Plângere contravenţională. Hotărâre din 18-12-2015, Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015 în dosarul nr. 14543/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, Bvd. Unirii nr. 37
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
Dosar nr._
Sentința civilă nr._
Ședința publică din data de 18.12.2015
Instanța constituită din:
Președinte: G. –O. C.
Grefier: C. R.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta S. - G. CONSTRUCTION PRODUCTS ROMANIA S.R.L în contradictoriu cu intimata C. S.A. – C..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea data, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele
Prin cererea înregistrată la data de 21.07.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, sub nr._, petenta S. - G. CONSTRUCTION PRODUCTS ROMANIA S.R.L în contradictoriu cu intimata C. SA a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că procesul – verbal nu este legal și temeinic, întrucât dreptul de proprietate asupra autovehiculului cu nr. de înmatriculare_ a fost transmis de petentă la 18.12.2014 către I. S..
În drept, au fost invocate dispozițiile art.OG 2/2001, OG 15/2002.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.5-15).
La data de 14.09.2015, intimata depune la dosar întâmpinare.
În fapt, la data de 02.02.2015, pe DN2 Km104+225m, pe raza localității Crasna, jud VS, vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care, la data de 29.06.2015, a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._.de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - C..
Potrivit dispozițiilor art. 1, alin. 2 din Ordonanța nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, începând cu data de 01 iulie 2002 a fost introdus tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, aplicat tuturor utilizatorilor români pentru toate autovehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.
Potrivit art.7 și art.1 alin.1 lit.b din OG 15/2002, obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare. Contractul de vânzare – cumpărare încheiat de petentă nu este opozabil terților.
Petenta figurează ca proprietar în baza de date a MAI – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, astfel că acesteia îi revine obligația de a achita contravaloarea rovinietei.
Se solicită a se observa că Procesul Verbal de Constatare a Contravenției . nr._ îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr.15/2002, coroborat cu O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I. nr.769/2010 cu modificările și completările ulterioare - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În susținere, au fost depuse la dosar înscrisuri (f.24-27).
La data de 12.10.2015 petenta a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a solicitat, motivat, respingerea apărărilor intimatei ca nefondate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, instanța reține că petenta a transmis la 18.12.2014 autovehiculul DACIA L., nr. de înmatriculare_, către S. I., astfel cum rezultă din factura fiscală nr._/18.12.2014 (f.8), precum și din procesul verbal de predare – primire (f.10).
În drept, Potrivit art. 8 din O.G. nr. 15/2002 fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă. Totodată art. 1 alin. 1 lit. b) din același act normativ definește utilizatorul ca fiind persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că, la momentul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei, aceasta nu mai avea calitatea de proprietar al autoturismului în cauză și, drept consecință, nu-i mai incumba obligația de plată a tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale, fiind indiferent, din acest punct de vedere, faptul că în certificatul de înmatriculare a autoturismului figura în continuare în calitate de proprietar petenta, câtă vreme, potrivit dispozițiilor legale ale O.U.G. nr. 195/2002, obligația de înmatriculare revine noului proprietar, astfel încât în sarcina petentei nu poate fi reținută nicio culpă sub acest aspect.
În acest sens sunt și prevederile art.8 din Ordinul nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, care stabilesc că transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra unui vehicul se efectuează la cererea noului proprietar.
Față de aceste aspecte, constatând inexistența faptei contravenționale, instanța va admite prezenta plângere, în temeiul prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/29.06.2015, exonerând petenta de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Admite plângerea contravențională formulată petenta S.-G. CONSTRUCTION PRODUCTS ROMANIA S.R.L, având CUI_, J40/_/1994, cu sediul în CLĂDIREA FLOREASCA PARK - sector 2, București, ., .. 3, . în contradictoriu cu intimata C. S.A. – C., având CUI_, J_, cu sediul în sector 6, București, I. M., nr. 401A.
Anulează procesul – verbal de contravenție . nr._/29.06.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.12.2015.
Președinte Grefier
G.-O. C. C. R.
Red./ Thred.CGO./CR 4 ex/ 09.02.2016
| ← Partaj judiciar. Încheierea nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 5230/2015. Judecătoria... → |
|---|








