Reziliere contract. Sentința nr. 7780/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 7780/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 7780/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. 7780

Ședința publică din data de 09.07.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: I. G. P.

GREFIER: E. L. S.

Pe rol se află cauza civilă privind pe având ca obiect reziliere contract formulată de reclamantul S. N. F. în contradictoriu cu pârâții S. M. D. R.; M. M. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost repus pe rol din oficiu în vederea constatării perimării.

Instanța, constatând că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, reține cauza spre soluționare.

În urma deliberării,

INSTANȚA,

Constată următoarele:

Din verificarea actelor dosarului rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 15.11.2013, când cauza a fost suspendată în temeiul art. 243 pct. 1 C., dată de la care a trecut mai mult de 1 an, iar dosarul a rămas în nelucrare din vina părților.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C.pr.civ, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de 1 an iar, potrivit art.252 C.pr.civ., perimarea se poate constata și din oficiu, având în vedere că în cauză nu s-a formulat o cerere de redeschidere a judecății în termenul de perimare, instanța urmează a constata perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată cererea formulată de reclamantul S. N. F. domiciliat în Voluntari, . nr. 154 B, Județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâții S. M. D. R. domiciliat în București, .. 13, ., .; M. M. C. domiciliată în București, ., ., sector 1.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.07.2015.

PREȘEDINTE GREFIER,

I. G. PopescuStoian E. L.

Red./Tehn.

I.G.P./S.E.L.

2 ex. – 17.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7780/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI