Accesiune. Sentința nr. 09/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 09/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 13647/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
- SECȚIA CIVILĂ -
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 09.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. B. A.
GREFIER: V. N. E.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect uzucapiune – accesiune, formulată de reclamantul Olahut E. în contradictoriu cu pârâții I. D., A. P., C. P. și T. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul personal, lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, precum și faptul că la data de 08.12.2015 reclamantul a depus cerere de renunțare la judecată, după care,
Instanța procedează la legitimarea reclamantului în baza cărții de identitate, datele de identificare fiind înscrise în caietul grefierului de ședință.
În condițiile art. 131 alin. 1 C.proc.civ., prin raportare la valoarea obiectului cauzei, astfel cum a fost precizată de către reclamant, luând în considerare și limita impusă de legiuitor, respectiv art. 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ. și art. 95 pct. 1 C.proc.civ., instanța invocă din oficiu și pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București.
Reclamantul arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sector 2 București, excepția necompetenței materiale având prioritate față de cererea reclamantului de renunțare la judecată.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 05.03.2015 sub nr._, reclamantul Olahut E. a chemat în judecată pe pârâții I. D., A. P., C. P. și T. I. pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că a dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani și a joncțiunii posesiilor, dreptul de proprietate asupra terenului situat în București, ., în suprafață de 1.000 mp, iar prin efectul accesiunii a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției edificate pe teren.
La solicitarea instanței cu privire la valoarea obiectului cauzei, reclamantul a precizat că valoarea terenului este de 160.000 euro (710.400 lei, la cursul BNR din data înregistrării cererii), iar valoarea construcției este de 6.240 euro (27.705,6 lei), astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei (f. 30-33).
Prin încheierea din data de 17.06.2015, instanța a admis, în parte, cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant, sens în care a redus cuantumul taxei judiciare de timbru cu 50% și a eșalonat plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 6.072,58 lei în 48 de rate lunare.
Din informațiile furnizate de Direcția pentru Evidența Persoanei și Administrarea Bazelor de Date rezultă că pârâții I. D. și T. I. au decedat anterior înregistrării cererii de chemare în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 248 alin. 1 C.proc.civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Totodată, art. 22 alin. 1 teza I C.proc.civ. impune în sarcina judecătorului obligația de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În aceste condiții, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, excepție de procedură, absolută și dilatorie, pe care o va admite, cu următoarea motivare:
Competența materială presupune o delimitare între instanțe de grad diferit. Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în codul de procedură civilă și în alte acte normative speciale.
Competența materială funcțională este aceea care determină și precizează funcția și rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanțelor judecătorești, iar competența materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanțe judecătorești.
Normele care reglementează competența materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părțile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanței. În acest sens sunt și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.proc.civ, care statuează că necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad.
De asemenea, instanța reține că necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, conform art. 130 alin. 2 C.proc.civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul fiind obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate, potrivit art. 131 alin. 1 C.proc.civ.
Astfel, potrivit 94 pct. 1 lit. k C.proc.civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, în timp ce art. 95 pct. 1 C.proc.civ. prevede că tribunalul judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe.
De asemenea, potrivit art. 98 alin. 1 C.proc.civ., competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. Totodată, art. 104 C.proc.civ. prevede că, în cererile având ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi reale asupra unui imobil, valoarea lor se determină în funcție de valoarea impozabilă, stabilită potrivit legislației fiscale, iar în cazul în care valoarea impozabilă nu este stabilită sunt aplicabile dispozițiile art. 98.
La solicitarea instanței, reclamantul a precizat că imobilul teren nu are valoare impozabilă, sens în care a indicat valoarea acestuia conform grilei notarilor publici, din care rezultă că valoarea terenului este de 160.000 euro (710.400 lei, la cursul BNR din data înregistrării cererii).
Or, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată depășește limita de 200.000 lei, în ceea ce privește primul capăt de cerere, sens în care se constată că Tribunalul este competent din punct de vedere material să soluționeze cauza, iar nu Judecătoria.
Totodată, art. 99 alin. 2 C.proc.civ. statuează că, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Or capătul de cerere privind accesiunea, chiar dacă are o valoare sub limita de 200.000 lei, se află în strânsă legătură cu primul capăt de cerere, fiind necesară soluționarea unitară a acestora.
Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept reținute, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k și art. 95 pct. 1 C.proc.civ., în referire la art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu.
Totodată, făcând aplicarea dispozițiilor art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța va declina competența soluționării prezentei cauze în favoarea Tribunalului București, căruia îi va trimite de îndată dosarul, spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 2 București, invocată din oficiu de către instanță.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamantul Olahut E., cu domiciliul în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții I. D., A. P., cu domiciliul în București, ., ., ., sector 6, C. P., cu domiciliul în București, AL. D. D. A., nr. 2, ., ., sector 4, și T. I. în favoarea Tribunalului București.
Trimite de îndată dosarul către Tribunalul București, spre competentă soluționare.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.12.2015.
Președinte, Grefier,
A. B. A. V. N. E.
Red./Tehnored. ABA/VNE
04.01.2016/5 ex.
| ← Investire cu formulă executorie. Sentința nr. 17/2015.... | Plângere contravenţională. Hotărâre din 10-12-2015,... → |
|---|
