Plângere contravenţională. Sentința nr. 17/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 12477/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr._
Ședința publică din data de 17.11.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. P.
Grefier: M. C.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul B. I. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. SECTOR 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimata reprezentată prin consilier juridic Safcenco A. cu delegație ce se depune în ședință publică, la dosar, lipsind petentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat părțile și obiectul pricinii, după care.
Prin serviciul de registratură, la data de 14.07.2015 petentul a depus la dosar, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, filele 24-25; la data de 13.08.2015, respectiv la data de 21.08.2015 intimata a formulat și depus la dosar, întâmpinare, filele 32-110.
În ședință publică, în temeiul art. 131 Cod proc. civ instanța procedează la verificarea competenței și constată că este competentă general, material și teritorial în conformitate cu art. 32 alin. 1 din O.G. 2/2001.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului, supunând dezbaterii și proba cu înscrisuri solicitată de petent.
Consilierul juridic al părții intimate solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, planșe foto și proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul R. G., domiciliat în București, ., sector 2, persoana care poate furniza mai multe detalii cu privire la lucrările executate și anii în care au fost executate. Completează că petentul susține că are autorizație din anul 2006 pentru lucrările executate în anul 2014-2015 și se știe că autorizația este valabilă 1 an de zile de la data emiterii acesteia.
Instanța în temeiul dispozițiilor art.258 c.pr.civ., încuviințează părților proba cu înscrisurile aflate la dosar și respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei, proba testimonială prin raportare la teza probatorie indicată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată pricina în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Consilierul juridic al părții intimate solicită instanței, respingerea plângerii ca nefondată și menținerea procesului verbal ca legal și temeinic întocmit.
Mai solicită instanței să observe faptul că petentul a executat o . lucrări, astfel cum au fost descrise și enumerate pe larg în întâmpinare, precum și în nota de constatare nr.278/26.03.2015, cât și în procesul verbal contestat.
Arată că petentul se află în eroare, când susține că a efectuat aceste lucrări, conform autorizației nr.4/2006 și certificatului de urbanism din anul 2008. Solicită instanței să observe că certificatul de urbanism din anul 2008 poate fi utilizat în scopul declarat, și anume pentru elaborarea documentației necesare obținerii autorizației de desființare.
Învederează că procesul verbal a fost întocmit și comunicat conform prevederilor legale din OUG nr.2/2001.
Susține că petentul este de rea-credință, atunci când afirmă că Poliția L. nu are competență să emită procesul verbal de constatare.
În concluzie, pentru toate motivele expuse, solicită respingerea plângerii, fără cheltuieli de judecată.
Instanța, conform art. 394 c.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București, la data de 24.06.2015, sub dosarul nr._ petentul B. I. în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. SECTOR 2 a solicitat instanței de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție . nr._/18.05.2015 și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare a acestuia, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii aplicate cu măsura avertismentului, precum și obligarea intimatei la repararea prejudiciului produs prin emiterea procesului verbal de contravenție.
În fapt, în motivarea cererii petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este nelegal întocmit, nefiind menționate "ocupația și locul de muncă al contravenientului", nefiindu-i adus la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni.
Consideră petentul că agentul constatator nu a realizat o descriere suficientă a faptelor, intimata neavând dreptul să întocmească procesul verbal de contravenție, acesta fiind lovit de nulitate .
A mai arătat petentul că și în condițiile în care s-ar reține în sarcina sa vreo culpa aceasta este minima si se impunea doar sancțiunea avertismentului.
A învederat ca a prezentat actele sale de proprietate, relații privind litigiile care privesc imobilul din București,pentru care a primit amenda, acordul instanței prin sentința atașata sa realizeze aceste lucrări, data in dosarul nr_ .
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 32, 34 din Ordonanța Guvernului nr 2/2001.
La dosar, petentul a anexat un set de înscrisuri, în dovedire filele 8-19.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
La data de 13.08.2015 intimata a formulat și depus la dosar, întâmpinare, prin care as solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că petentul a fost sancționat de către organele de inspecție și control abilitate din cadrul Direcției Control - Serviciul Disciplina în Construcții, deoarece în perioada august 2014 - martie 2015, la imobilul situat în ., Sector 2, București, au fost executate, fără autorizație de construire lucrări de construire și instalații, constând în cămășuirea parțială pe interior a pereților existenți la parter cu plasă STM, zidirea golului de ușă dintre camerele (3) și (2), realizarea unui gol de ușă în peretele dintre camera (3) și holul (8), desființarea pereților de la încăperile (11) (12) (13), cu excepția spațiului dintre (11) și (5), modificarea formei acoperișului prin supraînăltarea parțială a acestuia (zona de față și posterioară) în vederea schimbării destinației podului în mansardă, recompartimentarea spațiului nou creat, fiind realizate instalații noi de apă, canal, gaze și electrice. A fost schimbată învelitoarea existentă din țiglă cu învelitoare din tablă, iar în acoperiș au fost realizate veluxuri. Lucrările descrise au fost executate, fapta descrisă constituind contravenție prevăzută de art. 26 alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Intimata a mai arătat că urmare a dispozițiilor ierarhice agenții constatatori din cadrul Direcției Control -Serviciul Disciplina în Construcții au efectuat verificări la imobilul situat în ., Sector 2 - București și au întocmit Nota de constatare nr. 106/23.02.2015, din care reiese faptul că nu s-a putut verifica legalitatea lucrărilor executate la imobil, întrucât titularii acestuia nu au fost găsiți la acea adresă. în vederea efectuării controlului se va transmite invitație proprietarilor.
Poliția L. Sector 2 a înregistrat sesizarea nr. 3397/23.02.2015 prin care au fost reclamate efectuarea unor lucrări de construcție fără autorizației de construire la imobilul situat pe ., Sector 2 - București.
Ca urmare a sesizării primite agenții constatatori din cadrul Direcției Control -Serviciul Disciplina în Construcții s-au deplasat în data de 27.02.2015 la imobilul situat pe ., Sector 2, dar titularii imobilului nu au fost găsiți la adresa menționată anterior.
Întrucât titularii imobilului nu au fost găsiți la adresă, agenții constatatori au afișat adresa nr. 3698/25.02.2015, prin care l-au somat pe petent și pe doamna Segal Yafa să se prezinte în data de 03.03.2015 la sediul Poliției Locale Sector 2 cu documentele justificative privind legalitatea lucrărilor executate și ulterior, să permită accesul în imobil în vederea efectuării verificărilor, dar petentul nu a dat răspuns invitației.
Ca urmare a controlului efectuat în data de 27.02.2015 agenții constatatori au incheiat Nota de constatare nr. 150/27.02.2015.
Pentru a soluționa aspectele sesizate agenții constatatori s-au deplasat de mai multe ori la imobilul nr. 10 situat pe . fost încheiată nota de control nr. 189/10.03.2015 din care reiese faptul că titularii imobilului nu au putut fi contactați, iar aspectele sesizate nu au putut fi verificate.
A menționat faptul că în data de 10.03.2015 accesul în imobil a fost permis de o persoană care a pretins că este avocatul titularilor imobilului în cauză, dar care nu a putut prezenta documente în acest sens.
Față de situația de fapt prezentată și în nota de control nr. 189/10.03.2015 și anume, în lipsa documentelor justificative, controlul nu a putut fi efectuat, iar persoanei care a pretins că este avocatul titularilor imobilului i s-a solicitat să se prezinte la sediul Poliției Locale Sector 2 împreună cu proprietarii imobilului, în vederea prezentării documentelor solicitate și prin somația nr. 3698/25.02.2015.
În data de 26.03.2015 agenții constatatori au efectuat verificări la imobilul situat în ., Sector 2 - București și au întocmit Nota de constatare nr. 278/26.03.2015, din care reiese că au fost executate, fără autorizație de construire lucrări de construire și instalații, constând în cămășuirea parțială pe interior a pereților existenți la parter cu plasă STM, zidirea golului de ușă dintre camerele (3) și (2), realizarea unui gol de ușă în peretele dintre camera (3) și holul (8), desființarea pereților de la încăperile (11) (12) (13), cu excepția spațiului dintre (11) și (5), modificarea formei acoperișului prin supraînălțarea parțială a acestuia (zona de față și posterioară) în vederea schimbării destinației podului în mansardă, recompartimentarea spațiului nou creat, fiind realizate instalații noi de apă, canal, gaze și electrice. A fost schimbată învelitoarea existentă din țiglă cu învelitoare din tablă, iar în acoperiș au fost realizate veluxuri. Lucrările descrise sunt executate.
A mai precizat faptul că Nota de constatare nr. 278/26.03.2015 a fost încheiată în două exemplare, în prezența petentului, care a semnat cele consemnate și constatate. Prin nota de constatare nr. 278/26.03.2015 petentului i-a fost adus la cunoștință că va fî sancționat contravențional, iar acesta a făcut mențiuni la încheierea notei de constatare și anume "Față de cele constatate nu am obiecțiuni. Există un gol de ușă între încăperile 8-14 care nu este fisurat".
A mai învederat instanței faptul că titularul imobilului nu deținea Autorizație de construire pentru realizarea lucrărilor efectuate, iar prin nota de constatare nr. 278/26.03.2015 agenții constatatori au consemnat faptul că cele constatate constituie contravenție conform art. 26 alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, modificată și completată ulterior, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, petentul a fost sancționat contravențional prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.05.2015 cu amendă în cuantum de 2000 lei, iar măsurile sancționatorii complementare dispuse au fost de: 1.sistarea lucrărilor, începând cu data comunicării procesului - verbal; 2. autorizare a lucrărilor executate în mod neautorizat, până la data de 09.08.2015; 3. în caz contrar, desființarea acestora, până la data de 15.09.2015.
Intimata a mai arătat că în Autorizația de construire nr. 4/1 B/24.01.2006 este menționat faptul că durata lucrărilor nu va depăși 12 luni, iar prezenta autorizație este valabilă 12 luni de la data emiterii. Mai mult petentul susține că și-a prelungit această autorizație de construire prin Certificatului de urbanism nr. 1717/116"B"/12.05.2008 care poate fi utilizat în scopul declarat, și anume pentru elaborarea documentației necesare obținerii autorizației de desființare în vederea executării lucrărilor propuse.
A mai învederat că petentul nu a fost sancționat contravențional pentru că a efectuat lucrări de consolidare, supraetajare și mansardare, conform prevederilor certificatului de urbanism nr. 2839/165/B/08.11.2004 în perioada de valabilitate a Autorizației de construire nr. 4/1B/24.01.2006, ci pentru lucrările realizate în perioada august 2014 - martie 2015. Astfel, susținerile petentului că lucrările au fost executate în baza Autorizației nr. 4/1B/24.01.2006 și a Certificatului de urbanism nr. 1717/116"B"/12.05.2008 nu sunt probate.
Referitor la susținerea petentului în sensul că procesul - verbal a fost întocmit la sediul Poliției Locale Sector 2, fără a se preciza de ce nu a fost posibil ca acest act să fie întocmit la fața locului și în prezența acestuia, intimata a arătat faptul că potrivit dispozițiilor art. 8 lit. e din Legea nr. 155/2010 - Legea Poliției Locale - "în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală are următoarele atribuții: constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean, primarului unității administrațiv-teritoriale ori al sectorului municipiului București în a cărui rază de competență s-a săvârșit contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia." Controlul s-a efectuat în mod legal, conform competențelor și în concordanță cu legislația în vigoare, Poliția L. având dreptul să emită procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/18.05.2015 .
Consideră că susținerile petentului în sensul că nu era necesar a se obține autorizație de construire pentru lucrările efectuate, conform adresei nr._/11.08.2014, a Direcției Urbanism, cadastru și Gestionare Teritoriu, Serviciul Autorizare și Documentații Urbanism din cadrul Primăriei Sector 2 nu au relevanță.
Apreciază faptul că Sentința civilă nr. 3913/09.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ nu conferă dreptul petentului de a efectua lucrări în mod neautorizat, ci instanța ia act și consfințește învoiala părților B. I. și R. G. V., și anume numitul R. G. V. permite accesul echipei de lucrări, angajați de B. I. prin . pentru efectuarea lucrărilor de zugrăveli, izolare, tencuieli la calcanul imobilului situat pe ..
Totodată a menționat faptul că lucrările de reparație la calcanul imobilului din . se vor efectua în perioada 01 iunie 2015 - 12 iunie 2015, iar petentul a fost sancționat pentru lucrările efectuate în mod neautorizat perioada august 2014 - martie 2015, asftel cum au fost descrise și menționate în procesul verbal . nr._/18.05.2015.
Cu privire la cauzele de nulitate absolută a procesului verbal invocate de petentă, a învederat faptul că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă impuse de O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Conform art. 17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor:"Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu."
Contrar a ceea ce susține petentul în contestație, actul sancționator cuprinde toate mențiunile legale, așa cum rezultă din procesul verbal.
Procesul verbal a fost încheiat și comunicat cu respectarea tuturor dispozițiilor impuse de O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, iar fapta contravențională a fost descrisă în concret, cu arătarea tuturor împrejurărilor.
În dovedirea poziției sale procesuale intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, fiind depuse la dosar :nota de constatare nr. 106/23.02.2015;Sesizarea nr. 3397/23.02.2015;Nota de constatare nr. 150/27.02.2015;Somația nr. 3698/25.02.2015;confirmare de primire a somației nr. 3698/25.02.2015;Nota de constatare nr. 18_;Răspuns adresă nr. 3397/19.03.2015; Nota de constatare nr. 278/26.03.2015; Adresa nr. 3397/01.04.2015;Planșe foto;Procură;Sentința civilă nr. 3913/09.04.2015-dosar nr._ ; Contract de vânzare cumpărare ;Răspuns adresă nr. 3397bis/10.06.2015;Procesul verbal de constatatre și sancționare . nr._/18.05.2015; Confirmare de primire a procesului verbal . nr._/18.05.2015; Procesul verbal de afișare a procesului verbal . nr._/18.05.2015; Planșe foto cu afișarea procesului verbal . nr._/18.05.2015.
În drept, au fost invocate prevederile art.26, alin. l, lit. a) din Legea nr. 50/1991, O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 205, și următoarele din Codul de procedură civilă.
Instanța, potrivit art. 258 raportat la art.260 c.pr.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție nr._/18.05.2015 petentul a fost sancționat de către organele de inspecție și control abilitate din cadrul Direcției Control - Serviciul Disciplina în Construcții, deoarece în perioada august 2014 - martie 2015, la imobilul situat în ., Sector 2, București, au fost executate, fără autorizație de construire lucrări de construire și instalații, constând în cămășuirea parțială pe interior a pereților existenți la parter cu plasă STM, zidirea golului de ușă dintre camerele (3) și (2), realizarea unui gol de ușă în peretele dintre camera (3) și holul (8), desființarea pereților de la încăperile (11) (12) (13), cu excepția spațiului dintre (11) și (5), modificarea formei acoperișului prin supraînăltarea parțială a acestuia (zona de față și posterioară) în vederea schimbării destinației podului în mansardă, recompartimentarea spațiului nou creat, fiind realizate instalații noi de apă, canal, gaze și electrice. A fost schimbată învelitoarea existentă din țiglă cu învelitoare din tablă, iar în acoperiș au fost realizate veluxuri. Lucrările descrise au fost executate, fapta descrisă constituind contravenție prevăzută de art. 26 alin. 1, lit. a din Legea nr. 50/1991 cu modificările și completările ulterioare, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fiind aplicată amendă în valoare de 2000 lei.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Instanța apreciază ca neîntemeiate motivele de nulitate invocate de către petent în raport de următoarele motive:
Un prim motiv de nulitate referă la faptul că agentul constatator nu avea competența legală de a constata și aplica contravenția imputată, motiv apreciat ca neîntemeiat în raport de dispozițiile art. 8 lit. e din Legea nr. 155/2010 - Legea Poliției Locale - "în domeniul disciplinei în construcții și al afișajului stradal, poliția locală are următoarele atribuții: constată, după caz, conform atribuțiilor stabilite prin lege, contravențiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcții și înaintează procesele-verbale de constatare a contravențiilor, în vederea aplicării sancțiunii, șefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului și de urbanism sau, după caz, președintelui consiliului județean, primarului unității administrațiv-teritoriale ori al sectorului municipiului București în a cărui rază de competență s-a săvârșit contravenția sau persoanei împuternicite de aceștia."
Rezultă astfel că intimata avea competența legală de a constata contravenția și de a aplica amenda prevăzută de lege.
Un alt motiv de nulitate se referă la nerespectarea dreptului de a formula obiecțiuni, dar aceste susțineri nu atrag nulitatea absolută a procesului verbal atacat ,ci doar nulitatea relativă condiționată de o vătămare.
Astfel, potrivit disp.art 16 din OG2/2001 procesul-verbal de constatare a contravenției va cuprinde în mod obligatoriu: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului;descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; indicarea societății de asigurări, în situația în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulație; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.
În acest sens a decis și Înalta Curte de Casație și Justiței- Decizia 22/2007 prin care a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie ,în aplicarea dispozitiilor art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata prinLegeanr.180/2002, stabilind că nerespectarea cerintelor inscrise in art. 16 alin. (7) din actul normativ mentionat atrage nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei. (…)"
De asemenea, faptul că nu au fost indicate ocupația și locul de muncă ale petentului nu conduce la nulitatea absolută a procesului verbal, atrăgând nulitatea relative a acestuia.
În al doilea rând, petentul nu a făcut dovada că a suferit o vătămare prin faptul că nu a putut formula obiecțiuni, având posibilitatea să înfățișeze instanței dovezi din care să rezulte că situația de fapt reținută de agentul constatator nu corespunde adevărului.
În cadrul procesual creat în condițiile art. 31 și urm. din OG 2/2001, chiar dacă procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat în prezența sa,petentul are posibilitatea să combată cele reținute de agentul constatator și să înfățișeze dovezi în acest sens, dreptul său la apărare fiind garantat.
Petentul are dreptul la un proces echitabil ( art.31-36 din OGnr.2/2001 ) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde adevărului ,iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate faptele antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Pe de altă parte, procesul verbal de contravenție a fost încheiat în lipsa petentului, situație în care intimate nu avea cui să aducă la cunștință dreptul de a formula obiecțiuni, legea permițând încheierea procesului verbal inclusive la sediul agentului constatator.
Instanța reține că au fost respectate disp. art. 19 din OG 2/2001 fiind indicate motivele care au dus la încheierea procesului verbal în lipsa unui martor.
Nu poate fi reținut nici motivul de nulitate referitor la nedescrierea faptei contravenționale, din cuprinsul procesului verbal atacat rezultând că fapta a fost descrisă cu arătarea elementelor de fapt care au determinat considerarea acesteia drept contravenție descriere făcută în termeni concreți ,iar nu generici.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, instanța reține că petentul a negat săvârșirea faptei contravenționale, fără însă ca probatoriul administrat să susțină varianta sa.
În primul rând instanța reține că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în baza notei de constatare nr.278/26.03.2015,însușită de petent cu mențiunea “ există un gol de ușă între încăperile 8-14 care nu este figurat”.
Pe de altă parte, autorizația de construire nr.4/1B/24.01.2006 depusă la fila 18,29 nu are relevanță în speță, aceasta fiind valabilă 12 luni de la data emiterii, în speță lucrările fiind executate în perioada august 2014-martie 2015, fără a se face dovada prelungirii acesteia.
Certificatul de urbanism nr.1717/116B/12.05.2008 depus la fila 12 nu ține loc de autorizație de construire acesta fiind necesar pentru elaborarea documentației necesare obținerii autorizației de desființare în vederea executării lucrărilor propuse.
De asemenea, sentința civilă nr.3913/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 în dosarul nr._, fila 88, nu justifică realizarea lucrărilor fără autorizație de construire, prin aceasta luându-se act de tranzacția încheiată între petent și numitul R. G. V. cu privire la permiterea accesului în vederea realizării unor lucrări de reparații la imobilul petentului în perioada 01.06._15.
Instanța învederează și faptul că deținerea unui titlu de proprietate nu îl exonerează pe petent de obligația de obține autorizație de construire pentru lucrările descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție, autorizație pe care nu a obținut-o.
Referitor la sancțiunea aplicată instanța constată în raport de criteriile impuse de disp. art.21 alin.3 din OG 2/2001 și de împrejurările săvârșirii acesteia că este corect individualizată.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, iar sancțiunea aplicată este corect individualizată, în raport de pericolul social ridicat al faptei, astfel încât urmează să respingă plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul B. I. având CNP:_, cu reședința în București, ..17, ., . și cu domiciliul ales în București, ., sector 2 în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. SECTOR 2 cu sediul în București, ., sector 2, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Sector 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M. P. M. C.
Red./tehred./M.P./M.C./5ex./07.12.2015
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








