Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 13761/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 10.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. –O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petentul N. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul dosarului, stadiul procesual și modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar prin serviciul registratură de către petent a unei cereri de renunțare la judecată, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată închisă cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 04.08.2015, sub nr._, N. A. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/23.07.2015.
În motivare, petentul a arătat că în data de 23.07.2015 a fost sancționat pentru că, în timp ce se afla la volanul autoturisumului cu nr. de înmatriculare_ nu a acordat prioritate de trecere pietonilor.
Petentul a invocat, ca motiv de nelegalitate, lipsa semnăturii martorului asistent.
Cu privire la temeinicie, s-a arătat că procesul – verbal nu corespunde realității deoarece la acel moment nu existau pietoni angajați în traversarea străzii.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. O.G. nr. 2/2001, OUG 195/2002.
În susținere au fost depuse la dosar înscrisuri (f.4-8).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, conform art.19 din OUG 80/2013.
Prin întâmpinarea depusă la data de 13.10.2015 intimata DGPMB - Brigada de Poliție Rutieră a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că, la data de 23.07.2015, petenta a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe . direcția Piața Munci, iar în dreptul imobilului cu nr.179 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare pe trecerea de pietoni marcată și semnalizată corespunzător
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal contestat, s-a arătat ca acesta îndeplinește condițiile de forma prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute. Având in vedere ca este vorba de o contravenție constatată personal de agentul constatator, cele reținute în procesul-verbal sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt si împrejurările reținute corespund adevărului. Procesul-verbal de contravenție este un mijloc de probă ce conține constatările personale ale agentului constatator, situația de fapt ce a dus la încheierea sa, în mod analog unui proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
S-a arătat că procesul verbal de contravenție este un act administrativ de autoritate întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea si sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedura specială prevăzuta de lege, astfel că se bucură de prezumția de autenticitate si veridicitate. Susținerile petentului se rezumă doar la negarea situației de fapt reținute în procesul-verbal contestat și nu reflectă realitatea, având ca singur scop exonerarea de la plata amenzii contravenționale.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 16 și 17 din OG 2/2001, art. 135 lit.h din RAOUG din OUG 195/2002.
În susținere, s-au depus la dosar înscrisuri (f.23-33).
Analizând cererea de renunțare formulată de reclamant, instanța reține următoarele:
La data de 05.11.2015, s-a depus la dosar cerere de renunțare a petentului la judecată (f.38). Având în vedere că renunțarea a fost făcută personal de petent, prin cerere scrisă, în conformitate cu dispozițiile art.406 C.proc.civ, instanța urmează să ia act de aceasta prin dispozitiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Ia act de renunțarea la judecată formulată de petentul N. A., având CNP_, domiciliat în sector 4, București, M., nr. 6, ., . cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, cu sediul în sector 3, București, Logofăt U., nr. 9-15.
Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare. Recursul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2015.
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/14.01.2016
| ← Accesiune. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 07/2015. Judecătoria... → |
|---|








