Pretenţii. Sentința nr. 4622/2015. Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4622/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 2 BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 4622/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREȘTI – SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 4622
Ședința publică din data de 27.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. – M. P.
GREFIER: L. C.
Pe rol se află judecarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta B. S. M. A. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. . obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta, prin apărător ales, avocat Budei V., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 9, și pârâta, prin apărător ales, avocat B. A. C., în baza împuternicirii avocațiale aflate la fila 27.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și depunerea prin serviciul Registratură, la data de 11.03.2015, de către reclamantă a unei cereri precizatoare, la data de 15.04.2015, de către pârâtă a unei completări la întâmpinare, după care:
Reclamanta, prin apărător, arată că scara 7 nu a fost decopertată de pietrele care au rămas în urma degradării.
Pârâta, prin apărător, învederează că, la termenul de judecată din data de 16.02.2015, s-a solicitat reclamantei să precizeze tipul răspunderii, respectiv să indice alineatul art.1349 din C.civ. pe care îl invocă în susținerea cererii, iar prin cererea depusă reclamanta a schimbat temeiul de drept a cererii introductive. Raportat la art.204 alin.2 pct.1 și pct.4 din C.proc.civ., reclamanta, prin cererea formulată, a modificat acțiunea, chiar dacă este vorba tot de o formă a răspunderii civile, și solicită respingerea cererii ca tardiv formulată. În condițiile în care reclamanta nu a precizat alineatul art.1349 din C.civ., potrivit dispoziției instanței, neîndeplinindu-și astfel obligația stabilită în sarcina sa, judecata este împiedicată, impunându-se astfel decăderea și, în subsidiar, suspendarea judecății cauzei.
Reclamanta, prin apărător, învederează că prin cererea precizatoare nu a renunțat la art.1349 din C.civ. și arată că solicită angajarea răspunderii pârâtei pentru fapta proprie.
Instanța respinge cererea de decădere a reclamantei din dreptul de a-și modifica acțiunea, apreciind că precizarea pe care a făcut-o reclamanta la solicitarea instanței nu reprezintă o modificare a cererii inițiale, art.1357 din C.civ. invocat de reclamantă reprezentând una dintre formele de răspundere civilă delictuală enumerate cu titlu general de art.1349 C.civ.
Reclamanta, prin apărător, solicită respingerea cererii de suspendare a judecății.
Instanța, având în vedere faptul că reclamanta a indicat tipul răspunderii civile a cărei angajare o solicită prin C.civ., apreciază că nu se impune suspendarea judecății cauzei, motiv pentru care respinge cererea cu acest obiect formulată de către pârâtă.
Instanța, nefiind alte cereri formulate sau excepții invocate, acordă cuvântul pentru propunerea de probe.
Reclamanta, prin apărător, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și testimonială cu martorul indicat prin cererea completatoare.
Pârâta, prin apărător, solicită încuviințarea probelor cu înscrisuri, iar în cadrul probei cu înscrisuri solicită emiterea unei adrese către Primăria sectorului 2 București – Serviciul achiziții publice pentru a comunica dacă s-au încheiat contractile subsecvente de execuție pentru reabilitarea termica a blocului M1 de pe șoseaua M. B., privind execuția propriu-zisă care urmează să se încheie în semestrul 4 din anul 2014. Mai solicită încuviințarea probelor cu interogatoriul reclamantei și testimonială cu cei doi martori indicați prin întâmpinare.
Instanța, apreciind că proba cu înscrisuri, propusă de reclamantă în dovedirea acțiunii, și de pârâtă în apărare, este admisibilă și aptă să ducă la soluționarea cauzei, în temeiul art.255 din C.proc.civ., o încuviințează. Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de către reclamantă, respectiv angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, respinge ca neutile soluționării cauzei probele testimoniale și cu interogatoriile reciproce, probe propuse de părți.
Instanța apreciază ca neutilă soluționării cauzei emiterea unei adrese către Primăria Sectorului 2 București – Serviciul achiziții publice formulată de către pârâtă, motiv pentru care respinge cererea cu acest obiect formulată de către pârâtă.
Reclamanta, prin apărător, depune la dosar depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat și înscrisuri.
Instanța, nemaifiind probe de administrat, acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin apărător, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată și solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 2215,32 lei, reprezentând daune materiale pentru avarierea autoturismului marca Opel cu nr de înmatriculare_, cu cheltuieli de judecată. Arată că, în data de 29.06.2014, autoturismul proprietatea personală a reclamantei a fost avariat din cauză că de pe peretele exterior al blocului E1, în dreptul scării 7, au căzut bucăți de tencuială. De la marginea blocului până la locul în care era parcat autoturismul sunt aproximativ 7-8 m, iar . . fiind magazine. În urmă cu o lună sau două luni la scara 1 au venit alpiniștii pentru că a căzut o bucată de tencuială și o persoană a fost rănită, nu pentru că pârâta urmărește să reabiliteze blocul. Asociația de proprietari trebuie să răspundă pentru faptul că scara 7 a rămas nedecopertată în urma accidentului care a avut loc. Celelalte 6 scări au fost decopertate și toți vecinii își parchează mașinile în același punct, iar de pe M. B. și până la intersecție la I. toate mașinile sunt parcate pe lângă blocuri și nu a venit nimeni pentru a sancționa proprietarii mașinilor, deoarece acolo sunt locurile de parcare. Asociația de proprietari se face vinovată de prejudiciul cauzat, fapta este săvârșită cu vinovăție, reparațiile nefiind efectuate la momentul corespunzător, iar prejudiciul a fost constatat într-un service autorizat.
Pârâta, prin apărător, solicită respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată pe cale separată. Nu sunt întrunite elementele constitutive ale răspunderii pentru fapta proprie, deoarece Asociația de proprietari lucrează în numele proprietarilor, fiind vorba de un organ de conducere căruia nu i se poate imputa răspunderea pentru fapta proprie. Cum rezultă din documentele depuse la dosar, s-au făcut toate demersurile în vederea reabilitării acestui imobil, astfel că nu poate fi vorba despre rea-credință; faptul că nu s-a finalizat reabilitarea este o problemă a Primăriei Sectorului 2 București. Asociația a făcut toate demersurile pentru a decoperta și curăța eventualele bucăți care s-au desprins. Reclamanta nu a făcut dovada că avarierea autoturismului a fost suferită de la o bucată care s-a desprins de la etajul 7; în realitate, nici nu este vorba despre vreo avariere a automobilului, reclamanta incluzând în preț alte reparații. Spațiul din fața blocului nu reprezintă un spațiu de parcare și nu era necesar să vină poliția comunitară să amendeze pe cineva, fiind vorba de riscul pe care reclamanta și l-a asumat parcând în acel loc, un loc care nu este amenajat ca parcare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București sub nr._, reclamanta B. S. M. A., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETAR . instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sumei de 2215,32 lei cu titlu de despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii, în esență, reclamanta a arătat că, la data de 29.06.2014, autoturismul cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, a fost avariat din cauza unor bucăți de tencuială care s-au desprins de la baza balconului aferent apartamentului nr.228 situat în București, ..107-119, ., sector 2. Avarierea autoturismului s-a produs din culpa pârâtei, aceasta din urmă neluând nicio măsură de siguranță pentru ca fațada blocului, aflată într-o stare avansată de degradare, să nu provoace pagube.
În drept, reclamanta a invocat art.1349 și art.1357 din C.civ.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 160,07 lei.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a propus proba cu înscrisuri, încuviințată de instanță, și probele cu interogatoriul pârâtei și testimonială cu un martor, respinse de instanță ca neutile soluționării cauzei.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
În fapt, în motivarea întâmpinării, în esență, pârâta a susținut că nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii sale civile, în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada că autoturismul său a fost avariat în condițiile descrise prin cererea de chemare în judecată, iar asociația a demarat procedurile necesare efectuării de lucrări de decopertare a tencuielilor desprinse de la exteriorul blocului.
În drept, pârâta a invocat art.205 din C.proc.civ.
În apărare, pârâta a propus proba cu înscrisuri, încuviințată de instanță, și probele cu interogatoriul reclamantei și testimonială cu doi martori, respinse de instanță ca neutile soluționării cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta B. S. M. A. a solicitat, potrivit art.1357 din C.civ., angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei ASOCIAȚIA DE PROPRIETAR . data de 29.06.2014, s-ar fi desprins, de la baza balconului apartamentului nr.228 situat în București, ..107-119, ., sector 2, din cauza stării avansate de degradare a imobilului, mai multe bucăți de tencuială care au avariat autoturismul aflat în proprietatea reclamantei.
Potrivit art.1357 din C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă. Astfel, reclamantul care urmărește angajarea răspunderii civile delictuale pârâtului pentru fapta proprie a acestuia trebuie să facă dovada, potrivit art.249 din C.proc.civ., a întrunirii următoarelor condiții: existența unei fapte ilicite; existența unui prejudiciu cert și nereparat; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, acesta fiind ținut să răspundă și pentru cea mai ușoară culpă.
Instanța apreciază că în cauză nu se poate pune problema angajării răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie a pârâtei, deoarece reclamanta nu a învederat și dovedit că pârâta ar fi săvârșit o faptă ilicită care ar fi dus în mod direct la avarierea autoturismului proprietatea reclamantei.
Prejudiciul pretins a fi fost suferit s-ar fi datorat, potrivit susținerilor reclamantei, lipsei de întreținere a fațadei blocului administrat de pârâtă, iar în acest caz nu se pune problema analizării condițiilor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, ci problema analizării condițiilor răspunderii pentru prejudiciile cauzate de lipsa de întreținere a unui edificiu (desprinderea unei părți dintr-un edificiu), reglementată de art.1378 din C.civ. Cu analizarea condițiilor acestei din urmă forme de răspundere instanța nu a fost însă învestită.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, apreciind că în cauză nu își găsește aplicare art.1357 din C.proc.civ. privind răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, instanța va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
Prin raportare la soluția care va fi pronunțată, potrivit art.453 alin.(1) din C.proc.civ., reclamanta nu este îndreptățită să solicite de la pârâtă plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanta B. S. M. A., CNP_, cu domiciliul în București, .. 107-119, ., ., în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE P. BL.E1, C._, cu sediul în București, .. 107-119, sector 2, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Sectorului 2 București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
judecător M. – M. P. L. C.
Red. M.M.P. / tehnored. M.M.P. și L.C. – 4 ex/27.05.2015.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 1800/2015. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4657/2015. Judecătoria... → |
|---|








