Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 11-11-2015 în dosarul nr. 12127/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI

- SECȚIA CIVILĂ -

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică din data de 11.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. B. A.

GREFIER: V. N. E.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul C. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu a răspuns contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza a fost lăsată la a doua strigare potrivit dispozițiilor art. 104 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor de Judecată, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005.

La a doua strigare a cauzei, nu a răspuns contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății, modalitatea îndeplinirii procedurii de citare, după care,

Instanța rămâne în pronunțare asupra anulării contestația la executare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 10.09.2015 sub nr._, contestatorul C. C. a formulat contestație la executare, susținând că există nelămuriri și are obiecțiuni în legătură cu conținutul dosarului.

Potrivit art. 194 lit. a și d C.proc.civ., cererea de chemare în judecată va cuprinde, printre altele, numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul persoanei juridice, parte în proces, respectiv motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea.

În conformitate cu dispozițiile art. 196 alin. 1 teza I C.proc.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii și motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Prin cererea formulată contestatorul nu a indicat numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul persoanei juridice în contradictoriu cu cine înțelege să se judece și nici nu a precizat motivele de fapt ale cererii.

Constatând aceste lipsuri, instanța a dispus citarea contestatorului cu mențiunea de a preciza, printre altele, numele și prenumele, domiciliul sau reședința ori, după caz, denumirea și sediul persoanei juridice, parte în proces, respectiv motivele de fapt pe care se întemeiază cererea, însă contestatorul nu s-a conformat, neîndeplinind obligațiile stabilite în sarcina sa.

În atare condiții, conform art. 196 alin. 1 teza I C.proc.civ., instanța va anula contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Anulează contestația la executare formulată de contestatorul C. C., CNP_,cu domiciliul în comuna Sârbeni, ., ., județ Teleorman.

Cu drept de apel, în termen de 10 de zile de la comunicare.

Cererea de apel se depune la prezenta instanță.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.11.2015.

Președinte, Grefier,

A. B. A. V. N. E.

Red./Tehnored. ABA/VNE

27.11.2015/3ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI