Contestaţie la executare. Sentința nr. 168/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 168/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 168/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 168
Ședința publică din data de 08.01.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „contestație la executare-suspendare executare silită” privind pe contestator A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimata B. A. și terțul poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei- contestație la executare-suspendare executare silită, stadiul judecății- al patrulea termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
Instanța reține spre soluționare excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de către intimată, prin întâmpinare.
INSTANȚA
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 13.05.2014 sub nr._, contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR în contradictoriu cu intimata B. A. și terțul poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE – BUCUREȘTI, ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI contabilitate PUBLICĂ a formulat contestație la executare împotriva executării silite efectuate de B.E.J.A. D. și D. și în dosarul de executare nr. 54/2014, anularea executării silite, anularea somației, procesului-verbal privind cuantumul cheltuielilor de executare din data de 29.04.2014, anularea încheierii din 03.04.2014 de încuviințare a executării silite, suspendarea executării silite.
În motivarea acțiunii, în esență, contestatoarea a arătat că încuviințarea executării s-a realizat de o instanță necompetentă, competentă fiind Judecătoria Sectorului 2 ca instanță de la sediul terțului poprit. Contestatoarea a mai arătat că nu are calitatea de debitor, ci Ministerul Finanțelor Publice. Deciziile Comisiei Centrale nu au caracter executoriu, iar obligația stabilită în sarcina statului român concretizează o obligație de a face – emiterea titlului de plată, nu o obligație directă de plată a unei sume de bani. În privința actualizării sumei, A.N.R.P. nu are temei legal pentru actualizarea sumei de bani stabilite prin Decizia Comisiei Centrale.
În drept, contestatoarea a invocat Legea nr. 10/2001, Titlul nr. VII din Legea nr. 247/2005.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a propus proba cu înscrisuri.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
În motivare, intimata a arătat în esență că instanța competentă este cea de la sediul executorului judecătoresc.
Pe fondul cauzei s-a arătat că somația nu a fost emisă cu încălcarea O.G. nr. 22/2002, iar insuficiența resurselor financiare nu poate justifica neacordarea despăgubirilor. Contestatoarea are calitatea de debitor întrucât Legea nr. 165/2013 nu se aplică retroactiv, executarea silită fiind declanșată înainte de . legii. Decizia Comisiei Centrale este executorie de drept, fiind un act administrativ, consacrând obligația de a plăti fără a mai fi necesară pronunțarea unei alte sentințe. În privința actualizării sumei, aceasta este permisă creditorului prin art. 18 alin. 6 din H.G. nr. 1129/2006.
În drept, intimata a invocat art. 205 C.proc.civ., art. 6 C.E.D.O. și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
În dovedire, s-a propus proba cu înscrisuri.
Terțul poprit nu a depus întâmpinare.
La dosar au fost depuse, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, înscrisurile aflate în dosarul de executare nr.54/2014 întocmit de B.E.J.A. D. și D. (f.28-65).
Analizând excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2, invocată de intimată, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Normele care reglementează competența teritorială exclusivă sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În același sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
De asemenea, instanța constată că necompetența teritorială exclusivă trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. 2 C.proc.civ., instanța fiind obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent, potrivit art. 132 alin. 1 C.proc.civ.
Conform art. 622 alin. 2 C.proc.civ. în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Conform art. 713 alin. 1 C.proc.civ., contestația se introduce la instanța de executare, în timp ce art. 650 alin. 1 C.proc.civ. prevede că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.
Prin Decizia nr. 348/2014, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ.
În sinteză, decizia C.C.R. stabilește că textul de lege indicat anterior nu întrunește exigențele de claritate, precizie și previzibilitate impuse de normele constituționale și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât nesocotește dreptul la un proces echitabil.
Potrivit deciziei C.C.R., dacă în ceea ce privește alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mai mare, dându-i-se acestuia posibilitatea de alegere a executorului judecătoresc din circumscripția curții de apel în funcție de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligațiilor care trebuie să fie executate, în ceea ce privește stabilirea instanței de executare sunt necesare soluții clare și deja consacrate legislativ, precum judecătoria în circumscripția căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea (pct. 20, Decizia C.C.R. nr. 348/2014).
Astfel, decizia a lipsit de efecte dispozițiile art. 650 alin. 1 C.proc.civ, motiv pentru care, pentru determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, devine aplicabil dreptul comun în materia procedurii necontencioase judiciare, respectiv art. 528 C. – Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o cauză în curs de soluționare sau soluționată deja de o instanță ori care au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanțe se vor îndrepta la acea instanță (al. 1). În celelalte cazuri, competența instanței și soluționarea incidentelor privind competența sunt supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase (al. 2). În cazul în care competența teritorială nu poate fi stabilită potrivit dispozițiilor al. (2), cererile necontencioase se vor îndrepta la instanța în a cărei circumscripție petentul își are, după caz, domiciliul, reședința, sediul ori reprezentanța, iar dacă niciuna dintre acestea nu se află pe teritoriul României, cererile se vor îndrepta, urmând regulile de competență materială, la Judecătoria Sectorului 1 al municipiului București sau, după caz, la Tribunalul București (al. 3).
Având în vedere însă că deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, momentul determinant în stabilirea competenței instanței de executare îl reprezintă data sesizării instanței cu cererea de încuviințare a executării silite.
În speța dedusă judecății cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3, sediul biroului executorului judecătoresc fiind în sectorul 3, fiind încuviințată executarea silită de această instanță la data de 06.02.2013 (f.36), înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr.348/17.06.2014, astfel că, competența rămâne câștigată în favoarea acestei instanțe legal învestite, chiar dacă norma care a determinat competența a fost înlăturată, intenția legiuitorului fiind aceea de a stabili o unică instanță de executare.
Întrucât executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta este aplicabilă inclusiv prezentei contestații la executare, competența instanței de executare fiind cea prevăzută de art.650 alin.1 N.c.p.c. și aparține Judecătoriei Sectorului 3.
Pentru aceste motive, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, căreia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată de intimată prin întâmpinare.
Declină competența de judecare a acțiunii formulată de contestatoarea A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, sector 2, Calea Floreasca, nr. 202 în contradictoriu cu intimata B. A. cu domiciliul ales la C.Av. Ș. N. Soranda în comuna Afumați, ., județul Ilfov și terțul poprit DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE – BUCUREȘTI, ACTIVITATEA DE TREZORERIE ȘI CONTABILITATE PUBLICĂ cu sediul în București, sector 4, Splaiul Unirii, nr. 6-8, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M. /Tehnored. H.C.D.
5 ex./ 13.01.2015
| ← Succesiune. Sentința nr. 155/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 174/2015.... → |
|---|
