Contestaţie la executare. Sentința nr. 31/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 31/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 31/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI
Sentința civilă nr.31
Ședința publica din data de 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile având ca obiect ”contestație la executare, suspendare executare”, privind pe contestatoarea C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR și pe intimații R. I., G. H., S. L., R. N. ROY.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, la ambele apelări ale cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, faptul că intimații au depus la data de 29.12.2014 concluzii scrise, după care:
Instanța, apreciind că proba cu înscrisuri, propusă de contestatoare, în dovedirea acțiunii, și de intimați, în apărare, este legală, pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, în temeiul art.167 din C.proc.civ., o încuviințează.
Nefiind alte probe de administrat, instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, contestatoarea AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, în contradictoriu cu intimații R. I., G. H., S. L. și R. N. ROY, a solicitat instanței anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul de executare nr.114/2011 al B.E.J.A. D. și D., inclusiv a procesului – verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, întocmit la data de 18.06.2012, și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, contestatoarea a arătat că actele de executare silită au fost efectuate cu nerespectarea termenului de 6 luni stabilit de O.G. nr.22/2002 și că este necesară cenzurarea cheltuielilor de executare în cuantum de 395,35 lei și 200 lei stabilite de executorul judecătoresc.
În drept, contestatoarea a invocat art.399 și urm. din C.proc.civ.
Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar potrivit art.17 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.1 din O.G. nr.32/1995 privind timbrul judiciar.
În dovedirea acțiunii, contestatoarea a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.
Intimații au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii.
În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, intimații au susținut că actele de executare silită au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale, și că valoarea cheltuielilor de executare silită a fost determinată în conformitate cu Ordinul nr.2550/C/2006.
La dosar au fost depuse copii certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor aflate în dosarul de executare nr.114/2011 al B.E.J.A. D. și D..
Prin decizia civilă nr.170R/21.01.2014, a fost casată în parte sentința civilă nr.2002/08.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București și trimisă cauza spre rejudecare, în ceea ce privește cel de-al treilea motiv de contestație la executare, referitor la legalitatea stabilirii cheltuielilor de executare.
Intimații au depus concluzii scrise, prin care au solicitat respingerea ca neîntemeiată a contestației la executare, arătând, în esență, că valoarea cheltuielilor de executare a fost determinată potrivit dispozițiilor legale incidente: Legea nr.188/2000 și Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010.
Rejudecând cauza potrivit art.315 din C.proc.civ., instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.2730/05.04.2011 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._, contestatoarea C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să achite intimaților R. I., G. H., S. L. și R. N. ROY suma de 3876 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La data de 04.11.2011, intimații au formulat o cerere de executare silită a sentinței civile anterior menționate, în acest sens fiind format dosarul de executare nr.114/2011 al B.E.J.A. D. și D..
Prin procesul – verbal de actualizare din data de 18.06.2012 (f.86), executorul judecătoresc a actualizat suma de 3876 lei cu indicele de inflație pentru perioada aprilie 2011 – mai 2012, valoarea actualizată a creanței fiind 3953,52 lei.
Prin procesul – verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 18.06.2012 (f.87), executorul judecătoresc a prevăzut în sarcina contestatoarei obligația de plată a următoarelor sume: 1) 395,35 lei cu titlu de onorariu aferent activității de executare silită; 2) 200 lei cu titlu de onorariu aferent consultanței acordate creditorului în vederea constituirii actelor execuționale; 3) 1 leu cu titlu de taxă înregistrare cerere de executare silită; 4) 10 lei cu titlu de taxă formare dosar de executare; 5) 100 lei cu titlu de actualizare creanță; 6) 30 lei cu titlu de arhivare dosar de executare; 7) 2 x (10 le + 0,30 lei) cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererilor de încuviințare a executării silite; 8) 142,89 lei + 33,84 lei cu titlu de T.V.A., în total suma de 933,68 lei.
Analizând procesul – verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare din data de 18.06.2012, instanța constată:
- suma de 395,35 lei reprezentând onorariu aferent activității de executare silită a fost stabilită cu respectarea art.39 alin.(1) lit.a) din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătorești, reprezentând 10% din suma de 3953,52 lei (cuantumul actualizat al creanței);
- suma de 200 lei reprezentând onorariu aferent consultanței acordate creditorului în vederea constituirii actelor execuționale a fost stabilită potrivit pct.14 din Anexa la Ordinul nr.2550/2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești, emis de Ministerul Justiției;
- suma de 1 leu reprezentând taxă înregistrare cerere de executare silită a fost stabilită potrivit pct.1 din Anexa nr.1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010, modificat;
- suma de 10 lei reprezentând taxă formare dosar de executare a fost stabilită potrivit pct.2 din Anexa nr.1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010, modificat;
- suma de 100 lei reprezentând actualizare creanță a fost stabilită potrivit pct.18 din Anexa nr.1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010, modificat;
- suma de 30 lei reprezentând arhivare dosar de executare a fost stabilită potrivit pct.1 din Anexa nr.19 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010;
- suma de 2 x (10 le + 0,30 lei) reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente încuviințării executării silite (potrivit încheierilor depuse la filele 118 și 120) au fost stabilite potrivit art.3 lit.o) din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art.3 alin.(1) din O.G. nr.32/1995 privind timbru judiciar.
- sumele de 142,89 lei + 33,84 lei reprezentând T.V.A. reprezintă 24% din valoarea onorariului executorului judecătoresc (395,35 lei) și, respectiv, din valoarea celorlalte cheltuieli de executare silită (141 lei); taxa pe valoarea adăugată nu este inclusă în limitele stabilite de art.39 din Legea nr.188/2000, de Anexa la Ordinul nr.2550/2006 emis de Ministerul Justiției și de Anexa nr.1 la Statutul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești și al profesiei de executor judecătoresc din 03.09.2010, modificat, deoarece aceste dispoziții normative nu fac nicio referire la o astfel de taxă; taxa pe valoarea adăugată de altfel nu constituie o valoare patrimonială pentru plătitorul acesteia, ci un venit la bugetul de stat.
Pentru aceste considerente, reținând legalitatea procesului – verbal privind stabilirea cheltuielilor de executare, în temeiul art.399 din C.proc.civ., instanța va respinge ca neîntemeiată contestația la executare, în ceea ce privește motivul legat de legalitatea stabilirii cheltuielilor de executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea C. C. PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1, în contradictoriu cu intimații R. I., G. H., S. L. și R. N. ROY, toți cu domiciliul ales la S.C.A. C. & C., în București, ..1, sector 1, în ceea ce privește motivul legat de legalitatea stabilirii cheltuielilor de executare, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 7 ex/08.01.2015.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 252/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 233/2015.... → |
|---|








