Contestaţie la executare. Încheierea nr. 04/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 04/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-08-2015 în dosarul nr. 8204/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA 04.08.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. A.-A.
GREFIER: I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul P. M. C. în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA S. 2 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale ._/2015, depuse la dosarul cauzei la fila 25, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 18.06.2015, prin serviciul registratură, contestatorul a depus la dosarul cauzei dovada achitării taxei de timbru, iar la data de 07.07.2015 intimata a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, dosarul de executare, deciziile de impunere cuprinse în titlul executoriu și dovada comunicării acestora către reclamant, după care,
Contestatorul, prin avocat depune în ședința publică înscrisuri, respectiv încheierea din data de 07.01.2015, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în dosarul nr._/300/2009.
In temeiul art. 131 Codul de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, constatând că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul 172 alin. 4 Codul de procedură fiscală și art. 714 alin. 1 raportat la art. 351 Cod de procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul cu privire probe.
Contestatorul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255-258 Cod de procedură civilă, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, ca fiind legală, pertinentă și concludentă.
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimat prin întâmpinare.
Contestatorul, prin avocat, solicită unirea excepției cu fondul, pentru că, din însăși motivarea excepției, rezultă că aceasta se bazează pe actele pe care instanța le va avea în vedere la soluționarea fondului.
Având cuvântul cu privire la excepția inadmisibilității, contestatorul, prin avocat, solicită respingerea ei, având în vedere că partea adversă susține că, prin raportare la contestația la executare și la titlu, se impunea procedura prevăzută la art. 205 Codul de procedură fiscală. Această situație este falsă. Arată că prin prezenta acțiune nu a fost contestat titlul de creanță, natura obligației sau modul de calcul. Arată că s-a contestat faptul că nu există un titlu executoriu, creanța nefiind lichidă, certă și exigibilă, întrucât a fost plătită anterior scadenței acestei obligații.
Având cuvântul cu privire la fondul cauzei, contestatorul, prin avocat, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, anularea titlului executoriu din data de 10.02.2015 și a somației și încetarea formelor de executare silită. Arată că s-a început executarea silită pentru o creanță presupusă de 99 lei, provenită din trei titluri de creanță distincte. Ele sunt de fapt decizii de impunere depuse de contestator. Din modul de calcul și din sumele prezentate, rezultă că pentru decizia de impunere din 27.02.2014 s-ar invoca o creanță de 540 lei, scadentă în 19.12.2014. Arată că la dosarul cauzei, la filele 14, 19, 24, există chitanțele de plată din 16 decembrie 2014, deci anterior scadenței și anterior emiterii titlului executoriu. Pentru decizia de impunere din 07.02.2014 s-ar invoca o creanță de 360 lei, care a fost plătită la 16.12.2014. Mai apare invocată prin decizia de impunere din 07.02.2014 o creanță de 99 lei. Arată că la 16.12.2014, contestatorul a plătit tot 540 lei. Arată că nu știe ce reprezintă suma de 99 lei, pentru că s-a achitat integral. Dacă ar fi o creanță accesorie, ar trebui să existe o decizie de impunere, iar aceasta nu există. Raportat la situația contestatorului, care arată că a plătit sumele cuprinse în deciziile de impunere și că titlul executoriu nu reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, partea adversă susține că sumele respective ar reprezenta niște datorii din 2010, însă nu există la dosar nici o dovadă în acest sens. Solicită așadar admiterea contestației, fără cheltuieli de judecată.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la 11.08.2015, soluția urmând a fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 11.08.2015.
Soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
PEȘEDINTE, GREFIER,
P. A.-A. I. V.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 8460/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 8227/2015. Judecătoria... → |
|---|








