Obligaţie de a face. Sentința nr. 9613/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9613/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 9613/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ 9613
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA 29.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE: P. A.-A.
GREFIER: I. V.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile formulată de reclamantul T. F. L., în constradictoriu cu pârâta B. T. SA, având ca obiect acțiune în constatare, clause abusive, pretenții, obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta, prin consilier juridic, în baza împuternicirii depuse la dosarul cauzei la fila 572, lipsind reclamanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța acordă cuvântul cu privire la excepția netimbrării.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției netimbrării.
Instanța, respinge excepția netimbrării ca neîntmeiată, având în vedere art. 29 din OUG 80/2013, conform căruia sunt scutite de taxă de timbru acțiunile întemeiate pe dispozițiile privind protecția consumatorului.
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a judecătoriei.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită respingerea excepției, având în vedere că se supune cenzurii un contract de credit, putându-ne raporta la o sumă a creditului, capetele II și III de cerere sunt evaluabile în bani.
Instanța reține cauza în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale.
Prorogă discutarea excepțiilor inadmisibilității și lipsei de interes
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la 25.04.2015, sub nr._, reclamantul T. F. – L. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța în contradictoriu cu pârâta B. T. SA, instanța să dispună constatarea caracterului nul absolut și abuziv al clauzelor contractuale prev. la art. 2.4, teza a doua, art. 2.7, lit. a și b din contractul de credit nr. 950/14.05.2007, obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii pentru perioada cuprinsă între data încheierii contractului de credit și până în prezent, calculând dobânda în funcție de Libor și Marja băncii fixă de la data încheierii contractului de credit, 12,62%, obligarea pârâtei la recalcularea și perceperea dobânzii pe viitor în funcție de evoluția indicelui Libor la 3 luni și valoarea marjei fixe a băncii de la data încheierii contractului de credit, 12,62%, restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuzive, cu titlu de comision de administrare, comision de analiză și cu titlu de dobândă excedentară, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În probațiune, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29, alin. (1), lit. f) din C.proc.civ.
Pârâta, legal citată, a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În probațiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și interogatoriul reclamantului.
Cu privire la excepția necompetenței materiale, instanța reține următoarele:
Prin cererea introductivă, reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze din contractul de credit 950/14.05.2007 în valoarea de 20.300 RON, după cum urmează:
- art. 2.4, teza a II-a, „schimbarea nivelului dobânzii se poate face la inițiativa băncii ca efect al politicii acesteia în raport cu costul resursei și se va aplica la soldul creditului existent la data modificării dobânzii.”
- art. 2.7, lit. a) și b), „clientul va plăti băncii: a) comision de analiză de 379,44 RON, plătibil la data acordării creditului (…); b) comision de gestiune de 948,6 lei, plătibil la data acordării creditului (…).”
Pe lângă aceste clauze, reclamantul mai solicită și repunerea părților în situația anterioară.
Instanța constată că o astfel de cerere nu se află printre cele enumerate expres de art. 94, pct. 1, lit. a) – j) din C.proc.civ. ca fiind de competența judecătoriei. Prin urmare, în vederea determinării competenței materiale trebuie avut în vedere criteriul valoric.
Astfel, potrivit art. 101 din C.proc.civ., „(1) în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății. (2) Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept.”
Problema caracterului evaluabil sau neevaluabil în bani al cererilor în justiție a fost tranșată prin Decizia nr. 32/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un Recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că „în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.”
În considerentele Deciziei se arată că „dreptul subiectiv ce se cere a fi protejat în justiție "transferă" caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuși și, astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanțial, dedus judecății, intră un drept patrimonial, real sau de creanță. În consecință, ori de câte ori pe calea acțiunii în justiție se tinde a se proteja un drept patrimonial, evaluarea obiectului litigiului este posibilă și necesară.”
Cu toate acestea, concluzia care se desprinde din economia Deciziei menționate este că Înalta Curte a avut în vedere, în ceea ce privește acțiunile în ineficacitate, situația acțiunilor care privesc însăși obiectul actului juridic, nu și situația în care sunt atacate aspecte care țin de conținutul actului juridic.
În speță, instanța reține că reclamantul a atacat în nulitate tocmai aspecte ce țin de conținutul contractului de credit, respectiv posibilitatea băncii de a modifica unilateral cuantumul acesteia sau diferite comisioane datorate.
Deși este în afara oricărei discuții posibilitatea evaluării bănești a comisioanelor atacate, situația este diferită în ceea ce privește cealaltă clauză contractuală în litigiu.
Cu valoare de principiu, atât din dispozițiile legale precitate, cât și din Decizia în interesul legii menționată, se desprinde concluzia că, pentru a putea desemna o cerere ca evaluabilă în bani, este necesar ca valoarea obiectului acesteia să fie determinată sau determinabilă prin raportarea la un element pecuniar din conținutul raportului juridic dedus judecății, în caz contrar criteriul valoric nu se va aplica.
Acesta este motivul pentru care Înalta Curte concluzionează că sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, întrucât valoarea obiectului cererii poate fi determinată prin raportare la obiectul raportului juridic litigios.
Situația din prezenta cauză este însă diferită, având în vedere că aspectele atacate din conținutul contractului dedus judecății nu comportă elemente pecuniare, valoarea acestora nefiind nici determinată, dar nici determinabilă.
A extinde raționamentul Înaltei Curți din Decizia nr. 32/2008, pron. în interesul legii, ar însemna încălcarea principiului de interpretare conform căruia ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex (unde încetează rațiunea legii, acolo încetează și dispozițiile sale), întrucât nu este vorba de cazuri similare care să permită aplicarea prin analogie.
Pentru cele ce preced, instanța apreciază că petitul vizând clauza de la art. 2.4, teza a II-a din contractul de credit nr. 950/14.05.2007 este neevaluabil în bani.
Pentru cele ce preced, instanța apreciază că aparține tribunalului competența de soluționare a prezentei acțiuni, în temeiul art. 95, pct. 1 din C.proc.civ.
Pentru a hotărî astfel, instanța amintește că, potrivit art. 99, alin. (2) din C.proc.civ., „în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.”
Or, în speță, au fost formulate mai multe capete principale de cerere întemeiate pe același contract de credit, dintre care cel analizat mai sus este de competența tribunalului.
Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina cauza în favoarea Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale, invocată de instanță, din oficiu.
Declină cauza, având ca obiect clauze abuzive, formulată de reclamantul T. F. – L., cu domiciliul în București, ., nr. 4, ., în contradictoriu cu pârâta B. T. SA, cu sediul în Cluj – N., jud. Cluj, .. 8, spre competentă soluționare Tribunalului București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
P. A.-A. I. V.
| ← Înregistrare stare civilă. Sentința nr. 9619/2015.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 9818/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|
