Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Încheierea nr. 10/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 12164/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ

ÎNCHEIERE

ȘEDINȚA DIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA 10.11..2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE: P. A.-A.

GREFIER: I. V.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca evacuare, formulată de N. M. C. și N. H. R. în contradictoriu cu pârâții B. E. și B. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 06.11.2015, prin serviciul registratură al instanței, reclamanții au depus la dosar note de ședință, iar la data de 10.11.2015, înainte de începerea ședinței de judecată, pârâții au depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere reconvențională, după care,

Instanța constată că la acest termen de judecată pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională.

Instanța admite excepția tardivității și respinge întâmpinarea ca tardivă, constatând că aceasta a fost depusă peste termenul legal, deși procedura de citare a fost legal efectuată, conform art. 1.037 din C. proc. civ.

Instanța invocă din oficiu excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și a cererii precizatoare depuse de reclamanți.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar, respingând celelalte probe solicitate ca neconcludente.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepțiile invocate și pe fond.

INSTANȚA,

Având nevoie de timp pentru a delibera, urmează a amâna pronunțarea la data de 11.11.2015, soluția urmând a fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

DISPUNE:

Amână pronunțarea la 11.11..2015

Soluția se va pune la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

P. A.-A. I. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare art. 1033 CPC ş.u.. Încheierea nr. 10/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI