Obligaţie de a face. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI - Sentințe și decizii civile / 2015

Sentința nr. 20/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 20-10-2015 în dosarul nr. 10708/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr._

Ședința publică din data de 20.10.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: M. C.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive, pretenții, obligație de a face privind pe reclamanții B. M. RICHARD și B. N. în contradictoriu cu pârâta ..

La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine au răspuns reclamanții reprezentați prin avocat I. L. cu delegație de substituire ce se depune în ședință publică la dosar și pârâta reprezentată prin avocat G. B. M. cu delegație de substituire ce se depune în ședință publică la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Prin Sentința civilă nr.129 pronunțată la data de 08.05.2015, în dosarul nr._ (1838/2015) de către Curtea de Apel București, s-a soluționat conflictul de competență și s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

În ședință publică, pârâta prin avocat depune la dosarul cauzei un set de înscrisuri, reprezentând soluția V. pentru diminuarea datoriei totale aferentă creditului, filele 8-23, un exemplar comunicând și părții adverse prin avocat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Avocatul părților reclamante solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Avocatul părții pârâte solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța încuviințează părților, în temeiul dispozițiilor art.258 c.pr.civ., proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocatul părților reclamante solicită admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, constatarea abuzivă a clauzei de risc valutar, de înghețare a cursului de schimb CHF/RON la valoarea de la momentul semnării contractului, denominarea în monedă națională, cu restituirea tuturor sumelor percepute în baza acestei clauze.

Apreciază că nu a fost răsturnată prezumția de nenegociere a convenției de credit și implicit a clauzei contractuale a cărei nulitate solicită a se constata. Simpla prezentare la momentul semnării convenției de credit a ofertei băncii nu echivalează cu îndeplinirea acestei obligații de a asigura reclamanților posibilitatea efectivă, reală de a negocia.

În atare condiții, din punctul acestora de vedere, contractul este unul dezechilibrat, riscul contractual a fost plasat exclusiv în sarcina reclamanților. De altfel, în acel moment al contractării, reclamanții au fost direcționați în sensul contractării în această monedă. Moneda a fost prezentată de o manieră favorabilă, respectiv nu comportă riscuri.

Consideră că din punctul acestora de vedere, prezintă relevanță și moneda în care a fost acordat efectiv creditul, pentru că reclamanții nu au primit CHF la data contractării. În cauza de față au primit creditul în euro. Precizează că schimbul în acel moment s-a făcut în moneda euro. Mecanismul de restituire a prețurilor s-a făcut în sens invers, cu leu cumpăr CHF și restitui ratele. Arată că în atare condiții, apreciază că trebuie avută în vedere moneda în care a fost acordat creditul.

Învederează că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Avocatul părții pârâte solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, pe cale separată.

Arată că în primul rând reclamanții nu au dovedit faptul că ar fi încheiat un alt tip de credit decât cel menționat în contractul de credit. Moneda de creditare a fost solicitată în mod expres de către reclamanți, nu a fost impusă de bancă. Precizează că s-a solicitat în mod expres CHF, întrucât reclamanții au dorit să ia o sumă mai mare de bani. Este la libera alegere a reclamanților ce fac cu sumele de bani, că le transformă în lei, euro, că le păstrează în cont, acest aspect nu poate să arate că banca este de rea credință și că ar fi dat în mod obligatoriu altă monedă decât moneda de creditare. Moneda de creditare a fost CHF. Moneda de creditare a fost solicitată de reclamanți. Moneda de creditare este prevăzută în mod expres în contract. În mod expres, în contract este prevăzut în Secțiunea 1 și acest risc valutar - definiție. Arată că prin acea definiție s-a pus în mod expres în vedere reclamanților, că moneda de creditare nu are un curs liniar, nu va avea pe toată perioada de derulare a contractului aceeași valoare raportat la moneda națională.

Din acest punct de vedere și având în vedere și dispozițiile art.1578 c.civ., în vigoare la momentul încheierii contractului, care prevăd în mod expres același lucru, că împrumutatul restituie soldurile primite în moneda de creditare, învederează că același lucru s-a întâmplat și în această speță. Reclamanții au restituit în moneda de creditare, nu s-a mărit în mod nejustificat prețul și față de acest aspect solicită respingerea întregii acțiunii.

Mai învederează că moneda de creditare reprezintă parte a prețului contractului.

Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, la data de 14.10.2014, sub dosarul nr._ reclamanții B. M. RICHARD și B. N. în contradictoriu cu pârâta ., a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate caracterului abuziv al clauzei de risc valutar inserata in contractul de credit si eliminarea acesteia, art. 4.2 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/15.10.2008; restituirea tuturor sumelor percepute in baza clauzelor contractuale nule si abuzive, sau fara temei legal; stabilizarea (inghetarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; denominarea in moneda naționala a plaților, in virtutea principiului din regulamentul valutar conform caruia prețul mărfurilor sau al serviciilor intre rezidenți se plătește in moneda naționala; obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata, conform art. 453 NCPC.

În fapt, în motivarea cererii reclamanții, au arătat că între părți a fost încheiată convenția de credit nr._/15.10.2008, suma împrumutată fiind de 98,500 CHF, perioada de rambursare a acesteia fiind de 300 luni.

A arătat nu au fost negociate direct cu consumatorul clauzele contractuale ci au fost preformulate de banca in condițiile generale de creditare practicate de aceasta, ceea ce atrage incidența prevederilor Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre consumatori cu comercianți.

Având in vedere pozițiile de inegalitate de pe care acționează părțile si in vederea asigurării unei angajări in deplina cunoștința de cauza a consumatorului in contractele de credit, este instituita in sarcina operatorului economic - banca, care are o poziție dominanta in raport cu consumatorul, obligația informării in mod complet, corect si precis a celui din urma cu privire la aspectele esențiale ale produsului/serviciului oferit (art. 18 din OG 21/1992) si implicit cu privire la implicațiile indatorarii si la riscurile reprezentate de volatilitatatea cursului valutar astfel cum reiese din OG 50/2010. De asemenea, conform art. 57 „In cazul serviciilor financiare, operatorii economici sunt obligați sa ofere consumatorilor informații complete, corecte si precise asupra drepturilor si obligațiilor ce le revin". Aceste obligații legale instituite in sarcina operatorilor economici, cu precădere a operatorilor economici din domeniul financiar-bancar sunt menite sa protejeze interesele consumatorilor care sunt expuși riscului ridicat de prejudiciere a drepturilor si intereselor legitime prin contractarea unor servicii/ produse in lipsa unei informări reale cu privire la acestea, si, pe cale de consecința, evitarea unor astfel de situații.

Cu privire la condiția echilibrului contractual, au arătat ca noțiunea de „dezechilibru semnificativ", asa cum este prevăzut in Legea 193/2000, este consacrat si de doctrina, care a si definit contractul semnificativ dezechilibrat ca fiind contractul care si-a pierdut utilitatea sociala si personala.

In plus piața financiara evoluează diferit in funcție de indicele la care se raportează, precum si ca, pe de alta parte, cuvântul „semnificativ „ caracterizând amplitudinea schimbării intervenit, nu conferă un criteriu determinant in mod obiectiv, nefiind de natura sa acorde posibilitatea unui observator independent de a aprecia asupra incidenței situației vizate .Astfel ca motivul apariției unor schimbări semnificative pe piața monetara nu este obiectiv determinat sau determinabil, astfel incat se poate susține ca prevederea contractuala analizata menționează dreptul exclusiv si discreționar al băncii de a modifica rata dobânzii, fara stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator in deplina cunoștința de cauza .

Plata ratelor aferente Contractul de Credit si-a pierdut utilitatea sociala prin faptul ca a devenit extrem de împovărător din punct de vedere financiar, obligandu-i de multe ori sa trăiască la un nivel de subzistenta, si este pe cale sa-si piardă si utilitatea personala prin prisma faptului ca nemaifiind capabili sa achite ratele lunare, o sa piardă atat posesia cat si proprietatea bunului.

Interesele părtilor trebuie conciliate, astfel ca pentru a exista un echilibru contractual prestațiile pârtilor trebuie sa fie proporționale si coerente.

Echilibrul contractual este o cerința a obligațiilor contractuale implicite de buna credința si echitate (art. 970 alin.1 si alin.2) si al exercițiului util si rezonabil al dreptului (care isi găsește contrariul in abuzul de drept sau, mai larg, in abuzul de putere economica).

Părțile au in solidar obligația de a prezerva utilitatea contractului pentru fiecare dintre ele, iar in acest scop ele sunt datoare sa asigure realizarea conținutului contractului si, la nevoie, supraviețuirea acestuia.

La momentul incheierii contractului, solidarismul contractual legitimează cerința construirii raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestațiilor reciproce, corectând dezechilibrul contractual originar (leziunea sau clauzele abuzive in contractele cu consumatorii). In perioada executării contractului, solidarismul contractual fundamentează datoriile de cooperare si de coerenta ale pârtilor, vizind fie executarea contractului, fie terminarea sa. Solidarismul contractul este menit a prezerva si salva contractul, oferind soluții in acest scop atit in cazul dificultăților in executarea contractului, cit si in cazul ne-executarii contractului (impreviziune, eroare, abuz de putere). Solidarismul contractual se opune doar aparent individualismului. De fapt, s-ar putea spune ca solidarismul contractual este un alt fel de individualism, ridicat de la nivelul pârtii, la nivelul parteneriatului pe care il creează contractul intre parti, adică un individualism bazat nu pe voința individuala a pârtilor, ci pe interesele pârtilor contractuale, pentru realizarea căruia părțile sunt solidar obligate. Așadar, nu este vorba de un individualism bazat pe libertatea absoluta de a contracta, pe interesul uneia dintre parti sau pe arbitrariul acesteia, ci de un individualism bazat pe utilitatea contractului pentru parti.

Legislația referitoare la clauzele abuzive este o aplicație a solidarismului contractual; clauzele abuzive sunt o fațeta specifica legislației protecției consumatorului a leziunii, care este un dezechilibru contractual orginar: (i) conform art. 6 din Legea 193/2000, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator (intervenția in contracte a legiuitorului: legea are efect de levier pentru consumator); (ii) art. 4, art. 14 din Legea 193/2000: clauzele abuzive sunt nule, administrația sau sistemul judiciar avind atribuția de a constata, chiar si din oficiu, aceasta nulitate (intervenția judecătorului in contracte: judecătorul este competent nu numai sa constatate nulitatea clauzelor, ci si sa le inlocuiasca cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerinței echilibrului contractual si utilității pentru parti a contractului; revizuire/reconstruirea contractului;

Consumatorul este inca de la momentul semnării contractului . inegalitara, construita pe temeiul unei forte economice a comerciantului disproporționat de mare in raport cu consumatorul care, la data incheierii contractului are o libertate redusa de a contracta sau, in orice caz, o voința alterata de imperativul psihologic sau economic al incheierii contractului; Comerciantul isi impune voința printr-un contract de adeziune, ne¬negociabil; deci art. 969 Cciv nu isi găsește aplicarea in toate consecințele sale, mai ales ca el trebuie corectat prin raportare la art. 5 Cciv (prin convențiile particularilor nu se poate deroga de la ordinea publica si bunele moravuri; este evident ca aceste doua elemente limitează libertatea de a contracta si circumscriu efectele contractului in spațiu si timp, in funcție de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnării contractului sau ulterior, in cursul executării lor).

La momentul încheierii contractului de credit in cauza, raportat la circumstanțele economice de la acel moment precum si la capacitatea reclamanților de intelegere a clauzelor contractuale si a implicațiilor acestora pe termen lung, contractarea unui credit in CHF se prefigura a fi cea mai avantajoasa alternativa la un credit in lei sau in euro, acest aspect constituind motivul determinant in vederea perfectării contratului.

Astfel, reclamanții au arătat că s-au obligat sa returneze creditul contractat la termenele si in cuantumul stipulate in contract, având ca premiza cursul valutar al CHF de la aceea data (1,7-2,2) însa pe parcursul derulării contractului acesta s-a dublat cu consecințe grave asupra capacității subsemnaților de a ne indeplini obligațiile contractuale, determinând astfel o imposibilitate fortuita de executare.

Creșterea accelerata a valorii CHF fata de moneda naționala cu implicații negative directe asupra costurilor împrumutului ce se răsfrâng asupra ratelor precum si a comisioanelor de schimb valutar, din leu in euro si din euro in CHF au determinat o schimbare a condițiilor contractuale avute in vedere la data contractării creditului si, in consecința, incumba in sarcina lor obligații vădit disproporționate fata de cele in considerarea cărora și-au exprimat voința de a se angaja juridic.

Clauza de risc valutar este o clauza abuziva, intrucat, raportat la momentul incheierii contractului si la circumstanțele acestuia, precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului fara a-i acorda posibilitatea influențării naturii acesteia, determina un dezechilibru major intre drepturile si obligațiilor asumate de către parti, riscul valutar fiind suportat exclusiv de către consumator cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiilor contractuale.

Caracterul abuziv al acestei clauze rezida in faptul ca obliga consumatorul sa se supună unor condiții contractuale despre care nu a avut posibilitatea reala sa ia cunoștința la data semnării contractului.

Or, având in vedere obligația de transparenta contractuala instituita in sarcina operatorilor economici care se circumscrie exigentelor de informare si protecție inerente dreptului consumatorului in scopul garantării dreptului consumatorului de a intelege prevederile si efectele pe termen lung ale contractului pe care il incheie, fiecare beneficiar al unui credit in valuta trebuie sa cunoască riscurile pe care si le asuma la contractarea unui asemenea produs.

Omisiunea băncilor de a informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen previzibil pentru experții financiari ce activează in cadrul acestora, dat fiind faptul ca CHF este o moneda instabila iar la momentul incheierii contractului aceasta era la un minim istoric, creșterea valorii fata de moneda naționala fiind inevitabila, constituie o incalcare a obligației de consiliere, sever sancționat in dreptul european si național intrucat este de natura sa angajeze din punct de vedere juridic un consumator plecând de la o imagine deformata a intinderii drepturilor si obligațiilor asumate.

In aprecierea echilibrului / dezechilibrului contractual trebuie sa se aiba in vedere criteriul echivalentei prestațiilor fapt ce presupune existenta unei proportionalitati intre drepturile si obligațiile asumate de către parti, or, clauza de risc valutar ce cade in sarcina exclusiva a consumatorului denaturează raportul juridic obligational prin ingreunarea excesiva a situației consumatorului si conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproportionat.

De asemenea, in considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie luat in calcul si aptitudinea acesteiea de a indeparta conținutul contractului in favoarea celui care a impus clauza, riscul valutar materializandu-se in obținerea de către banca a unui castig injust in detrimentul consumatorului, contrar principiului echității si bunei-credinte, principii ce trebuie sa guverneze relațiile contractuale.

Stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, curs care sa fie valabil pe toata perioada derulării contractului; curs RON/CHF: 2,433 comunicat de BNR valabil pentru 15.10.2008.

Având in vedere dezechilibrul contractual produs ca urmare a clauzei de risc valutar, in detrimentul consumatorului, determinând onerozitatea excesiva a executării obligației de către reclamanți, consideră ca se impune restabilirea prestațiilor inerente contractului asumat prin inghetarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestațiilor asumate de parti care sa corespunda manifestării de voința in sensul angajării in acest raport juridic.

Contractul de credit se supune regulilor generale prevăzute de Codul Civil cu privire la obligații,din acest fapt decurgând anumite consecințe asupra regimului juridic aplicabil.Astfel, contractul de credit, fiind un contract comutativ caracterizat prin faptul ca intinderea drepturilor si obligațiilor pârtilor la momentul incheierii contractului este determinata sau determinabila astfel incat părțile se angajează din punt de vedere juridic tocmai in considerarea efectelor contractului pentru care si-au manifestat acordul, exclude expunerea uneia dintre parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si oferirea celeilalte parti a unei șanse de castig. Plecând de la aceasta caracteristica inerenta contractului de credit, stipularea unei clauze de risc valutar este contrara dispozițiilor legale intrucat, in lipsa unui acord expres al pârtilor prin care sa-si asume posibilitatea unui castig sau a unei pierderi, contractul nu poate fi considerat aleatoriu cu consecința strămutării asupra subsemnatei a riscului generat de hipervalorizarea CHF.

Hiper-valorizarea CHF constituie un eveniment imprevizibil, viitor si incert raportat la puterea de intelegere a consumatorului, intrucat acesta nu are cunoștințe de specialitate in domeniul financiar bancar care sa-l permită anticiparea unei creșteri accelerate a cursului de schimb si, in consecința, asumarea in cunoștința de cauza a riscului valutar.Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind Codul Consumului, contractele de credit pentru consum precum si toate celelalte condiții aplicabile contractului trebuie sa conțină clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretări echivoce ale acestora si pentru intelegerea cărora sa nu fie necesare cunoștințe de specialitate.

Norma BNR nr. 17/2003 prevede obligația băncii de a administra riscul in sensul diminuării lui prin organizarea adecvata a activității de creditare. Astfel, aceasta prevedere exclude asumarea riscului operațiunii de creditare de către consumator iar o măsura in acest sens o constituie inghetarea cursului de schimb valutar la momentul incheierii contractului, măsura ce corespunde cerințelor echității si bunei-credinte.

Având in vedere prevederile art. 969 C.Civ conform cărora părțile trebuie sa acționeze cu buna-credinta atat la negocierea si incheierea contractului, cat si pe tot timpul executării sale, neputand inlatura sau limita aceasta obligație, distribuția intre parti a pierderilor si beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valori CHF fata de moneda naționala, apară ca o soluție justa si echitabila ce materializează aplicarea acestui principiu.

Intrucat s-au schimbat imprejurarile avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului si, pe cale de consecința, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele pe care părțile au inteles sa le stabilească, consideram ca se impune revizuirea efectelor contractului in temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . cod civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativa a soluțiilor conturate in practica.

In susținerea revizuirii efectelor contractului prin stabilizarea cursului de schimb valutar si denominarea plații, au invederat faptul ca părțile s-au obligat in condițiile economice existente la data incheierii contractului cand CHF avea o valoare moderata fata de moneda naționala asa incat, ca urmare a schimbării acestor condiții, este necesar ca si contractul sa fie adaptat la noile imprejurari economice. De asemenea, intrucat schimbarea condițiilor economice a fost imprevizibila, neavand cunoștințe de specialitate in domeniul financiar-bancar care sa le permită anticiparea unei devalorizări vădite a leului fata de CHF, revizuirea efectelor contractului corespunde acordului de voința al părtilor intrucat hiper-valorizarea CHF deturnează contractul de la scopul in vederea căruia a fost incheiat si executarea acestuia in contextul actual nu mai corespunde voinței concordante a pârtilor.

Denominarea in moneda naționala a plaților conform regulamentului valutar care prevede obligativitatea efectuării plaților, intre rezidenți ce fac obiectul comerțului cu bunuri si servicii in moneda naționala.

Conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar "Plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2".

Achitarea ratelor lunare in temeiul unui contract de credit nu este prevăzuta in anexa nr. 2 a Regulamentului valutar astfel incat se impune ca executarea obligațiilor decurgând din acest contract sa se faca in moneda naționala.

De asemenea, efectuarea plaților in valuta implica suportarea unor costuri suplimentare in sarcina consumatorului constând in comisioanele de schimb valutar din leu in euro si din euro in CHF cu consecința impovararii consumatorului, determinând o onerozitate excesiva fata de obligația asumata, fapt contrar principiului echității si bunei credințe care trebuie sa guverneze executarea contractului.

În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori; OG nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor republicata; OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, cu modificările si completările ulterioare; OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; Legii nr. 288/2010 pentru aprobarea OG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori; Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților in relația cu consumatorii si armonizarea reglementarilor cu legislația europeana privind protecția consumatorilor; art. 15 din Constituția României, art. 194 si urm Noul Cod de Procedura Civila

La dosar, reclamanții au anexat un set de înscrisuri, în dovedire, filele 13-39.

Cererea a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art.29 din OUG nr.80/2013.

La data de 25.11.2014 reclamanții au comunicat la dosar, o cerere precizatoare, prin care au învederat că renunță la capătul de cerere privind restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, sau fără temei legal, având în vedere obiectul principal al cererii de chemare în judecată, care se referă la stabilizarea cursului de schimb CHF și denominarea în moneda națională a plăților.

La data de 19.01.2015, pârâta a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, iar pe cale de excepție, a invocat excepția necompetenței materiale a instanței.

În motivarea întâmpinării, pârâta a arătat că la data incheierii contractului reclamanții au avut previziunea expresa si clara a posibilității existentei riscului valutar, reclamanții fiind cei care au solicitat creditul si moneda de acordare a acestuia.

Termenul de valuta este definit in Secțiunea 1 din conditiile generale ca fiind "moneda altui stat, moneda unei uniuni monetare a unor state."

In secțiunea 2 - Utilizarea creditului - din condițiile generale se indica in mod expres la pct.2.4 "Pentru creditele acordate in valuta, împrumutatul autorizează Banca sa efectueze schimbul valutar pentru sumele trase, daca este cazul, in scopul efectuării plaților conforme cu destinația creditului;... Eventualele diferente de curs valutar sunt si vor fi suportate de împrumutat."

Sumele ce trebuiau achitate de reclamanți către parata, conform art.6 din condițiile speciale ale convențiilor de credit, au fost restituite in moneda in care s-a acordat creditul si anume CHF.

In privința acestei monede reclamanții nu pot susține ca parata obține un castig injust in detrimentul consumatorului, in speța de fata acest prejudiciu neexistand din punct de vedere obiectiv.

Astfel, reclamanții achita către parata sumele prevăzute in graficul de rambursare.

Parata nu a perceput alte sume de la reclamanți decât cele cunoscute de reclamanți de la momentul semnării convenției de credit.

Sumele acestea se regăsesc in mod expres in graficul de rambursare atașat convenției de credit.

Valoarea reala a sumelor plătite de reclamanți este regăsita in valoarea in CHF plătită de reclamanți.

Mai mult decât atat, reclamanții pot fi incadrati in categoria consumatorilor medii astfel cum este definita in art.2 lit.m din Legea nr.363/2007 - consumatorul mediu -consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, tinand seama de factorii sociali, culturali.

In plus, in art.2.3 din condițiile generale ale convenției de credit se indica in mod expres faptul ca "suma principala se va trage in moneda creditului."

Creditul a fost stabilit ca acordabil si platibil in moneda CHF, iar cursul de schimb este influențat atat pozitiv cat si negativ de o multitudine de factori, in special factori de piața, dar si de politica generala.

Piața de tranzacționare a monedelor, numita FOREX, este una din cele mai mari din lume. In fiecare zi sunt tranzactionate, potrivit unor estimări, monede in valoare de circa 2.000 miliarde de dolari.

Pe aceasta piața se formează valoarea zilnica a monedelor. Cu cat cererea pentru o moneda este mai mare, cu atat aceasta se apreciază mai mult. Mai simplu, cand cererea este mai mare decât cantitatea disponibila, acest lucru duce întotdeauna la creșterea prețului unui bun sau serviciu. Privind lucrurile invers, o moneda se depreciaza (lucru care se intampla cu leul in ultima vreme) atunci cand oferta de pe piața este mai mica decât cantitatea disponibila.

In concluzie este evident ca moneda elvețiană s-a apreciat atat fata de euro cat si fata de dolarul american, diferentele de raport fiind determinate de puterea economiilor acestor monede.

In ceea ce privește noțiunea de "obiect principal al contractului", considera ca normele contractuale referitoare la moneda contractuala si la restituirea prețului contractului in acea moneda intră în sfera obiectului principal al contractului fiind esențiale pentru incheierea contractului.

In cazul în care creditul a fost acordat în CHF, clauzele privind moneda de acordare a creditului, respectiv de plată, și cele privind rambursarea creditului în CHF, sunt esențiale si țin de obiectul principal al contractului, în sensul art. 4 din Directivă.

Dobânzile și comisioanele, precum și moneda în care creditul a fost acordat, respectiv va fi rambursat sunt elemente care țin de costul creditului, deci, firesc este ca și clauzele referitoare la acestea să fie calificate ca esențiale în raport cu obiectul principal al contractului.

Dacă sunt îndeplinite aceste două condiții, respectiv clauza în discuție intră in sfera obiectului principal al contractului și este redactată clar și inteligibil, atunci nu mai este susceptibilă de examinare din perspectiva celorlalte criterii prevăzute de Directivă și lege (cerința de a fi contrară bunei-credințe și de a crea un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului).

A invocat pârâta dispozițiile art. 1578 din Codul civil din 1864 care consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia.

Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută consideră că nu poate fi reținută nicio clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar CEJ s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu si dispozițiile legale. Astfel, prin Hotărârea CEJ din 30 aprilie 2014, pronunțată în procedura C 280/1, Barclays Bank contra S. Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reținut că: "Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și principiile dreptului Uniunii referitoare la protecția consumatorilor și la echilibrul contractual, trebuie interpretate în sensul că sunt excluse din domeniul lor de aplicare acte cu putere de lege și norme administrative ale unui stat membru, precum cele în discuție în litigiul principal, în lipsa unei clauze contractuale de modificare a conținutului sau a domeniului de aplicare al acestora."

Solicitarea reclamanților de a se fixa un anumit curs, nu este întemeiata si nu are nicio legătura cu dispozițiile contractuale.

In cuprinsul contractului de credit semnat de reclamanți cu parata nu se regăsește nicăieri aceasta posibilitate de fixare a unui anumit curs.

Mai mult decât atat, reclamanții nu pot impune paratei, printr-un act unilateral de voința, o modificare esențiala a convenției de credit in privința marjei de profit a băncii.

Pretenția reclamanților de fixare a cursului francului elvețian la cel de la data acordării creditului este total neîntemeiata in condițiile in care fluctuația cursului valutar a monedelor este de notorietate si părțile contractuale nu au pornit de la premisa existentei unui curs valutar nemodificabil pe toata durata de creditare. .

A menționat faptul ca parata nu are nicio influenta asupra stabilirii cursului valutar de schimb al francului elvețian, aceasta nefacand altceva decât sa dea curs unor clauze contractuale agreate de clienți si pe care aceștia si le-au asumat in mod conștient si responsabil.

Susținerile reclamanților sunt neîntemeiate intrucat ei pleacă de la premisa ca parata obține un castig injust prin clauza de risc valutar.

Clauzele conținute de convenția de credit in privința obligațiilor de plata asumate de ambele parti sunt clar si inteligibil exprimate.

Cuantumul sumei împrumutate cat si moneda in care aceasta a fost imprumutata au fost aspecte ce au ținut de libera apreciere a reclamanților din dosar.

Solicitarea de acordare a unui credit in moneda străina - CHF- a venit in mod exclusiv din partea reclamanților.

In contul reclamanților a fost virata suma imprumutata in moneda de creditare - CHF.

Obligația asumata in mod conștient de reclamanți, a fost aceea de a restitui imprumutul, in transe lunare ale monedei de creditare, pe parcursul a 300 de luni.

In toata aceasta perioada, reclamanții au achitat sumele in moneda de creditare, fara a plați sume suplimentare.

Raportarea reclamanților la un anumit curs valutar, existent la momentul semnării contractului nu poate fi primita, fiind o solicitare nelegala si netemeinica.

Faptul ca reclamanții se raportează la cursul CHF- leu din momentul fiecărei plați, nu are incidența in cauza, atâta timp cat sumele in moneda de creditare returnate către parata respecta prevederile contractuale si graficul de rambursare.

Parata a inregistrat creditul in moneda străina CHF, a constituit rezerve legale in moneda străina CHF, iar obligația colaterala a imprumutatilor este de a achita prețul imprumutului in moneda in care l-au obținut - CHF.

Împrejurările avute in vedere de parti la momentul incheierii contractului nu s-au schimbat in niciun fel, contrar susținerilor reclamanților.

Efectele actului juridic, convenția de credit, sunt exact cele prevăzute in mod expres a momentul semnării convenției de credit, nefiind modificate in vreun fel, in detrimentul reclamanților, in mod unilateral de către parata.

Obligațiile asumate de parti sunt, si in acest moment, aceleași obligații ca in momentul semnării convenției de credit.

Indicarea condițiilor economice de la momentul incheierii contractului drept temei pentru admiterea cererii reclamanților nu reprezintă un motiv legal si întemeiat care sa susțină poziția reclamanților.

Schimbarea condițiilor economice si invocarea necunoașterii domeniului financiar bancar de către reclamanți, nu conduc la revizuirea efectelor contractului, având in vedere ca nu s-a schimbat nimc in relațiile contractuale in detrimentul reclamanților.

In ceea ce privește solicitarea reclamanților de a denomina in moneda naționala, a solicitat respingerea acesteia ca neintemeiata .

In primul rand, in ceea ce privește noțiunea de "obiect principal al contractului", consideră pârâta ca normele contractuale referitoare la moneda contractuala si la restituirea prețului contractului in acea moneda intră în sfera obiectului principal al contractului fiind esențiale pentru incheierea contractului.

Pentru a aprecia în ce măsură o clauză referitoare la prețul contractului este clară si inteligibilă și, deci, iese a priori din sfera evaluării naturii abuzive a clauzei, în raport cu cele trei criterii menționate, instanța trebuie să se raporteze nu doar la redactarea gramaticală a clauzei, ci interesează înțelegerea fundamentului ei economic de către un consumator mediu avizat, dar și de către consumatorul individual care invocă pretinsul caracter abuziv al clauzei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. l alin.5, art. 16 si art.44 din Constituția României, art. 2 lit. m din Legea nr 363/2007, cauzele Langguth(29 iunie 1995 C-456/93) Springenheide (16 iulie 1998 - C 210/1996) și Darbo (4 aprilie 2000 - C 465/98), Directiva 87/102/CE si Directiva 2008/48/CE., art.3 alin. l lit. g din Normele B.N.R. nr.17/18.12.2003, art.126 al. l din OUG nr.99/2006, art. l, art.4 alin.5 lit. b si art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000, lit. b din Anexa legii nr. 193/2000.

Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Între părți a fost încheiat contractul de credit nr._/15.10.2008, clauza a cărei nulitate absolută se solicită fiind cea prevăzută la art. 4.2 din condițiile generale.

Având în vedere că încheierea contractului de credit a avut loc anterior datei de 1 octombrie 2011 (data la care Codul civil din 2009 a intrat în vigoare), raporturile juridice dintre părți sunt guvernate de Codul civil din 1864 (art.6 alin.(2) din Codul civil din 2009 și art.3 și art.102 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil din 2009 ).

Raporturile contractuale stabilite între părți și deduse judecății intră sub incidența Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, reclamanta având calitatea de consumator în sensul art.2 alin.(1) din actul normativ, respectiv de persoană fizică parte la un contract încheiat în afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, iar pârâta având calitatea de comerciant în sensul art.2 alin.(2) din actul normativ, respectiv de persoană juridică parte la un contract încheiat în cadrul unei activități comerciale autorizate.

La analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va avea în vedere Legea nr.193/2000 în forma republicată în Monitorul Oficial nr.1014/20.12.2006, potrivit principiului tempus regit actum (actul juridic, respectiv condițiile de validitate ale acestuia și cauzele de nulitate, sunt supuse legii în vigoare la momentul încheierii convenției).

Instanța nu va reține apărarea pârâtei în sensul că prevederile contractuale contestate nu pot face obiectul analizei caracterului abuziv în raport de disp. art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Astfel, dispozițiile legale menționate prevăd că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil .

Nici Legea 193/2000 și nici Directiva 93/2013 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, cu condiția exprimării în mod clar și inteligibil a acestora.

”În cauza Salvat Editores SA/Jose M. Sanchez Alcon Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesul colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.

Prin urmare acțiunea este admisibilă, urmând ca pe fond să se decidă asupra caracterului abuziv al clauzei a cărei nulitate se solicită.

Potrivit art.4 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr.193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”, ”o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Astfel cum art.4 alin.(3) din Lege stabilește, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

De asemenea, art.1 alin.(1) din Legea nr.193/2000 prevede că ”orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate”.

Potrivit art.4 alin.(2) din Directiva nr.93/13/CEE, ”aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.

Din textele legale anterior menționate reiese că o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întrunește trei condiții: 1) nu a fost negociată direct cu consumatorul; 2) creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe; 3) nu se referă la obiectul sau la prețul contractului, atunci când acestea sunt clar și inteligibil exprimate.

În cauză, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile revizuirii efectelor contractului de credit, sub forma aplicării, pe toată perioada contractuală, a cursului de schimb valabil la momentul semnării contractului, deoarece teoria impreviziunii nu poate fi acceptată decât în cazul intervenției unei împrejurări care nu putea fi în mod obiectiv anticipată, nu și în cazul în care un contractant nu a deținut cunoștințele de specialitate sau puterea de înțelegere necesare previzionării riscului; modificarea cursului de schimb nu apare ca fiind o împrejurare excepțională, care nu putea fi în mod rezonabil prevăzută.

În acest context instanța învederează pe de o parte, că reclamanții au susținut că, la momentul încheierii contractelor, nu au putut prevedea creșterea cursului de schimb, iar pe de altă parte au afirmat că băncile aveau obligația de informare, consultare și avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit, de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice), de nu utiliza practici comerciale înșelătoare, susținând totodată că hipervalorizarea francului elvețian era un „fenomen previzibil pentru experții financiari ai băncii”. Nu pot fi reținute astfel, împrejurările excepționale.

Obligatia bancii de informare a clientului la momentul acordarii creditului vizeaza conditiile de creditare, adica dobanzile, comisioanele ori garantiile puse in sarcina împrumutatului, posibilitatea deprecierii ori aprecierii unei monede straine neputand fi inclusa in aceasta obligatie.

În cauza C‑26/13 - Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că: articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că: termenii „obiectul principal al contractului” nu acoperă o clauză, cuprinsă într‑un contract de împrumut încheiat în monedă străină între un vânzător sau un furnizor și un consumator și care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuție în litigiul principal, în temeiul căreia pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată – ceea ce revine în sarcina instanței de trimitere să verifice având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului, precum și contextul său juridic și factual – că respectiva clauză stabilește o prestație esențială a acestui contract care, ca atare, îl caracterizează; o astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligație pecuniară a consumatorului de a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferența dintre cursul de schimb la vânzare și cursul de schimb la cumpărare ale monedei străine, nu poate fi considerată drept cuprinzând o „remunerație” al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestații efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru a se stabili dacă este abuzivă în temeiul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13.

Considerentele Curții nu pot fi aplicate mutatis mutandis și în prezenta cauză, deoarece diferența de curs valutar dintre data acordării împrumutului și data plății ratelor nu a fost impusă de pârâtă printr-o clauză, ci este independentă de voința băncii (deci nu se poate bune nici problema relei-credințe a pârâtei, nici problema obligației pârâtei de a diminua riscul, prin organizarea adecvată a activității de creditare sub aspectul informare asupra posibilității deprecierii ori aprecierii francului elvețian ); riscul valutar nu a fost transferat în întregime clienților, cursul de schimb putând, din motive exterioare pârâtei, să crească (determinând majorarea ratei de plată) sau să se micșoreze (determinând micșorarea ratei de plată), pentru perioade de timp / intervale de timp nedefinite.

În cazul contractelor de credit, își găsește pe deplin aplicare principiul nominalismului monetar, consacrat de art.1578 din vechiul C.civ. (în vigoare la data încheierii convențiilor de credit): obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract. Întâmplându-se o sporire sau o scădere a prețului monedelor, înainte de a sosi epoca plății, debitorul trebuie să restituie suma numerică împrumutată și nu este obligat sa restitui e această sumă decât în speciile aflătoare în curs în momentul plății. Aceste principii au fost reluate în art.2164 alin.(1) și alin.(2) din noul C.civ.

Potrivit art.3 alin.(1) din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, emis de B.N.R., plățile, încasările, transferurile și orice alte asemenea operațiuni între rezidenți, care fac obiectul comerțului cu bunuri și servicii, se realizează numai în moneda națională (leu), cu excepția operațiunilor prevăzute în anexa nr. 2 "Categorii de rezidenți care pot efectua operațiuni în valută", care se pot efectua și în valută.

Art.3 alin.3 din același Regulament permite părților să deroge de la regula anterior citată.

În consecință, instanța va reține netemeinicia cererii .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea precizată privind pe reclamanții B. M. RICHARD având CNP:_ și B. N. având CNP:_, ambii cu domiciliul în București, sector 3, .. 21, ., . domiciliul procesual ales la CA C. M. Vicentiu, in Sector 5, București, Calea Rahovei, nr. 266-268, corp 60, ., Electromagnetica Business Park în contradictoriu cu pârâta . cu sediul social în București, ., ., sector 2, înregistrată la ORC București sub nr. J_, Registrul Bancar nr. RB-PJR-048/10.04.2000, CUI_, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria sectorului 2.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.10.2015

PREȘEDINTE GREFIER

M. P. M. C.

Red./tehred./M.P./M.C./5ex./04.11.2015

← Pretenţii. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI		Pretenţii. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI →

Obligaţie de a face. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 20/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI