Plângere contravenţională. Sentința nr. 9550/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI

Sentința nr. 9550/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 9550/2015

Dosar nr.:_

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 2-SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9550

Ședința Publică din data de 28.09.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: N. D.

GREFIER: M. I.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională privind pe petenta . și pe intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit la ambele apelări ale cauzei.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare.

Verificându-și competența în conformitate cu dispozițiile art. 94 pct.3 și art. 131 alin.1 C.proc.civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Totodată, apreciind că proba cu înscrisuri este legală, pertinentă, concludentă și utilă asoluționării cauzei, în temeiul art. 258 cu referire la art. 255 C.proc.civ. instanța o încuviințează atât pentru petentă cât și pentru intimată și nemaifiind alte cereri prealabil formulate sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată, declară dezbaterile încheiate și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.09.2014, petenta . a formulat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/19.08.2014, solicitând anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/19.08.2014 și exonerarea de la plata amenzii.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 19.08.2014 a fost încheiat procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, prin care s-a reținut ca vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_, despre care se pretinde ca îi aparține, a circulat la data de 27.03.2014 pe DN59 Km22+700m, in raza localității Jebel, jud. TM, fara a deține rovinieta valabila. Petenta a menționat că, asa cum rezulta din certificatul de radiere fiscala din data de 08.12.2010 emis de Direcția Venituri Buget Local Sector 2, ea nu mai este proprietara autovehiculului cu numărul de înmatriculare_, întrucat acesta a fost înstrainat anterior datei la care se pretinde ca a fost săvârșita contravenția. Ea nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției de care a fost acuzata, întrucat la momentul constatării, data de 27.03.2014, nu mai avea calitatea de proprietar al autovehiculului cu numărul de înmatriculare_ .

In drept, petenta a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și O.G. 15/2002.

La dosarul cauzei a fost depus, in copie, un set de inscrisuri.

La data de 30.12.2014, prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat instanței să respingă plângerea ca fiind nefondată.

În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 27.03.2014, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ a fost surpins că a circulat fără rovinietă valabilă.

Intimata a arătat că, dacă un proprietar vinde autovehiculul și nu efectuează demersurile necesare trascrierii dreptului de proprietate, acest aspect nu poate să fie imputat Cestrin. Intimata a menționat că, atât timp cât petenta figurează ca proprietar în certificatul de înmatriculare și nicio altă persoană nu este menționată ca utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 223 al. 3 C.proc.civ.

În susținerea întâmpinării, intimata a depus, în copie, un set de înscrisuri (f. 35-39).

La data de 03.02.2015, petenta a depus, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a reiterat aspecte prezentate în plângerea formulată și a adăugat că radierea fiscală se referă la stingerea rolului fiscal al fostului proprietar, odată cu vânzarea autovehiculului și cu înstrăinarea dreptului de proprietate, precum și faptul că procesul-verbal de contravenție nu conține semnătura olografă a agentului constatator.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/19.08.2014 întocmit de intimată, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 250 lei, reținându-se, în esență, că la data de 19.08.2014, a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pe DN59 km 22+700 m Jebel, Județul Timișoara, fără a deține rovinietă valabilă, fiind efectuată în acest sens proba foto.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor legale incidente, existând cazuri de nulitate absolută ce pot fi invocate din oficiu.

Conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.

În speță, procesul-verbal de contravenție . nr. R14 nr._/19.08.2014 nu poartă semnătura olografă a agentului constatator care l-a întocmit, prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 fiind imperative în acest sens.

Învederează instanța și Decizia nr. 6/2015, a ÎCCJ prin care a fost a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, statuând că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art. 4 pct. 1-4 și art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art. 9 alin. (1) lit. a), alin. (2) și alin. (3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.

Față de situația de fapt și de drept expusă, va admite plângerea în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001 și va desființa procesul-verbal de constatare a contravenției . nr. R14 nr._/19.08.2014 întocmit de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în București, sector 1, .. 27, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/19.08.2014, încheiate de către intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMANIA SA, cu sediul în București, sector 6, .. 401A.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale . nr._/19.08.2014, încheiat de către intimată.

Dispune exonerarea petentei de la plata amenzii contravenționale în cuantum total de 250 lei.

Prezenta sentință se atacă numai cu apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 2 București, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi: 28.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.jud.N.D./Tehnored. MI/2 ex/28.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9550/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI