Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 12/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 12

Ședința publică din data de 05.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE S. E. M.

GREFIER: A. M. V.

Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect dizolvarea persoană juridică privind pe reclamantul A. V. în contradictoriu cu pârâta Asociația Profesională PROLEX România.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.

Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 21.06.2013 sub nr._, reclamantul A. V. a chemat-o în judecată pe pârâta Asociația Profesională Prolex România, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună dizolvarea Asociației Profesionale PROLEX România, în temeiul art. 55 alin. 1 lit. b) și lit. c) din OG nr. 26/2000.

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 05.05.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina reclamantului, întrucât aceasta nu a de a depus la dosarul cauzei cererile de chemare în judecată formulate în toate dosare soluționate sau în curs de soluționare purtate între părți + în cazul dosarelor soluționate, copie de pe hotărârile pronunțate + în cazul dosarelor suspendare, copie de pe încheierea de suspendare, neindicând dacă mai există pe rolul vreunei instanțe un alt dosar având ca obiect dizolvarea PROLEX.

În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constată și din oficiu.

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Constată perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul A. V., cu sediul în București, Șoseaua M. B. nr. 3, ., etaj 2, apartament 87, sector 2, în contradictoriu cu pârâta Asociația Profesională PROLEX România, cu sediul în București, .. 19, ..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la JS2.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.01.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

M. E. SerenaVasile A. M.

Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./07.04.2015/4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Dizolvare persoana juridică. Sentința nr. 12/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI