Evacuare. Hotărâre din 09-10-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-10-2015 în dosarul nr. 10273/2015
Dosar număr_
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI - SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr._
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. D. B.
GREFIER: A. D. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect evacuare, privind pe reclamanta S.C. A. S.A. și pe pârâta M. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile. Cauza a fost lăsată la o nouă strigare, la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, precum și faptul că la data de 07.09.2015 reclamanta a depus o cerere de renunțarea la judecata cauzei.
Instanța constată că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._, creditoarea Nexus Electronics S.R.L. a chemat în judecată pe reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta M. N., solicitând să se dispună evacuarea acesteia din imobilul situat în București, Sector 2, ., pentru lipsa de titlu, cu cheltuieli de judecată.
La data de 07.09.2015 a fost depusă la dosar cererea reclamantei de renunțare la judecata cauzei.
Instanța constată faptul că, prin cererea depusă la dosar la data de 07.09.2015, reclamanta a solicitat instanței să ia act de renunțarea la judecata cauzei.
Instanța constată că, potrivit art. 246 alin. 1 C.proc.civ., petenții pot să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă.
Instanța, având în vedere cererea reclamantei de renunțare la judecată, depusă la dosar la data de 07.09.2015, constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 246 C.p.civ., astfel încât urmează să ia act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.A. la judecata cauzei.
.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.A., cu sediul în sector 2, București, ., la judecata cauzei promovate în contradictoriu cu pârâta M. N., cu domiciliul în sector 2, București, ..
Cu recurs în termen de 15 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.10.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
Red./ ADB / Th.red. MU/ 25.11.2015
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI → |
|---|








