Obligaţie de a face. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-12-2015 în dosarul nr. 14250/2015
DOSAR NR._
ROMANIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 17.12.2015
INSTANTA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: S. N.
GREFIER: G. - P. L.
Pe rol este soluționarea cauzei civile de fata având ca obiect obligația de a face, privind pe reclamantul D. S. Rețele în contradictoriu cu pârâta T. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul cauzei, stadiul judecății și modul de îndeplinite a procedurii, după care, instanța invocă din oficiu excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, având în vedere rezoluția grefierului sef cu privire la aceasta, în sensul că este decedată din data de 23.06.2011 și reține cauza în pronunțare pe această excepție.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la această instanță la 02.10.2015, reclamanta D. S. Rețele S.R.L a chemat în judecată pârâta T. D. solicitând obligarea pârâtei să permită accesul în incinta proprietății sale în vederea ridicării mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale tip BK-GYT Seria_.
În motivare, reclamanta a arătat că în urma rezilierii contractului de furnizare a gazelor naturale aferent locului de consum situat în București, .. 111, ., ., deoarece nu s-a mai plătit consumul de gaze naturale se procedează la ridicarea mijlocului de măsurare a consumului de gaze naturale. Astfel, la 13.08.2015 o echipă s-a deplasat la ridicarea contorului, dar nu s-a reușit deoarece nu a fost permis accesul.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1165, 1349 și urm. c.civ, art. 148-151, 411 alin 1 pct. 2 art. 223 alin 3 c.pr.civ. . S-a solicitat judecarea în lipsă.
S-a achitat taxă judiciară de timbru 20 lei.
În dovedire s-au depus înscrisuri, filele 8-13.
În urma demersurilor efectuate de instanță, s-a constatat că pârâta T. D. este decedată conform actului nr. 2599/2011 la data de 23.06.2011( fila 32).
Potrivit art. 56 alin 1 c.pr.civ., poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Capacitatea de folosință este aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații civile și începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia( art. 34 și 35 c.civ.).
Astfel, instanța având în vedere că pârâta din prezenta cauză este decedată din anul 2011 va respinge acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. S. Rețele, cu sediul în București, .-6, Corp B, Sector 4 în contradictoriu cu pârâta T. D. - decedată, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de capacitate de folosință.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2015.
P. GREFIER
N. S. L. G. –P.
Red. SN/GPL
3 exp./ 12.01.2016
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 23/2015.... | Întoarcere executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... → |
|---|








