Contestaţie la executare. Sentința nr. 1827/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1827/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1827/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1827
Ședința publică din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită privind pe contestatoarea G. D., în contradictoriu cu intimata S.C. N. S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatoarea reprezentată de avocat care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că Biroul Executorului Judecătoresc „O. M.” a înaintat înscrisurile solicitate, prin Serviciul Registratură al instanței.
Apărătorul contestatoarei învederează instanței că i s-a pus în vedere să consemneze o cauțiune pe capătul de cerere privind suspendarea însă face precizarea la acest termen de judecată că renunță la cererea de suspendare a executării din motive determinate de imposibilitatea pecuniară pentru clienta sa.
Instanța ia act că reclamanta – contestatoare înțelege să renunțe la cererea de suspendare a executării silite și, pune în discuție excepția netimbrării invocată prin întâmpinare.
Apărătorul contestatoarei solicită respingerea excepției netimbrării. Totodată, învederează instanței că a mai fost invocată și excepția insuficientei timbrări raportat la restituirea sumelor determinate însă acestea sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, motiv pentru care solicită și respingerea acesteia.
Instanța respinge excepția netimbrării și insuficientei timbrări invocate prin întâmpinare, întrucât a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 1050 lei, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani, astfel cum a învederat și apărătorul contestatoarei, acesta este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 21 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013. Totodată, acordă cuvântul cu privire la excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în ce privește restituirea tuturor sumelor solicitate prin capătul doi al cererii invocată prin întâmpinare.
Apărătorul contestatoarei solicită respingerea acestei excepții pentru următoarele considerente:
Având în vedere faptul că reclamanta – contestatoare și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 193/2000 solicită instanței să ia act că potrivit acesteia, precum și potrivit Directivei 93/13, atunci când se constată caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de credit, această constatare și acest efect este asimilat unei nulități absolute care începe să curgă de la data la care a fost constatat caracterul abuziv al clauzelor invocat în cauza respectivă. În acest sens s-a pronunțat și secția a II – a civilă prin deciziile nr. 686 și nr. 687 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință solicită respingerea excepției și arată că o eventuală admitere oricum ar determina, față de art. 248 C.pr.civ., cu privire la fondul cauzei o restrângere a petitului acțiunii în ceea ce privește valoarea. Prin urmare, nu este o excepție peremptorie.
Instanța dispune respingerea excepției prescripției parțiale a dreptului la acțiune în ce privește restituirea tuturor sumelor solicitate prin capătul doi al cererii invocată prin întâmpinare, pentru următoarele motive.
Acțiunea civilă având ca obiect „restituirea prestațiilor”, efectuată în baza unui act juridic lovit de nulitate este o acțiune prescriptibilă extinctiv, în termenul general de prescripție de 3 ani, căci se întemeiază pe faptul juridic licit al plății nedatorate, fiind evident că o plată efectuată în baza unui contract lovit de nulitate nu poate să fie decât o plată nedatorată. În speță, însă, dreptul material la acțiune nu s-a născut și nici nu se va putea naște decât la momentul la care se vor fi desființat clauzele abuzive prin admiterea acțiunii în nulitate absolută, astfel încât nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripție extinctivă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.
Apărătorul contestatoarei solicită proba cu înscrisuri și proba cu expertiza având în vedere dispozițiile art. 662 alin. 1 C.pr.civ. Învederează instanței că, a reclamat aici cu privire la executarea în sine că lipsește caracterul cert al sumelor solicitate și la fila 2 din dosarul cauzei, a determinat exact sumele solicitate de executorul judecătoresc în cadrul dosarului de executare și a formelor de executare contestate, cuantumul acestor sume ca fiind 1586 lei, dar și suplimentar prin aplicarea comisionului de terminare a petitului de cerere, a calculului de cerere din Legea 193/2000 a unei sume de 23 000 de lei.
Prin urmare, pe cale de consecință solicită efectuarea unei expertize tehnice specialitatea contabilitate care să determine creditul care trebuia plătit, sumele care trebuiau achitate până acum și să se calculeze comisionul pe care îl contestă raportat la art. 4 din Legea 193/2000.
În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ, instanța încuviințează pentru contestatoare proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față. Respinge proba cu expertiza tehnică specialitatea contabilitate solicitată de contestatoare, ca nefiind utilă soluționării cauzei, înscrisurile existente la dosarul cauzei fiind suficiente.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul contestatoarei solicită admiterea acțiunii și să se aibă în vedere că, din moment ce nu există o hotărâre judecătorească poate ataca și pe fond acest titlu executoriu. Învederează instanței că reclamantei – contestatoare i s-a pus în executare și i s-au solicitat cu titlu de comision de risc, transformat conform Ordonanței 50/2010, într-un comision de administrare, de fiecare dată la suma lunară a soldului pe care îl achita fiind adăugat un procent de 0,292. Acest procent, care fără îndoială, a fost determinat într-o modalitate de adeziune care nu a permis controlul asupra lui și, pe lângă faptul că rata dobânzii a fost stabilită la 12%, astfel cum se observă și din actele adiționale, fiind aplicate trei puncte procentuale care puteau să acopere fără nicio problemă. Având în vedere că, de fapt, rata dobânzii a fost stabilită la 12%, deci cele trei puncte procentuale adăugate la moneda în lei, astfel cum a fost încheiat creditul, puteau să acopere cu prisosință acest comision de administrare și de risc, care, de fiecare dată a devenit la o sumă foarte mică, au devenit 23 000 lei.
În concluzie, solicită admiterea acțiunii și anularea acestui articol, precum și restituirea sumelor cu titlu de comision de risc și de administrare, transformat ulterior. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 09.10.2014 sub nr._, contestatoarea G. D. a formulat, în contradictoriu cu intimata S.C. N. S.A., contestație la executare, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea actelor de executare în totalitate, a executării silite, în dosarul de executare silită nr. 35/2014 al Biroului de executor Judecătoresc „O. M.”, constatarea nulității art. 11 din contractul de credit nr. 472/2006, actului adițional la contractul de credit nr. 1/30.12.2009 cu privire la dobânda fixă de 12,95% devenită variabilă, precum și cu privire la comisionul periodic lunar de 0,292% din soldul de credit, și obligarea intimatei la restituirea sumelor plătite în plus cu titlu de dobândă, precum și restituirea în totalitate a sumelor plătite cu titlu de comision de risc și dobânda plătită în plus față de graficul de rambursare (anexa I), cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că, urmare a contractului de credit nr. 472/2006, actului adițional la contractul de credit nr. 1/30.12.2009, a beneficiat cu titlu de credit din partea Scromexterra Bank S.A. de suma de 70.200,00 lei ce trebuia restituită în 120 de rate lunare având dobânda de 12,95% comision de administrare O, precum și comision periodic 0,292% lunar, calculat la soldul creditor.
Contestatoarea a arătat că începând cu anul 2006 și până în anul 2013 contestatoarea a plătit suma totală de 107 839,5 lei pentru un împrumut de 70 200 lei, creditului fiindu-i plătite corelativ rate în valoare de 40 262,76 lei, dobânzi în cuantum de 46 984,37 lei, precum și comision periodic în cuantum de 20 592,36 lei, deși anexa I la contractul de credit prevedea sume totale de rambursare până în anul 2016 în cuantum de 55.336,88 lei pentru dobândă, precum și 140.979,47 lei pentru comisionul periodic.
După reeșalonarea din anul 2009 creditul a avut valoarea de 49.254,78 lei cu o dobândă de 31.827,79 lei și un comision periodic de 12.614,30 lei.
În total a fost plătită de către contestatoare (față de anexa I grafic de rambursare), suma de 15.696,58 lei pentru dobândă și 7.978,06 lei pentru comisionul periodic, deci asupra acestui aspect contractual contestat dobânda și comisioanele aferente au fost achitate cu un plus de 23.675,64 lei ce trebuie luat în calcul la stabilirea caracterului exigibil și cert al sumei executate.
Contractul de credit nr. 472/2006, a determinat în sarcina contestatoarei G. D., obligații totale către S.C. Romexterra Bank S.A. în cuantum de 140.979,35 lei din care a fost achitată deja suma de 107.893,5 lei restul eventual de plată fiind în cuantum de 33.085,85 lei iar nu de 34.672,38 lei fiind impusă în mod incorect contestatoarei suma de 1586,53 lei dar având în vedere suma de 23.675,64 lei comisioane preluate în avans și suplimentar rezultă un rest de plată de 9.410,21 lei iar nu 34.672,38 lei.
S-a mai arătat că, instanța de fond trebuie să constate că există un dezechilibru semnificativ, având în vedere obiectul contractului de credit ce trebuia determinat conform dispozițiilor Legii nr. 193/2000 alături de dispozițiile generale privind protecția consumatorilor cuprinse în O.G. nr. 21/1992.
Cu privire la dovada negocierii clauzei, contestatoarea a menționat că, art. 4 alin. 3 teza finală instituie în sarcina comerciantului această obligație, respectiv, în speța de față, în sarcina băncii. Banca nu a făcut dovada că ar fi negociat clauza supusă anulării respectiv art. 11 din contract cu privire la comisionul periodic care se aplică în mod abuziv fiecărei rate lunare, dar nu la valoarea ratei lunare, ci la valoarea soldului creditului într-un procent în cuantum de 0,292%.
A mai învederat contestatoarea că, în cuprinsul art. 11 al Convenției de credit este specificat faptul că dobânda este determinată ca variabilă dar într-un procent fix de 12,95%.
Contestatoarea a arătat că, nu există la acel articol prevederea că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii; rata dobânzii astfel modificată se aplică de la data comunicării fiind ulterior crescută cu suma totală de 15 695 lei.
Astfel, potrivit articolului 4 din această lege constituire o clauză abuzivă acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Contestatoarea a menționat că, în anexa la lege sunt enumerate acele prevederi contractuale care sunt considerate clauze abuzive, la lit. a fiind stipulate acele dispoziții contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica în mod unilateral clauzele contractuale, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
În speță sunt întrunite condițiile legale ca această clauză să fie declarată abuzivă, întrucât reclamanta are calitatea de consumator, în sensul definit de lege, iar banca de comerciant, contractul încheiat fiind unul standard.
Contestatoarea a subliniat că, în momentul în care a fost încheiat acest contract, consumatorul a acționat de pe o poziție inegală în raport cu banca, iar contractul încheiat este unul de adeziune, clauzele cuprinse fiind prestabilite de către împrumutator, fără a da posibilitatea cocontractantului de a modifica sau înlătura vreuna din aceste clauze.
Consumatorul, contestatoarea G. D. nu a avut posibilitatea să negocieze nicio clauză din contract, întregul act juridic fiindu-i impus în forma respectivă de către bancă. Conform art. 4 alin. ultim din Legea nr. 193/2000, băncii îi revenea obligația de a dovedi că a negociat în mod direct această clauză cu împrumutatul, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Această clauză, care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda, nu este raportată la un indicator precis, individualizat, acest factor fiind menționat generic drept includeri și variații ale costurilor și dobânzilor anuale (dobânda fixă 12,95% dar totuși variabilă).
Această modalitate de exprimare face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară.
A mai menționat contestatoarea că, prin majorarea în acest fel a dobânzii și a sumei totale a creditului prin impunerea comisionului periodic s-a creat un dezechilibru semnificativ în ceea ce îl privește pe consumator, întrucât dobânda cumulată a crescut fără ca acesta să aibă posibilitatea să verifice baza reală a acestei creșteri, oferind băncii dreptul discreționar de a stabili acest comision și de a crește valoarea creditului rambursat.
În drept, sunt invocate prevederile art. 711 C.pr.civ. și urm. în materia executării silite și a contestației la executare, art. 662 C.pr.civ., Legea nr. 193/2000 și practica relevantă C.E.D.O.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1050 lei conform dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În susținerea cererii, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, în copii certificate pentru conformitate cu originalul, grafic de eșalonare, anexa nr. 2 la actul adițional nr. 1 din data de 30.12.2009 la contractul de credit nr. 472/03.11.2006, adrese emise de B.E.J. O. M. către G. D., Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, .., S.C. Luxury Concepts S.R.L., S.C. Wir 2000 S.R.L., N., BRD – GSG, Banca Transilvania și către Banca Comercială Română, încheierea de încuviințare a executării silite din data de 04.04.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, în dosarul nr._, contractul de credit nr. 472/03.11.2006, actul adițional nr. 1 din data de 30.12.2009 la contractul de credit nr. 472/03.11.2006 și încheierea nr. 2 din data de 22.09.2014 pronunțată de Biroul Executorului Judecătoresc „O. M.” în dosarul de executare silită nr. 35/2014.
Prin întâmpinarea depusă intimata N. S.A. (fosta MKB Romexterra Bank S.A.) a invocat excepția netimbrării acțiunii sau de insuficientă timbrare a acțiunii întrucât contestatoarea nu a înțeles să achite taxele judiciare de timbru, precum și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în ce privește restituirea tuturor sumelor solicitate prin capătul doi al cererii având în vedere că orice drept la acțiune, în ce privește sumele plătite de contestatoare în perioada 03.11.2006 – 09.10.2011 este prescris și cererea de restituire nu poate fi admisă de instanță. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Intimata a arătat că, în prezent contractul de credit nr. 472/03.11.2006 astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din data de 30.12.2009 și prin actul adițional emis în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 50/2010 este pe deplin armonizat cu legislația în materia protecției consumatorului și reprezintă voința neviciată a părților contractante, legea părților potrivit art. 969 C.civ., iar clienta și-a însușit conținutul clauzelor contractuale prin semnarea acestui document și prin însușirea actului adițional.
Față de motivele invocate de către contestatoare, cum că creanța băncii nu ar fi certă, lichidă și exigibilă, intimata a învederat instanței faptul că banca deține o creanță certă întrucât existența ei rezultă din însuși actul de creanță – în cuprinsul contractului de credit sunt cuprinse toate informațiile necesare pentru calcularea creanței; lichidă întrucât câtimea ei este determinată prin însuși titlul executoriu sau când titlul executoriu cuprinde toate elementele necesare pentru determinarea cuantumului creanței și exigibilă întrucât a ajuns la scadență.
A mai învederat intimata că, potrivit prevederilor contractului de credit nr. 4752/03.11.2006 părțile au decis, de bună voie prin semnarea contractului de credit, ca dobânda acestuia să fie variabilă, astfel încât modificarea dobânzii a fost făcută în baza contractului semnat de către părțile contractante, nicidecum cu depășirea prevederilor contractuale, astfel cum afirma, în mod netemeinic reclamanta.
Mai mult, contestatoarea a achitat aproximativ 7 ani rate aferente acestui credit, fără să depună vreo sesizare în sensul că ea ar considera că dobânda creditului ar fi fost fixă, deși a semnat contractul și a fost de acord ca dobânda să fie variabilă.
Intimata a subliniat faptul că împrumutata avea posibilitatea, în cazul în care nu ar fi fost de acord cu prevederile contractuale, să denunțe unilateral contractul, cu obligația corelativă de plată anticipată a creditului acordat.
S-a mai arătat că sumele pretinse de contestatoare sunt eronate, întrucât contestatoarea nu ține cont în cuprinsul calculelor efectuate de faptul că, întrucât aceasta nu a achitat la timp ratele scadente, banca a calculat conform contractului de credit, legea părților, dobânzi penalizatoare.
Cu privire la afirmația contestatoarei, cum că prevederile art. 11 din contract privind dobânda variabilă ar constitui clauze abuzive, intimata a învederat faptul că potrivit prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, sunt abuzive acele clauze care nu au fost negociate direct cu consumatorul și care „prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei – credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.”
Intimata a menționat că împrumutata avea posibilitatea, în cazul în care nu ar fi fost de acord cu prevederile contractuale, să denunțe unilateral contractul, cu obligația corelativă de plată anticipată a creditului acordat.
A mai subliniat intimata faptul că, art. 11 al contractului de credit nr. 472/03.11.2006 cuprinde doar „coordonatele” esențiale ale contractului, valoarea creditului, bifa în dreptul căsuței dobânda variabilă, cuantumul acesteia la data acordării creditului, comisionul lunar, dobânda anuală efectivă și durata creditului, acestea neputând fi considerate ca fiind clauze abuzive, neinteligibile sau greu de înțeles pentru consumatorul mediu.
Mai mult, întrucât contestatoarea invocă doar motive privitoare la cuantumul creanței băncii, intimata a considerat că nu există temei juridic pentru anularea tuturor actelor de executare, ci eventual ar da contestatoarei posibilitatea să solicite rectificarea cuantumului creanței, deși a considerat și această solicitare neîntemeiată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 205-208, art. 622 și urm. C.pr.civ.
La termenul din data de 17.02.2015, instanța a respins excepția netimbrării și insuficientei timbrări invocate prin întâmpinare, întrucât a fost achitată taxa judiciară de timbru în cuantum de 1050 lei, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumelor de bani, astfel cum a învederat și apărătorul contestatoarei, acesta este scutit de la plata taxei judiciare de timbru conform art. 21 alin. 1 lit. f din O.U.G. 80/2013, precum și excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune în ce privește restituirea tuturor sumelor solicitate prin capătul doi al cererii invocată prin întâmpinare.
În aceeași ședință publică, instanța a încuviințat pentru contestatoare proba cu înscrisuri constând în actele de la dosar, apreciindu-le utile, pertinente și concludente soluționării cauzei, potrivit art. 258 C.pr.civ. și a respins proba cu expertiza tehnică specialitatea contabilitate solicitată de contestatoare, ca nefiind utilă soluționării cauzei, întrucât înscrisurile existente la dosarul cauzei sunt suficiente.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, reține următoarele:
În fapt, la cererea intimatei creditoare, S.C. N. S.A., înregistrată la organul de executare la data de 28.03.2014, B. O. M. a declanșat împotriva contestatoarei debitoare, G. D. executarea silită în dosarul execuțional nr. 35/2014, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar nr. 472/03.11.2006, modificat și completat prin actul adițional nr. 1/30.12.2009, fiind încuviințată executarea silită la data de 04.04.2014 prin încheierea pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr._ .
În ce privește admisibilitatea contestației la executare, conform art. 712 alin. 2 C.proc.civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept cu privire la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.
Înainte de a analiza pe fond temeinicia pretențiilor contestatoarei, este de observat că în speță nu se invocă motive de nelegalitate proprii contestației la executarea silită însăși ori contestației la un anumit act de executare, ci se aduc critici care vizează chiar fondul titlului executoriu, negându-se însăși existența în parte creanței pe care ar avea-o intimata, prin invocarea nulității absolute a unor clauze contractuale, pretins abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000.
Prezenta contestație este admisibilă având în vedere că acțiunea în nulitatea absolută a unor clauze contractuale, pretins abuzive din perspectiva Legii nr. 193/2000, nu reprezintă o cale procesuală specifică pentru desființarea contractului, ci o acțiune civilă de drept comun.
Nu trebuie pierdută din vedere rațiunea pentru care legiuitorul folosește această exprimare - cale procesuală specifică -, aceea că principalul titlu executoriu reglementat de Codul nostru de procedură civilă este hotărârea judecătorească, împotriva căreia se pot exercita căi de atac ordinare sau extraordinare, restul înscrisurilor cărora legea le recunoaște calitatea de titluri executorii fiind asimilate sub aspectul puterii executorii unei veritabile hotărâri judecătorești, întrucât ele sunt apte să declanșeze executarea silită ca ultimă fază a procesului civil, chiar dacă prima fază, judecata, lipsește în toate aceste cazuri.
Așa fiind, împotriva altor înscrisuri cărora legea le recunoaște calitatea de titluri executorii, pot fi invocate apărări de fond prin contestația la executare, această posibilitate constituind un remediu aflat la îndemâna debitorului, al cărui patrimoniu este executat silit în ipoteza în care executarea silită nu a fost precedată de o judecată pe fondul cauzei. Promovând apărări de fond pe calea contestației la executare, debitorul declanșează în faza executării silite o veritabilă judecată pe fondul cauzei, de care a fost văduvit din pricina faptului că legiuitorul a suprimat faza judecății în cadrul procesului civil.
Pe fondul cauzei, contestatoarea critică în esență clauza contractuală de la art. 10 din contractul de credit bancar, prin aceea că, deși dobânda este prevăzută într-un cuantum fix, de 12,95%, ea are de fapt caracter variabil, respectiv prin aceea că nu se definește într-un mod inteligibil ce constituie de fapt comisionul periodic.
Deși contestatoarea solicită a se constata și caracterul abuziv al actului adițional nr. 1/30.12.2009, în fapt se poate constata că prin intermediul acestuia nu s-a modificat conținutul clauzei contractuale de la art. 10, fiind menținut atât comisionul periodic, cât și caracterul variabil al dobânzii.
Speței îi sunt aplicabile următoarele prevederi legale.
- art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
- art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, cuprinzând clauzele considerate ca fiind abuzive - sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv specificat în contract și acceptat de consumator prin semnarea acestuia.
A fost avută în vedere forma textului de lege de la data încheierii convenției de credit bancar nr. 472/03.11.2006.
Toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște atât din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție raportat la puterea economică a băncii. Existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.
Faptul că banca furnizează produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare, pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice ale fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este în mod absolut uniformă.
Așadar, lipsa negocierii este inerentă conceptului juridic de consumator, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și comerciant, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.
În ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzei contractuale de la art. 10 din contractul de credit bancar privind posibilitatea băncii de a modifica cuantumul dobânzii, nu există un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Realitatea că prevederile art. 10 nu conțin o descriere suficient de cuprinzătoare a motivelor temeinice, pentru care banca este îndreptățită să procedeze la modificarea ratei dobânzii, este complinită prin libertatea deplină recunoscută consumatorului de a accepta sau repudia oferta băncii de modificare a ratei dobânzii pe calea mecanismului rambursării anticipate, reglementat de art. 2 din contract.
Mecanismul de formare a voinței juridice în sensul modificării unui act juridic deja existent este identic cu mecanismul formării voinței juridice în sensul nașterii unui act juridic nou, inexistent anterior. Astfel, dacă pentru nașterea unui act juridic nou, nimic nu impune ca părțile să aibă motive temeinice la momentul manifestării lor de voință, atunci cu atât mai mult nici la modificarea actului juridic deja născut părțile contractante nu sunt împiedicate cu nimic în a-și manifesta voințele concordante în sensul modificării anumitor elemente ale actului juridic, fiind suficient simplul și unicul motiv că părțile contractante așa au convenit, căci ele sunt suverane în configurarea conținutului raportului juridic contractual, în temeiul principiului libertății contractuale.
În ce privește pretinsul caracter abuziv al clauzei contractuale de la art. 10 din contract privind comisionul periodic, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.
În speță, comisionul periodic este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.
Comisionul periodic este determinat matematic în expresie procentuală (0,292%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.
Așadar, clauza contractuală privind comisionul periodic este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.
În privința cuantumului concret al comisionului periodic, în speță 0, 292%, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2006, când costul general al creditului bancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerat nici în ce o privește pe contestatoare, din moment ce aceasta a continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile art. 2 din contract îi confereau dreptul de a efectua rambursarea integrală a creditului contractat.
Or, dacă contestatoarea ar fi apreciat că plata comisionului periodic devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare, privind pe contestatoarea G. D., domiciliată în mun. București, sector 1, . Stilpeanu nr. 6, ., ., în contradictoriu cu intimata S.C. N. S.A. (fosta MKB Romexterra Bank S.A.), cu sediul situat în Voluntari, ., Clădirea Cubic Center, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/24.02.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 1845/2015. Judecătoria... → |
|---|
