Curatelă. Hotărâre din 27-08-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-08-2015 în dosarul nr. 8410/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37

Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_

operator de date cu caracter personal nr. 2891

prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8410

Ședința publică din data de 27.08.2015

Instanța constituită din:

Președinte: G. V.

Grefier: A. N. C.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a fost reprezentat de procuror A. V..

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect ,,curatelă” și privind pe reclamantul N. V. G. V., în contradictoriu cu pârâta N. V. E..

Dezbaterile în fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 20.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integranta din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 27.08.2015.

După ce a deliberat în secret în Camera de Consiliu, conform art. 395 NCPC, instanța a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

I. PROCEDURA

A. Cererea de punere sub interdicție

1. La data de 28.05.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr. de dosar_, acțiunea formulată de reclamantul N. V. G. V., în contradictoriu cu pârâta N. V.-E., prin care reclamantul a solicitat instanței de judecată instituirea curatelei cu privire la pârâtă și numirea sa în calitate de curator, pentru efectuarea următoarelor acte și fapte juridice în numele pârâtei N. V.-E.: reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților, încasare pensie, ridicare divindende de la SIF Muntenia, ridicare contravaloare arendă.

2. În motivarea cererii, reclamantul a învederat instanței de judecată faptul că soția sa a suferit un AVC, fiind anchilozată la pat. A precizat reclamantul că pârâta este capabilă, dar nu se poate deplasa.

3. Cererea nu a fost întemeiată în drept.

4. În dovedirea cererii reclamantul au solicitat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

5. În susținerea cererii, petentul a anexat cererii înscrisuri doveditoare, respectiv copii CI, adeverințe medicale reclamant și pârâtă, certificat de căsătorie.

B. Probe

6. În prezenta cauză a fost administrată proba cu înscrisurile de la dosar.

7. Instanța a dispus emiterea unor adrese către Primăria Sector 2 București și IGPR pentru comunicarea certificatului de cazier judiciar al reclamantului și pentru realizarea unei anchete sociale la domiciliul acestuia.

II. ÎN FAPT

8. În urma analizării înscrisurilor de la dosar, instanța reține următoarea situație de fapt:

9. Pârâta N. V.-E. a suferit un accident vascular, nefiind deplasabilă. Din referatul de anchetă socială întocmit în cauză rezultă că din cauza bolii pârâta este imobilizată la pat și nu se poate îngriji și administra singură.

III. ÎN D.

A. Reglementări incidente

10. Instanța va avea în vedere în cauza de față prev. art Potrivit art. 178 alin. (1) lit. a NCC, potrivit cărora se poate institui curatela “dacă, din cauza bătrâneții, a bolii sau a unei infirmități fizice, o persoană, deși capabilă, nu poate, personal, să își administreze bunurile sau să își apere interesele în condiții corespunzătoare și, din motive temeinice, nu își poate numi un reprezentant sau un administrator”.

B. Soluția adoptată de instanță

11. Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține că cererea de instituire a curatelei și a numirii reclamantului în calitate de curator este întemeiată, pentru următoarele considerente:

12. Din actele medicale depuse la dosar, raportul de anchetă socială efectuat în cauză de către compartimentele de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Sectorului 2 București, actele medicale de la dosar, rezultă că pârâta suferă afecțiuni medicale grave, nu se poate îngriji singură și nu își poate administra singură bunurile și veniturile bănești, fiind dependentă de ajutorul altei persoane, reclamantul fiind soțul pârâtei și cel care se îngrijește de aceasta.

13. În conformitate cu dispozițiile art. 182 alin. (2) Cod civil, curatela se poate institui doar cu consimțământul persoanei reprezentate, însă, în cazul în care acest consimțământ nu poate fi dat, legea (art. 182 alin. 2 teza finală Cod civil) a prevăzut posibilitatea de a se institui curatela „… în afară de cazurile în care consimțământul nu poate fi dat”, conferind astfel instanței dreptul de a constata cazurile în care consimțământul persoanei reprezentate nu poate fi dat. Raportat la concluziile raportului de anchetă socială, precum și la actele medicale de la dosar, solicitările reclamantului, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile necesare în vederea instituirii curatelei asupra pârâtei deoarece aceasta, din cauza stării sale de sănătate, nu este în măsură să-și administreze bunurile, să-și apere interesele și nici să-și numească un reprezentant.

14. Prin urmare, instanța constată că este necesar a se institui măsura de ocrotire a curatelei față de pârâtă, urmând a fi numit curator reclamantul, aceasta îndeplinind condițiile prevăzute de art. 180 alin.(1) NCC, fiind o persoană cu deplină capacitate de exercițiu și în măsură să îndeplinească sarcina, existând și acordul acestuia în acest sens, exprimat prin cererea de chemare în judecată, precum și în fața instanței.

15. Reținându-se și faptul că instituirea curatelei este o măsură de ocrotire cu caracter temporar și special, determinat de starea persoanei ocrotite, legea a instituit, prin art. 183 Cod civil, regula cu valoare de principiu, că în cazul curatelei se aplică regulile de la mandat, astfel că instanța de tutelă poate stabili limitele mandatului.

16. Ținând cont de susținerile reclamantului, prin raportare la dispozițiile art. 183 NCC, instanța va institui curatela pentru următoarele acte și fapte juridice ce se vor efectua de reclamant în numele pârâtei, respectiv reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților, încasare pensie, ridicare dividende de la SIF Muntenia, ridicare contravaloare arendă.

17. Pentru cele ce preced, instanța apreciază cererea formulată de reclamant ca fiind întemeiată, urmând a o admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

JUDECĂTORIA

HOTĂRĂȘTE:

1.Admite cererea formulată de reclamantul N. V. G. V., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 2, pentru luarea unei măsuri de ocrotire față de pârâta N. V.-E., CNP_, cu domiciliul în București, ., sector 2 și, în consecință:

2.În temeiul art. 178 alin. (1) lit. a) NCC instituie curatela pentru pârâta N. V. E..

3.În temeiul art. 182 NCC numește în calitate de curator al persoanei ocrotite N. V. E., pe reclamantul N. V. G. V., curatela astfel instituită fiind supusă regulilor de la mandat.

4.Curatela se instituie, conform dispozițiilor art. 183 NCC, pentru următoarele acte și fapte juridice ce se vor efectua în numele pârâtei N. V.-E.: reprezentarea intereselor persoanei ocrotite în fața autorităților, încasare pensie, ridicare dividende de la SIF Muntenia, ridicare contravaloare arendă.

5. Executorie.

6. Prezenta hotărâre se va afișa la sediul instanței și la primăria de la domiciliul pârâtei, conform art. 182 alin. (3) NCC.

7. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

8. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.

9. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.08.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. V. A. N. C.

Red./Tehn. G.V./C.A.N.6 ex. imprimate la data de 04.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Curatelă. Hotărâre din 27-08-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI