Contestaţie la executare. Încheierea nr. 15/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 15/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 7100/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
ÎNCHEIERE
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA 15.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. A.-A.
GREFIER: I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de contestatorul C. I. C. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA, având ca obiect contestație la executare – suspendarea executării.
La apelul nominal făcut ședința publică a răspuns contestatorul, personal, fiind legitimat de grefierul de ședință, lipsind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 15.06.2015, ora 15:55, prin serviciul registratură, au fost depuse înscrisurile aflate în dosarul de executare 3526/2014, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, după care,
În temeiul art. 131 codul de procedură civilă instanța procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, constatând că este competentă să soluționeze prezenta cauză în temeiul art. 714 alin. 1 raportat la art. 651 alin. 1 Codul de procedură civilă.
Instanța acordă cuvântul cu privire la probe.
Reclamantul solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul art. 255 - 258 Codul de procedură civilă instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar ca fiind utilă, pertinentă și concludentă.
Instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamantul solicită admiterea cererii, anularea titlului de executare, anularea taxei de 28 euro pe care o pretinde pârâta și restituirea sumelor achitate.
Instanța ia act că se solicită și întoarcerea executării.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la data de 23.05.2015.
Urmează a pune soluția la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
DISPUNE:
Amână pronunțarea la 23.06.2015
Soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.06.2015
PEȘEDINTE, GREFIER,
P. A.-A. I. V.
| ← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7136/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Încheierea nr. 15/2015.... → |
|---|








