Plângere contravenţională. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 19/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 12644/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI-SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 19.11.2015
Instanța constituită din
PREȘEDINTE: S. M. M.
GREFIER: H. C. D.
Pe rol se află soluționarea cauzei civile, având ca obiect „plângere contravențională” privind pe petentul I. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordinea stabilită pe lista de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează oral obiectul cauzei-plângere contravențională, stadiul judecății-primul termen de judecată, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare-legal îndeplinită, precum și faptul că la data de 30.07.2015, intimata a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, întâmpinare, și că la data de 19.10.2015, tot prin Serviciul Registratură, petentul a depus la dosarul cauzei, concluzii scrise, după care:
Instanța, lasă cauza la a doua strigare, în vederea prezentării părților, în conformitate cu art. 104 pct. 13 din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu au răspuns părțile.
În temeiul dispozițiilor art. 131 alin. 1 C.pr.civ. raportat la art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanța procedează la verificarea competenței sale, și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.
Nefiind alte cereri prealabile formulate și excepții invocate, instanța apreciază asupra cererilor de probatorii.
Instanța deliberează asupra probelor solicitate de către petent și intimată și încuviințează, pentru petent și intimată, proba cu înscrisurile atașate la dosar, apreciind în raport de dispozițiile art. 258 raportat la art. 255 alin. 1 C.pr.civ., ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 238 alin. 1 C.pr.civ., instanța estimează că durata necesară pentru cercetarea procesului, în raport de împrejurările cauzei, este limitată la 1 termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri formulate, excepții invocate și probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 395 C.pr.civ., reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 la data de 25.06.2015 sub nr._, petentul I. C. în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.2015 întocmit de intimată.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că la data de 10.06.2015 în jurul orei 16:15 conducea auto cu nr._, a pătruns în intersecția Calea Moșilor din direcția P. P. către . 3 benzi de mers. Era încadrat pe banda din dreapta și conducea cu prudență întrucât nu este din București și traficul era intens. A fost oprit de un agent care i-a comunicat că îi va reține permisul întrucât nu a respectat semnalul altui agent situat pe linia de tramvai, la trei benzi de poziția sa.
S-au solicitat înregistrările camerelor de supraveghere din intersecție pentru a vedea imposibilitatea de a observa semnalele agentului de pe banda pe care petentul era încadrat. Nici nu era regulamentar să oprească o mașină peste 3 benzi.
Petentul a arătat că a încercat să explice agentului că nu putea vedea de pe banda a treia semnalul unui agent în cealaltă parte a intersecției, iar la semnalul celui de-al doilea agent s-a conformat în aceeași intersecție, fiindcă a văzut acest semnal.
Agentul nu i-a permis să consemneze personal obiecțiunile sale și nu a dorit să consemneze că l-a rugat să se uite pe înregistrările video din intersecție.
Deși i-a solicitat să consemneze că nu avea cum să observe semnalul polițistului, a consemnat intenționat „am observat prea târziu”, singura mențiune pe care a putut să o facă a fost „cu obiecțiuni”.
În virtutea jurisprudenței C.E.D.O., care a consacrat că domeniul contravenționalului este asimilat celui penal, sarcina probei revine celui care acuză, astfel că sarcina probațiunii revine celui care a aplicat sancțiunea contravențională.
S-a solicitat să se pună în vedere intimatei să depună înregistrările video din intersecție și de pe mașina de poliție din acea dată.
În drept, petentul a invocat art. 118 și urm. O.U.G. nr. 195/2002, H.G. nr. 1391/2006, O.G. nr. 2/2001.
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
În dovedirea celor susținute în plângere, petentul a propus proba cu înscrisuri, încuviințată și administrată de instanță.
În apărare și în termen legal, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată și menținerea procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat în esență că procesul-verbal este legal și temeinic, fapta a fost constatată direct de către agentul de poliție competent să constate și să sancționeze contravenții la regimul circulației rutiere, nefiind înregistrată pe suport magnetic, iar procesul-verbal contravențional are forță probantă prin el însuși și constituie o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului.
S-a solicitat instanței să aibă în vedere și cazierul contravențional al petentului din care rezultă că acesta încalcă frecvent regulile de circulație pe drumurile publice.
În dovedirea celor susținute prin întâmpinare, intimata a propus proba cu înscrisuri, probă încuviințată de către instanță.
Intimata a solicitat judecarea cauzei chiar și în lipsă conform art. 411 alin. 1 pct. 2 C.proc.civ.
La data de 19.10.2015 petentul a depus note scrise.
Analizând coroborat probele administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/10.06.2015, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă de 390 lei, 4 puncte amendă și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile pentru că la data de 10.06.2015 în jurul orei 16:20 a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Moșilor din direcția P. P. către . a ajuns în intersecția sus-menționată nu a respectat semnalele regulamentare de oprire ale polițistului rutier, faptă prevăzută și sancționată de art. 31 lit. a raportat la art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, conform art. 31 lit. a din O.U.G. nr. 195/2002, participanții la trafic trebuie să respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier, precum și semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate: a) semnalele, indicațiile și dispozițiile polițistului rutier.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. f din O.U.G. nr. 195/2002, fapta sus-menționată constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, potrivit art. 17 din același act normativ.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționat are dreptul la un proces echitabil (art. 31–36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Instanța constată însă că procesul-verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate în sensul că, până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție în cazul proceselor-verbale de constatare a contravenției, spre deosebire de alte acte autentice, nu este una absolută, ci doar una relativă în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției sunt neadevărate.
Din cele arătate mai sus reiese că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 249 C.civ., trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 255, 258 C.proc.civ., încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul.
În cauză, fapta astfel cum a fost reținută rezultă din procesul-verbal (f.5), proba esențială fiind constatarea ex propriis sensibus a agentului constatator.
Instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în cauză cuprinde constatările personale ale agentului constatator privitor la fapta de a nu respecta indicațiile polițistului și, în consecință, are forță probantă prin el însuși și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției petentului, faptele constatate personal de agentul constatator fiind suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța subliniază faptul că a conferi forță probantă unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăției, precum și că, o interpretare contrară ar fi de natură a perturba grav funcționarea autorităților statului, făcând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale, minore ca și gravitate, dar extrem de numeroase.
Constatarea directă și nemijlocită a faptei de către agentul constatator conduce la aplicarea prezumției de veridicitate a celor constatate, or potrivit jurisprudenței C.E.D.O. în materie contravențională, în situația în care agentul constatator a constatat direct și nemijlocit săvârșirea faptei sancționate prin procesul-verbal, prezumția de veridicitate a celor cuprinse în procesul-verbal nu este una nerezonabilă, ci are la baza încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității. Instanța mai reține că prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei.
Prin raportare la cauza de față, instanța consideră că aplicarea prezumției de legalitate și temeinicie nu depășește limitele rezonabile, luând în calcul gravitatea mizei și dreptul la apărare.
În consecință, în cazul în care faptele contravenționale sunt reținute pe baza constatărilor directe ale agenților de poliție revine în sarcina contravenientului de a face dovada contrară celor afirmate de aceștia, în caz contrar agenții de poliție fiind practic lipsiți de posibilitatea de a constata contravenții dacă nu au mijloace tehnice suplimentare care să completeze probatoriul.
Cu toate că prin plângerea formulată petentul a contestat situația de fapt reținută în procesul-verbal, instanța constată că acesta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001, astfel că procesul-verbal este legal și temeinic.
De altfel, în procesul-verbal la rubrica „Alte mențiuni” s-au consemnat obiecțiunile petentului în sensul că se afla pe banda din dreapta și a pătruns în intersecție „observând prea târziu […]”, ceea ce reprezintă o recunoaștere a faptei.
Prezumția de sinceritate a recunoașterii își are fundamentul psihologic în faptul că persoana ce se recunoaște vinovată de săvârșirea unei contravenții este conștientă de gravitatea consecințelor la care se expune, fiind nefiresc să se acuze în mod fals de comiterea unui act ilicit, o astfel de conduită opunându-se tendinței naturale de autoconservare, tendință intelectuală căreia niciun om nu i se poate sustrage. Această recunoaștere conduce în mod rezonabil la concluzia că împotriva petentului s-a ridicat o acuzație bazată pe împrejurări de fapt ce necesită explicații fundamentate pe probe din partea acesteia (principiu extras din cauza Blum c. Austriei, hotărârea din 3 februarie 2005, paragraf 28).
Instanța nu identifică niciun motiv rezonabil pentru care petentul, dacă se considera nevinovat, să nu își exercite dreptul recunoscut de lege de a-și expune obiecțiunile spre a fi consemnate și de a refuza semnarea procesului-verbal în momentul în care agentul ar fi consemnat intenționat alte obiecțiuni decât cele formulate. În schimb petentul, deși afirmă că a observat că agentul de poliție ar fi consemnat alte obiecțiuni, a semnat totuși de primire procesul-verbal.
Totodată, petentul avea posibilitatea ca, încă din aceeași zi sau zilele următoare, în cazul în care se considera nevinovat, să facă o solicitare adresată Poliției Locale sau Administrației Străzilor București pentru conservarea probei sau eliberarea și înaintarea la instanța unde a formulat plângerea a unei copii a înregistrării video efectuate de camera video ce monitorizează intersecția în discuție pentru intervalul orar relevant, dacă această cameră există, din care să rezulte inexistența faptei, conservând astfel proba pentru prezentul proces.
Cum nu s-a întâmplat astfel în cazul de față, susținerile petentului apar ca necredibile și neconvingătoare, constituind simple alegații, ce nu pot avea prevalență față de cele constatate nemijlocit de agentul de poliție, mai ales că nu există niciun indiciu care ar face verosimilă ipoteza că agentul constatator a denaturat cu bună știință realitatea atunci când a încheiat procesul-verbal, sancționând petentul pentru o faptă inexistentă.
Singurul demers al petentului a fost efectuat după 4 luni de la data întocmirii procesului-verbal (la 08.10.2015), solicitând acesta eliberarea unei copii a înregistrării de către Primăria Sector 2, însă până la termenul de judecată nu s-a depus răspunsul la această solicitare, deși termenul de răspuns de 30 de zile expirase.
Deși petentul a solicitat ca intimata să depună înregistrările video din intersecție sau de pe mașina de poliție, această instituție a menționat prin întâmpinare că proba cu a fost înregistrată video, fapta fiind constatată direct de către agent.
În aceste condiții, fapta fiind constatată direct și nemijlocit de agentul constatator, nu mai erau necesare probe suplimentare respectiv proba video pentru a proba contravenția.
Având în vedere principiile sus-amintite și față de probatoriul administrat în cauză, instanța reține că probele sunt în măsură să răspundă criticilor formulate de petent și să ofere toate detaliile solicitate pe calea plângerii, precum și că petentul nu a adus probe și nu a invocat împrejurări credibile pentru a răsturna prezumția simplă de fapt născută împotriva sa, astfel încât prezumția de veridicitate a actului sancționator rămâne în ființă.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșite fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului (a se vedea cazierul contravențional al petentului ce reflectă perseverența contravențională a acestuia).
Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept și reprezintă o măsură care nu are la bază o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului în fața instanței. Prin urmare această sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea gravă a regulilor de circulație rutieră și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski c. Franței, 7 decembrie 1999).
Pentru motivele anterior expuse, raportat la prevederile art. 1 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată ca atare prin lege și la regula „onus probandi incumbit actori” (sarcina probei incumbă reclamantului), constatând că fapta reținută în sarcina petentului întrunește elementul material necesar pentru a fi calificată drept contravenție și că nu s-a făcut proba contrară situației reținute în procesul-verbal, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, constatând că aspectele reținute în sarcina petentului sunt reale și că sancțiunea a fost în mod corect individualizată, instanța urmează a respinge plângerea contravențională formulată de contestator, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul I. C. cu domiciliul în Bacău, ., . și cu domiciliul ales la C.Av. Corfus Deluta în Calea Moldovei, nr. 30, localitatea Bacău, județul Bacău în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ cu sediul în București, sector 3, .. 9-15, împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/10.06.2015, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cerere care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
S. M. MIRABELAHANCERI C. D.
Red. S.M.M./Tehnored. H.C.D.
4 ex./ 27.11.2015
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 19/2015. Judecătoria... → |
|---|
