Contestaţie la executare. Sentința nr. 6377/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 6377/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 6377/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 6377

Ședința publică din data de 08.06.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. – M. P.

GREFIER: L. C.

Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulate de contestatorul M. B. în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., având ca obiect „contestație la executare”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns contestatorul,prin apărător ales, avocat S. C. Gilcevescu, conform delegației de substituire pe care o depune la dosar, lipsind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare și depunerea prin serviciul Registratură, la data de 29.05.2015, de către contestator,a unor înscrisuri, iar la data de 02.06.2015, de către B.E.J.A. „C. V. și M. - A. D.”, a copiilor înscrisurilor din dosarul de executare silită nr._/2014, după care:

Instanța, în temeiul art.248 din C.proc.civ., pune în discuție excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată.

Contestatorul, prin apărător, solicită respingerea excepției inadmisibilității.

Instanța acordă cuvântul pentru propunerea de probe.

Contestatorul, prin apărător, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, apreciind că proba cu înscrisuri, propusă de contestator în dovedirea acțiunii, și de intimată în apărare, este admisibilă și aptă să ducă la soluționarea cauzei, în temeiul art.255 din C.proc.civ., o încuviințează.

Instanța, nemaifiind probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Contestatorul, prin apărător, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

Instanța, în temeiul art.394 din C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, contestatorul M. B., în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să anuleze încheierea pronunțată la data de 21.10.2014 de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014 și actele de executare silită efectuate în dosarul de executare nr._/2014 al B.E.J.A. C. V. și M. A. D., și să dispună suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, contestatorul a arătat că procesul – verbal contravențional în baza căruia a fost pornită executarea silită nu constituie titlu executoriu, deoarece nu a fost legal comunicat persoanei sancționate contravențional, și astfel nici nu a început să curgă, nici nu s-a împlinit termenul în care putea fi formulată plângere contravențională. Executarea silită este prescrisă, deoarece procesul - verbal contravențional nu a fost comunicat contestatorului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii contravenționale. Încheierea de încuviințare a executării silite este nelegală deoarece a avut la bază un înscris care nu constituie titlu executoriu.

În drept, contestatorul a invocat art.14, art.19, art.27 și art.37 din O.G. nr.2/2001, art.10 din O.G. nr.15/2002, art.665, art.706 și art.711 din C.proc.civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 40,38 lei.

În dovedirea acțiunii, contestatorul a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și prin care a solicitat, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, intimata a susținut că aspectele privind netemeinicia și nelegalitatea titlului executoriu – lipsa semnăturii olografe a agentului constatator - pot fi analizate doar pe calea plângerii contravenționale, nu și pe calea contestației la executare. Pe fondul cauzei, intimata a învederat că emiterea și comunicarea procesului - verbal contravențional au fost făcute cu respectarea termenelor imperative prevăzute de lege. În condițiile în care a achitat amenda contravențională care i-a fost aplicată, contestatorul nu poate susține că procedura de comunicare a procesului - verbal contravențional a fost viciată. Executarea silită a fost încuviințată cu respectarea dispozițiilor legale, iar procesul - verbal contravențional nu trebuie să conțină datele de identificare ale martorului, deoarece constatarea contravenției a fost făcută cu ajutorul mijloacelor tehnice ale sistemului informatic.

În drept, intimata a invocat art.205-208, art.622, art.632, art.665, art.712 din C.proc.civ., art.8 și art.9 din O.G. nr.15/2002, art.13, art.14, art.19, art.27 și art.37 din O.G. nr.2/2001.

În apărare, intimata a propus proba cu înscrisurile depuse la dosar, încuviințată de instanță.

Contestatorul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În fapt, în motivarea răspunsului la întâmpinare, contestatorul a arătat că a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal contravențional, plângere care nu a fost însă soluționată, că lipsa semnăturii agentului constatator atrage nulitatea absolută a procesului - verbal contravențional și că actul nu a devenit executoriu deoarece nu a fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire, înainte de a fi comunicat prin afișare. Procesul – verbal în care a fost consemnată operațiunea de a afișare nu cuprinde datele de identificare ale martorului, respectiv domiciliul acestuia, iar achitarea amenzii contravenționale nu constituie o dovadă a comunicării procesului - verbal contravențional. Soluția de încuviințare a executării silite nu are autoritate de lucru judecat în cazul contestației la executare, iar în condițiile în care procesul - verbal contravențional nu constituie titlu executoriu, se impune și anularea încheierii prin care executarea silită a fost încuviințată.

În drept, contestatorul a invocat art.201 alin.(2) din C.proc.civ., Decizia nr.10/2013 și Decizia nr.6/2015, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Au fost depuse copii certificate pentru conformitate cu originalul ale înscrisurilor din dosarul de executare nr._/2014 al B.E.J.A. C. V. și M. A. D..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul - verbal de constatare a contravenției . nr._/11.01.2012 emis de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., contestatorului M. B. i-a fost aplicată sancțiunea complementară constând în tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro (fila 87).

Intimata a formulat, la data de 10.10.2014, cerere de executare silită a titlului anterior menționat (fila 86), în acest sens fiind format dosarul de executare nr._/2014 al B.E.J.A. C. V. și M. A. D..

Prin încheierea pronunțată la data de 21.10.2014 în dosarul nr._/300/2014 de Judecătoria Sectorului 2 București, a fost încuviințată executarea silită în baza procesului - verbal contravențional anterior identificat (fila 82).

Prin încheierea nr.2/26.02.2015, executorul judecătoresc a stabilit cheltuieli de executare în cuantum de 381,32 lei (fila 71).

Referitor la excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată, analizată cu prioritate potrivit art.248 din C.proc.civ.:

Instanța reține că, prin cererea de chemare în judecată, contestatorul a solicitat doar anularea actelor de executare și a încheierii de încuviințare a executării silite, nu și ”desființarea” procesului - verbal contravențional potrivit art.712 alin.(2) din C.proc.civ.

În consecință, instanța ca respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de către intimată.

Referitor la contestația la executare:

  1. Prescripția executării silite și caracterul de titlu executoriu al procesului - verbal contravențional

Potrivit art.13 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar potrivit art.14 din același act normativ, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Astfel, procesul - verbal contravențional (actul de aplicare a sancțiunii amenzii contravenționale) trebuie întocmit în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, și comunicat în termen de o lună de la data întocmirii procesului - verbal contravențional.

Art.37 din O.G. nr.2/2001 prevede că procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art.31 [15 zile de la comunicarea procesului - verbal] constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Comunicarea procesului - verbal contravențional trebuie efectuată în condițiile prevăzute de art.27 din O.G. nr.2/2001, respectiv prin poștă, cu aviz de primire, și, în cazul în care nu a ajuns la destinatar prin această modalitate, prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.

În dosarul de executare a fost depusă doar dovada comunicării procesului - verbal contravențional prin afișare la domiciliul contravenientului – procesul – verbal semnat de un martor (fila 88); intimata nu a probat comunicarea procesului - verbal contravențional și prin poștă, cu aviz de primire.

În condițiile în care nu a fost legal comunicat în condițiile prevăzute de art.27 din O.G. nr.2/2001, procesul - verbal contravențional nu a dobândit caracter executoriu (în absența unei legale comunicări, nu se poate considera că a început să curgă sau că s-a împlinit termenul prevăzut de art.31 din O.G. nr.2/2001, la expirarea căruia procesul – verbal neatacat devine titlu executoriu), iar în condițiile în care procesul - verbal contravențional nu a fost legal comunicat în termenul prevăzut de art.14 din O.G. nr.2/2001 (o lună de la data întocmirii actului, respectiv de la data de 11.01.2012), s-a împlinit termenul de prescripție a dreptului intimatei de a cere executarea silită.

În procesul – verbal prin care a fost constatată afișarea procesului - verbal contravențional (fila 88) au fost înscrise numele și prenumele, . numărul actului de identitate ale martorului. În aprecierea instanței, menționarea datelor privind actul de identitate al martorului permite identificarea în mod neîndoielnic a acestuia, inclusiv domiciliul unde martorul ar putea fi citat în vederea audierii.

Modalitățile în care procesul - verbal contravențional poate fi comunicat sunt limitativ prevăzute de art.27 din O.G. nr.2/2001, astfel că nu se poate considera că achitarea amenzii contravenționale echivalează cu comunicarea procesului - verbal contravențional.

  1. Nulitatea procesului – verbal contravențional, pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator

Potrivit art.712 alin.(2) din C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

În condițiile în care pentru analizarea legalității procesului – verbal contravențional O.G. nr.2/2001 instituie procedura plângerii contravenționale, motivul de nulitate constând în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator poate fi analizat exclusiv în procedura plângerii contravenționale, nu și în cadrul contestației la executare.

  1. Legalitatea încheierii de încuviințare a executării silite

În condițiile în care nu a fost legal comunicat, procesul - verbal contravențional nu a devenit titlu executoriu în condițiile art.37 din O.G. nr.2/2001, astfel că executarea silită a fost încuviințată cu nerespectarea art.665 alin.(5) pct.2 din C.proc.civ. (instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: […] 2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu) și a art.632 alin.(1) din C.proc.civ. (executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu).

De asemenea, instanța reține că soluția de încuviințare a executării silite nu are autoritate de lucru judecat în raport cu contestația la executare, astfel cum reiese din art.711 alin.(3) din C.proc.civ., astfel că existența unui titlu executoriu poate fi supusă analizei instanței învestite în condițiile art.711 din C.proc.civ. chiar și în cazul în care instanța învestită în condițiile art.665 din C.proc.civ. a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru încuviințarea executării silite.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept prezentate, în temeiul art.719 și art.711 alin.(3) din C.proc.civ., instanța va admite contestația la executare și va anula actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2014 al B.E.J.A. C. V. și M. - A. D. și încheierea pronunțată la data de 21.10.2014 de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția inadmisibilității contestației la executare, invocată de intimată, ca neîntemeiată.

Admite contestația la executare formulată de contestatorul M. B., cu domiciliul în București, ., nr. 33, sector 2, și cu domiciliul procesual ales la A. M. cu domiciliul în București, ., nr. 33, sector 2, în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A. – DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, C._, J40/552/15.01.2004, cu sediul în București, ., nr. 401A, sector 6.

Anulează actele de executare efectuate în dosarul de executare nr._/2014 al B.E.J.A. C. V. și M. - A. D..

Anulează încheierea pronunțată la data de 21.01.2014 de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._/300/2014.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

judecător M. – M. P. L. C.

Pentru judecător promovat la Tribunal, Pentru grefier aflat în concediu de odihnă,

semnează Vicepreședintele delegat al semnează Grefierul - șef al

Judecătoriei Sectorului 2 București, Judecătoriei Sectorului 2 București,

judecător G. V. L. A.

Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 4 ex/09.07.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6377/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI