Pretenţii. Sentința nr. 3413/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3413/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 3413/2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI II BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3413
Ședința publică din data de 31.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: ȚARI V.
GREFIER: Ț. G.
Pe rol se află soluționarea cauzei având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții privind pe reclamantul C. G., în contradictoriu cu pârâta R. I. S.A.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile. Cauza a fost lăsată la finalul ședinței de judecată, conform Regulamentului de ordine interioară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că reclamantul a depus extras eliberat de Oficiul Național al Registrului Comerțului din care rezultă sediul actual și starea de funcționare a pârâtei.
Instanța, fiind ținută ca la primul termen de judecată cu părțile legal citate să-și verifice din oficiu competența, în temeiul art. 131 alin. 1 C.proc.civ. constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
În temeiul art. 258 C.pr.civ, instanța încuviințează pentru reclamant proba cu înscrisuri, constând în actele existente la dosarul cauzei, apreciindu-le ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei de față.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 10.12.2014 sub nr._, reclamantul C. G. a solicitat în contradictoriu cu pârâta R. I. S.A., constatarea ca fiind abuzivă a clauzei de la art. 2.12 intitulat comision de administrare din contractul de credit pentru nevoi personale nr._/30.07.2008, obligarea pârâtei să restituie suma încasată cu titlu de comision de administrare, respectiv obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei încasate cu titlu de comision de administrare, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 și este scutită de la plata taxei judiciare conform art. 29 din O.U.G. nr. 80/2013.
În motivare, a arătat în esență că dispozițiile contractului nu au fost negociate de părți, fiind standardizate și se creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Terminologia folosită în cuprinsul clauzei privind comisionul de administrare nu este descrisă și nu explică ce reprezintă acesta.
În susținerea cererii de chemare în judecată au fost depuse înscrisuri.
Fiind legal încunoștințată, pârâta R. I. S.A. nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
A fost încuviințată pentru ambele părți proba cu înscrisuri.
Analizând materialul probator de la dosar, reține următoarele:
A)Dispoziții legale aplicabile cauzei.
- art. 1 al. 3 din Legea nr. 193/2000 - se interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii;
- art. 4 al. 1 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
- art. 4 al. 2 din Legea nr. 193/2000 - o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv;
A fost avută în vedere forma textului de lege de la data încheierii contractului de credit nr._/30.07.2008.
Toate prevederile contractuale ce vor fi analizate nu au fost negociate direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor legale de mai sus, având în vedere că puterea de negociere a consumatorului nu izvorăște atât din posibilitatea ce-i este oferită de instituția financiar nebancară de a formula o contraofertă, nici din eventuala pregătire tehnică deosebită a consumatorului, ci în special din starea puterii sale economice, care se află într-o vădită precaritate și disproporție prin raportare la puterea economică a instituției financiar nebancare. Existența puterii de a negocia între doi parteneri precontractuali este imanentă ideii de proporționalitate a puterii economice, de care trebuie să se bucură ambii parteneri precontractuali, negocierea fiind imposibilă acolo unde unul dintre partenerii precontractuali se află într-o poziție prin excelență dominantă, iar celălalt într-o poziție prin excelență dominată.
Faptul că instituția financiar nebancară furnizează produse financiare diferite, cu costuri diferite de la un client la altul, nu reprezintă altceva decât expresia varietății ofertei de produse financiare, pe care o instituție financiar nebancară le expune la un moment dat pe piață, combinată cu varietatea particularităților economice, sociale și psihologice ale fiecărui consumator în parte, fiind absurd a se imagina o uniformitate absolută de servicii financiare efectiv prestate, de vreme ce clientela unei instituții financiar nebancare nu este în mod absolut uniformă.
Așadar, lipsa negocierii este inerentă conceptului juridic de consumator de servicii financiare, construit pe realitatea disproporției de putere economică dintre acesta și instituția financiar nebancară, respectiv conceptului juridic de contract de adeziune, bazat pe un ansamblu de clauze preformulate de instituția financiar nebancară, în redactarea cărora intervenția consumatorului nu poate fi decât minimală ori inexistentă.
A)Caracterul neabuziv al art. 2.12 din contractul de credit nr._/30.07.2008.
- art. 2.12 din contract, prevede „dreptul instituției financiar nebancare de a percepe un comision de administrare: 134,7 lei lunar, inclus în rata lunară”.
- art. 5.2 din condițiile generale ale contractului definește comisionul de administrare ca fiind suma datorată pentru a acoperi cheltuielile creditorului legate de administrarea contractului; acest comision este datorat de către împrumutat lunar, pentru întreaga perioadă de creditare și este inclus în rata lunară.
Este adevărat că potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil, însă Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑143/13 M. versus Volksbank, fiind sesizată cu soluționarea unei întrebări preliminare legate de interpretarea articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a statuat că articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, termenii „obiectul [principal al] contractului” și „caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte,” nu acoperă, în principiu, tipuri de clauze care figurează în contracte de credit încheiate între un vânzător sau furnizor și consumatori, precum cele în discuție în litigiul principal, care, pe de o parte, permit, în anumite condiții, creditorului să modifice în mod unilateral rata dobânzii și, pe de altă parte, prevăd un „comision de risc” perceput de acesta.
Așadar, clauza contractuală privind comisionul de administrare nu este exclusă din domeniul de aplicare a normelor de ordine publică privind clauzele abuzive în contractele de credit nebancar, conform art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
În altă ordine de idei, conform art. 2 lit. d din Legea nr. 289/2004 (act normativ în prezent abrogat, dar aplicabil speței față de anterioritatea datei încheierii convenției de credit raportat la data intrării în vigoare a actului normativ abrogator), costul total al creditului la consumator este definit ca fiind toate costurile pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli, iar conform art. 2 lit. e din Legea nr. 289/2004, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului la consumator, exprimat în procent anual din valoarea creditului total acordat și calculat în conformitate cu art. 4.
Totodată, potrivit art. 7 pct. 4 din O.U.G. nr. 50/2010, costul total al creditului pentru consumatori este definit ca fiind - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale, iar conform art. 7 pct. 6 din O.U.G. nr. 50/2010, dobânda anuală efectivă, denumită în continuare D. este definită ca fiind costul total al creditului pentru consumator, exprimat ca procent anual din valoarea totală a creditului, inclusiv costurile prevăzute la art. 73, după caz.
Nu în ultimul rând, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010, în scopul calculării dobânzii anuale efective se determină costul total al creditului pentru consumator. Sunt incluse în costul total al creditului pentru consumator: costurile administrării unui cont care înregistrează atât operațiunile de plată, cât și tragerile; costurile de utilizare a unui mijloc de plată atât pentru operațiunile de plată, cât și pentru trageri; alte costuri privind operațiunile de plată.
În speță, comisionul de administrare este parte din totalul costului creditului, alături de dobânda și celelalte comisioane și se exprimă procentual la nivelul unui an prin formula dobânzii anule efective.
Comisionul de administrare este determinat aritmetic în sumă fixă (134,7 lei plătibil lunar), astfel încât oricine stăpânește principiile de bază ale aritmeticii poate stabili cuantumul acestui comision pentru un interval de un an sau pentru întreaga perioadă de executare a contractului.
Așa cum s-a arătat mai sus, însuși legiuitorul a prevăzut legalitatea unui comision de administrare, care să acopere costurile administrării contului prin care se derulează plățile creditului acordat, conform art. 73 alin. 1 și 2 din O.U.G. nr. 50/2010.
Așadar, clauzele contractuale privind comisionul de administrare sunt exprimate din punct de vedere matematic într-un mod clar și precis, motiv pentru care nu creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Important este ca nivelul cuantumului taxelor și comisioanelor stabilite de părți să fie unul clar determinat, iar acesta să nu fie supus posibilității arbitrare a instituției financiar nebancare de a-l modifica prin înfrângerea voinței consumatorului, fiind mai puțin important dacă în speță consumatorul a avut reprezentarea exactă a rațiunilor juridice și/sau economice pentru care acestea au fost reglementate, de regulă consumatorul nefiind interesat de aceste aspecte tocmai în virtutea faptului că serviciile sau produsele pe care le contractează nu sunt destinate exercitării profesiei într-un mod organizat, ci consumului personal.
Aceasta evident nu-l împiedică pe un consumator ultradiligent, în măsura în care dorește, să-și asigure asistența tehnică a unor specialiști, care să-l consilieze în această privință, însă rămâne de discutat dacă într-un asemenea caz mai poate fi vorba de un veritabil consumator, de vreme ce comportamentul său cu ocazia contractării devine tipic comportamentului unui veritabil profesionist.
În privința cuantumului concret al comisionului de administrare, în speță 134,7 lei/lunar, inclus în rata lunară de 306,69 lei, acesta nu poate apărea în ochii unui observator obiectiv ca fiind extrem de oneros, având în vedere data la care a fost contractat inițial împrumutul, anul 2008, când costul general al creditului bancar și nebancar era mai ridicat decât în prezent, tendința generală a Băncii Naționale a României fiind de la începutul anilor 2000 în sensul scăderii dobânzii de referință, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu pare a fi exagerat nici în ce-l privește pe reclamant, din moment ce acesta a continuat să execute obligațiile contractuale, cu toate că prevederile art. 5 din contract îi confereau dreptul de a denunța unilateral contractul. Or, dacă reclamantul ar fi apreciat că plata comisionului de administrare devine mult prea oneroasă raportat la costul creditului oferit de alte produse financiar bancare ori nebancare, ar fi putut să contracteze un alt mijloc de refinanțare, ceea ce în speță nu s-a întâmplat.
Nu în ultimul rând, conform paragrafului nr. 66, Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C‑143/13 M. versus Volksbank a arătat că „va reveni instanței amintite sarcina de a aprecia dacă, ținând seama de considerațiile enunțate la punctul 54 menționat, aceste clauze (n.n. clauza privind comisionul de risc) stabilesc una dintre prestațiile esențiale prevăzute de contractele în discuție în litigiul principal sau dacă au mai degrabă un caracter accesoriu în raport cu clauzele care definesc esența însăși a raportului contractual.”
Astfel, paragraful nr. 54 arată următoarele: „Curtea a statuat că clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii „obiectul [principal al] contractului”, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13, trebuie înțelese ca fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare, îl caracterizează. Dimpotrivă, clauzele care au un caracter accesoriu în raport cu cele care definesc esența însăși a raportului contractual nu pot fi circumscrise noțiunii menționate de obiect principal al contractului. Revine instanței de trimitere sarcina să aprecieze, având în vedere natura, economia generală și prevederile contractului de împrumut vizat, precum și contextul juridic și factual în care se înscrie acesta, dacă respectiva clauză constituie un element esențial al prestației debitorului care constă în rambursarea sumei puse la dispoziția sa de împrumutător (a se vedea în acest sens Hotărârea Kásler și Káslerné Rábai, EU:C:2014:282, punctele 49-51).”
Din conținutul graficului de rambursare a creditului (f. 14) reiese că după plata tuturor celor 120 de rate lunare, consumatorul va fi achitat debitul principal în cuantum de 12.000 lei și comision de administrare în sumă totală de 16.164 lei. Așadar, se poate observa că valoarea totală a comisionului de administrare reprezintă aproximativ 135% din valoarea debitului principal, motiv pentru care în ansamblul dispozițiile contractuale comisionul de administrare constituie un element esențial, în lipsa căruia instituția financiar nebancară nu ar mai fi ales să acorde creditul sau, în orice caz, dacă ar fi făcut-o, ar fi convenit plata unei dobânzi mai mari decât cea stabilită în speță.
În această logică, clauza privind comisionul de administrare nu poate crea un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, ci dimpotrivă, lipsa acestei clauze este de natură să strice acest echilibru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea, având ca obiect acțiune în constatare – clauze abuzive – pretenții privind pe reclamantul C. G., domiciliat în mun. Ploiești, . G. nr. 13, ., ., jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâta R. I. S.A., cu sediul în mun. București, sector 5, Fabrica de Glucoză, Complexul Comercial Novo Park 3, nr. 5, clădirea F, ., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică azi, 31.03.2015.
PREȘEDINTE
GREFIER
Jud. red. Ț.V.și dact. Ț.G. 4 ex/03.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3404/2015. Judecătoria... | Evacuare. Sentința nr. 3406/2015. Judecătoria SECTORUL 2... → |
|---|
