Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 25/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 12929/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 25.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. B. A.

GREFIER: V. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect răspundere civilă delictuală, formulată de reclamantul D. T. R. în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și P. B. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamantul prin avocat P. R. A., cu împuternicire avocațială la dosar (f. 27) și pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor prin consilier juridic R. G. M., cu împuternicire de reprezentare la dosar (f. 220 dosar_/3/2014) și martorul M. L., lipsind pârâtul P. B. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,

Sub prestare de jurământ, instanța procedează la audierea martorului M. L., declarația acestuia fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Martorul M. L. solicită plata cheltuielilor ocazionate de deplasarea de la B. M. la București în vederea prezentării în fața instanței de judecată, depunând la dosar două bonuri fiscale privind combustibilul consumat pentru efectuarea transportului B. M.-București și retur ( bonurile nr. 10/25.11.2015 în cuantum de 206,43 lei și nr. 10/23.11.2015 în cuantum de 373,16 lei).

În conformitate cu dispozițiile art. 326 C.proc.civ., instanța pune în vedere reclamantului să achite suma de 579,59 lei către martorul M. L., reprezentând drepturi bănești cuvenite martorului (cheltuieli de transport), urmând ca după plată suma să fie recuperată de reclamant de la pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată, în măsura în care pârâții ar fi în culpă procesuală.

Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța acordă cuvântul în dezbateri, pe fondul cauzei.

Reclamantul, prin avocat, solicită amânarea pronunțării, precum și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, obligarea pârâților, în solidar, la plata de daune morale solicitate prin cererea de chemare în judecată pentru suferințele fizice și psihice la care a fost supus reclamantul cu ocazia executării unui regim de detenție neconform normelor legale în vigoare în perioada 25.02.2013 – 11.02.2014.

În continuare arată următoarele: din probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisurile depuse de către pârâții coroborate cu proba testimonială, reclamantul a făcut dovada tuturor faptelor ilicite reclamate prin cererea de chemare în judecată; faptele ilicite constau în încălcarea de către cei doi pârâți a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare și igienă; camera în care a fost cazat reclamantul a fost destinată anterior cazării bolnavilor infecțioși; culpa pârâților provine și dintr-o insuficientă organizare; cu cheltuieli de judecată pe cale separată în ceea ce privește onorariul avocațial. Totodată, solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând drepturile bănești ale martorului.

Pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, prin consilier juridic, solicită respingerea cererii, arătând că reclamantul a fost cazat într-una dintre camerele care oferă un confort sporit față de alte camere, având instalate nouă paturi comparativ cu alte camere de deținere unde erau instalate și până la treizeci de paturi; au fost efectuate dezinsecții și dezinfectări, deținuții având obligația să păstreze curățenia; reclamantul nu a formulat nicio cerere către administrația penitenciarului sau către judecătorul delegat cu privire la nerespectarea drepturilor sale.

Nemaifiind alte cereri formulate sau alte probe de administrat, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare, conform art. 394 alin. 1 C.proc.civ.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată în data de 11.08.2014 pe rolul Tribunalului București –Secția a III-a Civilă, sub nr._/3/2014, reclamantul D. T. R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor și P. B. M., obligarea acestora la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice la care a fost supus cu prilejul executării unui regim de detenție neconform normelor legale în vigoare, în perioada 25.02._14. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate cu judecarea cauzei.

  1. Cererea de chemare în judecată

În motivele cererii, reclamantul a arătat, în esență, următoarele:

Prin sentința nr. 194/14.02.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, definitivă prin respingerea recursului, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Perioada de detenție a început în data de 25.02.2013 și s-a încheiat în data de 11.02.2014, când a fost liberat condiționat după executarea unei treimi din pedeapsă.

Perioada de detenție a fost executată după cum urmează: 25-28.02.2013 în Arestul Poliției Maramureș; 28.02._13 a urmat perioada de carantină în care detenția s-a executat în camerele 1.6 și respectiv 1.7 ale Secției I a Penitenciarului B. M.; 21.03._14 detenția a fost executată în regim semideschis în camera 3.2 a secției a III-a din P. B. M..

Regimul semideschis de detenție pe care l-a executat presupunea următorul program: între orele 9.30-12.30- precum și între orele 15-18 camerele erau descuiate și se putea ieși afară în plimbător; în restul timpului, camerele rămâneau încuiate, pe dinafară, iar deținuții rămâneau înăuntrul acestora.

Camera 3.2 a Secției a III-a a Penitenciarului B. M. avea o suprafață de circa 14,6 mp și un volum interior de aproximativ 48 mc. În cameră se afla un număr de 9 paturi suprapuse câte 3 pe latura lungă, două paturi cap la cap și un grup de 3 pe latura scurtă. În afară de cele 9 paturi în cameră se mai aflau o masă, 1 laviță, 1 neon și un calorifer. B. avea o suprafață de aproximativ 3,25 m.p. și era dotată cu un vas WC, o chiuvetă unde curgea numai apă rece și un calorifer.

În plafonul camerei de baie era o aerisire, iar grupul celular avea un singur nivel, fără șarpantă. În toată perioada de detenție, pe lângă aerisire s-a scurs apa din plafon ajungându-se la un strat permanent de 2 cm de apă în perioada umedă. Toate solicitările legate de această situație, care le punea tuturor sănătatea în primejdie, au fost ignorate. Pe cheltuiala lor a fost aprobat să dea cu un strat de vopsea lavabilă în cameră.

În perioada 21.03._14 prin camera 3.2 s-au perindat peste 30 de deținuți, unii pentru o singură noapte alții pentru 2-3 luni, astfel încât cele 9 paturi ale camerei au fost ocupate tot timpul, aproape fără excepție. Prin comparație, în aceeași perioadă, în camera 3.1 care era identică din punct de vedere al suprafeței și al dotărilor, nu au fost cazate niciodată mai mult de patru persoane. Un mare număr dintre deținuții care au fost cazați în cameră erau tineri sub 18 ani sau majori până în 21 de ani, aduși în tranzit de la G. sau de la Tg. M. pentru a fi prezentați în fața instanțelor de la B. M., Sighet sau V..

Condițiile în care și-a petrecut întreaga perioadă de detenție erau următoarele: sub cele trei paturi de jos erau îngrămădite toate bagajele celor 9 deținuți; lângă paturi erau cel puțin 9 perechi de încălțăminte pentru afară și 9 perechi de papuci de casă; pe sfori legate de la un pat la altul erau permanent agățate obiecte de lenjerie intimă; hainele murdare ale celor 9 deținuți așteptau de la una până la șase zile să poată fi duse la spălat și, fără excepție, de la spălătorie hainele se întorceau totdeauna umede, fiind necesară uscarea acestora pe sforile dintre paturi așa cum a arătat anterior.

De asemenea,

- vesela nu putea fi păstrată într-un dulap sau sertar închis, aceasta fiind spălată la chiuveta din baie unde își spălau ciorapii și chiloții majoritatea colegilor de cameră, iar în aceeași chiuvetă se spălau pe dinți, pe față, se bărbiereau etc.

- cele două feluri de mâncare se serveau practic concomitent, iar pe masă nu încăpeau farfuriile tuturor; se mânca în picioare sau șezând pe paturile de jos cu farfuriile în mână; resturile se depozitau într-un recipient de plastic care era golit odată la 24 de ore și din cauza fermentării acestea emanau mirosuri greu suportabile;

- bunurile primite la vizită sau achiziționate de la chioșcul închisorii erau agățate fie de gratiile de la geam, fie așezate pe jos, pentru a sta cât de cât la răcoare și a nu se altera imediat;

- perchezițiile generau întotdeauna murdărie suplimentară indiferent de scopul lor, deoarece se tăiau saltelele pentru a se identifica aparate electronice iar în urma acestor operațiuni rămâneau câlți, petece și foarte mult praf; toți deținuții erau obligați să iasă cu cazarmamentul (mai puțin salteaua ) și obiectele personale pe coridor, după care se așternea pe jos cearceaful de pat iar celelalte obiecte personale, curate sau murdare, erau aruncate grămadă după ce treceau prin mâna cadrelor, iar la final, de regulă, se făcea și verificarea la pielea goală a unora dintre deținuți; vesela și alimentele erau împrăștiate peste tot pentru a căuta printre ele obiecte electronice, iar aceste percheziții se făceau cam de trei ori la două luni;

- pericolele de îmbolnăvire erau multiple și erau generate în special de faptul că deținuții bolnavi erau cazați împreună cu deținuții sănătoși, nefăcându-se niciun fel de distincție între aceștia; deținuții aflați în tratament permanent cu scoatere zilnică la cabinetul medical al penitenciarului de două ori, dimineața și seara, erau duși periodic la spitalul penitenciar D. pentru câte 1-3 săptămâni și readuși în camera 3.2, continuând tratamentul ambulatoriu la cabinet;

- în camere existau permanent ploșnițe și apăreau frecvent șobolani;

- la repartizarea pe celule nu se ținea niciodată seama de afinități, de profesie, de pregătirea intelectuală a acestora, de grupa de vârstă sau alte criterii.

- mesele erau transportate de la blocul alimentar pe o platformă deschisă, fără laterale, fără copertină; mâncarea era neacoperită și se scurgeau zoaie de la ploaie ori zăpadă prin crăpăturile foliei ce se regăsea uneori deasupra; pâinea neacoperită era adusă în brațe ca lemnele pentru foc sau la subsiori; niciodată nu purtau mănuși când serveau masa și înmânau pâinea și biscuiții cu mâna; mâncarea era purtată în bidoane de tipul celor cu care se colecta lapte; polonicele cu emailul spart și aspectul exterior al acestor recipiente dădeau convingerea că interiorul lor nu putea fi curat.

- distanța până la baia comună era destul de lungă, coridoarele cu uși deschise produceau curenți de aer în sezonul rece;

- în sezonul cald cu temperaturi extreme și praf continuu în curtea penitenciarului "rația” de două băi pe săptămână ține de timpuri apuse inclusiv pentru condamnați;

- în baia propriu zisă, din cauza unei scurgeri defectuoase, se stătea cu labele picioarelor în scurgerile de pe toate corpurile celor câțiva sau câteva zeci care făceau baie concomitent;

- din motive de nemulțumire privind distribuția presei în anii 2011-2012 în anul 2013 s-a luat hotărârea de a nu se mai face abonamente pentru deținuți; tăierea acestui drept la informație numai pentru comoditatea unor cadre este inacceptabilă, deoarece canalele TV sau posturile de radio nu suplinesc în niciun fel informația din presa scrisă mai ales de cultură, specialitate sau divertisment.

Privitor la regimul de plimbare: într-un țarc de cea 30 x 10 m fie prăfuit, fie gropi cu apă murdară se permitea accesul în intervalul orar cu ușile celulei descuiate. În funcție de agentul cadru care era de serviciu pe secție, ușa înspre afară din coridor era deschisă permanent sau încuiată(cea din gratii metalice) și strict se putea intra-ieși la ore fixe 9,30 ; 10,30 ; 11,30 ; 12,30 ;(doar intrare ) și 15 ; 16; 17; 18(doar intrare).

În zilele cu cadre zeloase fie rămâneai în ploaie, frig, zăpadă, caniculă dacă ai ieșit interval de minim o oră, fie captiv fără permisiune de ieșire.

Privitor la participarea la serviciul religios în zilele de duminică și/sau alte zile de sărbători religioase, în incinta închisorii există biserică de rit ortodox. De la celulele pentru regim semideschis până la biserică se trece prin două porți de control. Regula era ca sub supravegherea a minim 3-4 agenți să se adune condamnații în fața porții (nr. 3, după regulile interioare). Erau numărați aproape de fiecare dată de fiecare agent, după care se trecea prin poartă cu un control corporal uneori deosebit de amănunțit. La sfârșitul serviciului religios se refăceau coloane, rânduri, șiruri, numărări și se făcea drumul întors spre "poarta 2" unde erau numărați direct din mers. În anumite zile (de regulă când erau anumite cadre de serviciu) între "poarta 2" și "poarta 3" aveau parte de o percheziție serioasă în camere special amenajate cu aparatură, cabine de percheziție la piele după procedurile cele mai riguroase. Cu sau fără această percheziție la poarta nr. 3 controlul corporal se făcea riguros și erai descălțat, cu șosetele pe picioare sau piciorul gol călcai în noroi, zăpadă, praf, după care pentru a merge mai departe te reîncălța.

În speță sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prin raportare la dispozițiile speciale în materie de executare a pedepselor și la art. 3 din CEDO, care îl îndreptățesc să formuleze prezenta acțiune și să primească o reparație bănească pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condițiilor inumane la care am fost supus pe perioada detenției la P. B. M..

În jurisprudența sa, Curtea consideră că măsurile privative de libertate sunt însoțite de obicei de suferințe și umilire. Cu toate acestea art. 3 impune statului să se asigure că orice acuzat este deținut în condiții care sunt compatibile cu respectarea demnității umane, că modalitățile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferințe sau unei încercări de o intensitate care să depășească nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că, ținând seama de cerințele practice din închisoare, sănătatea și confortul deținuților sunt asigurate în mod corespunzător (cauza Kudla împotriva Poloniei).

Totodată, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, conform art. 1349 C.civ. În speță existența faptei ilicite se materializează prin încălcarea de către administrația penitenciarului a normelor minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate, în sensul nerespectării condițiilor privind păstrarea bunurilor și a obiectelor personale, a amenajării grupului sanitar și a condițiilor de folosire a articolelor de toaletă pentru menținerea igienei, a modului de administrare a meselor etc. și impune repararea prejudiciului moral produs persoanei aflată în stare de detenție.

Prin încălcarea drepturilor garantate de lege, a suferit un prejudiciu ce îi dă dreptul la reparație, fiind astfel îndeplinite și celelalte două condiții ale răspunderii civile delictuale, legătura de cauzalitate și vinovăția pârâtelor.

Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, cuantumul daunelor morale stabilindu-se, prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cel în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, aceste criterii fiind subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

În drept, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194 C.proc.civ., art. 1349 C.civ., art. 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului, art. 35 lit. a-d, art.36 pct. 1-3 și art. 43 pct. 1 din Regulile N. Europene privind tratamentul persoanelor private de libertate,OMJ nr.433/2010 si art. 35 din Constituție, iar în probațiune a solicitat înscrisuri, martori și interogatoriu.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu suma de 100 lei, conform OUG nr. 80/2013.

  1. Întâmpinarea

I. În data de 07.11.2014, pârâtul P. B. M. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția de necompetență materială a instanței, excepția de necompetență teritorială a instanței și excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată

Referitor la excepția necompetenței materiale a instanței a arătat că reclamantul a indicat o valoare a cererii de 100.000 lei, iar competența aparține judecătoriei, potrivit art. 98 alin. 1 lit. j din C.proc.civ.,

Din punctul de vedere al competenței teritoriale a invocat prevederile art. 107 alin. 1 și art. 113 C.proc.civ., apreciind că, față de locul în care reclamantul a executat pedeapsa – P. B. M., competența aparține Judecătoriei B. M..

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, pârâtul a invocat dispozițiile Legii nr. 275/2006 și cele ale Legii nr. 254/2013, arătând că potrivit acestora stabilirea existenței unei fapte ilicite se face în cadrul contestației prevăzute de legea specială, astfel că, doar în cazul unei hotărâri definitive de constatare a unor astfel de încălcări, reclamantul se poate adresa instanței civile pentru verificarea îndeplinirii celorlalte condiții ale răspunderii delictuale (mai puțin fapta ilicită). Acțiunea este inadmisibilă întrucât reclamantul nu a înregistrat plângeri referitoare la executarea pedepsei în regim de detenție pe perioada cât a fost încarcerat.

Pe fond, pârâtul a susținut că executarea regimului de detenție s-a desfășurat conform normelor legale, reclamantul fiind încadrat inițial în regimul semi-deschis, după care prin procesul verbal nr. 1074/18.11.2013 a propus trecerea acestuia la regimul deschis, dar reclamantul a refuzat propunerea, astfel cum reiese din încheierea penală nr. 197/03.12.2013, denotând faptul că era mulțumit de condițiile de detenție.

Camera în care reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate are un confort sporit (tâmplărie PVC, 9 paturi, iluminat natural, baie proprie cu apă rece și caldă, deținuții putând face zilnic dușuri, o masă, trei scaune, două calorifere) față de alte camere, iar repartizarea sa în camera E3.2 s-a făcut ținând cont de vârsta acestuia și vulnerabilitatea medicală asociată vârstei.

Soluționarea problemei supraaglomerării în penitenciar excede competențelor sale, sens în care oferă persoanelor încarcerate condițiile minime pentru desfășurarea traiului zilnic, iar cu privire la baza materială nu are nicio culpă.

Cu privire la depozitarea articolelor personale există în cameră rafturi, iar cu privire la spălarea și uscarea lenjeriei de pat ori a hainelor deținuților are în dotare mașini de spălat profesionale și uscătoare.

Referitor la percheziții, în camera în care a fost încarcerat reclamantul au fost găsite telefoane mobile și cartele sim în datele de 02.04.2013 și 28.08.2013.

Mâncarea se servea în condiții bune, inclusiv din perspectiva transportului, reclamantul a beneficiat de asistență medicală, iar accesul la presa scrisă a fost asigurat.

II. În data de 04.11.2014, pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția necompetenței teritoriale, excepția netimbrării, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția inadmisibilității acțiunii, a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a administra proba cu interogatoriul, având în vedere prevederile art. 351 coroborat cu art. 194 lit. e C.proc.civ., iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În susținerea excepțiilor privind necompetența materială și teritorială și excepția inadmisibilității, pârâtul a prezentat aceeași motivare ca și cea susținută de pârâtul P. B. M..

Referitor la excepția netimbrării a susținut că cererea de chemare în judecată trebuie timbrată conform prevederilor art. 3 din OUG nr. 80/2013.

În privința excepția lipsei calității sale procesuale pasive, a susținut că unitățile penitenciare au personalitate juridică conform prevederilor art. 10 alin. 3 din HG nr. 1849/2004.

Pe fond, pârâtul a menționat, în esență, aceleași aspecte învederate de pârâtul P. B. M..

  1. Aspecte procesuale

Prin cererea precizatoare depusă de către reclamant în ședința publică din 23.03.2015, acesta a arătat că înțelege să-și modifice câtimea pretențiilor solicitate cu titlu de daune morale pentru suferințele fizice și psihice la care a fost supus cu prilejul executării unui regim de detenție neconform cu normele legale în vigoare, respectiv 210.000 lei.

Prin sentința civilă nr. 393/23.03.2015, Tribunalul București și-a declinat competența soluționării pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a fost înregistrată în data de 12.05.2015, sub nr._ .

La termenul de judecată din 16.09.2015, instanța a respins excepțiile netimbrării, necompetenței teritoriale, lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor și inadmisibilității cererii, ca neîntemeiate, cu motivările reținute în încheierea de la acea dată, după care a încuviințat, conform art. 258 alin. 1 C.proc.civ., părților proba cu înscrisuri, iar reclamantului și proba testimonială cu un martor.

La termenul de judecată din data de 25.11.2015 a fost audiat martorul M. L. (69-71).

Analizând cauza de față, prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

I. Situația de fapt reținută de către instanță

Reclamantul D. T. R., născut la data de 26.06.1949, a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, fiind încarcerat la P. B. în vederea executării pedepsei în intervalul 28.02._14,

În perioada 28.02._13, reclamantul a fost cazat în camerele E1.6 și E1.7, camere destinate deținuților nou depuși în penitenciar, aceasta constituind perioada de carantină,.

În perioada 21.03._14, reclamantul a fost cazat în camera E3.2, cameră care face parte din secția aferentă cabinetului medical.

Or, este nefondată alegația reclamantului cu privire la faptul că la repartizarea pe celule nu se ținea niciodată seama de afinități, de profesie, de pregătirea intelectuală a acestora, de grupa de vârstă sau alte criterii, câtă vreme reclamantul a fost repartizat ținând cont de vârsta reclamantului și vulnerabilitatea asociată vârstei.

Aceste constatări rezultă din susținerile concordante ale părților, a căror valoare probatorie este cea a unei mărturisiri judiciare neprovocate, care se coroborează și cu declarația martorului audiat în speță, martor care a fost în executarea unei pedepse privative de libertate la P. B. M., fiind cazat în camera E3.2.

Pentru executarea pedepsei privative de libertate reclamantul a fost încadrat în regimul semi-deschis, după care prin procesul verbal nr. 1074/18.11.2013 (f. 95) s-a propus trecerea acestuia la regimul deschis (cel mai ușor regim de detenție), dar reclamantul a refuzat propunerea, astfel cum reiese din încheierea penală nr. 197/03.12.2013 (f. 104). Așadar, deși era îndrituit să beneficieze de un regim de detenție mai puțin restrictiv, reclamantul a refuzat în mod voluntar încadrarea în regimul deschis.

Din planșele foto depuse la dosarul cauzei, recunoscute de către martor, care se coroborează cu depoziția martorului, camera E3.2 poate fi descrisă după cum urmează: tâmplărie PVC și geam termopan, gresie, 9 paturi metalice, câte 3 suprapuse și cu saltele, o masă cu 3 scaune, cuier din lemn, băncuță din lemn, mai multe rafturi din lemn, calorifer, televizor, grup sanitar cu WC, chiuvetă, cadă duș, cu o improvizație la instalația aferentă dușului, respectiv calorifer (f. 75-79).

Dimensiunile celulei E3.2 sunt următoarele: camera de cazare în suprafață de 14.62 m²; grup sanitar în suprafață de 3,50 m²; înălțime de 3,10 m; volumul camerei de cazare de 45,322 m³; volumul camerei de baie de 10,85 m³.

Secția în care se află camera E3.2 este singura secție din cadrul Penitenciarului B. M. cu tâmplărie din PVC și geam termopan, iar în camerele din celelalte secții erau cazați și câte 30 de deținuți și nu exista grup sanitar propriu, potrivit declarației martorului.

Deși pârâții au susținut că în camera E3.2 exista apă caldă, deținuții putând face duș, această afirmație este nu doar lipsită de suport probator, ci contrazisă pe de o parte de depoziția martorului, iar pe de altă parte de faptul că la instalația aferentă dușului există o improvizație ce nu poate confirma utilizarea în această modalitate, iar declarațiile olografe ale unor persoane private de libertate, depuse de către pârâți, nu sunt de natură a convinge instanța că alta a fost situația de fapt.

De altfel, cu privire la igiena personală, pârâții au precizat, iar martorul a venit să confirme, că exista posibilitatea de a face duș de două ori pe săptămână, în baza unui program stabilit, iar în camera în care se făcea duș existau aproximativ 30 de dușuri. Aceste aspecte precizate de părți și martor se coroborează cu planșele foto, reieșind că în camera de duș era gresie și faianță, respectiv grătare de lemn pe jos și calorifer.

În privința mesei din cameră și a scaunelor se constată că acestea erau insuficiente prin raportare la numărul de persoane cazate în cameră (9), astfel că acestea nu putea mânca în același timp la masă, când era adusă mâncarea, sens în care susținerile reclamantului sunt întemeiate.

În schimb, susținerile reclamantului cu privire la faptul că vesela nu putea fi păstrată într-un dulap sau sertar închis, iar bunurile primite la vizită sau achiziționate de la chioșcul închisorii erau agățate fie de gratiile de la geam, fie așezate pe jos, pentru a sta cât de cât la răcoare și a nu se altera imediat sunt doar parțial întemeiate, existând în cameră câte rafturi, chiar dacă ar fi fost de preferat să existe mai multe spații de depozitare.

În ceea ce privește mâncarea, martorul a declarat că aceasta nu putea fi consumată, iar în ce privește recipientele și instrumentele care ajutau la servirea mâncării a precizat că acestea prezentau urme de uzură, iar cei care serveau mâncarea nu purtau mănuși.

Sub aspectul perchezițiilor din cameră și/sau corporale, martorul a confirmat, iar pârâții au depus procese verbale datate 02.04.2013 și 28.08.2013, din care reiese că în camera E3.2, în care a fost încarcerat reclamantul, au fost găsite telefoane mobile și cartele sim (f. 50-51), sens în care inconvenientele efectuării unei asemenea proceduri sunt inerente și proporționale cu scopul urmărit, existând un echilibru just între scopul urmărit și mijloacele utilizate.

Efectuarea perchezițiilor este nu doar necesară, ci constituie un instrument disuasiv pentru persoanele aflate în executarea unor pedepse privative de libertate și care continuă să eludeze dispozițiile legale prin deținerea în mod ilegal a unor mijloace de comunicare, sens în care realizarea perchezițiilor nu a fost de natură a afecta drepturile reclamantului.

Totodată, martorul a declarat că administrația din penitenciar a realizat dezinsecții și dezinfecții în cameră și cu privire la hainele deținuților, punându-li-se, totodată, la dispoziție clor pentru a întreține curățenia în camera de detenție.

De asemenea, din perspectiva dreptului la informare, se constată că în camera de detenție exista un televizor (f. 117), în penitenciar exista o bibliotecă (f. 118-120), iar pârâtul avea achiziționate abonamente la ziare (f. 112-116), sens în care sunt neîntemeiate susținerile reclamantului privind restrângerea dreptului său la informare.

Susținerile reclamantului privind faptul că apăreau frecvent în cameră șobolani reprezintă exagerări voite, dat fiind faptul că martorul a declarat că a fost găsit o singură dată un șoarece. În schimb problema existenței ploșnițelor pare a fi verosimilă, prin raportare la gradul de uzură al saltelelor.

Pe de altă parte, sunt lipsite de suport probator susținerile reclamantului privind problemele ivite pentru participarea la serviciul religios.

Situația privitoare la regimul de plimbare nu a fost de natură a afecta dreptul reclamantului, câtă vreme, pe de o parte, spațiile cu acea destinație se prezentau în bune condiții, astfel cum reiese din planșele foto (81-82), iar pe de altă parte reclamantul însuși a renunțat voluntar la încadrarea în regimul deschis, care i-ar fi conferit o mai mare mobilitate.

În schimb, problema existenței unor infiltrații și a celei privind hainele umede care trebuiau să se usuce în cameră pare verosimilă, fiind rezonabil a considera că hainele nu veneau perfect uscate de la spălătorie. Nu mai puțin adevărat este faptul că reclamantul era fumător și tușe în cameră ca urmare a acestui fapt, astfel cum a declarat martorul. De altfel, reclamantul nu a susținut și nici nu a probat că ar fi contactat vreo boală în perioada încarcerării sale.

Totodată, susținerea privind existența unor pericole de îmbolnăvire, generate în special de faptul că deținuții bolnavi erau cazați împreună cu deținuții sănătoși, nefăcându-se niciun fel de distincție între aceștia nu este întemeiată, această alegație având caracter neverosimil. De altfel, martorul nu a fost în măsură să dea detalii sub acest aspect, ci s-a limitat a susține că ar fi fost cazată o persoană care avea o boală cu transmitere sexuală/prin sânge pentru o singură noapte.

II. Dispozițiile legale incidente și principiile stabilite în domeniu prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului

În drept, potrivit art. 22 alin. 2 din Constituția României, nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant. În același sens, conform art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (citată în continuare Convenție) nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.

Din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art. 1357 C.civ. rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se cer a fi întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiții:

  1. existența unei fapte ilicite, câtă vreme numai o faptă ilicită poate să atragă după sine răspunderea civilă delictuală;

Pentru a se angaja răspunderea civilă delictuală este necesar ca prejudiciul să fi fost produs printr-o faptă ilicită. Termenul de ilicit, prin el însuși, evocă ideea de comportare nepermisă, neîngăduită, adică o contrarietate cu o normă de conduită.

Fapta ilicită poate fi definită ca orice acțiune sau inacțiune care are ca rezultat încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane. Așadar, fapta ilicită este legată indisolubil de persoana care se pretinde a fi victima faptei ilicite.

Fapta ilicită prezintă următoarele trăsături:

  • fapta are caracter obiectiv, în sensul că reprezintă o manifestare exterioară a unei atitudini de conștiință și de voință a unei persoane, un factor introdus în contextul relațiilor sociale. Așadar, printr-o manifestare exterioară a unei persoane s-a introdus un factor nepermis, prin care s-au încălcat anumite norme de drept sau un drept subiectiv. Caracterul ilicit rezultă din această încălcare, fără a interesa atitudinea subiectivă a autorului faptei;
  • fapta ilicită este rezultatul unei atitudini psihice, subiective, respectiv voința care a ales o anumită conduită, când putea să aleagă o alta. Voința poate avea aspectul unei intenții de a produce paguba sau a neglijenței ori imprudenței. Fapta păgubitoare, prin urmare, trebuie să fie rodul unei atitudini psihice față de o conduită eventuală, rodul unei greșeli, intențională ori nonintențională, greșeală pe care societate o repugnă;
  • fapta este contrară ordinii sociale, fiind reprobată de societate. Această reprobare, din punct de vedere subiectiv este legată de culpă sau vinovăție, iar din punct de vedere obiectiv este expresia caracterului ilicit al faptei.
  1. existența unui prejudiciu, întrucât nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu;

Acest element al delictului civil este desemnat prin termenii de prejudiciu, daună sau pagubă, acești termeni fiind considerați în această materie ca fiind sinonimi.

Prin prejudiciu se înțelege efectul negativ suferit de o persoană, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite de către o altă persoană. Nu poate exista răspundere delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, deoarece dacă o persoană nu a fost păgubită, ea nu are dreptul de a cere nicio reparație. Altfel spus, este imperios necesar ca cel care solicită repararea prejudiciului să fi suferit personal prejudiciul respectiv.

Prejudiciu moral (nepatrimonial), reprezintă consecința dăunătoare ce nu poate fi evaluată în bani și care rezultă din încălcările drepturilor personale, fără conținut economic.

  1. existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu;

Specificul raportului de cauzalitate se evidențiază prin faptul că prejudiciul trebuie să aibă legătură directă cauzală cu fapta ilicită. Prin urmare dacă prejudiciul nu are legătură cauzală cu fapta ilicită el iese din câmpul răspunderii.

La stabilirea raportului cauzal trebuie avut în vedere că fenomenul cauză nu acționează singur și izolat, ci că desfășurarea lui este condiționată de anumiți factori, care, fără a produce ei efectul păgubitor, favorizează producerea acestui efect, înlesnind nașterea procesului cauzal, grăbind și favorizând dezvoltarea procesului sau agravându-i ori asigurându-i rezultatele negative. Toate aceste împrejurări concură la producerea prejudiciului ca un tot, astfel încât trebuie recunoscută eficiența cauzală a fiecăreia dintre ele.

Prin urmare, între cauza principală și condiții este o unitate indivizibilă, raportul de cauzalitate cuprinzând nu numai faptele care constituie cauza necesară și directă, dar și condițiile cauzale, respectiv fapte care au făcut posibilă acțiunea cauzală sau i-au agravat efectele dăunătoare.

  1. existența vinovăției, dată fiind împrejurarea că nu este îndeajuns să fi existat o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei.

Când se analizează vinovăția unei persoane, se analizează latura subiectivă a faptei, atitudinea subiectivă a autorului faptei față de aceasta și de urmările ei, la momentul săvârșirii acesteia.

Vinovăția poate fi definită ca fiind atitudinea psihică a autorului faptei ilicite și păgubitoare față de fapta respectivă și față de urmările acestei fapte. Din această definiție rezultă că vinovăția este un proces psihic complex, care implică un element intelectiv, de conștiință și un element volitiv, de voință. Iată deci că vinovăția este o atitudine subiectivă a omului față de o anumită faptă concretă și față de urmările acesteia și nu o atitudine subiectivă, generică, teoretică, ideală. Prin urmare, rezultă că nu orice atitudine subiectivă a făptuitorului față de o faptă ilicită constituie vinovăție, ci doar acea atitudine imputabilă autorului ei. Este vorba despre atitudinea subiectivă a individului, ce presupune conștientizarea semnificației sociale a faptei sale, a caracterului său antisocial, și voința de a săvârși fapta și de a-și asuma urmările acesteia, în ordinea de drept.

Elementul intelectiv constă în reprezentarea în conștiința omului a urmărilor faptei pe care a săvârșit-o sau pe care urmează să o săvârșească. Prin urmare, vinovăția, indiferent de forma ei, presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință, a semnificației faptei sale și a urmărilor acesteia. Fără acest element nu poate fi vorba de vinovăție și prin urmare nu poate lua naștere obligația de a repara prejudiciul cauzat cuiva.

Elementul volitiv este concretizat în actul psihic de deliberare și decizie cu privire la comportamentul ce urmează să fi avut loc. Prin urmare, procesul volitiv are două faze: deliberarea și decizia. Este momentul în care autorul se decide pentru săvârșirea faptei ilicite. Factorul volitiv este precedat de factorul intelectiv, acesta din urmă constituind premisa celui dintâi. După cum se observă, între cei doi factori analizați – intelectiv și volitiv – există o strânsă legătură, o strânsă unitate. Astfel, factorul intelectiv, de conștiință nu produce vinovăție prin el însuși, câtă vreme nu a fost urmat de o hotărâre contrară ordinii de drept.

Așadar procesul intelectiv este o condiție necesară a vinovăției, dar nu suficientă, sens în care săvârșirea faptei ilicite trebuie să fie decisă de cel care o săvârșește, realizarea acesteia fiind executarea unei hotărâri luate deliberat de către o persoană.

În cauza I. S. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (citată în continuare CEDO) a subliniat următoarele aspecte:

„Curtea reamintește că art. 3 din convenție consacră una dintre cele mai importante valori ale societăților democratice. Convenția interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei [Labita împotriva Italiei (MC), nr._/95, pct. 119, CEDO 2000-IV].

După cum a stabilit Curtea în repetate rânduri, relele tratamente trebuie să atingă un nivel minim de gravitate pentru a intra sub incidența art. 3 din convenție. Aprecierea acestui nivel minim de gravitate este relativă; depinde de toate circumstanțele cauzei, cum ar fi durata tratamentului, urmările fizice și psihice și, în unele cazuri, sexul, vârsta și starea de sănătate a victimei. De asemenea, pentru a aprecia dacă un anumit tratament este „degradant” în sensul art. 3, Curtea ține seama dacă scopul acestuia este de a umili și înjosi persoana respectivă și dacă, în ceea ce privește consecințele, acesta a afectat negativ personalitatea victimei respective într-un mod incompatibil cu art. 3. Deși întrebarea dacă scopul tratamentului era de a umili sau înjosi victima este un factor ce trebuie luat în considerare, absența unui asemenea scop nu poate exclude în mod concludent constatarea încălcării art. 3 (a se vedea Peers împotriva Greciei, nr._/95, pct. 67-68 și 74, CEDO 2001-III și Valašinas împotriva Lituaniei, nr._/98, pct. 101, CEDO 2001-VIII).

Măsurile privative de libertate aplicate persoanei pot implica uneori un element inevitabil de suferință sau umilire. Totuși, suferința și umilirea implicate nu trebuie să depășească acel inevitabil element de suferință sau umilire legat de o anumită formă de tratament sau pedeapsă cu caracter legitim.

Referitor la persoanele private de libertate, Curtea a subliniat deja în cauzele anterioare că un deținut nu pierde, prin simplul fapt al încarcerării sale, apărarea drepturilor sale garantate prin convenție. Din contră, persoanele aflate în detenție au o poziție vulnerabilă, iar autoritățile au obligația să le apere. În temeiul art. 3, statul trebuie să se asigure că o persoană este deținută în condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane, că modul și metoda de executare a măsurii nu o supun la stres sau greutăți care depășesc nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție și că, date fiind nevoile practice ale detenției, sănătatea și bunăstarea sa sunt asigurate în mod adecvat (a se vedea Valašinas, citată anterior, pct. 102 și Kudła,citată anterior, pct. 94).

La evaluarea condițiilor de detenție, se ține seama de efectele cumulate ale condițiilor respective, precum și de afirmațiile specifice făcute de reclamant (a se vedea Dougoz împotriva Greciei, nr._/98, pct. 46, CEDO 2001-II). Se ia în considerare, de asemenea, durata perioadei în care o persoană este deținută în acele condiții speciale (a se vedea, printre altele, Alver împotriva Estoniei, nr._/01, 8 noiembrie 2005).

Lipsa acută a spațiului în celulele penitenciarului are o pondere sporită ca aspect ce trebuie luat în considerare la soluționarea întrebării dacă au fost „degradante” din perspectiva art. 3 condițiile de detenție care fac obiectul plângerii (a se vedea Karalevičius împotriva Lituaniei, nr._/99, 7 aprilie 2005).

În cazurile anterioare, în care reclamanții au avut la dispoziție mai puțin de 3 m² de spațiu vital, Curtea a constatat că supraaglomerarea era suficient de gravă încât să justifice, de la sine, constatarea încălcării art. 3 din convenție (a se vedea, printre altele, Sulejmanovic împotriva Italiei, nr._/03, pct. 51, 16 iulie 2009; Lind împotriva Rusiei, nr._/05, pct. 59, 6 decembrie 2007; Kantyrev împotriva Rusiei, nr._/02, pct. 50-51, 21 iunie 2007; Andrey Frolov împotriva Rusiei, nr. 205/02, pct. 47-49, 29 martie 2007; și Labzov împotriva Rusiei, nr._/00, pct. 44, 16 iunie 2005).

În schimb, în alte cazuri, în care supraaglomerarea nu era suficient de gravă încât să constituie de la sine o problemă în sensul art. 3 din convenție, Curtea a remarcat alte aspecte ale condițiilor fizice de detenție ca fiind relevante pentru evaluarea respectării articolului menționat. Aceste elemente includeau, în special, existența ventilației, accesul la lumină naturală sau aer curat, caracterul adecvat al instalațiilor de încălzire, conformitatea cu cerințele sanitare fundamentale și posibilitatea folosirii toaletei în intimitate. Prin urmare, chiar și în cazurile în care o celulă mai mare era în litigiu – cu dimensiuni de 3 până la 4 m² per deținut – Curtea a constatat încălcarea art. 3 deoarece problema spațiului era cumulată cu lipsa ventilației și iluminatului constatate (a se vedea, de exemplu, Babushkin împotriva Rusiei, nr._/01, pct. 44, 18 octombrie 2007; Ostrovar împotriva Moldovei, nr._/03, pct. 89, 13 septembrie 2005; și Peers, citată anterior, pct. 70-72) sau lipsa intimității indispensabile în viața cotidiană a deținutului [a se vedea, mutatis mutandis, Belevitskiy împotriva Rusiei, nr._/01, pct. 73-79, 1 martie 2007; Valašinas, citată anterior, pct. 104; Khudoyorov împotriva Rusiei, nr. 6847/02, pct. 106-107, CEDO 2005‑X (fragmente); și Novoselov împotriva Rusiei, nr._/01, pct. 32 și 40-43, 2 iunie 2005].”

Chiar dacă este ulterior perioadei în care a fost încarcerat reclamantul, este relevant raportul asupra vizitei realizate în data de 19.08.2014, în P. B. M. întocmit de către reprezentanți ai APADOR-CH, din care rezultă următoarele:

- în total penitenciarul dispune de 1.066,48 mp destinați cazării persoanelor private de libertate, iar celor 527 persoane găzduite în penitenciar la momentul vizitei le reveneau mai puțin de 2mp, aproximativ 1.88 mp;

- la blocul alimentar lucrau 21 de deținuți, în medie 15-16 deținuți în fiecare zi, iar deținuții care lucrau la blocul alimentar aveau la dispoziție o cameră unde să se schimbe, să facă duș și au declarat că fac analize medicale în mod regulat, blocul alimentar fiind îngrijit, văruit și curat;

- la momentul vizitei deținuții pregăteau sarmale, în meniu mai erau ciorbă de fasole, cartofi natur și carne porționată pentru deținuții diabetici, mâncarea având aspect și miros plăcute.

- deținuții s-au plâns de calitatea hranei, susținând că nu primesc fructe și legume crude sau salate, iar directorul unității a confirmat că există dificultăți în a include în meniul deținuților fructe și legume proaspete, din cauza bugetului foarte scăzut alocat pentru hrană, aproximativ 4 lei pe zi pentru fiecare deținut.

- deținuții aveau acces la cutii poștale, la telefoane precum și la info-chioșcuri care erau funcționale;

- nu a fost înregistrat niciun deces în ultimii 2 ani și deși au mai mulți deținuți declarați ca fiind foști consumatori de droguri nu s-a înregistrat niciun caz de sevraj; la momentul vizitei în evidență era doar o persoană cu hepatita B, 3 persoane dependente de insulină și 22 de persoane cu probleme de sănătate mintală care primeau servicii de psihiatrie în afara penitenciarului;

- penitenciarul a obținut recent 220 de saltele produse la P. Colibași reușind să înlocuiască cca. 40% din cele vechi;

- în secția 5 erau cazați deținuții aflați în regim deschis, iar camerele din această secție erau mult mai puțin aglomerate; erau 36 de persoane pe o suprafață de cazare de 125 mp fiecărui deținut revenindu-i 3.5 mp, aproape de standardul de 4mp recomandat, iar aceștia aveau baie comună cu acces nelimitat la apă caldă și o sală de mese (sub acest aspect trebuie subliniat din nou faptul că reclamantul a refuzat voluntar să treacă în regimul deschis, deși comisia din cadrul penitenciarului a făcut o recomandare în sensul schimbării regimului de detenție).

În ceea ce privește analiza condițiilor necesare pentru angrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, instanța reține întrunirea acestora.

Potrivit art. 4 alin. 5 din Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a persoanelor private de libertate din 05.02.2010, aprobate prin OMJ nr. 433/2010, în mod excepțional, camerele de cazare pot avea paturi suprapuse pe 3 rânduri, cu respectarea asigurării a cel puțin 6 m3 de aer pentru fiecare persoană privată de libertate și a celorlalte condiții pentru dotarea camerelor de cazare.

Or, în camera în care a fost cazat reclamantul (9 paturi) volumul era 45,322 m³, față de cel minim de 54 m³.

De asemenea, aprecierea CEDO în cauza F. împotriva României este perfect valabilă și în prezenta speță, întrucât reclamantul a fost închis într-o celulă care servea în același timp de cameră și de sală de mese, unde trebuiau să mănânce deținuții, sens în care condițiile de igienă din interiorul unei asemenea celule nu puteau fi decât deplorabile.

Totodată, problema existenței ploșnițelor pare a fi verosimilă, prin raportare la gradul de uzură al saltelelor, ce a determinat în anul 2014 înlocuirea a circa 40% dintre acestea. În același sens, situația existenței unor infiltrații și a celei privind hainele umede care trebuiau să se usuce în cameră pare credibilă, fiind rezonabil a considera că hainele nu veneau perfect uscate de la spălătorie.

Pe de altă parte, nu pot fi ignorate împrejurările că acea cameră în care a fost cazat reclamantul (E3.2) era cu mult mai bună față de altele din cadrul aceluiași penitenciar, iar reclamantul a fost încarcerat e perioadă relativ scurtă, de circa 1 an de zile. Acesta a beneficiat de asistență medicală și nu a contactat nicio boală în penitenciar, a avut acces la informații și la activități libere, ceea ce a fost de natură a suporta mai ușor regimul de detenție.

Prin raportare la situația de fapt reținută, care nu va fi reluată, și luând în considerare principiile stabilite de CEDO în materie, instanța constată că pârâții, în calitate de reprezentanți ai autorității statale, nu au asigurat reclamantului condiții de detenție adecvate și compatibile cu respectarea demnității umane, fiind depășit nivelul inevitabil de suferință inerent în detenție, chiar dacă pârâții nu au urmărit atingerea unui asemenea scop.

Pârâții sunt cei culpabili de condițiile în care reclamantul și-a executat pedeapsa privativă de libertate, iar tratamentul degradant la care a fost supus reclamantul este consecința directă și necondiționată a acestor condiții improprii.

Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer a fi întrunite următoarele condiții: să fie cert și să nu fi fost reparat încă.

Caracterul cert al prejudiciului presupune că acesta este sigur, atât în privința existenței, cât și în privința posibilității de evaluare. Prejudiciul actual, cel care a fost deja produs la data când se pretinde repararea lui, este întotdeauna cert.

Instanța constată că, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacții. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănește.

În schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelență, poate fi o sumă de bani, care îi permite să-și aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Statuând în echitate, instanța apreciază că suma de 5.000 lei, reprezentând daune morale, apare ca fiind rezonabilă și justificată, fiind de natură să repare prejudiciul suportat de reclamant, sens în care va admite, în parte, cererea formulată de acesta.

În stabilirea acestei sume instanța a luat în considerare situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și principiile CEDO în materie, inclusiv valoarea despăgubirilor acordate de instanța de contencios european al drepturilor omului. De altfel, la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanța a avut în vedere ca acesta să aibă efecte compensatorii, neputând să constituie nici amenzi excesive pentru autorii daunelor și nici venituri nejustificate pentru victimele acestora. Spre deosebire de celelalte despăgubiri civile, care presupun un suport probator, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de reclamantă, va aprecia o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, instanța va admite, în parte, cererea și va obliga pârâții, în solidar, potrivit art. 1382 C.civ., la plata către reclamant a sumei de 5.000 lei, cu titlu de daune morale, urmând ca cererea să fie respinsă în rest, ca neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art. 326 C.proc.civ., instanța va pune în vedere reclamantului să achite suma de 579,59 lei către martorul M. L., reprezentând drepturi bănești cuvenite martorului (cheltuieli de transport), urmând ca după plată suma să fie recuperată de reclamant de la pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată, conform art. 451-453 C.proc.civ., față de culpa procesuală a acestora în declanșarea litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite, în parte, cererea formulată de reclamantul D. T. R., CNP_, cu domiciliul în B. M., ., județ Maramureș, în contradictoriu cu pârâții Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în București, .. 37, sector 2, și P. B. M., cu sediul în Tăuții de Sus, B. Sprie, ., județ Maramureș.

Obligă pârâții, în solidar, să achite reclamantului suma de 5.000 lei, cu titlu de daune morale.

Pune în vedere reclamantului să achite suma de 579,59 lei către martorul M. L., reprezentând drepturi bănești cuvenite martorului, urmând ca după plată suma să fie recuperată de reclamant de la pârâți cu titlu de cheltuieli de judecată.

Respinge cererea formulată de reclamant în rest, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.11.2015.

Președinte, Grefier,

A. B. A. V. N. E.

Red./Tehnored. ABA/VNE

18.12.2015/5 ex.

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 25/2015....  Pretenţii. Încheierea nr. 07/2015. Judecătoria SECTORUL 2... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 25/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI