Pensie întreţinere. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 23/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 23-10-2015 în dosarul nr. 10966/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr._

Ședința publică din data de 23.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. C.

GREFIER: F. B.

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanta M. O. – M. și pe pârâtul C. C. - C., având ca obiect „pensie întreținere”.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns personal ambele părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie a depus la dosar relațiile solicitate de instanță, iar pârâtul a depus la dosar cerere prin care a solicitat strigarea cauzei după ora 10,00, după care,

Instanța pune în discuția părților verificarea competenței potrivit art. 131 C.P.C.

Ambele părți arată că prezenta instanță este competentă să judece cauza.

Instanța, verificându-și competența în temeiul art. 131 C.P.C, art. 94 lit. a și art.114 C.P.C, se declară competentă a soluționa cauza din punct de vedere general, material și teritorial.

Instanța pune în discuția părților estimarea duratei procesului în conformitate cu dispozițiile art. 238 C.P.C.

Ambele părți apreciază că judecarea prezentei cauzei se poate efectua într-o lună sau mai puțin.

În temeiul art. 238 C.P.C. instanța estimează durata procesului la 30 de zile.

Instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriului.

Ambele părți solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

În temeiul art. 255 C.P.C raportat la art. 258 C., instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o admisibilă și putând duce la soluționarea cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat instanța în temeiul prev. de art. 392 C.P.C acordă cuvântul părților în dezbateri.

Reclamanta solicită admiterea acțiunii și pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul să plătească pensie de întreținere pentru minoră conform legii, fără cheltuieli de judecată.

Pârâtul arată că este de acord să plătească pensie de întreținere și solicită soluționarea cauzei în cel mai scurt timp.

Constatând probatoriul complet administrat instanța declară închise dezbaterile, conform art. 394 C.P.C și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 16.07.2015, sub nr._, reclamanta M. O. – M., în calitate de reprezentat legal al MINOREI C. S. - M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. C.- C. obligarea pârâtului la plata lunară a pensiei de întreținere pentru minora C. S. – M., precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că de la naștere și până în prezent minora s-a aflat în îngrijirea sa, iar pârâtul nu a avut domiciliu comun cu reclamanta. Aceasta a susținut că pârâtul este salariat al Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 530 și urm. C.C.

În dovedirea susținerilor formulate, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu interogatoriul pârâtului și a probei cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei în copie certificată pentru conformitate cu originalul următoarele: certificatul de naștere al minorei C. S. - M. (f.4), copia CI reclamantă (f.5).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei, în conformitate cu dispozițiile art. 15 lit. e) din O.U.G. nr.80/2013 (f.6).

La data de 26.08.2015 pârâtul a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii și stabilirea cuantumului pensiei de întreținere raportat la veniturile obținute. Pârâtul a arătat că locul de muncă actual este în cadrul Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, unde este încadrat pe postul de terapeut debutant.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 și urm. C.P.C.

La data de 09.09.2015 reclamanta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că de la nașterea minorei și până la momentul formulării cererii de chemare în judecată, contribuția pârâtului la cheltuielile de creștere ale minorei a fost una modică. Totodată, față de poziția exprimată de pârât prin întâmpinare, reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la proba cu interogatoriul pârâtului și solicită emiterea unei adrese la locul de muncă a acestuia.

La data de 01.10.2015 a fost depus la dosarul cauzei de către Institutul Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie răspunsul la adresa instanței din data de 10.09.2015.

Sub aspectul probatoriului instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din mențiunile actului de naștere nr. 1514/06.06.2014, înregistrat la Primăria Sectorului 5 București, în baza căruia a fost eliberat certificatul de naștere nr._, pârâtul C. C. C. este tatăl minorei C. S. M., născută la data de 06.06.2014.

Reclamanta și pârâtul nu au fost căsătoriți și nu au avut un domiciliu comun, minora aflându-se permanent în îngrijirea mamei.

În prezent, pârâtul este angajat al Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie și are un salariu net în cuantum de 745 lei.

În drept, potrivit art.499 alin.1 C.civ. ambii părinți sunt obligați în solidar să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educație și pregătirea sa profesională.

De asemenea, conform art.525 alin.1 C.civ., minorul care cere întreținere de la părinții săi se află în nevoie dacă nu se poate întreține din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri. Astfel, raportat la vârsta minorei, respectiv 1 an și 4 luni, nevoia acesteia de a i se presta întreținere este de necontestat.

Se mai rețin ca fiind incidente în cauză dispozițiile art.527 C.civ., potrivit cărora poate fi obligat la întreținere numai cel care are mijloacele pentru a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace, precum și dispozițiile art.529 alin.1 C.civ., conform cărora întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui care urmează a o plăti. Nu în ultimul rând, art.529 alin.2 C.civ. prevede că atunci când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil.

Instanța reține că s-a făcut dovada faptului că mama prestează întreținere în natură minorei, precum și că pârâtul realizează în prezent un venit lunar, fiind angajat al Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și Balneoclimatologie, având la acest moment un salariu net în cuantum de 745 lei. Totodată, instanța reține că pârâtul nu a făcut dovada că în prezent ar mai avea în întreținere și alte persoane.

Totuși, având în vedere prevederile art. 530 alin.3 C.Civ., interesul superior al minorei, precum și rolul pe care trebuie să-l aibă o hotărâre judecătorească în ceea ce privește tranșarea eficientă a chestiunilor deduse judecății, instanța nu va stabili un cuantum fix al obligației de întreținere, ci va dispune obligarea pârâtului la plata către minora cu titlu de pensie de întreținere a unei cote de ¼ din venitul lunar net obținut.

Totodată, potrivit art. 532 C.civ., pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, motiv pentru care instanța va dispune obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere începând cu data de 16.07.2015 și până la majoratul minorei.

Așadar, având în vedere cele expuse, starea de nevoie a copilului cât și mijloacele materiale ale pârâtului, în temeiul art. 531 C.civ., instanța va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în interesul minorei.

În consecință, în temeiul art. 499 C.Civ., art.525 C.Civ.,art. 527 C.civ., art.529 C.civ. și art. 531 C.Civ. și 532 C.civ., instanța va dispune obligarea pârâtului la plata unei pensiei de întreținere în favoarea minorei C. S. M. (ns. la 01.06.2014), în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obținut de către pârât, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16.07.2015 și în continuare până la majoratul minorei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamanta M. O. M., având C.N.P._, cu domiciliul în București, . nr.8, ., ., sector 2, în calitate de reprezentant legal al minorei C. S. M., având CNP_, în contradictoriu cu pârâtul C. C. C., având C.N.P._, cu domiciliul în Afumați, Pinului, nr. 32, J. Ilfov.

Obligă pârâtul la plata unei pensii de întreținere lunare în favoarea minorei C. S. M. (ns. la 01.06.2014), în cuantum de 1/4 din venitul lunar net obținut de către pârât, începând cu data introducerii acțiunii, respectiv 16.07.2015 și în continuare până la majoratul minorei.

Cu drept de a formula apel în 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.10.2015.

Președinte, Grefier,

A. C. F. B.

Red. A.C/Thred A.C/F B/4 ex/29.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Sentința nr. 23/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI