Contestaţie la executare. Sentința nr. 7735/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7735/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 7735/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7735
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 09.07.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: E. C.
GREFIER: A. D. S.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul C. O. H. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns pentru contestatorul prin avocat, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că la data de 24.06.2015 s-au depus copii ale actelor din dosarele de executare nr.1909/2013 și nr. 4895/2014, după care:
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București raportat la sediul executorului judecătoresc.
Contestatorul, prin apărător, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 17.03.2015, sub nr._, contestatorul C. O. H., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a formulat contestație la executare împotriva actelor de executare emise de SPEJ Franz R. C. și T. A. R. în dosarele de executare nr.1909/2013 și nr. 4895/2014, solicitând anularea acestora, precum și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.
În drept, a invocat dispozițiile art.399-402 și art.404 alin.1 C.proc.civ.
Intimata a formulat întâmpinare la data de 17.04.2015, prin care a solicitat respingerea contestației la executare și a cererii de suspendare a executării ca neîntemeiate.
În drept, a invocat dispozițiile art.205 C.proc.civ.
La solicitarea instanței, SPEJ Franz R. C. și T. A. R. a comunicat înscrisurile din dosarele de executare nr.1909/2013 și 4895/2014.
La termenul de judecată din 09.07.2015 instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București și a rămas în pronunțare asupra acesteia.
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 2 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o apreciază întemeiată pentru următoarele considerente:
Intimata creditoare a formulat cererile de executare silită înregistrate la SPEJ Franz R. C. și T. A. R. la data de 30.08.2013 (f.75) și la data de 06.03.2014 (f. 57), în temeiul titlurilor executorii depuse la dosar, respectiv procesul verbal de contravenție . nr._/30.03.2011, respectiv procesul verbal de contravenție . nr._/12.05.2011, fiind formate dosarele de executare 1909/2013 și dosarul nr. 4895/2014.
La data de 09.10.2013 prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013 a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de SPEJ Franz R. C. și T. A. R. în dosarul de executare silită nr. 1909/2013, iar la data de 24.04.2014 prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014 a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de SPEJ Franz R. C. și T. A. R. în dosarul de executare silită nr. 4895/2014.
Potrivit art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța de executare soluționează orice incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date prin lege în competența altor instanțe sau organe.
Noul Cod de procedură civilă a instituit principiul unicității instanței de executare, principiu care ar fi lezat dacă ar exista în cauză mai multe instanțe de executare, situație cauzată de un element extern executării.
Este lipsit de relevanță în speță faptul că, prin Decizia Curții Constituționale nr.348/17.06.2014, dispozițiile art. 650 alin.1 C.proc.civ., care prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, au fost declarate neconstituționale, la determinarea competenței urmând a fi avut în vedere sediul executorului judecătoresc de la momentul formulării cererii de începere a executării silite, moment în care s-a stabilit instanța de executare, Judecătoria Sectorului 3 București încuviințând executarea silită contestată în cauză.
În cazul în care cererea de încuviințare a executării silite a fost înregistrată pe rolul instanței de executare înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 348/17.06.2014, este pe deplin aplicabilă regula potrivit căreia competența rămâne câștigată în favoarea instanței legal învestite, chiar dacă ulterior norma care a determinat competența este înlăturată, regulă consacrată în art. 25 alin. 2 NCPC.
În speță, instanța de executare a fost sesizată cu cererile de încuviințare a executării silite anterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, competența Judecătoriei Sectorului 3 fiind legal dobândită, potrivit vechii reglementări, nu doar pentru cererea de încuviințare a executării silite, ci și pentru orice altă cerere ulterioară, formulată în cadrul și în legătură cu executarea silită.
Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs și pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării până la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.4 din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite și rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa.
Față de cele expuse, în temeiul art. 129-132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale – necompetență de ordine publică – și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul C. O. H. cu domiciliul în București, . B., nr. 15, . și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, cu sediul în București, .. 401A, sector 6, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.07.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. C. A.-D. S.
Red./Dact./E.C./A.D.S/4 ex./22.07.2015
ROMANIA
Judecătoria Sectorului 2 - București
., sectorul 3
Dosar nr._
Către,
Judecătoria Sectorului 3 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr.7735 din data de 09.07.2015 a Judecătoriei Sectorului 2 București, pronunțată in dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze, având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul C. O. H. și pe intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3, sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând … file, compus dintr-un singur volum.
Președinte Grefier
E. C. S. A. D.
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7724/2015. Judecătoria... → |
|---|








