Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 05-01-2015 în dosarul nr. 17/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 17
Ședința publică din data de 05.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE S. E. M.
GREFIER: A. M. V.
Pe rol se află judecarea cauzei având ca obiect încuviințarea executării silite – perimare formulate de petentul B. Ș. și Tetu, la cererea creditoarei . Funding II BV și împotriva debitoarei A. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire al procedurii de citare.
Instanța invocă, din oficiu, excepția perimării cererii de chemare în judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 27.02.2014 sub nr._, petentul B. Ș. și Tetu a solicitat, la cererea creditoarei . Funding II BV și împotriva debitoarei A. D., încuviințarea executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 704CUI_/31.01.2008.
Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 05.05.2014, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 1 C.proc.civ., având în vedere că desfășurarea normală a procesului a fost împiedicată din vina petentului, întrucât aceasta nu a depus extras de Carte Funciară din care să rezulte că imobilul este proprietatea exclusivă a debitorului.
În conformitate cu dispozițiile art. 416 alin. 1 C.proc.civ., orice cerere de chemare în judecată (…) se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit dispozițiilor art. 420 alin. 1 C.proc.civ., perimarea se poate constată și din oficiu.
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză civilă a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din vina părților, nemaiîndeplinindu-se niciun act de procedură în vederea judecării pricinii, instanța, în baza art. 416 și urm. C.proc.civ., urmează a constata perimarea de drept a acțiunii de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția perimării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Constată perimarea de drept a cererii de chemare în judecată formulate de petentul B. Ș. și Tetu, cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 224, ., etaj 1, ., la cererea creditoarei . Funding II BV, cu sediul ales la S.C.A. E., E. și Asociații în București, .. 19, parter, . și împotriva debitoarei A. D., cu domiciliul în București, ., sector 5.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, care se depune la JS2.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.01.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
M. E. SerenaVasile A. M.
Red.S.M./Th.red.A.V. și S.M./04.02.2015/5 ex.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 24/2015. Judecătoria... | Încuviinţare executare silită. Sentința nr. 16/2015.... → |
|---|








