27/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI