Obligaţie de a face. Sentința nr. 4302/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4302/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 4302/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4302
Ședința publică de la 20.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei de față, având ca obiect clauze abuzive, pretenții, obligația de a face, privind pe reclamantul CĂPRICERU V. O. în contradictoriu cu pârâta B. SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul reclamantului, cu împuternicirea avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța pune în discuție excepția prescripției, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. Susține că astfel de cauze nu sunt supuse prescripției.
Instanța respinge excepția prescripției. Astfel, dreptul la acțiunea în restituirea sumelor încasate nu se naște înainte de eventuala declarare a nulității clauzelor în discuție. Pe de altă parte, normele de protecție a consumatorului sunt de ordine publică, astfel că acțiunea în constatarea caracterului abuziv este imprescriptibilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de discutat, acordă cuvântul pentru propunerea probatoriului cauzei.
Apărătorul reclamantei solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate. În cadrul probei cu înscrisuri solicită efectuarea unei adrese către pârâtă pentru a înainta graficul de rambursare complet din care să rezulte plata efectivă a debitului principal, comisioanelor percepute, dobânda etc. Arată că aceste înscrisuri urmează să-și găsească utilitatea și în efectuarea expertizei contabile.
Cât privește expertiza tehnică de specialitate, arată că aceasta urmează să determine cuantumul comisionului de administrare și rambursare.
Instanța, în baza art. 258 C.pr.civ., încuviințează proba cu înscrisuri, cele depuse la dosarul cauzei, solicitată de reclamant. Respinge ca nefiind utile emiterea de adresă și proba cu expertiză, calculele, în caz de admitere a cererii de chemare în judecată, putând fi efectuate și în faza de executare, de bunăvoie sau silită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a cererii de chemare în judecată pentru motivele invocate în scris, respectiv să se constate că în cadrul contractului de credit au fost inserate clauze abuzive referitoare la dobânzi, comision de acordarea creditului, comision de administrare și rambursare anticipată. Solicită amânarea pronunțării pentru formularea de concluzii scrise. Cheltuielile de judecată urmează să fie solicitate pe cale separată.
Instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare. Arată că nu va amâna pronunțarea.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 18.12.2014, reclamantul a solicitat să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit nr. 706CSF_/2007 încheiat cu pârâta: art. 4.1, 4.2, 4.3, 4.5, 46., 5.1, 5.3, 5.7.
De asemenea, a solicitat să se dispună stabilizarea cursului CHF – leu la nivelul momentului semnării contractului și să se dispună denominarea în monedă națională a plăților.
A solicitat și restituirea sumelor plătite cu titlu de comision de acordare, comision de administrare și a celor corespunzătoare altor comisioane.
În motivare, a arătat că a încheiat cu pârâta un contract de credit și că acesta cuprinde clauze abuzive.
Astfel, clauza privind ajustarea dobânzii este abuzivă pentru că nu prevede un motiv întemeiat la intervenirea căruia banca poate modifica dobânda.
Referitor la comisionul de administrare, a arătat că el reprezintă o dobândă mascată. De asemenea, că el este calculat la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia.
Referitor la denominare, a invocat hotărârea pronunțată în cauza Kasler de CJUE.
De asemenea, a arătat că riscul valutar este doar în sarcina sa, ceea ce determină un dezechilibru semnificativ, precum și faptul că banca nu l-a informat cu privire la posibila hipervalorizare a CHF.
A invocat și teoria impreviziunii ca motiv care să determine denominarea.
Totodată, a invocat art. 2 din Regulamentul BNR nr. 4/2005.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OG nr. 21/1992, OUG nr. 50/2010.
A anexat înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare. A invocat excepția prescripției, iar pe fond a solicitat respingerea cererii.
Cu privire la comisionul de acordare, a arătat că acesta reprezintă contraprestația pentru verificările anterioare încheierii contractului, făcute pentru a se constata îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.
Referitor la clauza privind posibilitatea de modificare a dobânzii, a arătat că aceasta nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
A invocat și inadmisibilitatea analizării acestor clauze din perspectiva caracterului abuziv, având în vedere dispozițiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
Referitor la cererea de denominare, a arătat că restituirea în aceeași monedă cu cea de acordare a creditului este în concordanță cu principiul nominalismului monetar, consacrat de Codul civil.
În drept, a invocat Legea nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010.
A anexat înscrisuri.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând probele administrate, instanța reține:
Între părți, s-a încheiat contractul de credit de consum nr. 706CSF_/09.22.2007.
Pârâta a acordat reclamantului un credit în sumă de 2400 CHF.
În art. 4.1 alin. 1 se arată că creditul se acordă cu o dobândă de 7,95% pe an valabilă în primele 90 de zile de la data acordării și că la încetarea acestei perioade, se va aplica dobânda variabilă pentru credite de nevoi personale în lei în vigoare în acel moment.
La art. 4.1 alin. 2 s-a prevăzut că reclamantul se obligă să plătească comision de acordare credit de 2,5% din valoarea creditului și comision de administrare lunară a creditului de 0,4% aplicat la valoarea soldului creditului.
La art. 4.3, primul alineat, s-a prevăzut că pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile și/sau comisioanele bancare.
În următoarele alineate, se arată care sunt pașii consecutivi eventualelor astfel de modificări.
În art. 4.6, se prevede cum se calculează D. și că aceasta este de 17,02%.
În art. 5.1 din contract se prevede obligația reclamantului de plată a ratelor și, de asemenea, se arată modul de calcul al acestora.
În art. 5.3 se prevede o valoare de 5% a comisionului de rambursare anticipată.
În art. 5.7 se prevede posibilitatea băncii de a declara scadența anticipată a creditului în cazul în care se înregistrează restanțe mai mari de 90 de zile.
La soluționarea cauzei, vom avea în vedere, în primul rând, dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, ele urmând a fi citate, dacă și în momentele în care va cazul.
De asemenea, vom avea în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Directiva nu are efect direct în litigiile dintre particulari, însă norma internă de transpunere trebuie interpretată în lumina textului și a finalității normei europene, în acest mod instanța judecătorească, autoritate a statului, contribuind la atingerea rezultatelor prevăzute de directivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-106/89, Marleasing, par. 8).
Referitor la caracterul negociat sau nenegociat al clauzelor în discuție, reținem:
Potrivit art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Prevederile contractuale criticate nu au fost negociate de părți.
Astfel, nu reprezintă negociere nici posibilitatea de a alege între ofertele mai multor bănci, nici posibilitatea de a alege între mai multe variante de contracte oferite de aceeași bancă.
Posibilitatea de a alege moneda creditului, perioada de rambursare sau suma totală împrumutată reprezintă doar adaptarea specifică a unor contracte de adeziune la caracteristicile concrete ale unui client și nu negociere.
Prin negociere se înțelege ocazia oferită destinatarului de a influența efectiv natura și/sau conținutul clauzelor.
Pârâta nu a făcut însă dovada modificării vreunei clauze din inițiativa destinatarului ofertei, respectiv a faptului că acesta din urmă a avut și alte opțiuni decât cea de a adera în integralitate la clauzele prestabilite sau de a le refuza tot în integralitate.
În concluzie, reținem inexistența acestui impediment pentru analizarea acțiunii din perspectiva normelor de protecție a consumatorului.
Reținem, în continuare, că, potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În legătură cu art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, corespondent al articolului din legea internă citat anterior, CJUE a arătat că, întrucât el prevede o excepție de la mecanismul de control pe fond al clauzelor abuzive care este prevăzut în cadrul sistemului de protecție a consumatorilor, dispoziției respective trebuie să i se dea o interpretare restrictivă (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 42).
De asemenea, a arătat că cerința privind transparența clauzelor contractuale nu poate fi redusă numai la caracterul inteligibil al acestora pe plan formal și gramatical și că prezintă o importanță esențială pentru respectarea acestei cerințe dacă în contract se indică în mod transparent motivul și particularitățile clauzei în discuție, astfel încât consumatorul să poată să prevadă, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește (CJUE, hotărârea pronunțată în cauza C-26/13, A. Kasler, par. 71 și 73).
Fără îndoială, comisioanele fac parte din prețul contractului, rămânând să analizăm dacă respectivele clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Instanța consideră că prevederile art. 4.1 alin. 2 sunt clare, că sunt prevăzute motivele perceperii comisioanelor și că împrumutatul, consultând contractul și graficul de rambursare, putea să prevadă cu ușurință consecințele economice care se produc în ceea ce îl privește. De altfel, reclamantul nu a avut nici o dificultate în a calcula și suma lunară datorată și suma totală.
În aceste condiții, o analiză a caracterului abuziv al clauzei nu poate fi făcută.
Ca motivare subsidiară, arătăm că, și dacă am considera că respectivele dispoziții nu sunt redactate suficient de clar, analiza pe fond a clauzelor ar conduce la concluzia inexistenței caracterului abuziv al acestora.
Potrivit art. 1 alin. 3 din Legea nr. 193/2000, se interzice profesioniștilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Vorbim în cauză despre un contract de adeziune, astfel că această condiție este îndeplinită.
Nu este, însă, îndeplinită condiția existenței unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, creat contrar cerințelor bunei-credințe.
Condiția existenței unui dezechilibru semnificativ nu poate fi considerată îndeplinită prin simplul fapt că împrumutatul are de plată o sumă, mai mică sau mai mare, în temeiul acelei clauze.
Dezechilibrul trebuie să fie mai mult unul juridic, iar în cauză instanța consideră că nu ne aflăm într-o astfel de situație.
Astfel, perceperea comisioanelor de acordare credit și de administrare este permisă de legislația în vigoare.
Pe de altă parte, există și contraprestații specifice, anume analizarea inițială a situației clientului, respectiv monitorizarea de către bancă a utilizării și rambursării creditului, precum și a îndeplinirii altor obligații ale împrumutatului. Oricum, contraprestația băncii trebuie privită global, iar aceasta constă, evident, în acordarea sumei de bani cu titlu de împrumut.
În sfârșit, cuantumul comisioanelor nu reprezintă un element care să poată fi analizat, așa cum s-a arătat anterior.
Nu se poate invoca nici reaua-credință a pârâtei, atât timp, așa cum am arătat, astfel de comisioane erau permise de legislația în vigoare.
Prin urmare, este neîntemeiată solicitarea de constatare a caracterului abuziv și a nulității absolute cu privire la clauzele referitoare la comisionul de acordare și la comisionul de administrare lunară.
Referitor la posibilitatea băncii de modificare a dobânzii și a comisioanelor, reținem că art. 4.3 din contract pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă băncii dreptul de a modifica dobânda și comisioanele, fără ca noile valori să fie negociate cu clientul, acesta trebuind doar a fi înștiințat. Conform art. 1 lit. a din anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii în mod unilateral nu este abuzivă, cu condiția ca acest lucru să se facă în baza unui motiv întemeiat, prevăzut și în contract și, totodată, cu condiția informării grabnice a clientului, care să aibă, de asemenea, libertatea de a rezilia imediat contractul.
Instanța constată că pârâta nu a prevăzut în contract nici un motiv. Prin „motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de mărire dobânzii sau a comisioanelor, chiar s-a produs. Așa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel și o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Pârâta nu a inserat în contract nici un criteriu, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu se poate verifica dacă modificarea este justificată sau nu. Un motiv pe care o persoană sau o instituție bancară îl apreciază ca fiind semnificativ poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativ.
Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiția „motivului întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii cuantumului dobânzii sau al comisioanelor, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de față, astfel că, indiferent de alte considerații, clauza analizată este abuzivă.
Cu privire la efectele constatării caracterului abuziv și nulității absolute a art. 4.3 din contract, reținem că dobânda urmează a fi, în lipsa unui eventual act adițional încheiat de părți, aceea prevăzută în art. 4.1, adică 7,95% pe an.
Referitor la comisionul de rambursare anticipată, reținem că OUG nr. 50/2010, în art. 67 și 68, aplicabile și contractelor aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a acestui act normativ, interzice perceperea unui astfel de comision pentru creditele cu dobândă variabilă.
Prin urmare, se constată nulitatea absolută a clauzei în discuție.
Referitor la solicitările de stabilizare a cursului la valoarea de la data acordării contractului și de convertire a împrumutului în lei, reținem:
În cauză, ne aflăm în situația unui împrumut în CHF, reclamantul primind o sumă în această valută și fiind obligat să o restituie în aceeași valută. Contractul de credit conține un element de risc valutar, însă aceasta nu îl transformă automat într-un contract abuziv. Dimpotrivă, semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), ca și noul cod civil (art. 2164), consacră, în materia împrumutului, regula nominalismului, potrivit căreia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația acesteia.
Prin urmare, regula nominalismului este tradițională în legislație. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea regulii nominalismului, consacrată de lege. De altfel, și CJUE s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv clauzele care reflectă dispoziții legale. Astfel, în hotărârea Barclays Bank, Curtea a stabilit că Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora.
Reținem și că hotărârea CJUE din cauza A. Kasler se referă la o altă situație.
Relevantă este, în acest sens, analiza avocatului general Nils Wahl, care, în concluziile sale, la pct. 1 și 2, arată că:
Prezenta cauză se înscrie în contextul ofertei de contracte de credit de consum încheiate în monede străine. Recurgerea la acest tip de contracte, care constituie o practică relativ curentă în anumite state membre ale Uniunii Europene și care, prima facie, poate fi considerată atractivă de împrumutați datorită ratei dobânzii, inferioară celei aplicate în general, s‑a dovedit problematică, în urma crizei financiare internaționale de la sfârșitul anilor 2000, pentru numeroși particulari din cauza deprecierii puternice a anumitor monede în raport cu moneda străină vizată (în special francul elvețian). Acești particulari au fost obligați să ramburseze sume lunare, exprimate în moneda națională, considerabil mai mari decât cele pe care ar fi trebuit să le achite dacă ar fi fost calculate pe baza ratei de schimb istorice, aplicabilă la momentul deblocării împrumutului. Inconvenientele observate au fost atât de mari încât, prin ricoșeu, sectorul bancar al anumitor state membre a fost considerabil afectat de acestea.
Cu toate acestea, întrebările adresate în speță de Kúria (Ungaria) nu se referă în mod direct la compatibilitatea acestei practici cu dreptul Uniunii și nici la problema dacă dispozițiile contractelor de credit de consum, numai pentru că sunt încheiate în altă monedă decât moneda națională, pot sau trebuie să fie declarate abuzive, ci la aspectul dacă și în ce măsură clauzele contractuale care determină cursul aplicabil acordării și, respectiv, rambursării împrumutului sunt printre acelea exceptate, în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, de la aprecierea eventualului lor caracter abuziv întrucât, în primul rând, se raportează la obiectul și/sau la raportul calitate/preț al serviciilor sau al bunurilor furnizate și, în al doilea rând, sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Rezultă, deci, că CJUE nu a analizat problema în discuție.
Referitor la prevederile Regulamentului BNR nr. 4/2005 privind regimul valutar, se constată că, într-adevăr, art. 3 alin. 1 consacră regula plăților în monedă națională între rezidenți, însă alin. 3 al aceluiași articol permite realizarea de „operațiuni (...) și în valută, numai pe baza acordului de voință al părților”. Astfel, odată încheiata convenția de credit prin care s-a acordat un împrumut un valută și s-a convenit achitarea ratelor în aceeași monedă, reclamanții nu mai pot invoca regulile care guvernează regimul valutar și de la care a înțeles să excepteze contractul pe care l-a încheiat cu banca.
În legătură cu teoria impreviziunii, amintită de reclamant, reținem că dispozițiile noului Cod civil nu sunt aplicabile contractului în discuție.
Jurisprudența a acceptat, ocazional, și sub imperiul vechiului Cod civil, aplicarea teoriei impreviziunii, spre exemplu într-o cauză în care cursul de schimb al francului belgian se mărise, în urma primului război mondial, de șapte ori.
În cauza de față, suntem totuși departe de o astfel de depreciere a monedei naționale.
Față de considerentele de mai sus, constatăm caracterul neîntemeiat al acestor solicitări ale reclamantului.
Referitor la clauzele 4.5, 4.6 și 5.1, reținem că ele nu sunt de natură a avea caracter abuziv în nici o situație, pentru că nu fac decât să definească sau să prevadă modul de calcul al obligațiilor reclamantului.
Referitor la clauza 5.7, care prevede posibilitatea declarării scadenței anticipate, reținem că reclamantul nu a motivat în nici un fel de ce consideră că ar avea caracter abuziv. Neidentificând nici vreun motiv ce ar putea fi avut în vedere din oficiu, instanța va respinge această solicitare.
Cererea de restituire a sumelor plătite cu titlu de comisioane va fi respinsă ca o consecință a respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor care le instituie.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamantul CĂPRICERU V. O. (CNP_), cu domiciliul ales la C.. Av. P. M. Agatador, în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâta B. SA (J_, CUI_/1992), cu sediul în București, .. 6A, sector 2.
Constată caracterul abuziv și declară nulitatea absolută a clauzelor din art. 4.1 alin. 1 teza a II-a, din art. 4.3 și din art. 5.3 din contractul de credit nr. 706CSF_/09.11.2007 încheiat de părți.
Respinge, în rest, cererea.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
4 ex. – 24.04.15
| ← Pretenţii. Sentința nr. 4299/2015. Judecătoria SECTORUL 2... | Validare poprire. Sentința nr. 4226/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
