Contestaţie la executare. Încheierea nr. 30/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 30/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 11193/2015
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
INCHEIERE
Ședința publică din data de 30.09.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită privind pe contestatoarea P. M. T. în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea reprezentată de avocat Sali Ernis, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul contestatoarei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 1.000 lei + 50 lei, dovada achitării către executorul judecătoresc a cheltuielilor ocazionate cu xerocopierea dosarului execuțional și arată că renunță la suspendarea executării, motiv pentru care nu mai depune cauțiune.
Instanța pune în discuție competența instanței.
Apărătorul contestatoarei arată că potrivit art.651 și art.714 NCPC apreciază că, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 4.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția de necompetență teritorială a instanței.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
INCHEIERE
Ședința publică din data de 14.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită privind pe contestatoarea P. M. T. în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
INSTANTA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, astfel că,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.10.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Dosar nr. unic_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECTIA CIVILA
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 28.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: H. C. C.
GREFIER: R. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, suspendare executare silită privind pe contestatoarea P. M. T. în contradictoriu cu intimata BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ S.A.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședință publică din data de 30.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2015 și pentru azi, hotărând următoarele:
INSTANTA
Asupra contestatie la executare.
Prin contestatia depusa la dosar s-au atacat actele de executare emise in dosarul executional 3281/2014 al B. D. Gont, L. Gont si M. P..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine in fapt urmatoarele:
Cererea de executare silita a fost depusa la 09.09.2014.
Potrivit disp. art. 651 si 714 NCPC contestatia la executare se depune la instanta de executare iar aceasta este judecatoria de la domiciliul debitorului, conform modificarilor facute prin Legea 138/2014 si a Deciziei nr. 348/2014 a Curtii Constitutionale.
Avand in vedere ca domiciliul contestatorei se afla in Sectorul 4, instanta a invocat din oficiu exceptia de necompetenta teritoriala.
F. de aceste aspecte instanta va admite exceptia invocata si va declina competenta de solutionare a prezentei cereri in favoarea Judecatoriei Sectorului 4.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea PUTARU M. T., CNP_, domiciliata în București, .. 29, . in contradictoriu cu intimata B. COMERCIALA R. SA, cu sediul in București, .. 5 în favoarea Judecătoriei Sectorului 4.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică azi, 28 octombrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
H. C. C. R. D.
Red.teh.red. HCC/DR, 4ex, 27.11..2015
| ← Acţiune în constatare. Hotărâre din 27-11-2015, Judecătoria... | Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... → |
|---|








