Acţiune în constatare. Sentința nr. 1850/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1850/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 1850/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1850
Ședința publică din data de 17.02.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – obligația de a face privind pe reclamantul H. V. D., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reclamantul reprezentat de avocat cu împuternicire avocațială la dosar, fila 26 și pârâta reprezentată de avocat care depune delegație de substituire la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamantul a depus răspuns la întâmpinare și un set de înscrisuri, prin Serviciul Registratură al instanței.
Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză. Totodată, instanța acordă cuvântul cu privire la excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul pârâtei solicită admiterea excepției prescripției.
Apărătorul reclamantului solicită respingerea excepției întrucât este vorba de o nulitate absolută care este imprescriptibilă.
Instanța respinge excepția prescripției extinctive a dreptului de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc/administrare invocată de pârâtă prin întâmpinare pentru următoarele motive.
Acțiunea civilă având ca obiect „restituirea prestațiilor”, efectuată în baza unui act juridic lovit de nulitate este o acțiune prescriptibilă extinctiv, în termenul general de prescripție de 3 ani, căci se întemeiază pe faptul juridic licit al plății nedatorate, fiind evident că o plată efectuată în baza unui contract lovit de nulitate nu poate să fie decât o plată nedatorată. În speță, însă, dreptul material la acțiune nu s-a născut și nici nu se va putea naște decât la momentul la care se vor fi desființat clauzele abuzive prin admiterea acțiunii în nulitate absolută, astfel încât nu se poate pune problema împlinirii termenului de prescripție extinctivă.
Nemaifiind alte cereri prealabile, instanța acordă cuvântul pentru formularea cererii de probatorii.
Apărătorul reclamantului solicită proba cu înscrisuri.
Apărătorul pârâtei solicită proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului.
Apărătorul reclamantului arată că se opune probei cu interogatoriul solicitată de către partea adversă întrucât nu este concludentă și utilă soluționării cauzei, rezultând din înscrisuri caracterul nenegociat al contractului.
În temeiul art. 258 și urm. C.pr.civ, instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față. Respinge proba cu interogatoriul reclamantului solicitată de către pârâtă, ca nefiind utilă soluționării cauzei. Totodată, instanța comunică apărătorului pârâtei un exemplar de pe înscrisurile depuse de către reclamant prin Serviciul Registratură al instanței.
Apărătorul pârâtei solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul înscrisurilor comunicate la acest termen de judecată.
Apărătorul reclamantului arată că nu se opune cererii de amânare a cauzei formulată de către partea adversă.
Instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul pârâtei întrucât înscrisurile depuse de către reclamant și comunicate părții adverse la acest termen de judecată nu prezintă o relevanță deosebită pentru prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri asupra fondului cauzei.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu privire la clauzele care fac obiectul prezentei acțiuni sau cu privire la comisionul de risc astfel cum a arătat pe larg. Arată că, din definiția dată în contract la punctul 35 rezultă că acest comision este perceput pentru acea situație ca și dobânda, respectiv pentru acordarea creditului neexistând o rațiune și fundamente distincte în perceperea acestui comision. Cu privire la actul adițional semnat în luna decembrie 2010, solicită instanței să observe că acesta, este un act de implementare a dispozițiilor O.U.G. 50/2010 și, așa cum a arătat pe larg în cererea introductivă, nu este un act care să asigure conformitatea contractului inițial cu dispozițiile O.U.G. 50/2010. Practic, în acest act adițional s-au redus în contextul O.U.G. 50/2010, dar banca nu a făcut altceva decât să redenumească acest comision de risc, care din punctul său de vedere este ilegal, în comision de administrare, ceea ce nu constituie asigurarea conformității O.U.G. 50/2010 cu contractul inițial de credit. Cu cheltuieli de judecată depuse prin registratură.
Apărătorul pârâtei solicită respingerea acțiunii și învederează instanței că acest comision de risc a fost prevăzut în termeni clari și inteligibili, în formulă matematică, astfel încât oricine își poate da seama despre valoarea lunară cât și despre valoarea totală pe toată perioada de contractare. În plus, solicită instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 4 alin. 5 din Legea 193/2000 și anume, se referă aici la motivul pentru care reclamantul a solicitat refinanțarea unui alt credit de la altă bancă tot în franci elvețieni. Din acest punct de vedere rezultă faptul că reclamantul a avut cunoștință de mecanismele bancare, a făcut o comparație între diverse bănci din punct de vedere al finanțării și a ajuns la concluzia, logică și legală, că oferta V. la acel moment, era cea mai bună de pe piață și a acceptat-o tocmai pentru a scădea costurile pe care le avea cu un alt credit. Din acest punct de vedere nu se poate spune că reclamantul nu a cunoscut prețul contractului. Evident că reclamantul a cunoscut prețul contractului și i-au convenit condițiile de creditare. În plus, în ceea ce privește actul adițional, solicită instanței să respingă pretenția reclamantului având în vedere că acesta are un caracter clar inteligibil și negociat, cu atât mai mult solicită să aibă în vedere cele două aspecte, atât actele adiționale anterioare care au fost negociate de către reclamant cu banca tocmai în vederea scăderii costurilor și ușurării acestei rate lunare și, astfel nu se poate explica că reclamantul solicită doar anularea unui al treilea act la un an de zile după momentul primelor două acte.
Pentru toate aceste considerente solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial pe cale separată.
În replică, apărătorul reclamantului arată, cu privire la celelalte două acte adiționale menționate, că s-a acordat o perioadă de grație de la plata principalului pe un termen foarte scurt.
Apărătorul pârâtei arată că s-a putut negocia contractul.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 17.11.2014 sub nr._/300/2014, reclamantul H. V. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta V. România S.A., constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 5 lit. a din condițiile speciale privind comisionul de risc/comisionul de administrare și anularea acestora din convenția de credit nr._/17.10.2008, constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 2 din actul adițional nr. 3/06.12.2010, care modifică art. 5 din condițiile speciale în sensul introducerii comisionului de administrare, obligarea pârâtei să restituie suma de 4.434 CHF cu titlu de comision de risc pentru intervalul noiembrie 2008 – noiembrie 2010, suma de 4.318 CHF cu titlu de comision de administrare pentru intervalul decembrie 2010 – octombrie 2014, precum și să plătească dobândă legală aferentă acestor sume de la data încasării fiecărei rate și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.
În motivare, a arătat în esență că banca nu suportă niciun risc, având în vedere că este beneficiara unei garanții reale imobiliare, că i s-a cesionat polița de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce formează obiectul ipotecii, suma asigurată fiind cel puțin egală cu valoarea evaluată a imobilului. Clauzele nu au fost negociate de părți, fiind standardizate și se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Terminologia folosită în cuprinsul clauzei privind comisionul de risc nu este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale contractelor.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri.
Fiind legal încunoștințată, pârâta V. România SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. A invocat și excepția prescripției extinctive, pe care instanța a respins-o.
Motivele de fond ale întâmpinării nu vor mai fi redate având în vedere soluția de respingere a cererii de chemare în judecată, care profită pârâtei.
A fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator de la dosar, reține următoarele:
A)Stabilirea cadrului contractual
Având în vedere că la dosar a fost depusă atât convenția de credit nr._/17.10.2008, cât și actul adițional nr. 3/06.12.2010, însușit de reclamant prin semnătură, instanța va analiza temeinicia cererii reclamantului prin raportare la conținutul convenției de credit nr._/17.10.2008, astfel cum a fost modificat prin actul adițional menționat.
B)Dispoziții legale aplicabile cauzei.
- art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
A fost avută în vedere forma textului de lege de la data încheierii convenției de credit nr._/17.10.2008.
Toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște atât din posibilitatea ce-i este oferită de bancă de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție prin raportare la puterea economică a băncii. Existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.
Faptul că banca furnizează produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare, pe care o bancă le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice ale fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei bănci nu este în mod absolut uniformă.
Așadar, lipsa negocierii este inerentă conceptului juridic de consumator de servicii financiare, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și finanțatorul bancă, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de bancă, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.
A)Caracterul neabuziv al art. 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/17.10.2008.
- art. 5 lit. a din Condițiile speciale, prevede „dreptul băncii de a percepe un comision de risc de 0,22%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență, pe toată perioada de derulare a convenției de credit”.
- art. 5 lit. a din Condițiile speciale, astfel cum a fost modificat prin actul adițional prevede dreptul băncii de a percepe un comision de administrare de 0,12%, aplicabil la soldul creditului, datorat și plătibil lunar, pe toată durata creditului, la data scadentă stabilită la pct. 6 din condițiile speciale ale convenției, pentru administrarea de către bancă a creditului din perspectiva riscurilor asumate de către aceasta prin punerea sumei principale la dispoziția împrumutatului, în termenii și condițiile prevăzute în Convenție. Comisionul de risc (i) vizează administrarea riscului de credit (implicat de situații precum: comportamentul contractual al împrumutatului/codebitorilor/garanților pe toată durata convenției; modul de îndeplinire de către împrumutat/codebitori/garanți, întocmai și la timp, pe toată durata convenției, a tuturor obligațiilor asumate în baza acesteia; riscul de urmărire și degradare/uzură a bunurilor aduse în garanție, în orice moment pe toată durata convenției; riscul neîncasării valorii asigurate, stabilită prin polița de asigurare, în caz de producere a unui eveniment asigurat) și a riscului de piață (implicat de situații precum: variația condițiilor de piață privitoare la valoarea bunurilor aduse în garanție și la valorificarea acestora în orice moment pe toată durata convenției, dacă va fi cazul; variații ale condițiilor pieței valutare) și (ii) este calculat lunar, luând în calcul un număr de 30 zile raportat la un an de 360 zile, utilizând următoarea formulă: (soldul creditului x comisionul de risc x 12 x 30)/360.
Conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Totodată, potrivit art. 7 pct. 4 din O.U.G. nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este definit ca fiind - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale, iar conform art. 7 pct. 6 din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz.
Nu în ultimul rând, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010, în scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator. Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile; costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri; alte costuri privind operațiunile de plată.
De altfel, chiar și condițiile generale ale convenției de credit definesc „costul total al creditului la consumator” ca fiind „toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli”.
În speță, comisionul de risc/administrare este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.
Comisionul de risc/administrare este determinat matematic în expresie procentuală (0,22%, respectiv 0,12%, aplicabil la soldul creditului, plătibil lunar) și determinabil aritmetic în sumă fixă, astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision.
Așadar, cum clauza contractuală privind comisionul de risc/administrare este exprimată din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit bancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar bancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.
În privința cuantumului concret al comisionului de risc, în speță 0,22%, respectiv 0,12%, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2008, când costul general al creditului bancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerat nici în ce-l privește pe reclamant, din moment ce acesta a continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile Secțiunii 6 din Condițiile Generale ale convenției îi confereau dreptul de a efectua rambursarea integrală a creditului contractat.
Or, dacă reclamantul ar fi apreciat că plata comisionului de risc devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
La momentul încheierii contractului, reclamantul a avut posibilitatea de a cunoaște cuantumul concret al comisionului de risc/administrare, precum și costul total al creditului. Beneficiind de mai multe oferte existente pe piață, reclamantul a ales-o pe cea pusă la dispoziție de V. R. SA, considerând-o, la momentul respectiv, corespunzătoare intereselor sale. Or, în condițiile în care reclamantul a fost pe deplin informat la momentul contractării creditului cu privire la sumele pe care urma să le achite cu titlu de dobândă anuală efectivă, nu se mai poate susține în prezent că unele sume sunt nejustificate. Dacă s-ar admite o astfel de susținere, ar însemna că i se permite unei persoane să conteste prețul unui serviciu prestat pentru simplul motiv că profesionistul nu a justificat un cuantum atât de ridicat. Or, sub rezerva caracterului clar și inteligibil al clauzelor privind prețul, acestea nu pot fi cenzurate în temeiul legislației privind protecția consumatorului. Cu titlu de exemplu, un consumator nu ar putea invoca faptul că prețul practicat de un comerciant nu este justificat în raport de natura și calitatea serviciului prestat, o astfel de excludere fiind expres prevăzută atât de legislația internă (art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000), cât și de cea a Uniunii Europene (art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE).
Pentru toate aceste considerente, va respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de chemare în judecată, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – obligația de a face privind pe reclamantul H. V. D., domiciliat în jud. Ilfov, oraș M., . și cu domiciliul ales la Cabinet de Avocat B. M., în mun. București, .. 5, ., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. România S.A., cu sediul în mun. București, ., ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17.02.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/24.02.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1845/2015. Judecătoria... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2167/2015. Judecătoria... → |
|---|
