Plângere contravenţională. Sentința nr. 3513/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 3513/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 3513/2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3513

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 02.04.2015

INSTANTA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE: S. N.

GREFIER: G. - P. L.

Pe rol este soluționarea cauzei civile de fata având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul S. I. în contradictoriu cu intimata S. Județean de Poliție Rutieră Ialomița.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care referă oral obiectul cauzei, stadiul judecății și modul de îndeplinite a procedurii, după care, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, de către petent prin plângere, instanța invocă din oficiu excepția de necompetență teritorială, și reține cauza în pronunțare pe această excepție.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la această instanță la 26.11.2014 petentul S. I. a formulat plângere împotriva procesului verbal . nr._/16.11.2014 emis de IPJ Ialomița solicitând anularea procesului verbal deoarece a fost întocmit cu nerespectarea cerințelor prevăzute de art. 16 alin 1 din OG 2/2001. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii complementare de suspendare a dreptului de a conduce cu măsura avertismentului sau reducerea perioadei suspendării de la 90 de zile la 30 de zile.

Plângerea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru 20 lei.

În dovedire s-a depus procesul verbal.

Intimata a depus întâmpinare filele 17-18.

La primul termen de judecată, instanța din oficiu a invocat excepția de necompetență teritorială.

Instanța verificând procesul verbal . nr._/16.11.2014 reține că locul săvârșirii faptei contravenționale este pe raza Județului Ialomița ( Localitatea Movilița), iar potrivit art. 32 al 2 din OG 2/2001, instanța competentă în soluționarea plângerii este cea de pe raza locului săvârșirii faptei contravenționale, respectiv Judecătoria Urziceni

Astfel, instanța în temeiul art. 132 alin 1 și 3 c.pr.civ., va declina soluționarea cauzei la Judecătoria Urziceni, Județul Ialomița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Declină soluționarea cauzei privind pe petentul S. I., domiciliat în București, .. 67, Sector 1 și cu sediul ales în ., ap.134, . în contradictoriu cu intimata S. Județean de Poliție Rutieră Ialomița, cu sediul în Slobozia, .. 13-15, Județul Ialomița, la Judecătoria Urziceni, Județul Ialomița.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.

P. GREFIER

N. S. L. G. –P.

red. SN/GPL

4 exp. / 17.04.2015

ROMÂNIA

Judecătoria Sectorului 2 București

Tel./Fax._

., sector 3 București

Operator de date cu caracter personal 2891

DOSAR NR._

Data emiterii 20.04.2015

CĂTRE

JUDECĂTORIA URZICENI, Județul Ialomița

. nr. 9, Județul Ialomița

În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr.3513 pronunțate la data de 02.04.2015 în acest dosar de către instanța noastră, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze având ca obiect plângere contravențională, privind pe petentul S. I. în contradictoriu cu intimatul S. județean de Poliție Rutieră Ialomița, în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._ cusut și numerotat, conținând 35 file .

Vă mulțumim pentru colaborare,

P. GREFIER

S. N. G.- P. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3513/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI