Contestaţie la executare. Sentința nr. 3665/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3665/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 3665/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3665
Ședința publică de la 06.04.2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. M.-V.
Grefier: F.-G. M.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect contestație la executare – suspendare executare silită, privind pe contestatoarea B. A. ROMÂNE și pe intimata AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns reprezentanții părților, cu împuternicirile avocațiale depuse la dosarul cauzei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a arătat că prin Serviciul Registratură, la data de 19.02.2015, intimata a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, iar la data de 02.04.2015 au fost depuse înscrisurile care au stat la baza emiterii titlului executoriu din dosarul de executare nr. CJ 1345/2014, după care,
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării și înscrisurilor atașate reprezentantei contestatoarei.
Reprezentanta contestatoarei solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Instanța consideră că nu se impune amânarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri, pune în discuție excepția necompetenței materiale și pe cea a competenței teritoriale și acordă cuvântul.
Reprezentanta intimatei pune concluzii de admitere a excepțiilor, pentru motivele inserate în cuprinsul întâmpinării.
Reprezentanta contestatoarei solicită respingerea excepțiilor, apreciind că revine competența instanței deja investite.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 2 București la data de 22.12.2014, contestatoarea a solicitat anularea executării silite începute în dosarul de executare nr. CJ 1345/2014 al intimatei.
Intimata a depus întâmpinare. A invocat excepția necompetenței materiale și excepția necompetenței teritoriale, iar pe fond a solicitat respingerea contestației.
Analizând excepțiile de necompetență, instanța reține:
Excepția necompetenței materiale este neîntemeiată. Dispozițiile art. 172 alin. 4 din Codul de procedură fiscală trimit la cele de drept comun, iar potrivit art. 650 alin. 1 C. instanța de executare este judecătoria.
Excepția necompetenței teritoriale este întemeiată. Același art. 650 alin. 1 C. prevede că este competentă instanța de la sediul debitorului, iar în cauză sediul contestatoarei se află în București, sectorul 1.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția necompetenței materiale.
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatoarea B. A. ROMÂNE (CUI_), cu sediul în București, Calea Victoriei nr. 125, sector 1 și pe intimata AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI (CUI_), cu sediul în București, ., sector 2, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 06.04.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
Red/dact – L.M.-V.
2 ex. – 09.04.15
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI
București, Sector 3, .
Tel. / Fax.: 021/408.36.52 / e-mail:_
operator de date cu caracter personal nr. 2891
prezentul document conține date cu caracter personal aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
DOSAR NR._
CĂTRE,
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
Vă înaintăm alăturat, spre competentă soluționare, cauza privind contestatoarea B. A. ROMÂNE și pe intimata AGENȚIA P. AGENDA DIGITALĂ A ROMÂNIEI, așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 3665/06.04.2015.
Dosarul conține ...... file.
Președinte, Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3599/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 4404/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|








